Cereri. Sentința nr. 1404/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1404/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 2956/212/2015
ROMANIA
JUDECATORIA CONSTANTA
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr.1404
SEDINTA PUBLICA DIN 12.02.2015
Completul compus din:
P.: C. I. B.
GREFIER: M. C.
Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect alte cereri, actiune formulata de reclamantul D. P., CNP:_, cu domiciliul in Navodari, ., J. C. in contradictoriu cu pârâtul Z. C. cu domiciliul in Constanta, ., nr. 29, J. C..
La apelul nominal facut in sedinta publica se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind pârâtul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință.
Instanța procedează la identificarea reclamantului D. P., legitimat cu CI:KZ, nr._, CNP:_.
Reclamantul personal solicită obligarea angajatorului acordarea tuturor drepturilor salariale.
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. si pune in discuție această excepție.
Reclamantul personal depune in ședință publică in copie, adresa nr. 56/03.02.2015 emisă de ITM C., copia CI si a cuponului de pensie si Decizia nr._/30.10.2014 emisă de Casa teritoriala de pensii C. si lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei C. invocată din oficiu.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 22 ianuarie 2015, sub număr de dosar_, reclamantul D. P. a solicitat în contradictoriu cu pârât Z. C. obligarea acestuia la achitarea tuturor drepturilor salariale restante precum si la plata sumei de 2808 lei.
În motivarea în fapta cererii, reclamantul a arătat, în esență, că paratul este patronul firmei Tinioris Mar SRL la care reclamantul a lucrat in calitate de sofer, fara sa fie platit, in luna decembrie 2011.
In ceea ce priveste suma de 2808 lei arata ca aceasta i-a fost retinuta din pensie ca urmare a faptului ca paratul a declarat ca reclamantul a lucrat la firma acestuia in lunile martie-aprilie 201, fapt de nu corespunde adevarului..
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 231, art. 266 -275 Codul muncii.
În susținerea plângerii, reclamantul a depus, în copie, carte de identitate, decizia nr._/30.10.2014 emisa de Casa Teritoriala de Pensii Constanta, extras informativ Registrul Comertului, adeverinta nr._/17.12.2014.
Pârâtul nu a depus întâmpinare.
Instanta a invocat excepția necompetenței materiale.
Potrivit art. 248 al. 1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Asupra excepției necompetenței materiale, reține următoarele:
Conform art. 129 C.pr.civ.,necompetența este de ordine publică in cazul incălcării competenței materiale,când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
Potrivit art.95 pct. 1 C.pr.civ., Tribunalul judecă in primă instanța toate cererile care nu sunt date prin lege in competenta altor instante, iar conform disp. art. 210 din legea 62/2011 a dialogului social, instanta cu plenitudine de competenta in materie de conflictelor de munca este tribunalul.
In consecinta, având in vedere că prezenta cerere are drept obiect drepturi bănești, intrand in sfera dreptului muncii, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. și va dispune declinarea cauzei in favoarea Tribunalului C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Constanta.
Dispune trimiterea cauzei avand ca obiect alte cereri, actiune formulata de reclamantul D. P., CNP:_, cu domiciliul in Navodari, ., J. C. in contradictoriu cu pârâtul Z. C. cu domiciliul in Constanta, ., nr. 29, J. C., spre competentă soluționare la Tribunalul Constanta- sectia I civila.
F. cale de atac.
pronuntata in sedință publică, azi, 12.02.2015.
P.,GREFIER,
C. I. B. M. C.
Red.jud.CIB.20.04.2015
Tehnored.g.MC.20.04.2015
JUDECATORIA CONSTANTA
.
DOSAR CIVIL NR._
C Ă T R E,
TRIBUNALUL CONSTANTA- Sectia I civila
Vă aducem la cunoștință că prin sentința civilă nr. 1404/12.12.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, în vederea soluționării cauzei civile având ca obiect alte cereri, actiune formulata de reclamantul D. P., in contradictoriu cu pârâtul Z. C., s-a declinat prezenta cauză, spre competentă soluționare Tribunalului C.- Sectia I civilă.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. I. B. M. C.
JUDECATORIA CONSTANTA
.
DOSAR CIVIL NR._
C Ă T R E,
TRIBUNALUL CONSTANTA- Sectia I civila
Vă aducem la cunoștință că prin sentința civilă nr. 1404/12.12.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, în vederea soluționării cauzei civile având ca obiect alte cereri, actiune formulata de reclamantul D. P., in contradictoriu cu pârâtul Z. C., s-a declinat prezenta cauză, spre competentă soluționare Tribunalului C.- Sectia I civilă.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. I. B. M. C.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1469/2015.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2066/2015. Judecătoria... → |
---|