Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7235/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7235/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 39115/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 7235/2015

Ședința din Camera de Consiliu de la 17 iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C.-D. I.

GREFIER L. A. M.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamant . pe pârât S. P., pârât S. C., având ca obiect cerere de valoare redusă CAMERA DE CONSILIU.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publica din data de 10.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 17.06.2015 .

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12.11.2014 sub nr._, reclamanta . solicitat obligarea pârâților S. P., S. C. la plata sumei de 397,14 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale apă/canal aferente perioadei aprilie 2014 – iulie 2014, a sumei de 8,77 lei reprezentând penalități de întârziere aferente facturilor fiscale în luna decembrie 2013, 16,53 lei aferente sumei de 397,14 lei până la data acțiunii, precum și la plata în continuare a penalităților până la achitarea integrala a debitului de 397,14 lei, fără a depăși valoarea obligației principale.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că a furnizat servicii de apă și canalizare pârâților, în baza contractului nr.60/04.11.2011 încheiat cu Asociația de proprietari 13 Sud, iar ulterior în temeiul convenției de facturare individuală a consumului de apă și canalizare_/02.12.2013.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1025- 1032 C. proc. civ. rap. la art. 1350 C. civ.

În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și a probei cu interogatoriul pârâților.

Cererea a fost legal timbrată cu 50 lei taxă judiciară de timbru conform art. 6 alin. 1 din OUG nr. 80/2013.

Pârâții, legal citați, nu au formulat întâmpinare și nici alte apărări în cauză.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, reclamanta nedepunând interogatoriul propus a fi luat pârâților la dosarul cauzei, iar aceștia neprezentându-se în fața instanței pentru a răspunde la interogatoriu.

La termenul din 13.05.2015, instanța a invocat excepția autorității de lucru judecat cu privire la penalitățile indicate de reclamantă la art.3.3.1 lit.a în cuantum de 8,77 lei aferente facturii din luna decembrie 2013 si reținând că prin sentința civilă nr.3126/18.03.2015 pronunțată în dosarul nr._/212/2014 a fost soluționată o cerere a reclamantei în contradictoriu cu aceeași pârâți, pârâții fiind obligați la plata penalităților aferente debitului de 862,31 lei aferente perioadei decembrie 2013- martie 2014 până la data achitării integrale a acestuia, a admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la suma de 8,77 lei aferent facturii din luna decembrie 2013 indicate la art.3.3.1 lit.a.

Reținând că la termenul din 13.05.2015, a admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la suma de 8,77 lei aferent facturii din luna decembrie 2013 indicate la art.3.3.1 lit.a, instanța va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata sumei de 8,77 lei reprezentând penalități de întârziere aferente facturii din luna decembrie 2013 față de autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr.3126/18.03.2015 pronunțată de către Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2014.

În ce privește celelalte pretenții, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În temeiul contractului nr. 60/04.11.2011 încheiat cu Asociația de proprietari 13 Sud și în temeiul convenției de facturare individuală a consumului de apă și canalizare_/02.12.2013, încheiat cu pârâții, reclamanta a prestat servicii pârâților, emițând facturile fiscale . nr._/30.04.2014,_/30.05.2014,_/30.06.2014_/31.07.2014.

Urmare neachitării debitului, reclamanta a notificat pe pârâți în vederea achitării debitului restant.

Instanța constată că reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 1025- 1032 C proc civ, privind cererile cu valoare redusă.

Astfel, potrivit art. 1025 C. proc. civ., ../../../../../Documents and Settings/meral.bechir/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp197966/_.HTM - #prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. ../../../../../Documents and Settings/meral.bechir/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp197966/_.HTM - #

Reclamantul declanșează procedura cu privire la cererile cu valoare redusă prin completarea formularului de cerere și depunerea sau trimiterea acestuia la instanța competentă, prin poștă sau prin orice alte mijloace care asigură transmiterea formularului și confirmarea primirii acestuia. ../../../../../Documents and Settings/meral.bechir/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp197966/_.HTM - #(2)Formularul de cerere se aprobă prin ordin al ministrului justiției și conține rubrici care permit identificarea părților, valoarea pretenției, indicarea probelor și alte elemente necesare soluționării cauzei.

../../../../../Documents and Settings/meral.bechir/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp197966/_.HTM - #(3)Odată cu formularul de cerere se depun ori se trimit și copii de pe înscrisurile de care reclamantul înțelege să se folosească (art. 1029 C proc civ.)

Art. 1030 C proc civ dispune că ../../../../../Documents and Settings/meral.bechir/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp197966/_.HTM - #instanța va pronunța și redacta hotărârea în termen de 30 de zile de la primirea tuturor informațiilor necesare sau, după caz, de la dezbaterea orală. ../../../../../Documents and Settings/meral.bechir/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp197966/_.HTM - #În cazul în care nu se primește niciun răspuns de la partea interesată în termenul stabilit la art. 1029 alin. (4), (6) sau (8), instanța se va pronunța cu privire la cererea principală sau la cererea reconvențională în raport cu actele aflate la dosar. ../../../../../Documents and Settings/meral.bechir/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp197966/_.HTM - #Hotărârea primei instanțe este executorie de drept.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. 3 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilitățile publice, factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată, utilizatorii fiind obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor, iar data emiterii facturii și termenul de scadență trebuie să fie înscrise pe factură.

Având în vedere și prevederile art. 1270C. civ. și 1350 C civ. aplicabile raportului juridic dedus judecății, pârâta a dobândit calitatea de debitor în cadrul unui raport juridic, al cărui conținut constă în dreptul de creanță al reclamantei, de a cere plata serviciilor prestate, respectiv obligația corelativă a pârâtei de a le achita.

Scadența obligației de plată a debitului restant s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 30 din Legea 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apa si de canalizare.

Din înscrisurile administrate în cauză și ținând cont de regula potrivit căreia în materia obligațiilor de rezultat sarcina probei se împarte între debitor și creditor, în sensul că în primul rând creditorul trebuie să dovedească existența creanței, iar neexecutarea se prezumă atâta timp cât debitorul nu dovedește executarea, instanța apreciază că reclamanta a făcut dovada creanței sale.

Întrucât pârâții nu a făcut proba în acest sens, instanța constată că aceasta nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligația în discuție, deși au beneficiat de serviciile furnizorilor de utilități pentru suma de 397 lei reprezentând debit neachitat, contravaloare servicii de apă și canalizare furnizate în perioada aprilie 2014 – iulie 2014.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, instanța reține că pârâșii și-au asumat prin încheierea contractului dintre părți și clauza penală cuprinsă în art. 19 din contract, potrivit căreia în caz de neplată la termen, utilizatorul datorează operatorului penalități egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, fără ca valoarea totală să poată depăși cuantumul debitului.

Pentru aceste considerente, instanța apreciază că pretențiile deduse judecății de către reclamantă sunt întemeiate, urmând a obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei de 397,14 lei reprezentând debit neachitat, la plata sumei de 16,53 lei reprezentând penalități de întârziere și la plata penalităților de întârziere aferente debitului de 397,14 lei, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, începând cu data de 12.11.2014 până la data achitării integrale, fără ca acestea să poată depăși cuantumul debitului.

Potrivit art. 1031 alin. 1 C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilate părți, la plata cheltuielilor de judecată.

Față de aceste dispoziții legale, având în vedere și cererea reclamantei în acest sens, instanța o va obliga pe pârâți la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, cheltuielile ocazionate de notificarea pârâtei, în cuantum de 30 lei, nefiind cheltuieli dintre cele stabilite de art. 451 cpc și nici cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata sumei de 8,77 lei reprezentând penalități de întârziere aferente facturii din luna decembrie 2013 față de autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr.3126/18.03.2015 pronunțată de către Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2014.

Admite în parte acțiunea formulată de către reclamanta . sediul in CONSTANTA, .-24 în contradictoriu cu pârâții S. P., CNP_ și S. C.,, CNP_, ambii domiciliati in NAVODARI, AL LALELELOR, nr. 2, .. B, ..

Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 397,14 lei reprezentând debit neachitat, la plata sumei de 16,53 lei reprezentând penalități de întârziere și la plata penalităților de întârziere aferente debitului de 397,14 lei, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, începând cu data de 12.11.2014 până la data achitării integrale, fără ca acestea să poată depăși cuantumul debitului.

Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.06.2015.

P., GREFIER,

C.-D. I. L. A. M.

RED.JUD.C.D.I./2EX/08.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7235/2015. Judecătoria CONSTANŢA