Validare poprire. Sentința nr. 1358/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1358/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 25762/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1358/2014
Ședința din data de 11.02.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. D.
GREFIER: M. DĂNUȚA M.
Pe rol judecarea cauzei civil privind pe petent B.E.J.A. S.-C. A. ȘI S.-C. G. S., creditor . și pe debitor ., terț poprit G. B., terț poprit V. ROMÂNIA S.A., având ca obiect validare poprire.
In data de 11.02.2014 a-s depus din partea terțului poprit S.C. V. ROMÂNIA S.A. concluzii scrise.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 04.02.2014 fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 11.02.2014 când,
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 25.09.2013, sub numărul_, B.E.J. S. C. A. și S.-C. G. S. a solicitat în contradictoriu cu terții popriți G. B. – S. C. și V. ROMÂNIA S.A. – S. C. validarea popririi înființate la data de 27.08.2013, privind debitoarea . și creditoarea ..
În drept, au fost invocate prevederile art. 789 C.proc.civ.
La data de 11.11.2013, terțul poprit G. B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării cererii iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii fie ca inadmisibilă, fie ca neîntemeiată.
La data de 13.11.2013, terțul poprit S.C. V. ROMÂNIA S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În data de 17.12.2014, prin Serviciul registratură, petentul B.E.J.A. S.-C. A. ȘI S.-C. G. S. a depus la dosarul cauzei, cerere de renunțare la judecata acțiunii de validare a popririi, în temeiul art. 406 C.proc.civ., arătând că debitoarea și-a îndeplinit obligația stipulată în titlul executoriu.
Potrivit art. 406 alin 1 din Noul Codul de procedură civilă., „(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. (6) Renunțarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel.”
Așadar, renunțarea la judecată, ca act procesual de dispoziție al reclamantului, așa cum este reglementat prin dispozițiile art. 406 C.proc.civ., poate avea loc în tot cursul judecății, în fața primei instanțe, a instanței de apel ori a celei de recurs, fie prin cerere scrisă, fie verbal în ședință publică.
În cauza de față, instanța apreciază că sunt îndeplinite dispozițiile textului de lege enunțat anterior, și astfel va constata renunțarea la judecată.
Conform prevederilor art. 406 alin. (3) C.proc.civ., „Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.”
Având în vedere faptul că, astfel cum rezultă și din cuprinsul art. 644 C.proc.civ., în procedura de executare silită sunt părți creditorul și debitorul, executorul judecătoresc formulând cererea de validare a popririi în numele creditorului, instanța va obliga creditorul . la plata către terțul poprit S.C. V. ROMÂNIA S.A. a sumei de 744 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 406 C.proc.civ., constată renunțarea petentului B.E.J.A. S.-C. A. ȘI S.-C. G. S. cu sediul în la judecarea cererii de validare a popririi privind pe creditorul S.C. M. C. S.R.L. cu sediul în și debitorul .. cu sediul în formulată împotriva terților popriți S.C. V. ROMÂNIA S.A. cu sediul în și G. B. S.A cu sediul în .
Obligă creditorul S.C. M. C. S.R.L. la plata către terțul poprit S.C. V. ROMÂNIA S.A. a sumei de 744 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. DUMITRUMIRELA DĂNUȚA M.
M.M. 13 februarie 2014
Red. Jud. D.D.2ex/ 13.02.2014
Emis 5 comunicări, la data de 17.02.2014
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6270/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1830/2014.... → |
|---|








