Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5499/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5499/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 6103/212/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.3047
SENTINȚA CIVILĂ NR.5499/13.05.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: L. F.
GREFIER: D. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. R. S.A., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, CUI RO1890420, cu sediul în C., .-24, jud.C. în contradictoriu cu pârâta A. E., CNP_, cu domiciliul în oraș Năvodari, ., jud.C., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 30.04.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13.05.2015 când,
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 25.02.2015, reclamanta S.C. R. S.A. în contradictoriu cu pârâta A. E., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 297,56 lei reprezentând contravaloare apă canal facturată în perioada iunie 2014 – septembrie 2014, precum și a penalităților de întârziere, calculate astfel: suma de 1,47 lei reprezentând penalități de întârziere care au fost calculate pentru plata cu întârziere a facturii emise în perioada noiembrie 2013, astfel cum rezultă din cuprinsul anexei de majorări de la factura nr._/29.08.2014, precum și penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform art. 120 alin. 7 din Codul de Proc Fiscală, asupra debitului principal de 297,56 lei de la data introducerii acțiunii până la achitarea integrală a debitului principal, fără a depăși valoarea obligației principale, cu cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru în cuantum de 50 lei și taxă notificare de 30 lei.
În motivare, reclamanta a arătat că în baza contractului nr. 70/07.11.2007 și a actului adițional la contract nr. 72 a furnizat servicii de apă și canalizare în favoarea Asociației de proprietari nr. CN3 C., iar ulterior, în baza convenției de facturare individuală a consumului de apă și canalizare nr._/29.10.2013, încheiată între reclamantă, și pârâtă în calitate de utilizator individual, aceasta s-a obligat să furnizeze pârâtei aceste servicii individual, pârâta având obligația corelativă de a plăti contravaloarea serviciilor astfel prestate, la termenele convenite. Aceasta a mai precizat că, în executarea contractului, în vederea încasării contravalorii serviciilor prestate a emis facturi fiscale cu privire la obligația de plată a pârâtei, obligație care nu a fost îndeplinită de către aceasta din urmă în termenul de plată prevăzut în contract, nici ulterior în urma emiterii notificării nr._/29.10.2014, până la data depunerii acestei cereri de chemare în judecată.
Reclamanta a mai menționat că, deși în temeiul art. 31 alin. 6 din Legea nr. 241/2006 pârâta avea obligația de a efectua plata prestațiilor efectuate de S.C. R. S.A. în termen de 15 zile de la data emiterii facturilor, acesta nu și-a îndeplinit obligația de plată a sumelor datorate în temeiul contractului.
Totodată, a arătat reclamanta, părțile au prevăzut o clauză penală în art. 19din convenție, în conformitate și cu art. 31 alin. 7 din Legea nr. 241/2006, potrivit căreia penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata în termen a obligațiilor bugetare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025- art. 1032 Cod Proc, Civ, art. 1350 Cod Civil.
În probațiune, reclamanta a depus la dosar înscrisuri (f. 4- f. 59).
Cererea a fost legal timbrată, la dosar fiind depusă dovada de achitare a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 50 de lei, stabilită conform art. 6 alin. 1 teza I din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.
Deși legal citată pârâta nu a depus formularul de răspuns completat și nici nu a răspuns prin orice alt mijloc adecvat, conform art. 1029 alin 4 din Codul de procedură civilă.
Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar și a respins proba cu interogatoriul pârâtei, apreciind că în raport de înscrisurile depuse la dosar, aceasta nu este utilă soluționării cauzei.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între reclamantă, în calitate de operator, Asociația de Proprietari nr. CN3 C. în calitate de utilizator, și A. E., în calitate de utilizator individual, s-a încheiat, pe durată nedeterminată, convenția de facturare individuală a consumurilor de apă și canalizare nr._/29.10.2013 (f. 17-f. 19), anexă la contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare nr. 21/07.11.2011 (f. 21 - f. 27), încheiat între operator și utilizator, în temeiul căreia operatorul s-a obligat să le furnizeze utilizatorilor individuali servicii de apă potabilă și canalizare.
În executarea obligațiilor asumate prin convenția de facturare individuală a consumurilor de apă și canalizare, operatorul a emis facturile fiscale ., nr._/30.06.2014, cuprinzând obligația de plată a sumei de 75,06 lei (f. 11), nr._/31.07.2014, cuprinzând obligația de plată a sumei de 84,31 lei (f. 12) nr._/29.08.2014, cuprinzând obligația de plată a sumei de 80,79 de lei (f. 13) și nr._/30.09.2014, cuprinzând obligația de plată a sumei de 57,40 de lei (f. 16) depuse în probațiune.
Potrivit art. 9 pct. 1 din Convenția de facturare individuală utilizatorul individual are obligația de a achita integral și la termen contravaloarea facturilor emise de către operator privind serviciile prestate iar conform art. 18 din aceeași convenție încheiată între părți plata facturilor este obligatorie și se va face integral în termen de 15 zile de la data emiterii facturilor, conform art. 30 pct. 3 din Legea nr. 241/2006
Conform art. 1270 Cod civil, convențiile au putere de lege între părțile contractante. Prin urmare, convenția de facturare individuală a consumurilor de apă și canalizare nr._/29.10.2013 încheiată între reclamantă și pârâtă este obligatorie pentru părțile contractante, fiecare din părțile din litigiu obligându-se în considerarea contraprestației celeilalte părți. Astfel, reclamanta și-a asumat obligația de a furniza, în calitate de prestator, a serviciilor de apă potabilă și de canalizare la locul de consum indicat de pârâta beneficiară, în considerarea prețului pe care îl va primi de la pârâtă, preț pe care aceasta nu a înțeles să îl achite.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 272, art. 273 și art. 277 Cod procedură civilă, obligațiile profesioniștilor se probează cu facturi fiscale, înscrisuri întocmite, în mod uzual, de aceștia în activitatea profesională. Facturile fiscale fac parte din categoria înscrisurilor sub semnătură privată, astfel că, în caz de acceptare de către destinatar, acestea fac dovada actului juridic pe care îl constată și în favoarea emitentului. Mai trebuie precizat că acceptarea, fie că este expresă, fie că este tacită, reprezintă un act juridic care-l obligă pe acceptant la plată.
În cauză, facturile fiscale ., nr._/30.06.2014, cuprinzând obligația de plată a sumei de 75,06 lei (f. 11), nr._/31.07.2014, cuprinzând obligația de plată a sumei de 84,31 lei (f. 12) nr._/29.08.2014, cuprinzând obligația de plată a sumei de 80,79 de lei (f. 13) și nr._/30.09.2014, cuprinzând obligația de plată a sumei de 57,40 de lei (f. 16) depuse în probațiune, au fost acceptate de pârâtă în mod tacit, în condițiile prevăzute de art. 12 și 14 din convenție.
Având în vedere considerentele ce preced, instanța reține că reclamanta a făcut dovada existenței unui contract valabil încheiat cu pârâta și a executării propriilor obligații, dovedind în același timp nașterea în patrimoniul pârâtei a obligației de plată a prețului serviciilor de care a beneficiat aceasta în cuantum de 297,56 de lei, reliefat în cuprinsul facturilor fiscale anterior menționate.
În același sens, instanța constată că pârâta, pentru a nu fi angajată răspunderea sa contractuală, avea sarcina de a dovedi executarea propriilor obligații, pe care nu și-a îndeplinit-o, nedepunând niciun înscris și neadministrând nicio probă din care să rezulte că a executat în întregime și la termen obligațiile contractuale, situație de natură a determina rămânerea în ființă a prezumției relative de culpă în neîndeplinirea obligațiilor contractuale asumate.
Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că pretențiile deduse judecății de reclamantă sunt întemeiate, astfel că urmează a obliga pârâta la plata sumei în cuantum total de 297,56 lei cu titlu de debit principal reprezentând contravaloarea apă/canal facturate în perioada iunie 2014 – septembrie 2014.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, pârtile au stipulat în contract o clauză penală, prin care au determinat anticipat echivalentul prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a neexecutării sau a executării cu întârziere a obligației de către pârât.
Astfel, prin art. 19 din convenția de facturare individuală părțile au stabilit că neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata în termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, care se datorează iar valoarea totală a penalităților nu poate depăși cuantumul debitului.
Această clauză este o aplicarea dispozițiilor art. 1535 cod civil potrivit cărora: „(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu”.
În baza acestei clauze penale și în conformitate și cu disp. art. 120 alin. 7 din OG, reclamanta este în drept să solicite penalități de întârziere de la scadența fiecărei facturi mai sus menționate (15 zile de la data emiterii facturii), în cuantum egal cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, până la data achitării integrale a debitului, fără a depăși valoarea obligației principale.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere în cuantum de 1,47 lei calculate pentru plata cu întârziere a facturii . nr._/26.11.2013, astfel cum reiese din anexa de majorări de la factura . nr._/29.08.2014, instanța constată că aceste pretenții sunt dovedite, reclamanta depunând la dosar atât modul de calcul al acestora (fila 14), cât și factura asupra cărora au fost calculate aceste penalități (f. 15).
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere care se vor calcula asupra debitului restant de la data introducerii cererii până la data achitării integrale a acestuia, instanța o va admite, ținând cont de solicitarea expresă a reclamantei și de principiul disponibilității.
În consecință, instanța va admite capătul de cerere accesoriu, și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1,47 lei reprezentând penalități de întârziere care au fost calculate pentru plata cu întârziere a facturii ._/26.11.2013, precum și la plata penalităților de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, calculate asupra debitului principal de 297,56 lei, de la data introducerii cererii, respectiv 25.02.2015 și până la achitarea integrală a debitului principal, fără a depăși valoarea obligației principale.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța reține că reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru de 50 lei, dovedită prin chitanța depusă la fila 4 precum și taxă notificare în cuantum de 30 lei dovedită prin factura fiscală EXJ 446 din data de 05.11.2014 desfășurătorul acesteia și chitanța . VN nr. 144 din data de 05.11.2014, aflate la dosar la filele 5-6, precum și prin adresa de notificare înregistrată cu nr. 1151/31.10.2014 la B. V. N. și dovada de înmânare a notificării (f. 8- f.9).
În consecință, instanța, în temeiul art. 1031 C. proc. civilă, va obliga pârâta la plata către reclamanta a sumei 80 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care suma de 50 lei reprezentând taxă de timbru și suma de 30 lei reprezentând taxă notificare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. R. S.A., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, CUI RO1890420, cu sediul în C., .-24, jud.C. în contradictoriu cu pârâta A. E., CNP_, cu domiciliul în oraș Năvodari, ., jud.C..
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 297,56 lei cu titlu de debit principal reprezentând contravaloarea apă/canal facturate în perioada iunie 2014 – septembrie 2014.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1,47 lei reprezentând penalități de întârziere care au fost calculate pentru plata cu întârziere a facturii ._/26.11.2013.
Obligă pârâta să plătească reclamantei penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, calculate asupra debitului principal de 297,56 lei, de la data introducerii cererii, respectiv 25.02.2015 și până la achitarea integrală a debitului principal, fără a depăși valoarea obligației principale.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 80 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care suma de 50 lei reprezentând taxă de timbru și suma de 30 lei reprezentând taxă notificare.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. F. D. Ș.
Red.jud.L.F/13.05.2015
Tehnoredact.D.Ș./4 ex./18.05.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5478/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6039/2015. Judecătoria... → |
---|