Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 639/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 639/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 639/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 639
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – M. TRANTU
GREFIER – E. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor . și pe debitor ., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publică din data de 13.01.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta sentința când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28.01.2015, dată la care a pronunțat următoarea soluție:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.07.2014 sub nr._, creditorul . contradictoriu cu debitorul ., a solicitat instanței emiterea ordonanței de plată prin care debitorul să fie obligat la plata sumei de 3015,34 lei.
În motivare, creditorul a arătat că, între părți, a intervenit contractul de închiriere nr. 150/01.04.2006, modificat ulterior de o . acte adiționale, ia, conform actului adițional valabil la data înregistrării debitului, respectiv actul nr. 4 din 01.04.2013, a fost stabilită o chirie de 180 euro + TVA lunar, echivalentul în lei la cursul BNR.
Creditorul a menționat că a emis facturi fiscale către debitor, facturi recepționate de către acesta și din care rezultă un debit de 3015,34 lei.
S-a precizat că societatea creditoare a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, somând societatea debitoare să procedeze la achitarea debitului, însă aceasta nu a procedat nici de această dată la achitarea acestuia.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1013 – 1024 C.proc.civ.
În dovedire, au fost atașate înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de 200 lei.
Debitorul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., față de sediul acestuia aflat în sectorul 1 al Municipiului București.
De asemenea, debitorul a invocat excepția inadmisibilității cererii de emitere a ordonanței de plată întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 1014 alin. 1 C.proc.civ., creditorul neîndeplinindu-și obligația de a comunica prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată somația.
Cu privire la fondul cererii, debitorul a menționat că societatea creditoare se face culpabilă de nerespectarea obligației legale principale ce incumbă locatorului, aceea de a asigura locatarului liniștita și utila folosință a bunului pe tot timpul locațiunii, precizând că aceasta i-a pus piedici constante în exercitarea dreptului de folosință.
Debitorul a invocat lipsa caracterului cer, lichid și exigibil al creanței întrucât facturile fiscale nu sunt semnate și ștampilate de acesta.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1013, 1014, 1018 alin. 3, 622 alin. 2 și 3, art. 1020, 451 alin. 1, 453 C.proc.civ.
În dovedire, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Creditorul a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că Judecătoria C. este competentă din punct de vedere teritorial în temeiul art. 113 alin. 1 pct. 4 C.proc.civ.
În ceea ce privește apărările formulate de debitor, s-a arătat că acestea nu sunt fondate întrucât imobilul închiriat (panoul publicitar) se află amplasat la exterior, pe clădirea ce se află în proprietatea creditorului, iar accesul s-a făcut pe tot parcursul derulării contractului prin exteriorul clădirii prin aplicarea unei scări mobile de către reprezentanții debitorului, iar acest fapt se întâmplă chiar și în prezent, deși debitorul înregistrează debite.
La termenul din data de 13.01.2015, instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și a inadmisibilității cererii de emitere a ordonanței de plată, pentru motivele arătate în încheierea de ședință.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, între creditorul . calitate de locator, și debitorul . (fosta . SRL), în calitate de locatar, a fost încheiat contractul de închiriere nr. 150/01.04.2006, având ca obiect închirierea unui panou în suprafață de 18 mp din terenul aflat în proprietatea creditorului situat în . și acordarea locatarului, pe durata construcției, a unui drept de superficie pentru construirea/montarea/exploatarea unor ansambluri publicitare.
Ulterior, între părți, au intervenit mai multe acte adiționale prin care s-a prelungit durata contractului, precum și cuantumul chiriei.
Conform actului adițional nr. 4/01.04.2013, părțile au stabilit că durata contractului se prelungește pe o perioadă de un an începând cu data de 01.04.2013 până la data de 01.04.2014, iar locatarul va achita chiria lunară de 180 euro (echivalentul în lei).
În temeiul contractului, creditorul a emis facturile nr._/07.01.2014, nr._/03.02.2014 și nr._/03.03.2014 în valoare totală de 3014,34 lei, reprezentând contravaloarea chiriei datorate pentru lunile ianuarie, februarie și martie 2014.
În drept, potrivit art. 1.013 alin. 1 din Codul de procedură civilă: „Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.”
Conform art. 1270 C. civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
Din punct de vedere probatoriu, instanța reține că, în materie contractuală, sarcina probei este împărțită între creditor și debitor, în sensul că reclamanta are sarcina de a proba existența convenției și a îndeplinirii propriilor obligații, moment în care se prezumă faptul neexecutării culpabile din partea debitorului, care poate proba contrariul fie prin actul juridic al plății sau printr-un alt mod de stingere a obligațiilor reglementat de lege, fie caracterul neculpabil al neîndeplinirii obligațiilor conținute de contract.
Având în vedere dispoziții legale incidente, instanța apreciază că, față de înscrisurile depuse, sunt îndeplinite condițiile legale pentru constatarea unei creanțe certe, lichide și exigibile, întrucât creditorul a depus la dosarul cauzei contractul încheiat între părți și facturile emise în temeiul acestui contract, din care reiese obligația debitorului de a plăti suma de 3014,34 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr._/07.01.2014, nr._/03.02.2014 și nr._/03.03.2014.
Cu privire la apărările invocate de debitor, instanța nu le poate reține în condițiile în care nu s-a făcut dovada unei eventuale neexecutări a contractului de către creditorul din prezenta cauză. Astfel, prin întâmpinare, debitorul doar a invocat faptul că societatea creditoare i-ar fi pus piedici constante în exercitarea dreptului de folosință a panoului închiriat prin contract, însă nu a menționat, în mod exact, care ar fi aceste piedici și nu a depus, la dosarul cauzei, înscrisuri din care să rezultă acest fapt.
În ceea ce privește lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței invocată de creditor, instanța reține că nu prezintă relevanță faptul că facturile emise de creditor nu sunt semnate de către debitor, în condițiile în care debitorul a semnat contractul și actele adiționale încheiate între părți, în care se menționa, în mod clar, cuantumul chiriei, termenul și modalitatea de plată, iar facturile fiscale au fost comunicate debitorului prin poștă, fiind depuse la dosarul cauzei confirmările de primire ale facturilor semnate din partea societății debitoare.
Pe de altă parte, instanța are în vedere faptul că, astfel cum reiese din fișa clientului depusă de creditor, debitorul și-a îndeplinit obligația de plată a facturilor emise în temeiul contractului în anii 2012 și 2013, ceea ce creează o prezumție în sensul că societatea creditoare și-a respectat obligațiile contractuale atât timp cât debitorul a achitat contravaloarea chiriei datorate pentru 2012 și 2013.
Referitor la cuantumul debitului datorat de debitor, instanța constată că, la dosarul cauzei, nu a fost depusă factura nr._/02.12.2013 în valoare de 991,28 lei, din care rămăsese de achitat un rest de 1 leu, astfel cum rezultă din situația facturilor neîncasate (fila 14).
Pentru toate aceste considerente, instanța va admite în parte cererea privind ordonanța de plată și îl va obliga pe debitor la plata către creditor a sumei de 3014,34 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr._/07.01.2014, nr._/03.02.2014 și nr._/03.03.2014.
În temeiul art. 1021 alin. 3 C.proc.civ. instanța va stabili termenul de plată la 20 zile de la data comunicării prezentei hotărâri.
Instanța va lua act că, prin cerere, creditorul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea privind ordonanța de plată, formulată de creditorul ., cu sediul în mun. C., ., . Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C. sub nr. J_, având C.F. R1864960, în contradictoriu cu debitorul ., cu sediul în mun. București, .-77, Corpul G, ., sector 1, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J40/_/2004, având CUI_, cu sediul ales în mun. București, ., ..
Îl obligă pe debitor la plata către creditor a sumei de 3014,34 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr._/07.01.2014, nr._/03.02.2014 și nr._/03.03.2014, în termen de 20 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept la cerere în anulare pentru creditor și debitor în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.01.2015.
PreședinteGrefier
M. Trantu E. R.
Red. jud. T.M./ 16.04.2015
Dact. R.E./02.02.2015
. document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer R. pentru Fundatia RoLII.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 657/2015. Judecătoria... | Autorizare desfiinţare lucrări. legea 50/1991. Sentința nr.... → |
|---|
