Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1131/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1131/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 30246/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR.1131
Ședința publică din data de 05.02.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: A. R. P.
GREFIER: M. R.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, acțiune formulată de reclamanta ., cu sediul procesual ales în C., .. 89A, jud. C., în contradictoriu cu ., cu sediul în O., ., Sola 14, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Instanța face aplicarea dispozițiilor art. 172 cod proc. civ și apreciază că procedura de citare cu societatea pârâtă este legal îndeplinită la vechiul loc de citare. Astfel, pârâta avea îndatorirea să anunțe în scris schimbarea sediului său.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Procedând la verificarea din oficiu a competenței, în temeiul art.131 Cod pr. civ., instanța constată că Judecătoria C. este competentă să soluționeze prezenta cauză din punct de vedere general, material și teritorial.
Instanța, în temeiul disp. art. 258 C., fiind concludentă, pertinentă și utilă cauzei, încuviințeată pentru reclamantă proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtei.
În temeiul disp.art.394 Cod procedură civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23.09.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei C., ., în contradictoriu cu pârâta . a solicitat instanței, pe calea procedurii speciale a cererilor de valoare redusă ca, prin hotărârea ce va pronunța să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 1062,75 lei reprezentând contravaloare energie electrică, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de furnizare a energiei electrice nr._/24.01.2009, în baza căruia pârâta a consumat energie electrică, potrivit facturii fiscale anexate, a cărei contravaloare nu a fost achitată, în mod nejustificat de către aceasta.
Reclamanta a precizat că potrivit art. 11 lit.a) din contract, consumatorul are obligația să achite integral facturile emise furnizor, iar pentru achitarea cu întârziere a facturilor de energie, furnizorul este în drept să perceapă penalități de întârziere.
În drept, au fost invocate prevederile art. 969 Cod civil, Legea 123/2012 art. 1025 și urm. C.proc.civ, art 200 din HG 1007/2004.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată.
Reclamanta nu a solicitat o dezbatere orală.
Legal citată, pârâta nu a depus formularul de răspuns completat și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între reclamanta . și pârâta . s-a încheiat contractul de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari la tarife reglementate nr._/24.01.2009, acest contract fiind însușit de pârâtă prin semnătură și ștampilă.
În baza acestui contract, reclamanta a furnizat pârâtei energie electrică, pentru care a emis factura fiscală nr. 2F00476607/11.01.2012 în valoare totală de 1322,44 lei, reprezentând contravaloarea energiei electrice consumate din care pârâta nu a achitat suma de 1062,75 lei.
Conform art. 9 din convenția părților, reclamanta s-a obligat să furnizeze consumatorului energie electrică în mod continuu, iar potrivit literei n) să factureze consumatorului energia electrică la tarifele legale în vigoare, iar pârâta, în calitate de consumator, s-a obligat potrivit art. 11 lit.a) din contract să achite integral și la termen facturile emise de furnizor.
În drept, potrivit art. 969 și art. 970 din C.civ. din 1864 (în vigoare la data încheierii contractului), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și trebuie executate cu bună-credință.
Art. 1082 din C.civ. prevede că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată.
Din punct de vedere probatoriu, instanța reține că, în materie contractuală, sarcina probei este împărțită între creditor și debitor, în sensul că reclamanta are sarcina de a proba existența convenției și a îndeplinirii propriilor obligații, moment în care se prezumă faptul neexecutării culpabile din partea debitorului, care poate proba contrariul fie prin actul juridic al plății, în conformitate cu dispozițiile art. 1092 C.civ. și urm., sau printr-un alt mod de stingere a obligațiilor reglementat de lege, fie caracterul neculpabil al neîndeplinirii obligațiilor conținute de contract, conform art. 1082 C.civ.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv contractul încheiat între părți și factura fiscală nr. 2F00476607/11.01.2012 instanța reține că pârâta datorează suma de 1062,75 lei reprezentând contravaloarea energiei electrice conform facturii fiscale emise pentru perioada 07.04.2011 – 09.06.2011.
Având în vedere cele expuse mai sus, reținând că reclamanta a dovedit pretențiile sale prin probele administrate în cauză, fiind întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile contractuale, instanța va admite acțiunea și o va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1062,75 lei reprezentând contravaloare energie electrică conform facturii emise pentru perioada de facturare 07.04.2011 – 09.06.2011.
Față de această soluție, întrucât pârâta a căzut în pretenții, în temeiul art. 453 C.proc.civ., instanța ova obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulata de reclamanta ., cu sediul procesual ales în C., .. 89A, jud. C., in contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în O., ., Sola 14, ..
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1062,75 lei reprezentând contravaloare energie electrică, precum și suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Executorie de drept.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 05 februarie 2015.
P., GREFIER,
A. R. P. M. R.
Red.jud.A.R.P.
Tehno. Red. M.R.
4ex/13.02.2015
← Anulare act. Sentința nr. 1178/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1094/2015.... → |
---|