Acţiune în constatare. Sentința nr. 7674/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7674/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 7674/2015
R.
JUDECATORIA CONSTANTA
SECTIA CIVILA
Operator de date cu caracter personal nr.3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr.7674
Sedinta publică din 25.06.2015
Completul compus din:
P.: C. I. B.
Grefier: M. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare - constatarea caracterului abuziv, acțiune formulata de reclamanții P. V. I., CNP:_ și P. P. E., CNP:_, ambii domiciliați in Constanta, .. ., . si ambii cu domiciliul ales la cabinet AV PURCAREATA F. in oraș O., ., J. C. in contradictoriu cu pârâta V. R. SA, înregistrată la ORC sub nr.J_, CUI:_, cu sediul in sector 2, București, ., ..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 11.06.2015, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.06.2015, si ulterior pentru aceleași motive si in aceeasi compunere la data de 25.06.2015, când,
I N S T A N T A
Deliberand asupra cauzei civile de fata:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta in data 27 octombrie 2014 sub nr._, reclamanții P. V. I. si P. P. E. au solicitat in contradictoriu cu V. R. SA, ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna constatarea caracterului abuziv al dispozițiilor art. 5 lit a - comision de risc si comision de rezerva minima obligatorie din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/26/03.2008 si a pct. 5.1 lit b - comision de administrare credit din actul adițional nr. 1/24.09.2010 (fost comision de risc redenumit, cu aceiași valoare), restituirea sumelor plătite cu aceasta destinație respectiv 657,54 EURO reprezentant comision de risc, 2316,67 EURO comision de administrare ( calculat pana la data de 30.12.2014, urmând sa se restituie si sumele incasate dupa aceasta data), comision de rezerva minima obligatorie -428,7 EURO, in echivalent lei la data plații, suma actualizata cu rata inflației si a dobânzii legale, obligarea paratei sa modifice corespunzător contractul in sensul eliminării comisionului de administrare.
In motivarea in fapt a cererii se arata ca Directiva Consiliului 93/13/CEE din 05 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii a fost transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 193 din_ privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori în articolul (art.) 1 alineatul (alin.) 1 din Directiva 93/13/CEE se precizează scopul acesteia, care constă în apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre privind clauzele abuzive în contractele încheiate între un vânzător sau furnizor și un consumator.
Prin urmare, sunt avute în vedere contractele de adeziune, precum contractele de servicii bancare, de asigurare, de prestare a unor servicii de interes general.
Potrivit prevederilor art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000, sunt abuzive acele clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul și care prin ele însele sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerinței bunei-credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Se disting deci două condiții pe care trebuie să le îndeplinească o clauză pentru a fi abuziva:
1).sa nu fie negociata individual
2). sa creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
Legea româna de transpunere are în vedere contractele de adeziune, adică acele contracte preredactate, la care consumatorul acceptă ansamblul clauzelor, la care consumatorul accepta ansamblul clauzelor, fara a avea posibilitatea de a negocia fiecare dispoziție in parte.
O clauză contractuală este considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, respectiv când aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Mai mult, în Directiva 93/13/CEE se precizează că, și în ipoteza în care o parte din clauzele din contract au fost negociate individual la momentul încheierii contractului, nu este exclusă de principiu posibilitatea ca în acel contract să existe clauze abuzive. Aceasta se explică prin faptul că, în general, părțile negociază cu privire la clauze determinante pentru ele, precum cele referitoare la obiectul contractului, data și locul livrării.In aceste contracte de adeziune este prezumată lipsa negocierii prealabile, iar în situația în care comerciantul susține că o anumită clauză a făcut obiectul unei negocieri la momentul încheierii contractului, sarcina probei aparține acestuia. In acest sens urmează ca banca sa faca dovada acestei negocieri.
O clauză este abuzivă, potrivit art. 4 alin. I teza finală din Legea nr. 193/2000 dacă presupune un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului.
In speța urmează a se arata ca reclamanții au plătit pana la data de 29.05.2009 paratei un comision de risc, comision care nu a fost negociat cu aceștia fiind prestabilit si care creează un dezechilibru semnificativ având in vedere mai multe considerente:
riscurile băncii decurgând din plata cu intarziere sunt asigurate prin instituirea de dobânzi penalizatoare riscul valutar este contracarat prin faptul ca rata este stabilita tot in raport cu moneda de imprumut creditul este garantat clauza prin care banca transfera riscul de pierdere asupra clienților este abuziva întrucât parata in calitate de comerciant si-a asumat un risc pentru cate obține profit, pe cand consumatorul isi asuma un risc contractual ocazional, un risc ce nu tine de profesia sa si care este limitat la obligațiile sale contractuale.
La momentul apariției OUG 50/2010, parata cu rea-credita a solicitat încheierea unui act adițional nr. 1 la convenția de credit prin care aparent elimina acest comision de risc. În realitate inlocuindu-l cu un comision de administrare de 0,1 % pe luna, adică vechiul comision de risc redenumit.
Cu privire la comisionul de rezerva minima obligatorie se arata ca si aceasta clauza este abuziva, obligarea reclamanților la plata unui comision de rezerva care constituie o obligație legala a băncii( Regulamentul BNR nr. 6/2002) - in ceea ce privește constituirea rezervei minime, in condițiile in care banca primește si dobânda pentru aceasta, creează o disproporție intre drepturile si obligațiile pârtilor, in realitate aceste comisioane reprezentând dobânzi mascate care se adaugă la dobânda stabilita pentru credit.
Se precizeaza ca aceste clauze abuzive sunt nule absolut si urmează a fi inlaturate, cu consecința restituirii sumelor reținute fara temei legal: comision de risc, comision de administrare si comision de rezerva, cu obligarea paratei sa modifice corespunzător contractul prin eliminarea comisionului de administrare.
Se solicita judecarea cauzei si in lipsa
În drept: Legea nr. 193/2000
In dovedire: înscrisuri. ( solicita ca parata sa depună inscrisuri din care sa rezulte cuantumul sumei incasate cu titlu de comision de rezerva)
Parata a formulat intampinare prin care solicita respingerea cererii de chemare in judecata ca neintemeiata, prin care solicita sa se respinga acțiunea ca nefondata, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea in fapt se arata ca reclamanții au încheiat cu parata contractul de credit nr._/26.03.2008, in care au primit finanțare de 30.000 euro, pentru acoperirea unor nevoi personale curente.
Pentru acest credit au depus cererea in care solicitaseră finanțare de 30.000 EURO.
Pentru finanțarea primita de 30.000 euro, pentru 300 de luni, au incheiat contractul cu prețul unui D. (cost anual total) de 7,72 % p.a), pret compus din dobanda de 5.95 % pe an si a unui comision de risc, platibil lunar, la soldul creditului, in cuantum de 0,1 %.
De asemenea, in convenție se prevedea perceperea unui comision de rezerva minuna obligatorie de 1,85 % p.a., aplicat la soldul creditului, pana la data de 3 1.12.2008, plătibil lunar odată cu dobânda, la scadenta anuităților..."
Ulterior au semnat actul adițional nr. 1/24.09.2010 prin care D. a fost stabilita la 7,17 % p.a. iar rata dobânzii curente a fost stabilita la: euribor ;la 3 luni + marja de 4,721 p.a.;clauza de la art 5.a din contract ce conținea comisionul de risc a fost inlocuita cu clauza de la art 5.1.a din actul adițional, referitoare la comisionul de administrare.
Rezulta ca din luna octombrie 2010 contractul de credit se derulează cu perceperea si datorarea unui comision de administrare in cuantum de 0.1 % pe luna, aplicat la soldul creditului, datorat si platibil de către imprumutat băncii, lunar, pe toata durata creditului".
Solicita respingerea ca nefondata a cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc pentru urmatoarele motive:
- Nu se poate susține ca este abuziva perceperea acestui comision pe motivul ca face parte dintr-un contract standard.
Contractul de credit este . un contract de adeziune, însă nu este vorba despre o adeziune forțată, cum este de exemplu in cazul contractului pentru energie electrica, deoarece clienții nu sunt nevoiți pentru a trai . sa in cheie un contract de credit si mai ales un contract neaparat cu subcrisa, la nivelul României existând peste 40 de instituii bancare care acorda finanțări, plus alte organisme de finanțare nonbancare; nu exista astfel nicio necesitate si nici un monopol pentru convențiile de credit. Astfel, pe langa caracterul de contract de adeziune, contractul de credit bancar are si un caracter de contract ales, dorit, asumat de insasi clientul băncii, acesta fiind cel care alege banca cu care sa il încheie, suma finanțata, perioada de restituire, tipul de finanțare, garanțiile pe care sa le ofere pentru restituire, s.a.
Nu poate fi reținuta susținerea reclamanților ca nu a fost supusa negocierii pârtilor clauza prevăzuta de art. 5 lit.a Condițiile speciale ale convenției de credit.
In cuprinsul condițiilor generale ale contractului de credit initial este consacrata doar vocația subscrisei de a percepe comisionul de risc si nu dreptul efectiv.
Obligația reclamantului de a plați societății pârâte respectivele speze si implicit dreptul corelativ este consacrata in partea speciala a contractului.
Astfel, art. 3 Condiții generale prevede ca: "Pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul poate datora băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toata perioada creditului, modul de calcul si scadenta/ scadentele plații acestuia se stabilesc in Condițiile speciale ".
In cadrul condițiilor generale este reglementata doar vocația băncii de a primi o plata in schimbul asumării riscului/administrării de credit, iar in partea speciala se prevede cuantumul comisionului respectiv si modul de percepere a acestuia. Comisionul de risc/administrare este perceput in mod legal si reprezintă contravaloarea activității băncii si a riscului asumat de aceasta pe parcursul derulării contractului de credit.
Cele cuprinse in clauza de la art 5 lit a din convenția de credit nu poate fi apreciata ca fiind o clauza abuziva, atâta timp cat normele legale permit existenta unor contracte preformulate standard, de aderare, atunci nu pentru fiecare din clauzele ce le conțin aceste contracte trebuie sa fie dovedita o negociere, adică o înțelegere a pârtilor, pentru ca este prezumat de lege ca este de natura acestor tipuri de contracte ca nu exsita o astfel de negociere pe fiecare clauza in parte. In cazul acestor tipuri de contracte, standard, preformulate trebuie dovedita existenta consimțământului parti cocontractante fata de încheierea contractului in modalitatea propusa, adică a consimțământului de aderare, iar eventual partea contractanta ce se considera lezata sa faca dovada ca a solicitat modificarea unei clauze din contractul preformula, iar cealalta a refuzat negocierea, impunandu-i totuși semnarea contractului.
Preformularea si redactarea unui contract de credit nu se face arbitrar si intamplator de către banca, deoarece inainte de a scoate pe piața un produs de creditare isi stabilește condițiile de eligibilitate si de încadrare a clienților in respectivul produs, tipul monedei de acordare, perioada minima si maxima a contractului, dobânda si comisioanele ce urmează a se incadra ca si pret pentru suma acordata cu titlu de împrumut, plafonul minim si maxim pentru respectivul produs, precum si toate celelalte reguli de creditare, preformuland astfel condițiile si clauzele convenției de creditare.
Astfel, rezulta ca textul contractului a fost preformulat de subscrisa cu mult inainte de se încheia convenția cu acești clienți, si ca aceștia aveau sau cel puțin trebuia sa aiba reprezentarea conținutului contractului de credit sau cel puțin li existentei unor clauze preformulate, mat ales calitatea lor de consumatori de credite avizați, experimentați.
Pe langa clauzele preformulate exista insa in convențiile de credit si clauze specifice fiecărui tip de credit, fiecărei oferte. Asupra acestor condiții speciale ale ofertei de creditare s-au purtat discuții cu clientul inca dinaintea semnării contractului. Astfel, clauza prevăzuta de art 5 lit a din contract nu poate fi considerata abuziva atâta timp cat aceasta este prevăzuta in insasi prima pagina a condițiilor speciale ale convenției de credit, insusita prin semnătura si cunoscuta de client inca din faza precontractuala, faza in care initial au solicitat băncii informații despre oferta creditului, precum si simulare de grafic de rambursare.
Se arată că, clienții si-au manifestat acordul asupra existentei acestei clauze, in acesta modalitate, prin contractarea creditului, deci prin acceptarea ofertei băncii. Aceștia nu au fost supuși nici unei presiuni sau captații spre a semna contractul conținând aceasta clauza, nefiind capabili sa indice in ce a constatat acțiunea dolosiva a băncii prin care i-ar fi silit sa semneze acest contract.
Pe cale de consecința consimțământul clienților este verificat asupra intregului contract si deci si asupra fiecărei clauze din acesta. Atunci argumentația potrivit cărora clauza prevăzuta de art 5 lit a din convenție este abuziva deoarece a fost edictata fara negociere, cu putere, de către subscrisa este lipsita de consistenta juridica atâta timp cat se dovedește consimțământul dat asupra intregului contract in etapa semnării acestuia, consimțământ dat in urma parcurgerii unei etape precontractuale.
Nu se poate susține ca acest comision de risc nu are un echivalent . paratei si nici ca se creaza un dezechilibru in detrimentul consumatorului, iar in materia clauzelor abuzive ceea ce se urmărește este înlăturarea dezechilibrului contractual din perspectiva statica, surprins in momentul incheierii contractului si a imprejurărilor care ii preced.
Pe de alta parte, o clauza poate fi declarata abuziva in caz de disproporție considerabila si nejustificata intre drepturile si obligațiile pârtilor. Contractul dezechilibrat care reclama intervenția justiției este acela căruia ii lipsește utilitatea sociala si personala. De exemplu, d.p.d.v. al băncii un contract dezechilibrat ar fi acela in care rata prin care se restituie imprumutul ar deveni, de exemplu in urma unei inflații puternice, atat de mica incat ceea se plătește nu ar mai reprezenta ca valoare nici măcar echivalenta sumei imprumutate.
Nu se poate susține ca ar fi adus la cunoștința băncii inca din anul 2010 ca acest comision de risc era perceput in mod abuziv si ca au solicitat restituirea acestuia.
Pe cale de consecința nu se dovedește dezechilibrul semnificativ pe care 1-a creat aceste clauza intre părțile contractului.
Ce este de reținut este ca acest comision este un element pentru care banca a acordat finanțarea, componenta a prețului ce a făcut parte din mecanismul de formare al voinței băncii in acordarea acestui credit.
Clauzele referitoare la dobânzi si comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului si împreuna cu marja de profit a băncii formeaza pretul contractului, Este de observat insa ca același contract de credit: presupune o executare uno icto pentru banca, adică pentru subscrisa contactul a fost executat la daca încheierii lui, prin punerea la dispoziție a sumei finanțate. Insa pentru aceasta executare integrala a obiectului principal al contractului din partea subscrisei, printr-o singura prestație, chiar de la data incheirii lui, urmează sa primim in schimb contraprestatia clientului, prețul finanțării, prin prestații successive, pe un timp de 300 luni.
Acest aspect trebuie luat in considerare la aprecierea echilibrului prestațiilor asumate prin contract.
Reclamanții au cunoscut întinderea prestației acestora la momentul perfectării convenției de credit.
De observat este si aspectul ca rațiunea economica ce justifica perceperea acestui comision de risc (desi prețul nu trebuie in nici un fel justificat) este existenta riscului de credit, element de care banca este obligata sa tina cont si sa incerce sa ii acopere.
Se observa astfel ca existenta unei garanții imobiliare nu -acoperă riscul credit, ci tocmai clauza introdusa la art 5 lit a din contract referitoare la perceperea unui comision de risc este cea care asigura banca de recuperarea in întregime a costurilor sale cu finanțarea, scopul unei băncii netind acela de a executa bunurile clienților ci de a-si recupera suma împrumutata, la sfârșitul contractului, precum si profitul sau reprezentat de costul contractului.
Conform contractului, comisionul de risc este de 0,1 % calculat la soldul creditului si este platibil lunar. Adică, in ipoteza in care cei doi clienți achitau creditul in a doua luna de le la contractare, nu plateau decât timp o luna comisionul ele risc, evident la soldul creditului de la acel moment. La fel si daca restituiau creditul dupa un an. Sau daca s-ar închide creditul la data prezentei, comisionul de risc ar fi cel plătit lunar pana la data prezentei, si nici decum sumele prezentate de reclamanții.
Prin urmare, comisionul de risc reflecta prestația băncii in ceea ce privește activitatea de gestionare a restituire a sumei împrumutate. Este evident ca daca se restituie suma de 30.000 euro mai înainte de împlinirea termenului de restituire de 360 luni convenit de parti, prestația băncii va ti mai redusa, ca si comisionul incasat.
Comisionul de risc ca si dobânda este o componenta a prețului creditului, iar clauza ce cuprinde comisionul de risc este exprimata in mod clar si inteligibil.
Comisionul de risc avea rolul de a acoperi prima de risc asociata finanțării unui anumit client de către instituția financiara.
Comisionul de risc constituie un element al prețului si prevederea acestuia a fost clară si fara echivoc in convenția de credit, clauza fiind insusita de consumatori, prin semnarea contractului si a planului de rambursare care face parte integranta din contract, devenind, potrivit art. 969 C. civ., lege pentru parti.
Cu privire la solicitarea de restituire a sumelor achitate cu. titlu de comision de risc, pentru perioada martie 2008- septembrie 2010. in cuantum de 657.54 euro arăta ca aceasta este nefondata, sanctiunea specifica legii 193/2000 fiind ineficacitatea, adica imposibilitatea ca respectiv clauza s mai produca efecte pentru viitor, astfel incat este inadmisibila solicitarea de restituire a sumelor achitate cu tidu de comisin de risc pana la data declarării ineficacității clauzei(art. 13 al. 1 din Legea 193/2000).
Extinderea instituției nulității (parțiale, doar asupra acestei clauze) actului civil la acele clauze cu caracter abuziv este nejustificata, deoarece legea nu prevede faptul ca aceste clauze se declara nule, ci ca nu isi produc efectele fata de consumator, urmând sa fie modificate sau inlaturate din contract fie prin intelegerea pârtilor fie din dispoziția instanței, deci numai pentru viitor.
Invoca exceptia prescripției dreptului material la actiune pentru sumele achitate cu titlu de comision de risc in perioada martie 2008- septembrie 2010.
Acțiunea prin care se solicita restituirea prestațiilor, ca urmare a anularii unor clauze contractuale, constituie o acțiune personala, urmărindu-se realizarea unui drept de creanța, supusa termenului general de prescripție de 3 ani.
Chiar daca nulitatea absoluta este imprescriptibila, deci poate fi invocata oricând, restituirea prestațiilor efectuate in baza unei clauze constatate ulterior nule absolute este supusa termenului general de prescripție in materia drepturilor de creanța, de 3 ani.
In conformitate cu art.7 din Decretul nr.167/1958 „prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, iar în obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului, precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept", (act normativ sub imperiul căruia s-a născut si s-a împlinit prescripția in cauza, si in care se prevedea ca excepția prescripției este de ordine publica, acest caracter urmând a i se aplica raportului juridic dintre parti (referitor la plățile efectuate sub imperiul actului normative invocat) si in continuare) In speță, dreptul reclamantilor-intimati de a solicita restituirea sumelor s-a născut la data efectuării flecari plații a lor "nedatorate", adică la data achitării flecarei rate lunare, pentru fiecare rata lunara calculandu-. prescripție de cate 3 ani distinct in funcție dc achitarea efectiva a fiecăreia.
Astfel, in perioada martie 2008- septembrie 2010 pentru contractul_/26.03.2008, sumele achitate cu titlu de comision de risc sunt prescrise.
Prin urmare toate sumele achitate cu titlu de comision de risc de către reclamanți sunt prescrise la momentul formulării prezentei cereri de chemare in judecata.
In ceea ce priveste comisionul de administrare, se arata urmatoarele:
Nu este abuziva redenumirea comisionului de risc in comision de administrare. Aceasta redenumire s-a efectuat in contextul legislativ al OUG 50/2010. Prevederile acesteia sunt obligatorii atâta pentru banca, cat si pentru clienți.
In măsura in care instanța va proceda la analiza comisionul de administrare din perspectiva caracterului abuziv, invedereaza ca nici comisionul de administrare nu este abuziv deoarece nu incalca echilibrul contractual, nu a fost edicat cu putere de către banca (ci pentru adaptarea la lege) si a existat acordul tacit al clienților cu privire la acesta (acord prezumat de lege), ca face parte din prețul contractului si nu se impune restituirea lui nici daca s-ar aprecia ca este abuziv, ci cel mult dispunerea ineficacității clauzei pentru viitor.
OUG 50/2010 a intrat in vigoare la 21.06.2010 stabilind prin art 95 ca băncile au obligația ca in termen de 90 de zile sa asigure conformitatea contractului cu dispozițiile acestei ordonanțe.
Dispozițiile art 35 din acest act prevăd ca pe parcursul derulării contractului se interzice introducerea de noi comisioane. Dispozițiile art 36 din acest act prevăd in mod expres si limitativ comisioanele pe care le pot percepe unitățile bancare, fara ca printre acestea sa se numere si comisionul de risc.
OUG 50/2010 a suferit modificări si completări prin Lg 288/28.12.2011 prin aprobarea OUG 50/2010, lege care a intrat in vigoare la 02.01.2011. Prin aceasta lege art 95 din OUG 50/2010 a fost modificat substantial, stabilindu-se cu aceasta ocazie ca prevederile ordonanței "nu se aplica contractelor in curs de derulare la data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe".
Prin urmare art 35 si art 36 din OUG 50/2010 prin care se prevede ca se interzice introducerea de noi comisioane, precum si ce comisioane se pot percepe de către unitățile bancare, si printre care nu se afla si comsionul de risc, nu se aplica si contractului incheiat cu reclamanții, acesta aflandu-se in derulare la 21.06.2010.
Prin urmare, pentru convenția de credit in cauza nu a existat nicio limitare legislativa (care sa atragă nulitatea absoluta) pentru stabilirea in contract a unui comision de risc si redenumirea acestuia in comision de administrare.
Mai mult, pentru convenția de credit in cauza a existat o intelegere a pârtilor in vederea stabilirii in contract a unui comision de risc. De asemenea, a existat o intelegere a pârtilor pentru redenumirea acestuia ca si comision de administrare, in condițiile in care reclamanții au semnat actul adițional nr. 1/30.07.2010, in conformitate cu prevederile OUG nr. 50/2010.
Daca reclamanții s-ar fi considerat prejudiciați ar fi trebuit sa refuze semnarea acestui act adițional si înlocuirea comisionului de risc cu cel de administrare.
Pe cale de consecința, toate considerentele reclamanților in baza cărora solicita constatarea caracterului abuziv al acestor clauze urmează a fi observate ca neintemeiate si demontate prin aceasta simpla retrospectiva legislativa.
Pentru aceasta convenție de credit se datorează si se achita la zi comision de administrare, astfel cum părțile au convenit prin actul adițional nr. 1/24.09.2010.
Dupa apariția OUG 50/2010 banca a propus redenumirea comisionului de risc in comision de administrare, in același cuantum si modalitate de percepere. Banca a inaintat la aceasta propunere adrese de explicare a modificărilor (ce se impun si care se obligatorii in virtutea legii atat pentru banca cat si pentru clienți), actul adițional si noul grafic de rambursare. Actul adițional a fost semnat de cei doi clienți, astfel incat de la implementarea lui OUG 50/2010, concret de la rata lunii septembrie 2010, pentru acest contract nu se mai datorează comision de risc, ci comision de administrare.
La data implementării dispozițiilor OUG nr. 50/2010, D. era de 7,17 % p.a., costul anual total fiind achitat de reclamanți din 2010 si pana in anul 2014, fara niciun fel de obiectiuni.
Față de aceasta situație de fapt, se observa ca cei doi reclamanti au contract initial,in anul 2008, cu un credit in care datorau si comision de risc, ulterior redenumit comision de administrare, dovedind astfel ca sunt consumatori interesati de condițiile de creditare, ce au putut analiza oferta de credit, au putut face comparații intre creditul deținut si oferta de credit a convenției aici supuse analizei, decimând atunci, la momentul încheierii contractului in cauza ca este avantajos sa confratele de la V. R. SA.
Potrivit dispozițiilor art.I pct. 15 Legea nr. 288/2010 care a completat prevederile art. 36 OUG nr. 50/2008, introducând alin. 3 potrivit cu care "Comisionul de administrare se percepe numai pentru monitorizarea/inregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor in scopul utilizarii/rambursarii creditului acordat consumatorului. In cazul in care acest comision se calculează in procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului"".Scopul acestui comision de administrare este identic cu cel avut in vedere de legiuitor, in condițiile in care in notificare se menționează ca "pentru administrarea de către Banca a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea la dispoziție a împrumutului va fi datorat in continuare, pe toata durata creditului, comisionul corespunzător in cuantum de 0,1 % pe luna aplicat la Soldul creditului".
De asemenea, in actul adițional se menționează in mod explicit ca perceperea comisionului de administrare in cuantum de 0,1 % pe luna este aplicat la soldul creditului, "pentru administrarea de către Banca a creditului din perspectiva riscurilor asumate de catre aceasta prin punerea la dispozitie a imprumutului".
Acest comision de administrare nu acoperă riscul băncii in si mai ia neachitarii la scadenta a ratelor de credit, ci el acoperă riscul băncii născut in derularea normala a relației contractuale, risc rezultat din faptul ca banca a pus la dispoziția imprumutaților suma de 30.000 curo la data de 26.03.2008, dar aceștia vor restitui aceasta suma in 360 luni. Este clar ca in 30 de ani de derulare a contractului apar fluctuații pe piața monetara si in evoluția cursului valutar astfel ca banca trebuie sa beneficieze de o anumita protecție din aceasta perspectiva, avand in vedere ca se restituie aceeași suma dar . de timp.
Invoca excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele incasate cu titlu de comision de administrare, având in vedere faptul ca aceasta acțiune a fost introdusa la Judecătoria Constanta la data de 27.10.2014 si reiterează in acest sens toate apărările invocate mai sus cu privire la prescrierea dreptului material la acțiune in ceea ce privește solicitarea ele restituite a sumelor achitate cu titlu de comision de risc in perioada martie 2008- septembrie 2010.
Pe cale de consecința ar putea fi supuse restituirii numai sumele achitate cu titlu de comision ele administrare in perioada noiembrie 201 I- noiembrie 2014.
Solicita respingerea cererii de constatare a caracterului abuziv a comisionului de rezerva minima obligatorie- art. 5 lit. 6 din contract ca nefundat, aratand ca respectiva clauza a fost supusa negocierii partilor.
În Secțiunea a 3-a Costuri pct. 3.12. din Condițiile generale ale ambelor convenții de credit se menționează ca: "Comisionul de rezerva minima obligatorie: Comision datorat ca urmare a obligației băncii de a constitui rezerva minima obligatorie la B.N.R. Valoarea comisionului de rezerva minima obligatorie este stabilita in funcție de valoarea obligației băncii. Banca isi rezerva dreptul de a modifica in mod corespunzător valoarea sau perioada de aplicare a acestui comision, in condițiile in care obligația băncii fata de B.N.R. creste sau diminueaza sau se elimina. Pentru perioada in care se aplica, comisionul de rezerva minima obligatorie se acumulează zilnic si se calculează la soldul creditului pentru un număr de zile calendaristice perioada de calcul) incepand cu data primei trageri... Rata comisionului de rezerva minima obligatorie este exprimata in formula procentuala (x %), valoarea sa fiind menționata in Condițiile speciale".
Aceasta clauza nu are caracter abuziv prin raportare la dispozițiile art. 4 Legea nr. 193/2000.
Acest comision de rezerva face parte din prețul contractului, iar corelativ plani acestuia este obligația noastră ele a garanta acordarea creditului respectiv in condițiile negociate si cu dobânda stabilita de pani tocmai ca urmare a posibilității noastre de atrage resurse financiare ca urmare a infiintarii de depozite bancare.
In cuprinsul condițiilor generale ale contractului de credit este consacrata doar vocația subscrisei de a percepe comisionul de rezerva si nu dreptul efectiv. Obligația reclamantului de a plăti societarii noastre respectivele speze si implicit dreptul corelativ este consacrata in partea speciala a contractului. Clauza din condițiile generale nu poate fi vătămătoare pentru parti, iar condițiile speciale sunt negociate in mod direct cu fiecare imprumutat in parte.
Reclamanții nu au negat faptul ca a fost informat in faza precontractuala cu privire la mecanismul contractual si ca, pe parcursul executării contractului, a beneficiat de o informare corespunzătoare.
Obligația accesorie de plata a comisionului de rezerva reglementata in art. 3.12 din Convenția de Credit nu poate fi considerate un viciu ascuns in raport de drepturile tranzacționate pe calea ereditarii, acesta fiind clar exprimat atat in ceea ce privește cuantumul sau si obligația consumatorului de a plați valoarea acestuia corelativa dreptului subscrisei de a-1 percepe (condiții speciale), cat si in ceea ce privește contraprestația in schimbul căruia este datorat (condițiile generale).
Clauza prevăzuta de art 5 lit e nu poate fi considerata abuziva atâta timp cat aceasta este prevăzuta in insasi prima pagina a condițiilor speciale ale convenției de credit, insusita prin semnătura si cunoscuta de client inca din faza precontractuala, faza in care initial a solicitat băncii informații despre oferta creditului, precum si simulare de grafic de rambursare
Comisionul de rezerva nu s-a modificat pe parcursul derularii contractelor de credit si atat timp cat acesta a fost perceput, pana la data de 31.12.2008.
Clauzele prevăzute de pct. 3.12 din Condițiile generale ale convențiilor de credit si art 5 lit e din (Condițiile speciale, ambele referitoare la comisionul de rezerva minima obligatorie sunt legale si reflecta voința reala a pârtilor contractante.
Astfel, prin convențiile incheiate s-a stabilit ca valoarea acestui comision sa fie in cuantum de 1,85% pana la 31.12.2008.
De altfel, un asemenea comision de rezerva nu apare menționat in cele doua acte adiționale incheiate de reclamanți in 2010, in condițiile in care in contractele inițiale si din modul de derulare a relației contractuale rezulta in mod evident ca un asemenea comision de rezerva s-a perceput si încasat de către banca numai pana la dara de 31.12.2008.
Menționarea in cuprinsul acestor clauze a posibilității băncii de a modifica valoarea comisionului nu poate li văzuta nici prin sine insasi si nici prin raportare la întregul contract ca fiind o mențiune abuziva, atâta timp cat banca nu a inteles sa uzeze de aceasta mențiune, iar acest comision s-a perceput numai pana la. data de 31.12.2008 in ambele relații contractuale dintre reclamanți si banca.
Inova excepția prescriptiei dreptului material la actiune cu privire la cererea de restituire a sumei de 428,70 euro achitata cu titlu de comision de rezerva minima obligatorie, in condițiile in care ea a fost achitata pana la data de 31.12.2008 si se solicita a fi restituita in anul 2014.
In drept, Decretul -Lege nr. 167/1958, Legea nr. 193/2000, art. 969 si urm. Cod Civil, art. 205-208 C. proc. civ.
In susținerea cererii solicita administrarea probei cu inscrisuri si a interogatoriul ui reclamanților, sens in care solicita citarea acestora cu mențiunea "personal la interogatoriu".
In sedinta publica din data de 12.02.2015, instanta, a dispus in baza art. 248 al. 4 cod proc civ, unirea exceptiilor dreptului material la actiune invocate de parata, cu fondul cauzei.
Reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri iar parata a probei cu inscrisuri si interogatoriul reclamantilor, probe încuviințate de instanță ca fiind utile și pertinente justei soluționări a cauzei.
În cadrul probei cu înscrisuri, au fost depuse la dosarul cauzei conventia de credit nr._/26.03.2008, conditiile speciale ale conventiei, conditii generale ale conventiei, plan de rambursare credit, act additional nr. 1 /24.09.2010 la conventia de credit nr._/26.03.2008,acte premergatoare actului aditional.
In data de 16 aprilie 2014, instanta, la cererea partilor a dispus amanarea cauzei pentru solutionarea in mod amiabil a litigiului.
S-a administrat proba cu interogatoriile reclamantilor, răspunsurile acestora fiind depuse la dosarul cauzei(f. 117 136).
Conform notelor de sedinta depuse de parata( f. 139), suma achitata cu titlu de comision de risc in perioada 30.07._10 este de 828,83 euro, suma achitata cu titlu de comision de administrare de la data de 30.08.2010 si pana in prezent este de 1541,09 euro, iar suma achitata cu titlu de comission de rezerva minima obligatorie este de 657,54 euro iar in precizarile exprimate oral, reclamantii si-au insusit cuantumul invederat de catre parata.
Analizand probele si sustinerile partilor din dosar, instanta retine urmatoarele:
Intre parti s-a incheiat contractul de credit nr._/26.03.2008, prin care au primit o finanțare de 30.000 euro, pentru acoperirea unor nevoi personale curente, avand o dobanda de 5.95 % pe an, comision de risc, platibil lunar, la soldul creditului, in cuantum de 0,1 % iar D. (cost anual total) de 7,72 % pe an.
De asemenea, in convenție se prevedea perceperea unui comision de rezerva minuna obligatorie de 1,85 % p.a., aplicat la soldul creditului, pana la data de 3 1.12.2008, platibil lunar odată cu dobânda, la scadenta anuităților..."
Conform art. 7 din contract, s-a instituit garanția reala imobiliara (ipoteca) de prim rang asupra imobilului reprezentat de teren situat in Constanta, ., lot. 2, judetul Constanta.
Ulterior a fost semnat actul adițional nr. 1/24.09.2010 prin care D. a fost stabilita la 7,17 % p.a. iar rata dobânzii curente a fost stabilita la: EURIBOR la 3 luni + marja de 4,721 p.a.;clauza de la art 5.a din contract ce conținea comisionul de risc a fost inlocuita cu clauza de la art 5.1.a din actul adițional, referitoare la comisionul de administrare.
Critica privind interpretarea și aplicarea greșită a Legii nr. 193/2000 nu poate fi primită, deoarece alin. (3) al art. 4 din actul normativ anterior menționat instituie o prezumție relativă a caracterului abuziv al clauzelor în cazul contractelor prestabilite ce conțin clauze standard, preformulate, prezumție ce poate fi înlăturată doar prin dovada scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății.
În ce privește noțiunea de „clauză abuzivă", art. 3 din Directiva nr. 93/13 atribuie acest caracter clauzelor contractuale care nu s-au negociat individual și, în contradicție cu exigența de bună-credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
În acest sens se reține că, în ambele reglementări, atât în dreptul intern, art. 4 alin. (1) din Lege, cât și în legislația comunitară se pot distinge aceleași condiții care imprimă unei clauze contractuale caracter abuziv.
De asemenea, alin. (3) al art. 4 din lege instituie o prezumție relativă a caracterului abuziv al clauzelor în cazul contractelor prestabilite ce conțin clauze standard, preformulate, prezumție ce poate fi înlăturată doar prin dovada scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății.
De altfel, nici legea națională și nici Directiva nr. 93/13 nu exclud, de principiu, posibilitatea existenței unor clauze abuzive în ipoteza în care anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul.
În acest sens, se constată că banca nu a probat că a negociat efectiv și direct cu consumatorul clauzele a căror nulitate s-a solicitat, deși această probă îi incumba, conform art. 4 alin. (3) din Lege, prezumția relativă instituită de lege nefiind răsturnată.
În aceste condiții, se reține că este vorba de un contract de credit preformulat de bancă, standardizat, în care consumatorul nu are posibilitatea să intervină, putând doar să adere sau nu la el, consumatorul fiind privat de o informare corectă și completă asupra tuturor condițiilor de creditare.
Același este și sensul art. 3 pct. 2 din Directiva nr. 93/13 prin care se prevede că „se consideră întotdeauna că o clauza nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul cauzei, în special în cazul contractelor de adeziune așa cum este și contractul de credit din cauză.
Referitor la rațiunea perceperii comisionului de risc, atâta timp cât riscul contractului era acoperit prin constituirea unei garanții reale ce poate fi suplimentată în anumite condiții reglementate prin contract, cât și prin încheierea unei polițe de asigurare cesionată în favoarea băncii este evident că prin introducerea comisionului de risc, fără reglementarea unei obligații corelative, se creează un dezechilibru între contraprestațiile părților, contrar bunei-credințe, situație ce contravine caracterului sinalagmatic al convenției de credit.
Consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, astfel încât, va da eficienta eficiență principiului potrivit căruia quod nullum est, nullum producit effectum, dispunând restituirea prestațiilor/ sumelor încasate cu titlu de comision de risc.
In ceea ce priveste exceptia prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc pentru perioada in perioada martie 2008- septembrie 2010, instanta reține că finalitatea constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, astfel încât, dreptul de a solicita restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc este imprescriptibil.
In ceea ce priveste comisionul de rezerva minima obligatorie inserat la pct. 5 lit e din Conditiile speciale, privind Conventia de credit nr._/26.03.2008 instanta retine ca acesta a fost calculat la o valoare de 1.85 % pe an, aplicabil la soldul creditului, pana la data de 31.12.2008, si ulterior modificat in conditiile pct. 3.12 din Conditiile Generale.
Instanta are in vedere aceleasi considerente de drept expuse anterior cu privire la lipsa negocierii individuale a respectivei clauze cu atat mai mult cu cat constituirea unei rezerva minime obligatorii este o obligație a bancii impusa prin art. 6 din Regulamentul nr. 6 din 24.iul.2002(Monitorul Oficial, Partea I 566 1.aug.2002,privind regimul rezervelor minime obligatorii).
Astfel, dispozițiile art. 6 din Regulamentul nr. 6 din 24.iul.2002 al Bancii Nationale al Romaniei prevăd urmatoarele: (1) Băncile/casele centrale ale cooperativelor de credit sunt obligate să mențină în conturile deschise la Banca Națională a României nivelul prevăzut al rezervelor minime obligatorii ca medie zilnică pe durata perioadei de aplicare. (2) Perioada de aplicare o constituie intervalul cuprins între data de 24 a lunii curente și data de 23 a lunii următoare.
Prin urmare, obligarea reclamantilor la plata unei sume in baza respectivei clauze constituie o dobanda mascata,neagreata de ambele parti, aparand in consecinta abuzivă din perspectiva art. 4 al. 1 din Legea 193/2000.
Asupra exceptia prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate de catre reclamanti in baza pct. 5 lit e din Conditiile speciale, privind Conventia de credit nr._/26.03.2008,instanta reține că finalitatea constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, astfel încât, dreptul de a solicita restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc este imprescriptibil.
In ceea ce priveste comisionul de administrare, instanta retine ca reprezinta comisionul de risc redenumit, cu aceeasi valoare, de 0,1% aplicabil la soldul lunar, datorat pentru administrarea de catre Banca a creditului din perspectiva riscurilor asumate de aceasta prin punerea la dispozitia imprumutatului a sumei principale(…).
Instanta constată că banca nu restituie acest comision, în cazul în care la sfârșitul perioadei de creditare consumatorul s-a dovedit a fi un bun platnic.
Instanta reține că stipularea alături de garantiile deja convenite a comisionului de administrare produce un dezechilibru între drepturile si obligațiile părtilor contractante, acesta apărând ca abuziv în cazul unui contract în care toate riscurile au fost garantate.
Sarcina dovedirii negocierii incumbă comerciantului, astfel încât banca trebuia să dovedească că valoarea de 0,1 % pe luna, aplicat la soldul creditului nu este o valoare standard, ci la această valoarea s-a ajuns în urma negocierii dintre părți. Însă banca nu a depus la dosar contracte din care să rezulte că valoarea acestuia comision a fost stabilită, în alte contracte încheiate în aceeași perioadă, în alte limite decât cele prevăzute în convenția de credit în cauză.
Prin urmare, intimata nu a răsturnat prezumția de lipsă a negocierii directe născuta din normele susmenționate.
In speta,comision de administrare, perceput lunar,disimulează, de fapt, un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului. În această situație este evident dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe, care conduce la lezarea intereselor economice ale consumatorului.
In plus, avand in vedere faptul ca in vederea garantarii restituirii sumelor acordate prin prezentul contract s-a instituit in favoarea bancii o garanție reala imobiliara asupra imobilului reprezentat de teren situat in Constanta, ., lot. 2, judetul Constanta, trebuie subliniat faptul ca acest comision este prohibit in mod expres de art. 15 din Legea nr. 190/1999 care indică in mod limitativ care sunt costurile pe care trebuie sa le suporte consumatorul dintr-un contract de credit imobiliar/ipotecar:<>În sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit și constituirii ipotecii și garanțiilor aferente. Creditorul ipotecar are obligația de a insera în conținutul contractului de credit clauze prin care să aducă la cunoștința împrumutatului toate garanțiile pe care înțelege să le încheie în numele și pe seama împrumutatului, precum și condițiile de angajare a acestora>>.
Prin urmare, și clauza contractuală privind comisionul de administrare creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile și obligațiile părților, astfel încât este abuzivă din perspectiva art. 4 al. 1 din Legea 193/2000.
In ceea ce priveste exceptia prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de administrare, instanta reține că finalitatea constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, astfel încât, dreptul de a solicita restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc este imprescriptibil.
In ce privește consecințele caracterului abuziv al clauzelor contractuale/ sancțiunea aplicabilă în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze, instanta de control reține că potrivit - art.6 din L.nr.193/2000 – Clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 6 din Directiva nr. 93/13 /CEE.
Prin urmare, clauzele urmează să nu își producă efectele până la modificarea lor de către comerciant, sancțiunea specifică dreptului consumatorului fiind ineficacitatea.
În același sens este și Hotărârea CJCE din 14.06.2012 în cauza C-618/10 privind pe Banco Espannol de Credito SA și Joaquin Calderon Camino conform cărora atunci când constată existența unei clauze abuzive, instanțele naționale au numai obligația de a exclude aplicarea unei astfel de clauze pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conținutul acesteia .
Astfel, legislația din domeniul protecției consumatorilor prevede o sancțiune specifică pentru clauzele abuzive stipulate de comercianți în contractele încheiate cu consumatorii, anume aceea că respectivele clauze nu produc efecte față de consumator.
In consecinta,instanta poate dispune modificarea acestora sub aspectul înlăturării clauzei respective care nu produce efecte juridice, insa nu are competenta de a stabili in mod efectiv continutul viitoarelor clauze contractuale sau de impune paratei modificarea contractului derulat intre parti.
În ceea ce privește acțiunea în restituirea prestațiilor, aceasta este întemeiată pe plată nedatorată, ca urmare a dispariției fundamentului executării prestației reclamanților, prin declararea nulității clauzelor contractuale în baza cărora reclamanții și- au executat obligațiile.
Raportând situația de fapt la dispozițiile art. 992 și urm. din Codul civil., ce reglementează instituția plății nedatorate, instanța constată întrunirea cumulativă a condițiilor acesteia, din moment ce prestația efectuată de reclamant – solvens cu privire la comisionul de risc / de rezerva minima obligatorie /comisionul de administrare a avut semnificația operației juridice a unei plăți, că datoria vizată, deși a existat inițial, a dispărut cu efect retroactiv, ca urmare a desființării clauzelor contractuale respective prin aplicarea sancțiunii nulități absolute, și că, în ipoteza restituirii plății efectuate în temeiul unei obligații lovite de nulitate absolută, legea nu impune condiția erorii solvensului, acesta având dreptul să pretindă restituirea prestației, în caz contrar eludându-se efectele nulității absolute.
Pentru aceste considerente, dând efect obligației de restituire ce incumbă pârâtei – accipiens și apreciind că aceasta a fost de rea-credință, cunoscând caracterul abuziv al clauzelor stipulate în contractele de credit preredactate și neputând invoca în sprijinul său necunoașterea Legii nr. 193/2000, instanța va obligă pârâta să plateasca reclamanților sumele achitate reprezentand plati incasate incepand cu data de 30.04.2008, cu titlu de comision de risc, comisionul de rezerva minima si respectiv comision de administrare, precum si dobanda legala de la data achitarii fiecarei sume incasate cu acest titlu si pana la plata efectiva a debitului, conform OG 13/2011.
In raport de dispozitiile art. 453 cod proc, instanta va respinge cererea de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata, avand in vedere ca reclamantii nu au facuit dovada existentei si intinderii cheltuielilor de judecata efectuate in aceasta cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte cererea de chemare in judecata formulata de catre reclamantii P. V. I. CNP:_ SI P. P. E. CNP:_, ambii domiciliați in Constanta, .. ., ., ambii cu domiciliul ales la cabinet AV PURCAREATA F. in oraș O., ., J. C. in contradictoriu cu parata V. R. SA, înregistrată la ORC sub nr.J_, CUI:_, cu sediul in sector 2, București, ., ..
Constata caraterul abuziv al următoarelor clauze din Conventia de credit nr._/26.03.2008
-pct. 5 lit a din Conditiile speciale, privind comisionul de risc aferente
-pct. 5 lit e din Conditiile speciale, privind comisionul de rezerva minima obligatorie
Constata caraterul abuziv al clauzei inserate la art. 5.1 lit b din Actul Aditional nr. 1/24.09.2010 la Conventia de credit nr._/26.03.2008
Respinge ca neintemeiata exceptia prescrierii dreptului material la actiune in ceea ce priveste capatul de cerere avand ca obiect pretentii.
Obligă pârâta să restituie reclamanților sumele achitate reprezentand plati incasate cu titlu de comision de risc, comisionul de rezerva minima si respectiv comision de administrare incepand cu data de 30.04.2008, ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor mai sus menționate.
Obligă pe pârâtă la plata către reclamanti a dobanzii legale calculata de la plata fiecarei sume nedatorate pana la data platii efective a debitului restant.
Respinge cererea de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata ca nedovedita.
Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria C..
Pronunțată astăzi, 25 iunie 2015, conform art. 396 al.2 C.proc. civ, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. I. B. M. C.
Red.jud.CIB.23.11.2015
Tehnored.g.MC.24.11.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8086/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8089/2015.... → |
|---|
