Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3238/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3238/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 3238/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civila nr. 3238/2015
Ședința din camera de consiliu din 20.03.2015
PREȘEDINTE: A. I. V.
Grefier: M. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . și pe pârât A. G., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința din camera de consiliu din 06.03.2015, consemnate in încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța raportat la disp. art. 396 alin 1 si 2 Cod procedura civila, a amânat pronunțarea la data de 20.03.2015 când s-a pronunțat .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei, în conformitate cu disp. art. 395 alin. 1 C.p.c., constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. în data de 20.10.2014 cu nr._, reclamanta S.C. R. & R. S.A., în contradictoriu cu pârâtul A. G., a solicitat instanței potrivit formularului de cerere, întocmit și completat în condițiile art. 1028 alin.2 C.p.c., ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata:
- sumei de 128,85 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale
- contravalorii în lei a sumei de 10 euro pentru echipament de tip Telefon Fix, respectiv suma de 44,02 lei calculată la cursul BNR din data de 26.09.2014
- contravalorii în lei a sumei de 250 euro pentru echipament de tip ONT, respectiv suma de 1.364,56 lei calculată la cursul BNR din data de 26.09.2014
- penalităților de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere
- cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că între părți a fost încheiat contractul pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice nr._/27.11.2012, privind furnizarea serviciilor de internet, cablu tv și telefonie fixă, pentru locația din O., ., prin care s-a convenit ca pârâtul să beneficieze de serviciile specificate în contract, în schimbul plății tarifelor agreate și reglementate expres în anexele la contractul de servicii.
În temeiul acestui contract, pârâtului i-au fost furnizate serviciile contractate de internet, cablu tv și telefonie. Conform art. 3 pct. 3.4., 3.5. și 3.6., pentru plata cu întârziere, pârâtul datorează penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1025 - 1032 C.p.c., ale art. 1270 C. civ., ale art. 3.1.-3.9. și 5.5. din contract.
În probațiune, reclamanta a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri și a anexat cererii următoarele înscrisuri, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul: contract de furnizare servicii nr._/27.11.2012 (f. 9-11), declarație (f. 12-13), act de identitate (f. 14), condițiile generale ale contractului de furnizare (f. 15-17), furnizare informații de bază ONRC (f. 18-20), proces verbal de instalare (f. 21), proces verbal de custodie (f. 22), facturi (f. 23-26).
Cererea a fost legal timbrată, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 de lei, dovada achitării fiind atașată la dosarul cauzei.
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecarea cauzei.
Prin precizarea depusă în data de 18 februarie 2015, reclamanta a arătat că a solicitat obligarea pârâtului inclusiv la plata contravalorii în lei a sumei de 260 euro, din care 250 euro reprezentând echipament ONT tip Echolife HG 865, iar suma de 10 euro reprezentând echipament aparat telefonie fixă. Reclamanta a mai precizat că a solicitat obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data scadenței fiecărei facturi fiscale în parte și până la data plății efective a debitelor.
La termenul de judecată din 20 februarie 2015, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, iar din oficiu proba cu interogatoriul pârâtului, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor formulate, a dovezilor existente la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța de judecată reține următoarele:
Între reclamanta S.C. R. & R. S.A., în calitate de operator, și pârâtul A. G., în calitate de beneficiar, s-a încheiat Contractul de furnizare servicii nr._/27.11.2012 (f. 9-11), pentru locația din O., ., jud. C..
Potrivit art. 1.1. din condițiile generale, obiectul contractului a fost constituit din furnizarea de către S.C. R. & R. S.A., către beneficiar, a serviciilor de comunicații electronice specificate la pct. 1.2., precum și vânzarea sau predarea echipamentelor de comunicații, potrivit solicitării beneficiarului, în condițiile și termenii din contract, în schimbul plății de către beneficiar a tarifelor lunare practicate de R. & R., astfel cum acestea vor putea fi modificate pe parcursul furnizării serviciilor, precum și a prețului echipamentelor, după caz.
Conform literei C din contract, pârâtul a optat pentru serviciile Digi TV Cablu (CATV), Digi Net și telefonie.
Potrivit art 3.3. din condițiile generale, R. & R. va factura lunar beneficiarului contravaloarea fiecărui serviciu, contravaloarea traficului Digi Net Mobil, precum și contravaloarea apelurilor inițiate de beneficiar și a serviciilor adiționale prestate în luna/perioada anterioară.
Potrivit art. 3.4. din condițiile generale, facturile și anexele facturilor vor fi transmise beneficiarului prin poștă la adresa indicată de acesta, beneficiarul recunoscând că valoarea facturată a serviciilor care fac obiectul contractului au caracter cert, lichid și exigibil.
Potrivit art. 3.5. din condițiile generale, beneficiarul s-a obligat să achite contravaloarea serviciilor contractate aferente fiecărei luni până la sfârșitul lunii respective (termenul de plată), contravaloarea apelurilor și mesajelor taxabile ale beneficiarului, contravaloarea traficului Digi Net Mobil (dacă abonamentul pentru care a optat beneficiarul nu are trafic nelimitat), precum și contravaloarea serviciilor adiționale prestate în luna/perioada anterioară.
Potrivit art. 3.9. din condițiile generale, beneficiarul poate contesta, în scris, sumele facturate în termen de cel mult 30 zile de la data emiterii fiecărei facturi, fără să fie exonerat de la achitarea integrală a facturii până la expirarea termenului de plată, urmând ca eventualele diferențe să fie corectate pe factura următoare emisă de R. & R.. Necontestarea facturii în termen reprezintă acceptare necondiționată a sumelor facturate, iar beneficiarul pierde dreptul de a contesta factura, recunoscând astfel că valoarea facturată a serviciilor ce fac obiectul contractului are caracter cert, lichid și exigibil.
Potrivit art. 5.2. lit. a) din condițiile generale, în funcție de propria apreciere R. & R. poate considera prezentul contract ca fiind reziliat de drept, fie în privința tuturor serviciilor furnizate, fie în privința anumitor servicii care fac obiectul contractului, fără a fi necesară punerea în întârziere a beneficiarului, fără posibilitatea acordării vreunui termen, fără intervenția instanței și fără necesitatea îndeplinirii vreunei formalități, dacă beneficiarul nu plătește orice abonament lunar și/sau orice alte tarife aferente serviciilor furnizate și penalitățile de întârziere în termen de cel mult 20 de zile de la expirarea termenului de plată prevăzut la pct. 3.5..
Potrivit art. 5.5.1., în cazul încetării contractului din orice motiv, precum și în caz de fraudă ori dacă abonatul a pierdut, deteriorat sau i s-a furat telefonul mobil și/sau cartela sim și/sau echipamentele DTH și/sau smartcardul și/sau modemul de cablu sau de date și/sau telefonul fix, abonatul s-a obligat să achite către R. & R., în mod necondiționat, următoarele sume:
- dacă nu restituie în termen de 2 zile bunurile primite în chirie sau cumpărate cu plata în rate și neachitate integral în stare de funcționare, respectiv în aceeași stare în care le-a primit, cu uzura normală pentru perioada de utilizare, abonatul se obligă să achite către R. & R., în mod necondiționat, toate sumele restante și/sau penalitățile de întârziere aferente, precum și cu titlu de clauză penală, echivalentul în lei al sumei de: vi) 10 euro pentru nerestituirea fiecărui telefon fix conectat la rețeaua de telefonie fixă, ix) orice altă sumă înscrisă în orice proces verbal de predare primire în baza căruia au fost predat beneficiarului orice echipament sau orice alt bun de R. & R..
Contractul a fost încheiat pentru o perioadă de minim 12 luni.
Prin actul adițional din data de 27.11.2012 (f. 11), părțile au convenit modificarea duratei contractului, stabilind că aceasta este de 18 luni.
Reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, a furnizat pârâtului A. G. servicii de telecomunicații, în acest sens emițând facturile fiscale . nr._/18.09.2013 (f. 23), . nr._/18.10.2013 (f. 24), . nr._/19.11.2013 (f. 25), . nr._/18.12.2013 (f. 26), în cuantum total de 128,85 lei.
De asemenea, prin procesul verbal de instalare din data de 15.12.2012 (f. 21), au fost instalate beneficiarului A. G., la adresa din localitatea O., ., serviciile Digi Net, Digi Tel și Digi TV Cablu și a fost predat un aparat telefonic.
Prin procesul verbal de custodie din data de 15.12.2012 (f. 22), a fost predat beneficiarului A. G., la adresa din localitatea O., ., echipamentul EchoLife HG56 ..
Părțile au stabilit că echipamentul este și rămâne proprietatea R. & R., fiind predat în custodie beneficiarului pentru furnizarea serviciilor de telecomunicații electronice. În cazul încetării contractului din orice motiv (inclusiv reziliere), abonatul s-a obligat să restituie echipamentul primit în custodie în aceeași stare în care l-a primit, cu uzura normală pentru perioada de utilizare, într-un termen de 2 zile de la data încetării. În cazul în care echipamentul aflat în custodie nu este returnat sau nu este în stare corespunzătoare de funcționare sau dacă abonatul a pierdut, deteriorat ori i s-a furat echipamentul din custodie, acesta s-a obligat ca, în același termen de 2 zile de la încetarea contractului sau de la apariție oricărei situații dintre cele menționate, după caz, să achite R. & R., în mod necondiționat, cu titlu de clauză penală echivalentul în lei al sumei de 250 euro (fără TVA) calculați la cursul BNR din ziua plății, pentru echipamentul EchoLife HG856, precum și toate sumele restante și sau penalitățile de întârziere aferente.
Începând cu data de 18.02.2014, reclamanta S.C. R. & R. S.A. a reziliat unilateral Contractul de furnizare servicii nr._/27.11.2012.
Astfel, reclamanta a făcut dovada nașterii în patrimoniul pârâtului a obligațiilor de plată a contravalorii serviciilor de telecomunicații în cuantum de 128,85 lei, reliefat în cuprinsul facturilor fiscale anterior menționate, a contravalorii în lei a sumei de 10 euro pentru echipament de tip Telefon Fix, respectiv suma de 44,02 lei calculată la cursul BNR din data de 26.09.2014, precum și a contravalorii în lei a sumei de 250 euro pentru echipament de tip ONT, respectiv suma de 1.364,56 lei calculată la cursul BNR din data de 26.09.2014.
Cu toate acestea, pârâtul A. G. nu și-a îndeplinit obligația de plată a contravalorii serviciilor de telecomunicații, prevăzută în art. 3.3., art. 3.5., art. 5.5.1. din condițiile generale ale contractului, precum și în procesul verbal de custodie din data de 15.12.2012, cumulând astfel un debit în cuantum total de 1.537,43 lei.
În drept, în conformitate cu prevederile art. 1270 Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
Potrivit art. 1350 alin. 1 C. civ., orice persoană trebuie să-și execute obligațiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
Prin raportare la prevederile art. 1350, instanța apreciază că, în cauză, sunt pe deplin îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale în ceea ce îl privește pe pârâtul A. G., respectiv existența unui contract valabil încheiat între părți, neîndeplinirea unei obligații contractuale și culpa debitorului.
Potrivit art. 1516 C. civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.
De asemenea, culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării, după cum prevede art. 1548 C. civ.
Astfel, pârâtului A. G. îi revenea obligația de a dovedi atât faptul că și-a îndeplinit obligația de plată, precum și, în caz contrar, că neexecutarea obligației de plată a contravalorii serviciilor de telecomunicații nu a fost culpabilă.
În speță, pârâtul A. G., deși legal citat, nu a formulat întâmpinare, nu a depus nici un înscris și nu a administrat nicio probă din care să rezulte că a executat în întregime și la termen obligațiile contractuale.
Astfel, instanța apreciază ca întemeiate capetele de cerere referitoare la obligarea pârâtului A. G. la plata sumei de 128,85 lei, reliefat în cuprinsul facturilor fiscale anterior menționate, a contravalorii în lei a sumei de 10 euro pentru echipament de tip Telefon Fix, respectiv suma de 44,02 lei calculată la cursul BNR din data de 26.09.2014, precum și a contravalorii în lei a sumei de 250 euro pentru echipament de tip ONT, respectiv suma de 1.364,56 lei calculată la cursul BNR din data de 26.09.2014, motiv pentru care vor fi admise.
În ce privește capătul de cerere referitor la penalitățile de întârziere, instanța reține că, potrivit art. 3.6. din condițiile generale ale contractului, în cazul neplății contravalorii facturilor până la expirarea termenului de plată, R. & R. poate percepe, începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare, penalități de 0,2% pe zi de întârziere, calculate asupra cuantumului facturilor neachitate, iar serviciile furnizate beneficiarului vor putea fi suspendate după expirarea termenului de plată, până la achitarea integrală a obligațiilor față de R. & R.. În cazul devalorizării leului în raport cu euro cu mai mult de 2% față de cursul din data facturării, R. & R. poate include diferența de curs valutar în factura din luna următoare. Totalul penalităților de întârziere datorate de beneficiar poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate. Pe perioada suspendării serviciilor de către R. & R. ca urmare a neefectuării plății de către beneficiar, R. & R. poate pretinde, iar beneficiarul are obligația să achite contravaloarea tarifelor lunare aferente serviciilor contractate.
Instanța apreciază că debitorul nu și-a asumat prin încheierea contractului de furnizare de servicii nicio clauza penală, potrivit căreia în caz de neplată la termen, acesta ar datora operatorului, începând cu a zecea zi a lunii următoare, penalități de 0,2% pe zi de întârziere.
Această clauză este prevăzută în condițiile generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice, or aceste condiții nu au fost semnate de către pârât și nici nu s-a făcut dovada că pârâtul a citit și și-a asumat aceste condiții contractuale.
Cu privire la clauza inserată în cuprinsul art.3.6 din Condițiile generale contractuale, instanța apreciază că această prevedere contractuală încalcă dispozițiile imperative ale Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.65/2002.
Potrivit art. 4 din Legea nr.193/2000, este considerată abuzivă o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul și dacă, prin ea insăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv, iar dacă un comerciant pretinde că o clauză standard a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
În Anexa legii, în lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive se arată că sunt considerate clauze abuzive (și) acele prevederi contractuale care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparative cu pagubele suferite de comerciant.
In cazul de față, clauza penală obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari (respectiv o penalizare de 73% pe an) față de pagubele suferite de reclamantă care nu a dovedit faptul că acestea depășesc cu mult atât rata dobânzii legale penalizatoare (între 7-9% în anul 2013, calculată în funcție de rata dobânzii de politică monetară la care se adaugă 4 puncte procentuale), cât și debitul neachitat.
Totodată, instanța reține că art. 3.6 nu a fost negociat direct cu consumatorul, contractul încheiat între părți fiind un contract standard preformulat. Sarcina probei privind negocierea clauzei penale revenea reclamantei, care nu a dovedit că această clauză a fost negociată direct cu consumatorul. De altfel din întreaga modalitate de concepere a contractului rezultă vădita disproporție dintre părțile contractante, în repetate rânduri în contract fiind inserată sintagma „în funcție de propria apreciere” (art.5.2, 5.5.2, 3.7)
Nici declarația pârâtului în sensul că a luat la cunoștință de condițiile generale ale prestatorului nu este in măsură să înlăture aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 și nici caracterul abuziv al clauzei.
Instanța apreciază că penalitatea impusă se află într-o disproporție vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând costurile pentru recuperarea creanței. Această disproporție creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului.
Consecința constatării caracterului abuziv al clauzei penale o reprezintă lipsirea de efecte a clauzei, conform art. 6 din Legea nr. 193/2000 și art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993.
Instanța va aprecia din oficiu asupra caracterului abuziv al acestor clauze, pentru următoarele considerente:
1. CEJ, in cauza C. vs. Enel din 15.7.1964, a consacrat principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre. Pentru CEJ, obiectivul integrării pe care îl urmărește Comunitatea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat și interpretat uniform în toate statele membre. S-a decis astfel că, decurgând din natura proprie a Comunității, supremația dreptului comunitar asupra celui național este o condiție sine qua non a integrării. De aceea, normele comunitare primează asupra tuturor normelor naționale, chiar ulterioare și - aspect deosebit de important-, indiferent de natura sau rangul textului național în cauză(constituție, lege, decret, hotărâre) ori ale textului comunitar (tratat, regulament, directivă, decizie).
În consecință, aplicarea jurisprudenței CEJ este obligatorie pentru judecătorul național.
2. În cauza C 243/08 (Pannon GSM Zrt.), Curtea a hotărât:
„Articolul 6 aliniat 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză abuzivă nu creează obligații pentru consumator și că nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză.
Instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest sens. Atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă, instanța nu o aplică, exceptând cazul în care consumatorul nu se opune. Această obligație revine instanței naționale inclusiv atunci când verifică propria competență teritorială.
Revine instanței naționale obligația de a determina dacă o clauză contractuală precum cea care face obiectul acțiunii principale întrunește criteriile necesare pentru a fi calificată drept abuzivă în sensul art. 3 alin. 1 din Directiva 93/13. „
De asemenea, în cauzele reunite C-240/98 – C-244/98, Curtea Europeană de Justiție a stabilit obligativitatea instanței naționale de a examina din oficiu caracterul abuziv al clauzelor din contractele încheiate între consumatori și comercianți: „În ce privește problema dacă o instanță învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat că sistemul de protecție introdus prin directivă pornește de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora”.
Ca urmare, instanța urmează să considere ineficace clauza contractuală potrivit căreia pentru sumele neplătite la termen se pot aplica penalități în valoare de 0,2% calculate la aceste sume datorate, pentru fiecare zi de întârziere, iar totalul penalităților pentru întârziere poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate. În consecință, instanța urmează să respingă capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere, ca neîntemeiat.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 50 lei, instanța constată că acesta este întemeiat.
După cum rezultă din dispozițiile art. 453 alin. 1 C.p.c., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța constată că reclamanta a făcut dovada achitării taxei judiciare în cuantum de 50 lei.
Astfel, în temeiul art. 1031 C.p.c. raportat la art. 453 alin. 1 C.p.c., constatând că pârâtul a pierdut procesul, instanța va admite în parte acest capăt de cerere și îl va obliga pe pârâtul A. G. la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).
Pentru aceste motive, instanța va admite în parte cererea formulată de reclamantă, va obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 1.537,43 lei, din care 128,85 lei reprezentând contravaloare servicii telecomunicații, 44,02 lei reprezentând contravaloarea în lei a sumei de 10 euro pentru echipament de tip Telefon Fix, 1.364,56 lei reprezentând contravaloarea în lei a sumei de 250 euro pentru echipament EchoLife HG856, va respinge capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere, ca neîntemeiat și îl va obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. R. & R. S.A., CUI –_, cu sediul in CONSTANTA, ., nr. 8, în contradictoriu cu pârâtul A. G., CNP –_, domiciliat in O., ., jud. Constanta.
Obligă pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 1.537,43 lei, din care:
-128,85 lei reprezentând contravaloare servicii telecomunicații
-44,02 lei reprezentând contravaloarea în lei a sumei de 10 euro pentru echipament de tip Telefon Fix
-1.364,56 lei reprezentând contravaloarea în lei a sumei de 250 euro pentru echipament EchoLife HG856
Respinge capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere, ca neîntemeiat.
Obligă pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..
Executorie.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 martie 2015.
Președinte Grefier
A. I. V. M. I.
Red. Jud. A.I.V./ 20.03.2015 /4.ex.
Tehn.M.I. 25.03.2015
emis .>
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3146/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3239/2015. Judecătoria... → |
---|