Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 9122/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9122/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 2014/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
., C.; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar civil nr. 2._
Sentința Civilă Nr. 9122
Ședința Publică din data de 15.09.2014
Instanța constituită din:
Președinte: C. I.
Grefier: L. B.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect reexaminare sancțiune contravențională / înlocuire amendă contravențională privind Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ..04.2009, cerere formulată de petentul I.G.P.R. – INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., cu sediul în C., Bvd. Mamaia nr. 106, județ C., în contradictoriu cu intimatul R. C., CNP_, cu domiciliul în C., ., județ C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 01.09.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 C.proc.civ., potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 15.09.2014 când, după ce a deliberat în secret, conform art.395 C.proc.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA,
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constată urmatoarele:
Prin cererea inregistrata sub nr. 2._ pe rolul Judecatoriei Constanta, I.G.P.R. – INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. a solicitat instantei ca, in temeiul art 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 sa se dispuna inlocuirea amenzii aplicate intimatului R. C., cu sanctiunea obligarii la prestarea unei activitati in folosul comunitatii.
În motivarea cererii au fost indicate procesele verbale de contravenție și s-a aratat ca aceste reprezintă titluri executorii, intimatul fiind sanctionat cu amenda contraventionala în cuantum de 6.650,00 lei. S-a precizat că intimatrul nu a achitat amenzile aplicate si nu exista nici posibilitatea executarii silite.
În drept au fost invocate dispozițiile art.9 alin.3 din OG 2/2001.
A fost administrata proba cu Înscrisuri.
Intimatul nu s-a prezentat in instanta si nu a formulat întampinare.
Prin încheierea din data de 21.07.2014, instanța a admis excepția prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale aplicate intimatului prin următoarele procese verbale de constatare și sancționare a contravențiilor:
- . nr._/06.07.2005
- . nr._/16.08.2005
- . nr._/14.07.2008
- . nr._/21.06.2008
- . nr._/23.06.2008
- . nr._/18.06.2008
- . nr._/27.07.2004
- . nr._/21.08.2005
- . nr._/05.09.2005
- . nr._/16.09.2005
- . nr._/29.06.2006
- . nr._/23.07.2006
- . nr._/24.07.2006
- . nr._/13.06.2006
- . nr._/02.07.2005.
Prin urmare, singura amendă contravențională pentru care era posibilă înlocuirea în condițiile art.9 alin.3 din OG nr.2/2001 este cea dispusă prin Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/14.04.2009.
Analizând lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele
Prin Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/14.04.2009 atasat la fila nr.15 din dosar, intimatul a fost sanctionat cu amenda in cuantum total de 500,00 lei.
Intimatul nu figureaza cu bunuri urmaribile, potrivit adresei nr.B38801/30.09.2013 emise de Serviciul Public de Impozite și Taxe C. (fila nr.7) .
Potrivit art. 9 alin 3 din OG 2/2001 „În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată” iar alin 5 din acelasi articol „…instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, cu acordul acestuia”
Art. 39ind. 1 alin 2 din O.G. nr. 2/2001 prevede „În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.”
În baza considerentelor de fapt si de drept expuse, instanta va admite cererea si va inlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 500,00 lei aplicate intimatului prin Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/14.04.2009 cu sancțiunea prestării unei munci în folosul comunității cu o durata de 50 ore în cadrul unuia dintre serviciile specializate ale Primăriei Municipiului C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petentul I.G.P.R. – Inspectoratul de Poliție al Județului C., cu sediul în C., Bvd. Mamaia nr. 106, județ C., în contradictoriu cu intimatul R. C., CNP_, cu domiciliul în C., ., județ C..
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 500,00 lei aplicate intimatului prin Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/14.04.2009 cu sancțiunea prestării unei munci în folosul comunității cu o durata de 50 ore în cadrul unuia dintre serviciile specializate ale Primăriei Municipiului C..
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.09.2014.
Președinte, Grefier,
Jud. C. I. L. B.
Red. Jud. C.I. – 06.01.2015
| ← Anulare act. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 03/2014.... → |
|---|








