Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 699/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 699/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 699/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR.699

Ședința publică de la 29.01.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: O. M. S.

GREFIER: SELMA Z.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă acțiune formulată de reclamanta . cu sediul în C.,.-84,jud.C. în contradictoriu cu pârâtul V. C. domiciliat în C.,fdt.Ialomiței,nr.31,jud.C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 22.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre ,când instanța având nevoie de timp pentru a delibera,a amânat pronunțarea la data de 29.01.2015 când s-a pronunțat:

INSTANȚA

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 24.07.2014, sub nr._, reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâtul V. C., obligarea acestuia la plata sumei de 668 lei, cu titlu de obligație principală, reprezentând preț al serviciilor de telefonie mobile prestate, constatate prin facturile fiscale emise la data de 06.04.2013, precum și la plata dobânzii legale, calculate de la data scadenței facturilor fiscale și până la achitarea efectivă a debitului.

În motivarea cererii, reclamanta a susținut că, în temeiul contractelor anexate, intervenite la data de 30.12.2012, societatea a prestat pârâtului servicii de telefonie mobilă, în contul cărora s-au emis facturile fiscale anexate cererii, în valoare totală de 668 lei, sumă neplătită până în prezent, deși scadența stabilită convențional de părți și reluată pe fiecare dintre facturi a fost depășită, iar prețul serviciilor prestate însușit.

Dobânzile penalizatoare aferente acestei sume sunt calculate pentru perioada cuprinsă între scadența obligației de plată a ultimei facturi emise în contul debitorului din punct de vedere cronologic, respectiv începând cu data de 06.04.2013 și data stingerii debitului principal constând în prețul serviciilor.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1489 din NCC, OUG nr. 9/2000, OG nr. 13/2011, art. 1269 din NCC.

Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri (f. 8-22).

Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la termenele de judecată.

Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 30.12.2012, între reclamanta . și pârâtul V. C. s-a încheiat contractul de prestări servicii . nr._, având ca obiect furnizarea serviciilor de comunicații electronice pentru care a optat clientul, în schimbul achitării prețului convenit, conform tarifelor prevăzute în contract.

În temeiul contractului indicat, reclamanta a emis facturile fiscale . nr. VDF_/06.05.2013, VDF_/06.04.2013, VDF_/06.03.2013, VDF_/06.02.2013, în privința cărora pârâtul nu a făcut dovada plății ori a intervenirii unei cauze exoneratoare de răspundere contractuală.

În drept, potrivit art. 1350 din NCC, orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat.

(2) Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.

Aceste prevederi se coroborează cu dispozițiile art. 1270 din NCC, privind forța obligatorie a contractului, potrivit cărora contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante

Principiul forței obligatorii a contractului antrenează mecanismul angajării răspunderii civile contractuale, iar pentru ca un creditor să poată pretinde debitorului său îndeplinirea obligațiilor stabilite prin contract, trebuie să fie îndeplinite anumite condiții specifice: a. între aceștia să existe un contract valabil încheiat cu respectarea cerințelor de fond și de formă b. să existe un prejudiciu care să rezulte din neexecutarea obligațiilor contractuale și c. culpa debitorului, dovada acesteia fiind realizată prin neexecutarea lato sensu a obligațiilor asumate.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația asumată în temeiul contractului de prestări servicii constând în plata tarifelor corespunzătoare serviciilor prestate, precum rezultă din facturile fiscale mai sus indicate, emise în temeiul unui contract însușit de către pârât prin semnare.

Observând și lipsa unui răspuns din partea pârâtului, instanța va constata că, reclamanta a făcut dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile, motiv pentru care va admite capătul principal de cerere și îl va obliga la plata către reclamantă a sumei de 668 lei, cu titlu de obligație principală,

Referitor la penalitățile solicitate, egale cu dobânda legală penalizatoare, potrivit art. 1 alin. 3 din OG nr. 13/2011, dobânda legală penalizatoare este dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență.

Potrivit art. 2 din OG nr. 13/2011, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.

Art. 3 alin. 2 din aceeași ordonanață dispune că rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale;

În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor…alin. (2), diminuat cu 20%.

Nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija Băncii Naționale a României, ori de câte ori nivelul ratei dobânzii de politică monetară se va modifica.

Față de considerentele expuse, instanța va admite și capătul accesoriu de cerere, cu obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere, egale cu nivelul dobânzii legale, calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la achitarea efectivă a debitului.

În temeiul art. 453 NCPC, va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 50 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta . cu sediul în C.,.-84,jud.C., în contradictoriu cu pârâta V. C. domiciliat în C., fdt. Ialomiței,nr.31,jud.C..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 668 lei, cu titlu de obligație principală, precum și la plata dobânzii legale, calculate de la data scadenței facturilor fiscale și până la achitarea efectivă a debitului.

Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 50 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.01.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

O. M. S. SELMA Z.

Red.jud.O.S. 14 Martie 2015

Tehnoredact.S.Z./16.03.2015/4 ex.

Emis 2 comunicări azi,…………….

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 699/2015. Judecătoria CONSTANŢA