Anulare act. Sentința nr. 6819/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6819/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 6300/212/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civila nr. 6819
Ședința publica din 09.06.2015
PREȘEDINTE: P. R. I.
Grefier: O. L.
Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect anulare act, privind pe reclamant L. S., pârâta . și pe pârât B. D. D..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publica din 22.05.2015, consemnate in încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța raportat la disp. art. 396 Cod procedura civila, a amânat pronunțarea la data de 29.05.2015, 09.06.2015 când s-a pronunțat,
I N S T A N ȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze civile,
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 25.02.2015, sub nr._, contestatorul L. S. în contradictoriu cu intimatul B. D. D. a formulat contestație la executare silită împotriva executării silite care face Dosarului de executare silită nr. 319/2011 al B. D. D., sens în care a solicitat nulitatea/anularea Încheierii nr._/04.08.2011 pronunțată în Dosarul civil nr._/212/2011 prin care a fost încuviințată executarea silită în Dosarul de executare silită nr. 319/2011 al B. D. D., în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de leasing nr._ și Anexa Condiții generale de leasing emise de S.C. V. L. ROMANIA IFN S.A.
În motivarea în fapt contestatorul arătat, în esență, că înscrisurile menționate nu sunt titluri executorii, deoarece nu sunt semnate de autorul contestatorului, respectiv tatăl acestuia care s-a aflat imposibilitate fizică și psihică. De asemenea contestatorul a solicitat suspendarea executării silite care se efectuează în Dosarul de executare silită nr. 319/2011 al B. D. D..
În drept au fost invocate dispozițiile legale ale art. 632, 638 alin. 1 pct. 2-3 și alin. 2 Codul de procedură civilă.
În probațiune a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri (f. 3-6).
P. termenul de judecată din data de 03.04.2015 contestatorul L. S. a fost citat cu mențiunea de a efectua precizări/lămuriri cu privire la obiectul contestației la executare, respectiv să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei conform art. 10 alin. 1 lit. b) din O.U.G. n.r. 80/2013.
La termenul de judecată din data de 03.04.2015 contestatorul a formulat precizări orale și scrise prin care a susținut expres că prezenta cerere nu constituie o contestație la executare, deoarece este tardivă, ci reprezintă o acțiune în nulitate/anulare a unui act procedural nelegal, respectiv Încheierea nr._/07.08.2011.
La data de 21.04.2015 intimata IDEA L. IFN S.A. (fosta VB L. ROMÂNIA IFN S.A.) a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat cu privire la contestația la executare formulată de contestator, sens în care anterior a mai formulat o contestația la executare împotriva executării silite efectuate în Dosarul de executare silită nr. 319/2011, având același obiect și care a fost soluționată prin Sentința civilă nr. 4031/23.04.2013 pronunțată în Dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei C.. Pe fondul cauzei intimata solicitat respingerea contestației la executare promovată ca neîntemeiată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115 C. proc. civ., Legea nr. 99/1999 și art. 167 alin. 1 C. proc. civ.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat de către reclamant, instanța a stabilit aplicabilitatea în cauză a Noului cod de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din Legea 76/2012.
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin.1 NCPC, excepția lipsei calității procesuale pasive a B. D. D., instanța o va respinge ca neîntemeiată pentru considerentele care succed.
Astfel instanța a fost învestită de către reclamant, consecutiv precizărilor scrise efectuate de acesta (f. 13), cu o cerere prin care a solicitat anularea Încheierii nr._/04.08.2011 pronunțată în Dosarul civil nr._/212/2011, prin care a fost încuviințată executarea silită în Dosarul de executare silită nr. 319/2011 al B. D. D..
Conform dispozițiilor relevante și incidente ale art. 36 NCPC calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. În acest sens, acordând eficiență principiul disponibilității procesuale consacrat de art. 9 alin. 2 NCPC, sub aspectul cadrului obiectiv (obiect) și subiectiv (părți), instanța reține că în considerarea raportului juridic dedus judecății de către reclamant, la acest moment procesual, se justifică existența calității procesuale pasive a B. D. D. în prezentul litigiu. De altfel calitatea procesuală pasivă B. D. D. la acest moment procesual preliminar derivă și în raport de soluționarea litigiului pe cale de excepția (inadmisibilității), deci prin netranșarea fondului chestiunii litigioase deduse judecății.
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin.1 NCPC, excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta S.C. V. L. ROMANIA IFN S.A., instanța o va respinge ca neîntemeiată pentru considerentele care succed.
În prezenta cauză pârâta S.C. V. L. ROMANIA IFN S.A invocat excepția autorității de lucru judecat în raport de Sentința civilă nr. 6032/23.04.2013 pronunțată în Dosarul nr._ al Judecătoriei C., irevocabilă prin respingere recursului.
Pentru a verifica incidența excepției autorității de lucru judecat în cauză este necesară existența unei triple identități de părți, obiect și cauză, între litigiile vizate de excepția menționată. Astfel dând eficiență principiului disponibilității, consecutiv precizărilor scrise formulate de reclamant (f. 13), instanța a fost învestită cu o cerere în anulare, potrivit dreptului comun în materie, a Încheierii nr._/04.08.2011 pronunțată în Dosarul civil nr._/212/2011, prin care a fost încuviințată executarea silită în Dosarul de executare silită nr. 319/2011 al B. D. D.. În continuare cauza care a făcut obiectul Dosarul nr._ al Judecătoriei C., în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 6032/23.04.2013, a avut ca obiect contestație la executare formulată împotriva executării silite efectuată în Dosarul de executare silită nr. 319/2011 al B. D. D..
Față de cele expuse constatând că una dintre condițiile determinante pentru existența autorității de lucru judecat nu este realizată, respectiv identitatea de obiect, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecată invocată, fără a mai fi necesar să procedeze la verificarea îndeplinirii celorlalte condiții menționate anterior.
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin.1 NCPC, excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, instanța urmează să o admită ca întemeiată pentru considerentele care succed.
Acordând eficiență principiului disponibilității, consecutiv precizărilor scrise formulate de reclamant (f. 13), în prezenta cauză instanța a fost învestită cu o cerere în anulare, potrivit dreptului comun în materie, a Încheierii nr._/04.08.2011 pronunțată în Dosarul civil nr._/212/2011, prin care a fost încuviințată executarea silită în Dosarul de executare silită nr. 319/2011 al B. D. D., sens în care reclamantul a afirmat expres că prezenta cerere nu constituie o contestație la executare, un astfel de demers judiciar fiind tardiv.
Într-adevăr Încheierea nr._/04.08.2011 pronunțată în Dosarul civil nr._/212/2011, prin care a fost încuviințată executarea silită în Dosarul de executare silită nr. 319/2011 al B. D. D., deși nu constituie un act de executare silită propriu-zis, aceasta emanând de la instanța de executare, legalitatea acesteia și corelativ anularea/desființarea acesteia poate fi realizată numai pe calea procedurii contestației la executare. Astfel deși încheierea de încuviințare a executării silite nu este un act de executare propriu-zis, acesta emanând de la instanța de executare și nu de la organul de executare, aceasta nu are natura juridică a unui act juridic civil (manifestare de voință efectuată pentru a produce efecte juridice în cadrul circuitul civil), astfel încât desființarea acesteia să fie realizabilă prin promovarea unei acțiuni în nulitatea potrivit dreptului comun în materie, cu regimul aferent acesteia, ci reprezintă un act de procedură al instanței de judecată care poate fi cenzurat și supus controlului de legalitate în cadrul procedurii speciale a contestației la executare.
De altfel în codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010) legiuitorul a reglementat expres posibilitatea formulării contestației la executare împotriva încheierii de încuviințare a executării silite, respectiv prin art. 712 alin. 3 NCPC. Simultan ipoteza formulării contestației la executare împotriva încheierii de încuviințare a executării silite a fost reglementat expres și de Codul de procedură civilă 1865, respectiv art. 399 alin. 21 anterior modificării prin art. I pct. 18 din Legea nr.459/2006.
Simultan instanța mai reține că demersul judiciar specific prin care se poate obține desființarea încheierii de încuviințare a executării silite a fost promovat anterior de către reclamant, sens în care contestația la executare a fost respinsă ca tardivă prin Sentința civilă nr. 6032/23.04.2013, irevocabilă, pronunțată de Judecătoria C. în Dosarul nr._ al Judecătoriei C..
În raport de precedentele considerente, constatând că reclamantul L. S. a formulat o cerere în anulare potrivit regimului de drept comun împotriva Încheierii nr._/04.08.2011 pronunțată în Dosarul civil nr._/212/2011, prin care a fost încuviințată executarea silită în Dosarul de executare silită nr. 319/2011 al B. D. D., deși calea procesuală specifică este reprezentată de promovarea unei contestații la executare, instanța urmează să admită excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată ca întemeiată și să respingă cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual-pasive a pârâtului B.E.J. D. D., invocată de pârâta S.C. V. L. ROMANIA IFN S.A.
Respinge ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecată invocată de pârâta S.C. V. L. ROMANIA IFN S.A.
Admite ca întemeiată excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, invocată de instanță din oficiu.
Respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată reclamant L. S. cu domiciliul în CONSTANTA, . în contradictoriu cu pârâții S.C. V. L. ROMANIA IFN S.A. cu sediul procesual ales Sector 5, București, PROF DR V. BABES - C. AV. T. ANTONEL, nr. 3, ..E.J. D. D. cu sediul în CONSTANTA, ., .> Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
P. R. I. O. L. Red.P.R.I./2ex/21.09.2015
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 6612/2015. Judecătoria... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 7198/2015.... → |
---|