Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 3721/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3721/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 3721/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047
SECTIA CIVILA
Sentința civilă nr.3721
Ședința publică de la 01 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. I. P.
Grefier D. L.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune in răspundere delictuala pretenții, cerere formulată de reclamanta G. I. în contradictoriu cu pârâții R. V. și C. M. INDIVIDUAL STOMATOLOGIE GENERALA/ RADIOLOGIE L. T..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică la data de 11.03.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.260 C.proc.civ., potrivit căruia dacă instanța nu poate hotărî de îndată, pronunțarea se va amâna pentru un termen pe care președintele îl va anunța și care nu va putea fi mai mare de 7 zile, a amânat pronunțarea la data de 18.03.2015, 25.03.2015 și 01.04.2015, când a hotărât:
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta G. I. a solicitat obligarea pârâților R. V., C. M. Individual de Stomatologie R. V. și C. M. Individual Stomatologie Generală/Radiologie L. T. la plata sumei de 22.000 euro, în echivalent lei, la data plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului pe care pârâții l-au cauzat reclamantei și a cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că, în luna noiembrie 2006, a apelat la serviciile pârâtului R. V., medic stomatolog, pentru o lucrare de specialitate. Efectuarea lucrării s-a desfășurat în perioada noiembrie – decembrie 2006 și a constat în înlocuirea întregii danturi. Costurile lucrării au fost în sumă de 2.000 euro, iar medicul i-a acordat garanție de 10 ani.
După aproximativ un an, reclamanta susține că a început a prezenta dureri în partea de sus a feței și, din acest motiv, a cerut o consultație medicului, iar concluzia acestuia a fost că nu există nici un fel de problemă.
În anul 2008, după 7-8 luni de la consultația menționată, întrucât reclamantei i s-a spart un molar, aceasta s-a adresat, din nou, pârâtului, care, în urma unei consultații i-a comunicat că nu are probleme.
În luna aprilie 2010, datorită durerilor foarte mari pe care le avea, reclamanta a efectuat o radiografie, în urma căreia s-a constatat că mai multe canale sunt neobturate și necurățate suficient de bine. Reclamanta a avut explozii de sângerări, iar gingiile au devenit foarte inflamate.
În vara anului 2010, când reclamanta a venit în țară, s-a adresat pârâtului, solicitându-i refacerea lucrării. Pârâtul a refuzat, iar reclamanta s-a adresat celuilalt pârât, care, la momentul efectuării lucrării, colabora cu pârâtul R. V.. Și acesta, după efectuarea unei radiografii, i-a comunicat reclamantei că nu are probleme și i-a cerut să nu îl mai deranjeze.
Reclamanta a solicitat consultații de la mai mulți medici, care au concluzionat că lucrarea trebuie refăcută în totalitate, însă, în prealabil, trebuie tratate infecțiile și celelalte probleme.
Într-o perioadă de 6 luni, cuprinsă între august 2010 – ianuarie 2011, reclamanta a arătat că a suferit atacuri de panică și depresii, datorită situației în care se afla.
La sfârșitul anului 2010 reclamanta a început lucrarea de refacere a danturii la un alt medic stomatolog, care s-a desfășurat pe o perioadă de 2 luni. În urma consultației efectuate, acest medic a constatat mai multe probleme, identificate în foaia de observație și enumerate de reclamantă în acțiunea formulată.
La data de 26.05.2011, reclamanta a adresat o plângere Colegiului Medicilor Dentiști din C. și a formulat plângere penală împotriva pârâtului R. V..
Reclamanta apreciază că sunt întrunite în persoana pârâtului R. V. condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, iar în cea a pârâtului C. M. Individual Stomatologie Generală/Radiologie L. T., cele ale răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, reglementate de dispozițiile art. 1000 alineat 3 Cod Civil, pentru a se asigura acoperirea prejudiciului său, cuantificat la suma de 22.000 euro, constând în 7.000 euro, daune materiale și 15.000 euro, daune morale.
În drept, reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 998 – 999, art. 1000 alineat 3 Cod Civil, iar în susținerea acestora, a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâților, martori, expertiză de specialitate.
Pârâții, legal citați, au formulat întâmpinare.
Pârâtul R. V. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive atât în ceea ce îl privește, cât și pentru pârâtul C. M. Individual de Stomatologie R. V., excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, excepția lipsei procedurii prealabile, excepția exercitării abuzive a drepturilor procesuale, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată. Pârâtul a arătat că, în perioada 01.03.2006 – 01.11.2010, alături de alți medici stomatologi a avut contract individual de muncă încheiat cu C. M. Individual Stomatologie Generală/Radiologie L. T. și că, în această perioadă, și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, respectând deontologia profesiei de medic stomatolog, neexistând nici un fel de abateri disciplinare sau profesionale. Pârâtul a susținut, de asemenea, că, datorită perioadei lungi de timp scurse de la data efectuării presupusei lucrări invocate de reclamantă, este greu de apreciat dacă reclamanta a fost pacienta sa, ce lucrări a efectuat pârâtul, dacă s-au mai ocupat de reclamantă și alți medici stomatologi în acea perioadă. Susține pârâtul că toate actele de înregistrare ale pacienților, deci și dosarul reclamantei, se află la C. M. Individual Stomatologie Generală/Radiologie L. T.. Pârâtul a mai arătat că, în situația în care s-ar face dovada existenței unui raport juridic între reclamantă și pârât, răspunderea civilă a medicilor dentiști este reglementată în Titlul XV din Legea 95/2006 privind reforma sănătății, iar cazurile de malpraxis se constată numai de către Comisia de monitorizare și competență profesională la nivel județean. Deci, răspunderea medicului dentist se analizează prin prisma actului normativ indicat, numai pentru cazul de malpraxis dovedit în condițiile legii. În acest context, pârâtul a arătat că sesizarea reclamantei a fost respinsă de Colegiul Medicilor Dentiști din C., cu motivarea că nu există temei juridic pentru angrenarea răspunderii disciplinare a pârâtului după 4 ani de la efectuarea lucrărilor. De asemenea, pârâtul a susținut că orice lucrare stomatologică este supusă unor factori de risc pe durata existenței acesteia. În legătură cu plângerea penală formulată de reclamantă, pârâtul a precizat că aceasta a fost soluționată prin neînceperea urmăririi penale împotriva sa. În apărare, pârâtul a solicitat proba cu înscrisuri, precum și orice alt mijloc de probă prevăzut de lege.
Pârâtul C. M. Individual L. T. a invocat, prin întâmpinare excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, iar pe fond a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii reclamantei. Acest pârât a arătat că, în perioada 01.03.2006 – 01.11.2010, a încheiat un contract individual de muncă cu pârâtul R. V.. Acesta din urmă este membru în Colegiul Medicilor Dentiști din România, titular doctor medic, autorizat pentru liberă profesie, medic medicină dentară. În această calitate pârâtul R. V., în exercitarea profesiei și atribuțiilor sale, a acordat reclamantei prestația medicală. Independența profesională a medicilor și comiterea de fapte culpabile în cadrul prestației medicale nu poate antrena răspunderea pârâtului - cabinetul angajatorului, în ipoteza în care s-ar dovedi răspunderea civilă a medicului.
Răspunderea civilă a medicului este reglementată de Titlul XV al Legii 95/2006, care prevede atât condițiile acestei răspunderi, cât și cazurile de exonerare, dar și obligativitatea asigurării medicului de răspundere civilă profesională. Prin urmare, pârâtul apreciază că răspunderea medicului dentist se analizează prin prisma Legii 95/2006, indiferent de forma de exercitare a profesiei, rezultând independența profesională, astfel încât, nu există temei pentru răspunderea Cabinetului M. Individual L. T..
În susținerea apărărilor formulate, pârâtul a solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriul părților.
Prin încheierea de ședință din data de 28.11.2012, instanța a respins ca neîntemeiate, excepția lipsei procedurii prealabile și excepția exercitării abuzive a drepturilor procesuale și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. M. Individual Stomatologie R. V., pentru motivele reținute în cuprinsul încheierii de ședință. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului R. V. și excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei au fost unite cu fondul cauzei.
În cauză, au fost încuviințate și administrate proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul părților, proba testimonială și proba cu expertiză medico – legală.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În perioada 01.03.2006 – 01.11.2010, pârâtul R. V. și-a desfășurat activitatea de medic stomatolog ca angajat al Cabinetului M. Individual Stomatologie L. T., așa cum rezultă din contractul individual de muncă nr. 25/51/01.03.2006 și din decizia nr.14/01.11.2010.
În această calitate, în anul 2006, pârâtul a prestat servicii medicale de specialitate reclamantei.
În anul 2010, reclamanta a efectuat un consult la dr. A. Jarvid, iar ulterior, în toamna anului 2010, la dr. M. C., conform foii de observație emise la data de 07.10.2010. Același medic a prestat reclamantei servicii medicale de specialitate, identificate în foaia de observație, la capitolul „manopere efectuate”.
Dispoziții legale aplicabile cauzei deduse judecății:
Reclamanta și-a întemeiat cererea pe normele ce reglementează răspunderea civilă delictuală – răspunderea pentru fapta proprie și răspunderea comitentului pentru fapta prepusului.
Sediul materiei, în raport de data săvârșirii pretinsei fapte ilicite, se află în dispozițiile art. 998 și următoarele ale Codului civil din 1864.
Art. 998 – 999 reglementează răspunderea pentru fapta proprie și art. 1000 alineat 3, pe cea a răspunderii comitentului pentru fapta prepusului:
Potrivit art. 998: „Orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.”
Art. 999 prevede că „Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.”
Dispoziții speciale privind răspunderea medicului sunt cuprinse în Titlul XV al Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății:
Art. 642:
„ (1)În sensul prezentului titlu, următorii termeni se definesc astfel:
a)personalul medical este medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul medical și moașa care acordă servicii medicale;
b)malpraxisul este eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice.
(2)Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ și neglijența, imprudența sau cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic sau tratament.
(3)Personalul medical răspunde civil și pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementărilor prezentului titlu privind confidențialitatea, consimțământul informat și obligativitatea acordării asistenței medicale.
(4)Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei și atunci când își depășește limitele competenței, cu excepția cazurilor de urgență în care nu este disponibil personal medical ce are competența necesară.
(5)Răspunderea civilă reglementată prin prezenta lege nu înlătură angajarea răspunderii penale, dacă fapta care a cauzat prejudiciul constituie infracțiune conform legii.”
Art. 643:
„(1)Toate persoanele implicate în actul medical vor răspunde proporțional cu gradul de vinovăție al fiecăruia.
(2)Personalul medical nu este răspunzător pentru daunele și prejudiciile produse în exercitarea profesiunii:
a)când acestea se datorează condițiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic și tratament, infecțiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicațiilor și riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigație și tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor și dispozitivelor medicale, substanțelor medicale și sanitare folosite;
b)când acționează cu bună-credință în situații de urgență, cu respectarea competenței acordate.”
Instanța va analiza, cu prioritate, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului R. V..
Excepția prescripției:
Dispozițiile legale relevante în analiză sunt cele ale Decretului 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Primul aspect, de altfel, necontestat de către părți, este cel al faptului că dreptul subiectiv civil pretins de reclamantă este un drept de creanță, astfel încât dreptul la acțiunea ce îl privește este supus termenului general de prescripție de 3 ani, reglementat de dispozițiile art.3 din Decretul 167/1958.
Problema asupră căreia părțile sunt în divergență este cea a momentului de început al termenului de prescripție.
Reclamanta susține că acest termen de prescripție ar fi început să curgă de la data refacerii lucrării dentare, sfârșitul anului 2010.
Pârâții arată că termenul de prescripție a început să curgă din anul 2007, când reclamanta ar fi acuzat primele dureri, sau, respectiv, din anul 2008.
Instanța va avea în vedere definiția și scopul prescripției extinctive și dispozițiile art. 7 și art. 8 din Decretul 167/1958.
Prescripția extinctivă stinge dreptul la acțiune, reprezentând, de fapt, o sancțiune a pasivității titularului acestui drept, care nu a acționat în termenul prescris de lege.
Prin art. 7 alineat 1 teza I din Decretul 167/1958, se stabilește regula generală privind momentul de început al termenului prescripției extinctive al dreptului la acțiune – data nașterii dreptului la acțiune.
Cu alte cuvinte, termenul prescripției extinctive nu începe să curgă, atâta vreme cât dreptul la acțiune al titularului său nu s-a născut.
Același act normativ cuprinde și reguli instituite pentru anumite situații. Aceste reguli reprezintă aplicații ale regulii generale, în funcție de specificul situației la care se referă.
Un exemplu în acest sens, sunt regulile prevăzute de art. 8 alineat 1 din Decretul 167/1958, în materia răspunderii civile delictuale, potrivit cărora, „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atît paguba cît și pe ce care răspunde de ea”.
Ceea ce trebuie subliniat este faptul că aceste din urmă dispoziții nu pot fi aplicate și interpretate decât în legătură cu definiția și scopul instituției la care se referă – prescripția extinctivă – și la regula generală ce stabilește că termenul de prescripție nu începe să curgă decât de la momentul nașterii dreptului la acțiune.
Or, aplicând la datele speței considerațiile teoretice de mai sus, instanța constată că reclamanta, care pretinde că ar fi suferit un prejudiciu produs prin fapta ilicită a pârâtului R. V., a cunoscut ambele elemente la care se referă art. 8 alineat 1 mai sus citat, în 2010, la momentul consultației efectuate de dr. M. C..
Considerând acest moment ca moment de început al termenului prescripției extinctive, instanța constată că reclamanta și-a exercitat dreptul la acțiune, în termenul legal de prescripție de 3 ani, prin depunerea, la data de 30.08.2012, a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat repararea prejudiciului pretins, motiv pentru care va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului R. V.:
Argumentele prezentate de pârât în susținerea acestei excepții au fost următoarele: reclamanta trebuie să probeze că pârâtul, prin fapta proprie, a produs acesteia presupusul prejudiciu, iar, în cauză, toate actele prezentate de reclamantă emană de la celălalt pârât, al cărui angajat a fost, alături, însă de alți medici stomatologi, astfel încât nu se poate stabili că pârâtul a fost cel care a efectuat lucrarea reclamantei.
Instanța reține, pe de o parte, că aspectul referitor probarea de către reclamantă a unei fapte proprii prejudiciabile pentru aceasta este unul ce vizează fondul cauzei, urmând a fi verificat în contextul analizei condițiilor răspunderii civile delictuale.
Pe de altă parte, referitor la prestarea de servicii medicale reclamantei, instanța reține că, din probele administrate în cauză, constând în înscrisuri, declarația martorei B. F. și răspunsurile pârâtului R. V. la întrebările nr.10 și 13 din interogatoriul administrat la cererea reclamantei, rezultă că pârâtul R. V. a efectuat reclamantei o lucrare dentară.
Reclamanta invocă un prejudiciu produs prin fapta pretins ilicită a pârâtului, ce ar fi fost săvârșită tocmai în legătură cu serviciile medicale prestate și lucrarea efectuată.
În aceste condiții, instanța constată că pârâtul R. V. are calitate procesuală pasivă în cauză, urmând ca existența elementelor răspunderii civile delictuale în sarcina sa să facă obiect de analiză pe fondul cauzei.
Pentru aceste considerente, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului R. V. va fi respinsă.
Pe fondul cauzei:
Este necesar a se stabili dacă în persoana pârâtului R. V. se regăsesc îndeplinite elementele unei răspunderi civile delictuale pentru fapta proprie și dacă în persoana pârâtului C. M. Individual Stomatologie L. T., cele ale răspunderii comitentului.
Din textele de lege mai sus citate rezultă condițiile angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie: faptă ilicită săvârșită cu vinovăție, care să fi determinat producerea unui prejudiciu în patrimoniul unei persoane.
Fapta ilicită reclamată constă în executarea defectuoasă a lucrărilor dentare de către pârâtul R. V..
Reclamanta susține că aspectele constatate la consultul efectuat de dr. M. C. și consemnate în fișa de observații sunt cele care dovedesc fapta ilicită a pârâtului R. V..
Instanța apreciază însă, că din ansamblul probator administrat în cauză, nu se poate reține în sarcina pârâtului R. V. o faptă ilicită în legătură cu lucrarea efectuată reclamantei, care să fie în legătură de cauzalitate cu prejudiciul pe care reclamanta îl pretinde. Se au în vedere concluziile raportului de expertiză medico – legală și înscrisurile analizate în formularea lor (filele 42 și următoarele), coroborate cu declarația martorului M. C. (fila 180). Astfel, se constată că, la data de 07.10.2010, a fost întocmită fișa de observație a reclamantei, în care au fost consemnate rezultatele consultului efectuat de dr. M. C.. Conform raportului de expertiză medico – legală, în lipsa unor documente medicale din care să rezulte statusul dentar al reclamantei înainte de efectuarea lucrării protetice, și a celor din perioada în care a fost efectuată lucrarea, dar și ulterior acestei date, până la momentul anului 2010, nu se poate stabili dacă lucrarea a fost adaptată sau nu corespunzător, nici dacă aceasta a fost sau defectuoasă, iar în acest din urmă caz, dacă elementele constatate la controlul din 07.10.2010 au fost sau nu consecințe ale acestei lucrări. Aceste concluzii se coroborează cu declarația dr. M. C., administrată nemijlocit, în fața instanței, care arată că reclamanta i-a comunicat la momentul la care s-a prezentat pentru consult că are anumite probleme, constând în sângerare la periaj, ușoare dureri la masticație, aceasta vrând, totodată să își schimbe culoarea lucrării. Tot acest martor a arătat că, la montarea noii lucrări pe care a efectuat-o pentru reclamantă, a constatat că reclamanta prezenta infecții, însă acestea se pot datora mai multor factori și că nu poate preciza cu certitudine cauzele acelor infecții. De asemenea, martorul a declarat că a constatat că reclamanta avea bonturi șlefuite, însă nu poate preciza dacă șlefuirea era excesivă.
În ceea ce privește lucrarea protetică, în scrisoarea medicală nr.3096/10.07.2012 a Ordinului Tehnicienilor Dentari din România, citată în cuprinsul expertizei medico – legale, se reține, în legătură cu materialele folosite și indicațiile producătorului referitoare la acestea că, în cazul în care nu s-ar fi respectat aceste indicații specifice, lucrarea ar fi trebuit să prezinte și alt tip de defecțiuni decât cele datorate îndepărtării lucrării din cavitatea bucală.
Nu în ultimul rând, instanța va avea în vedere și faptul că, înainte de consultul din data de 07.10.2010, reclamanta s-a adresat dr. A. Jarvid, în aprilie 2010, care a efectuat, la rândul său, anumite lucrări stomatologice, constând în curățarea în profunzime a gingiilor.
În considerarea celor arătate, în lipsa probării unei fapte ilicite, care să fi fost săvârșite de pârâtul R. V., în efectuarea lucrării stomatologice executate reclamantei în anul 2006 și care să se afle în legătură de cauzalitate cu prejudiciul reclamat prin acțiune, nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a acestuia.
Reclamanta a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului C. M. Individual Stomatologie L. T. la repararea prejudiciului, în temeiul răspunderii pentru fapta altuia, mai precis a comitentului pentru fapta prepusului său.
Angajarea acestui tip de răspundere presupune pe lângă îndeplinirea unor condiții speciale, ce privesc raportul de prepușenie, și a unora generale, care constau în întrunirea în persoana prepusului a tuturor elementelor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie. Cu alte cuvinte, nu se poate vorbi de o răspundere a comitentului, dacă nu există îndeplinite în persoana prepusului condițiile răspunderii proprii.
În cauză, așa cum s-a arătat mai sus, în sarcina pârâtului R. V. nu se poate reține răspunderea reglementată de dispozițiile art. 998 – 999 Cod Civil. În această situație, nu există nici premisele angajării răspunderii pârâtului C. M. Individual Stomatologie L. T., întemeiată pe dispozițiile art. 1000 alineat 3 Cod Civil.
În consecință, pentru motivele expuse, în urma admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Cabinetului M. Individual Stomatologie R. V., acțiunea formulată împotriva acestuia se va respinge ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, iar cea formulată împotriva celorlalți doi pârâți, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 274 Cod Procedură Civilă, reținând culpa procesuală a reclamantei în declanșarea prezentului litigiu, instanța o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul C. M. Individual Stomatologie L. T., în sumă de 800 lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului R. V..
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta G. I. cu domiciliul procesual ales la cabinet de avocat B. C. – M., în C., T., nr. 37, J. C. în contradictoriu cu pârâtul C. M. Individual Stomatologie R. V., cu sediul în Năvodari, ., ., J. C., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta G. I. în contradictoriu cu pârâții R. V., cu domiciliul în Năvodari, ., ., J. C. și C. M. Individual Stomatologie L. T. cu sediul în Constanta, Mamaia, nr. 266, . .
Obligă reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul C. M. Individual Stomatologie L. T. în sumă de 800 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.04.2015.
Președinte Cf. art. 261 alineat 2 C.p.civ,
L. I. P. semnează pentrugrefier D. L.,
aflată în C.O.,
grefier șef secție civilă
M. Tăranu
Red.jud. LIP/28.07.2015
| ← Validare poprire. Sentința nr. 3775/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3815/2015.... → |
|---|
