Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4513/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4513/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 4513/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4513/2015
Ședința din data de 21.04.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. D.
GREFIER: M. DĂNUȚA M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . și pe pârât G. S., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile.
Față de lipsa părților instanța apreciază lăsarea cauzei la a doua apelare.
La a doua apelare a cauzei se constată lipsa părților.
Deliberând asupra probei cu înscrisuri, cele existente la dosarul cauzei, instanța apreciază că este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei și văzând dispozițiile art. 255 raportat la dispozițiile art. 237 alin. 2 pct. 7 Cod proc. civ, urmează a o încuviința pentru reclamant.
Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat si probe de administrat, instanța în temeiul art. 394 Cod proc. civ. consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, constată încheiate dezbaterile asupra fondului cauzei si rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea depusă la data de 14.11.2014 și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanta S.C. R. & R. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul G. S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 230,6 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de internet, telefonie și cablu tv și contravaloarea echipamentelor primite în custodie de către debitor respectiv suma de 265,36 lei pentru echipamentul de tip decodor SD și suma de 88,45 lei pentru cartela de tip Smartcard, a penalităților de întârziere de 0,2 % pe zi de întârziere de la data scadenței fiecărei facturi, până la plata efectivă a debitului principal, precum și cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat un contract pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice nr._/19.02.2010, privind furnizarea serviciului de internet, telefonie și cablu tv, prin care s-a convenit ca pârâtul să beneficieze de serviciile specificate în contract, în schimbul plății tarifelor agreate și reglementate expres în anexele la contractul de servicii.
Reclamanta a mai arătat că în temeiul acestui contract și actului adițional pârâtului i-au fost furnizate serviciile contractate, iar contravaloarea serviciilor facturate și neachitate este în cuantum de 230,6 lei.
Se arată de asemenea că în conformitate cu prevederile art. 3.6 din Condițiile generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice, debitorul datorează penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1025-1032 Cod procedură civilă și cele ale art. 1270 cod civil și prevederile contractuale.
În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri.
Reclamanta nu a solicitat desfășurarea unei dezbateri orale.
Cererea a fost legal timbrată, la dosar fiind depusă dovada de achitare a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 50 de lei, stabilită conform art. 6 alin. 1 teza I din OUG nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.
Pârâtul, deși legal citat, nu a depus formularul de răspuns și nici nu a răspuns prin alt mijloc adecvat la formularul de cerere depus de reclamantă.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Între reclamanta S.C. R. &R. S.A, în calitate de prestator și pârâtul G. S. în calitate de beneficiar s-au încheiat: contractul nr._/19.02.2010 privind furnizarea serviciului de internet, telefonie și cablu tv.
În temeiul acestui contract, reclamanta a emis facturile nr._/19.03.2013,_/18.04.2013,_/20.05.2013,_/18.06.2013, și nr._/18.05.2011.
Prin raportare la temeiul de drept procesual invocat de reclamantă, respectiv art. 1025-1032 Cod procedură civilă, privind procedura aplicabilă cererilor de valoare redusă, la obiectul prezentei cauze: o acțiune în răspundere contractuală a cărei valoare este mai mică de 10.000 de lei, și la prevederile art. 1025 alin. 1, 2 și 3 Cod procedură civilă, instanța constată că prezenta cerere este admisibilă în procedura privind cererile de valoare redusă.
Potrivit art. 969 C.civ. din 1864, aplicabil în cauză raportat la data încheierii contractului, „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.”
Astfel, având în vedere prevederile legale menționate, pârâtul avea, conform dispozițiilor contractului, obligația să achite contravaloarea facturilor reprezentând prețul serviciilor de telefonie/cablu/internet prestate acestuia.
Instanța reține că reclamanta a făcut dovada raporturilor juridice dintre părți și a prestației efectuate pârâtului, însă pârâtul nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor asumate, respectiv plata facturilor mai sus menționate, astfel că în ce privește debitul de 230,6 lei pretențiile reclamantei sunt întemeiate.
Față de aceste considerente, instanța va admite primul capăt de cerere și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 230,6 lei, reprezentând contravaloare servicii conform facturilor nr._/19.03.2013,_/18.04.2013,_/20.05.2013,_/18.06.2013 și nr._/18.05.2011.
În ce privește capătul de cerere referitor la penalitățile de întârziere, reclamanta susține că pârâtul datorează potrivit contractului penalități de întârziere de 0,2% și totalul acestora poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.
În acest sens, instanța reține că debitorul nu și-a asumat prin încheierea contractului de furnizare de servicii nicio clauza penală, potrivit căreia în caz de neplată la termen, acesta ar datora operatorului, începând cu a zecea zi a lunii următoare, penalități de 0,2% pe zi de întârziere.
Această clauză este prevăzută în condițiile generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice, or aceste condiții nu au fost semnate de către pârât și nici nu s-a făcut dovada că pârâtul a citit și și-a asumat aceste condiții contractuale.
Instanța reține că pârâtul a semnat contractul, însă în cuprinsul Anexei I intitulată „Acordul Beneficiarului privind clauzele contractuale” nu a fost bifată niciuna dintre căsuțele din dreptul condițiilor și clauzelor pe care pârâtul le-ar fi primit și ar fi fost de acord cu ele. Chiar la prima căsuță, cea privind acordul cu privire la condițiile generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice, nu există un semn care să indice faptul că pârâtul și-a însușit aceste dispoziții contractuale și implicit condițiile generale.
Cu privire la clauza inserată în cuprinsul art.3.6 din Condițiile generale contractuale, instanța apreciază că această prevedere contractuală încalcă dispozițiile imperative ale Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.65/2002.
Potrivit art. 4 din Legea nr.193/2000, este considerată abuzivă o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul și dacă, prin ea insăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv, iar dacă un comerciant pretinde că o clauză standard a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
În Anexa legii, în lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive se arată că sunt considerate clauze abuzive (și) acele prevederi contractuale care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparative cu pagubele suferite de comerciant.
In cazul de față, clauza penală obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari (respectiv o penalizare de 73% pe an) față de pagubele suferite de reclamantă care nu a dovedit faptul că acestea depășesc cu mult atât rata dobânzii legale penalizatoare (între 7-9% în anul 2013, calculată în funcție de rata dobânzii de politică monetară la care se adaugă 4 puncte procentuale), cât și debitul neachitat.
Totodată, instanța reține că art.3.6 nu a fost negociat direct cu consumatorul, contractul încheiat între părți fiind un contract standard preformulat. Sarcina probei privind negocierea clauzei penale revenea reclamantei, care nu a dovedit că această clauză a fost negociată direct cu consumatorul. De altfel din întreaga modalitate de concepere a contractului rezultă vădita disproporție dintre părțile contractante, în repetate rânduri în contract fiind inserată sintagma „în funcție de propria apreciere” (art.5.2, 5.5.2, 3.7)
Nici declarația pârâtului în sensul că a luat la cunoștință de condițiile generale ale prestatorului nu este in măsură să înlăture aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 și nici caracterul abuziv al clauzei.
Instanța apreciază că penalitatea impusă se află într-o disproporție vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând costurile pentru recuperarea creanței. Această disproporție creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului.
Consecința constatării caracterului abuziv al clauzei penale o reprezintă lipsirea de efecte a clauzei, conform art. 6 din Legea nr. 193/200 și art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993.
Instanța va aprecia din oficiu asupra caracterului abuziv al acestor clauze, pentru următoarele considerente:
1. CEJ, in cauza C. vs. Enel din 15.7.1964, a consacrat principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre. Pentru CEJ, obiectivul integrării pe care îl urmărește Comunitatea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat și interpretat uniform în toate statele membre. S-a decis astfel că, decurgând din natura proprie a Comunității, supremația dreptului comunitar asupra celui național este o condiție sine qua non a integrării. De aceea, normele comunitare primează asupra tuturor normelor naționale, chiar ulterioare și - aspect deosebit de important-, indiferent de natura sau rangul textului național în cauză(constituție, lege, decret, hotărâre) ori ale textului comunitar (tratat, regulament, directivă, decizie).
În consecință, aplicarea jurisprudenței CEJ este obligatorie pentru judecătorul național.
2. În cauza C 243/08 (Pannon GSM Zrt.), Curtea a hotărât:
„Articolul 6 aliniat 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză abuzivă nu creează obligații pentru consumator și că nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză.
Instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest sens. Atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă, instanța nu o aplică, exceptând cazul în care consumatorul nu se opune. Această obligație revine instanței naționale inclusiv atunci când verifică propria competență teritorială.
Revine instanței naționale obligația de a determina dacă o clauză contractuală precum cea care face obiectul acțiunii principale întrunește criteriile necesare pentru a fi calificată drept abuzivă în sensul art. 3 alin. 1 din Directiva 93/13. „
De asemenea, în cauzele reunite C-240/98 – C-244/98, Curtea Europeană de Justiție a stabilit obligativitatea instanței naționale de a examina din oficiu caracterul abuziv al clauzelor din contractele încheiate între consumatori și comercianți: „În ce privește problema dacă o instanță învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat că sistemul de protecție introdus prin directivă pornește de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora”.
Ca urmare, instanța urmează să considere ineficace clauza contractuală potrivit căreia pentru sumele neplătite la termen se pot aplica penalități în valoare de 0,2% calculate la aceste sume datorate, pentru fiecare zi de întârziere, iar totalul penalităților pentru întârziere poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate. În consecință, instanța urmează să respingă capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata contravalorii echipamentelor de tip decodor SD și cartela sim, instanța le va respinge ca neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
În motivarea acestei solicitări, reclamanta a invocat prevederile art. 5.2 lit. a din condițiile generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice, arătând că a reziliat unilateral contractul încheiat cu pârâtul, fără acordarea unui termen și fără îndeplinirea vreunei formalități, având în vedere faptul că pârâtul a înregistrat restanțe mai mari de 20 de zile la plata serviciilor contractate, punându-se astfel în aplicare pactul comisoriu de gradul IV prevăzut de art. 5.2 din contract.
Referitor la aceste susțineri instanța reține faptul că, prin probele administrate în cauză, reclamanta nu a făcut dovada existenței unor raporturi contractuale cu pârâtul din care să rezulte obligația acestuia de a restitui contravaloarea echipamentelor predate în situația rezilierii contractului, respectiv reclamanta nu a depus la dosar Condițiile generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice invocate în susținerea pretențiilor sale, semnate de către pârât.
Pe de altă parte, instanța constată că reclamanta a depus la dosar un proces verbal de predare-primire (fila 10), semnat de pârât, conform căruia acestuia i-a fost predat un decodor, fără a depune și procesul-verbal din data de 28.01.2011 prin care susține că i-ar fi predat pârâtului o cartelă de tip Smartcard.
Analizând clauzele prevăzute în acest proces verbale, însușite de ambele părți prin semnătură, instanța reține faptul că părțile au stabilit de comun acord situațiile în care abonatul este obligat să restituie echipamentul predat sau contravaloarea acestuia, după cum urmează: „în cazul încetării contractului din orice motiv (reziliere, denunțare unilaterală, anulare, etc.), sau în caz de utilizare frauduloasă a oricărui Smartcard, echipamentelor digitale, accesoriilor, beneficiarul se obligă să le restituie Operatorului în aceeași stare în care le-a primit, cu uzura normală, în termen de 2 (două zile) de la încetarea contractului. În cazul încălcării obligației de restituire a oricărui smartcard, echipamentelor digitale, accesoriilor acestora și oricăror altor bunuri și/sau în cazul în care Beneficiarul a pierdut, deteriorat sau i s-a furat oricare dintre bunurile menționate mai sus, acesta se obligă să plătească operatorului în termen de 3 (trei zile), cu titlu de clauză penală, echivalentul în lei la cursul oficial al BNR din ziua plății (i) al sumei de 20 euro pentru nerestituirea fiecărui Smartcard și/sau (ii) echivalentul în lei al sumei de 60 de euro pentru nerestituirea celorlalte echipamente digitale.”
Din interpretarea acestor clauze contractuale rezultă faptul că obligarea abonatului la plata contravalorii echipamentelor predate se poate face în caz de fraudă, în cazul în care utilizatorul refuză predarea echipamentelor după rezilierea contractului sau în caz de pierdere, deteriorare sau furt, or, în speța de față, reclamanta nu a făcut dovada intervenirii niciuneia din aceste situații.
Deși contractul a fost încheiat la data de 19.02.2010, reclamanta arată în cererea de chemare în judecată faptul că a reziliat unilateral contractul, întrucât pârâtul a înregistrat restanțe mai mari de 20 de zile la plata serviciilor contractate.
Prin urmare, data rezilierii contractului a fost stabilită unilateral de reclamantă, aceasta nefăcând dovada faptului că i-a notificat pârâtului data rezilierii, termen de la care ar fi curs termenul de predare a echipamentului.
Conform prevederilor art. 969 Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, astfel că, în contextul în care reclamanta nu a făcut dovada existenței raporturilor contractuale în baza cărora și-a întemeiat pretențiile, instanța va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata contravalorii echipamentelor de tip cartela sim și decodor SD, ca neîntemeiat.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în conformitate cu dispozițiile art.1031 alin.1 Cod procedură civilă, pârâtul urmează să fie obligat către reclamantă la plata sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta . cu sediul în CONSTANTA, ., nr. 8, J. C. în contradictoriu cu pârâtul G. S. cu domiciliul în CONSTANTA, ., ., ..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 230,6 lei, reprezentând contravaloare servicii conform facturilor nr._/19.03.2013,_/18.04.2013,_/20.05.2013,_/18.06.2013, și nr._/18.05.2011.
Respinge celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. DUMITRUMIRELA DĂNUȚA M.
M.M. 28 Aprilie 2015
Red. Jud. D.D.2ex/ 07.05.2015
Emis 2 comunicări, la data de
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3787/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4473/2015.... → |
|---|
