Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 11/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 15157/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚĂ CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 11.11.2014

Instanța constituită din:

Președinte: F. N.

Grefier: A. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul N. I. cu domiciliul ales în C., . 21, jud C., în contradictoriu cu intimata B. A., cu domiciliul in C., . nr 126, jud C.,, având ca obiect contestație la executare

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 28.10.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 20.05.2014, contestatorul N. I. a solicitat în contradictoriu cu intimata B. A., anularea executării silite începute de intimată în dosarul de executare nr. 173/2013 aflat pe rolul B. D. și Asociații, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 449/07.10.2008 pronunțată de Tribunalul Regional din Madrid.

Intimata a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată.

În motivarea excepției s-a arătat că lipsește mandatul avocatului I. Zoita.

Instanța a rămas în pronunțare pe excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, a cărei soluționare primează față de soluționarea celorlalte excepții invocate de intimată.

Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul excepției lipsei dovezii calității de reprezentant, instanța reține următoarele:

Cererea de chemare în judecată a fost semnată de către avocatul I. Zoita în numele contestatorului N. I., aspect ce reiese din declarația avocatului de la termenul din 28.10.2014, dar și din compararea semnăturilor.

Conform art. 82 NCPC: „când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.”

Instanța a pus în vedere reprezentantei contestatorului să prezinte mandatul de reprezentare dat de către contestator, însă, deși avocatul a depus o împuternicire avocațială la dosar, a recunoscut că nu are mandat din partea contestatorului ci doar din partea mamei acesteia.

Având în vedere că mama contestatorului nu are un drept de reprezentare legală pentru contestator și că nu s-a făcut dovada că aceasta ar avea vreun mandat de la contestator în vederea pornirii prezentei acțiuni, aspect de altfel confirmat de către avocat, instanța reține că lipsește mandatul contestatorului în vederea introducerii prezentei cereri de chemare în judecată de către avocatul I. Zoita.

Față de aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii, invocată de intimată și va anula contestația la executare formulată de contestatorul N. I. în contradictoriu cu intimata B. A., pentru lipsa dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii, invocată de intimată.

Anulează contestația la executare formulată de contestatorul N. I. cu domiciliul ales în C., . 21, jud C. în contradictoriu cu intimata B. A., cu domiciliul in C., . nr 126, jud C., pentru lipsa dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii.

Cu drept de apel ce se poate depune la Judecătoria C. în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.11.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

F. NemethAlina S.

Red jud. F.N/04.12.2014

Tehnored.gref. A.S/2com/05.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria CONSTANŢA