Contestaţie la executare. Sentința nr. 6407/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 6407/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 3386/212/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6407/02.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. D.

GREFIER: D. Ș.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatorii R. AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C. și G. P. și intimatul A. A., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 26.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.06.2015.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 28.01.2014 sub nr._ /2014, contestatorii R. AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C. și P. G. în contradictoriu cu intimatul A. A. au solicitat anularea adresei de înființare a popririi emise în data de 12.01.2015 și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare emise în dosarul de executare nr. 484/2014 al B.E.J. O. S., precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestației, s-a arătat, în esență, că prin sentința civilă nr. 780/F/15.04.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița contestatoarea R. AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C. a fost obligată să plătească intimatului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la reîncadrarea efectivă în muncă.

Deși intimatul a fost reîncadrat pe postul deținut anterior și i-au fost achitate despăgubirile în luna decembrie 2014, executorul judecătoresc a procedat la poprirea conturilor contestatorilor, au mai precizat aceștia.

În ceea ce privește încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare emisă în dosarul de executare nr. 484/2014 de B.E.J. O. S., contestatorii au învederat că aceasta este nelegală prin prisma cuantumului exagerat al cheltuielilor de executare, onorariul executorului în sumă de 6508,36 lei având o valoare prea mare în raport de volumul activității executorului judecătoresc și cu suma urmărită, cu atât mai mult că cât somația emisă în data de 12.12.2014 viza doar reîncadrarea în muncă a intimatului, nu și plata despăgubirilor.

În continuare, s-a adăugat că a fost poprit și contul personal al contestatoarei P. G. deși aceasta nu are calitatea de debitor, astfel încât măsura înființată de executorul judecătoresc constituie un abuz.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 și următoarele C.pr.civ.

În dovedire, contestatoarea a depus la dosar înscrisuri în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul.

Contestația la executare a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 450 lei, conform art. 10 alin. (2) teza a doua din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin întâmpinarea depusă la data de 12.02.2015, intimatul A. A. a solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată.

În motivarea apărărilor, intimatul a precizat că încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale, iar măsura instituirii popririi pe contul personal al contestatoarei P. G. este de asemenea conformă legii, având în vedere că aceasta este membru în Consiliul de Administrație al REGIEI AUTONOME JUDEȚENE DE DRUMURI ȘI PODURI C..

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 C.pr.civ.

În probațiune, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale și a probei cu interogatoriu.

În ceea ce privește probatoriul administrat, instanța a încuviințat la propunerea tuturor părților proba cu înscrisuri, în cadrul căreia au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul și a pronunțat decăderea intimatului din dreptul de a se încuviința proba testimonială și proba cu interogatoriu.

Analizând cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) C.pr.civ., excepția tardivității, invocată din oficiu și unită cu fondul cauzei la termenul de judecată din data de 28.04.2015, instanța expune următoarele considerente:

Potrivit art. 714 alin. (2) C.pr.civ., contestația împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 15 zile de la comunicare.

Astfel cum rezultă din dovada de înmânare atașată la dosar, în data de 12.12.2014 contestatoarei R. AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C. i-a fost comunicată încheierea din 10.12.2014 prin care au fost stabilite cheltuielile de executare în dosarul de executare nr. 484/2014 al B.E.J. O. S.

Termenul de 15 zile prevăzut de art. 714 alin. (2) C.pr.civ. se calculează conform art. 181 alin. (1) pct. 2 C.pr.civ, neintrând în calcul nici ziua în care începe să curgă, nici ziua când acesta se împlinește.

Față de dispozițiile enunțate și prevederile art. 181 alin. (2), conform cărora atunci când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează, instanța constată că termenul de 15 zile înăuntrul căruia trebuia contestată încheierea executorului judecătoresc din 10.12.2014 s-a împlinit la 29.12.2014, or contestația împotriva acestui act de executare a fost formulată tardiv, la data de 17.01.2015, ulterior împlinirii termenului.

Având în vedere argumentele expuse, instanța va admite excepția tardivității invocată din oficiu și, pe cale de consecință, va respinge ca tardiv capătul de cerere al contestației la executare formulate de R. AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C. privind încheierea din data de 10.12.2014 emisă de B.E.J. O. S. în dosarul de executare nr. 484/2014.

În ceea ce privește adresa de înființare a popririi din data de 12.01.2015, se observă că aceasta nu a fost emisă pentru îndeplinirea obligației contestatorului R. AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C. de reîncadrare în muncă a intimatului ori de plată a despăgubirilor stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 780/F/15.04.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița, astfel cum afirmă contestatorii, ci vizează obligația de plată a cheltuielilor de executare silită în cuantum de 6.508,76 lei, stabilite prin încheierea din data de 10.12.2014.

Examinând cuprinsul acestui act de executare silită, instanța constată că a fost efectuat cu deplina respectare a dispozițiilor legale ce guvernează faza executării silite, nefiind incidentă nicio cauză de nulitate aptă să atragă desființarea adresei de înființare a popririi.

Pentru acest considerent, urmează a se respinge ca neîntemeiat capătul de cerere al contestației la executare formulate de contestatoarea R. AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C. privind adresa de înființare a popririi emise în data de 12.01.2015.

Referitor la contestația formulată de P. G., instanța observă că în dosarul nr. 484/2014 al B.E.J. O. S. nu s-a efectuat niciun act de executare față de aceasta, concluzie ce rezultă din analizarea întregului material probator administrat în cauză.

În acest sens, se observă că niciun înscris din dosarul de executare cu numărul sus-menționat și din celelalte file ale dosarului de față nu relevă efectuarea unui act de executare față de această contestatoare, iar din adresa comunicată de terțul poprit Raiffeisen Bank reiese înființarea popririi asupra conturilor contestatoarei P. G. în baza unei alte adrese de înființare a popririi decât cea contestată, respectiv adresa nr._/17.07.2014, pentru o sumă distinctă de debitul urmărit în cauză și într-un alt dosar de executare silită.

Nici corespondența electronică atașată la fila 13 din dosar privind notificarea popririi instituite pe conturile Raiffeisen Bank nu face dovada popririi efective a conturilor contestatoarei, neputând fi considerată nici măcar un început de dovadă scrisă în sensul art. 310 C.pr.civ.

Având în vedere considerentele expuse, instanța va respinge contestația la executare formulată de contestatoarea P. G. în contradictoriu cu intimatul A. A., ca neîntemeiată.

În baza art. 453 C.proc.civ. reținând culpa procesuală a contestatorilor în declanșarea prezentului litigiu, aceștia căzând în pretenții prin respingerea în totalitate a contestației la executare, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea acestora de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității, invocată din oficiu.

Respinge ca tardiv capătul de cerere al contestației la executare formulate de contestatoarea R. AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C., înregistrată la ORC sub nr.J13/11S/1991, C. RO_, cu sediul în C., ., jud.C. în contradictoriu cu intimatul A. A., CNP_, cu domiciliul în munc.Fetești, ., jud.Ialomița, privind încheierea din data de 10.12.2014 emisă de B.E.J. O. S. în dosarul de executare nr. 484/2014.

Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere al contestației la executare formulate de contestatoarea R. Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri C. privind adresa de înființare a popririi emise în data de 12.01.2015 în dosarul de executare nr. 484/2014.

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea P. G., CNP_, cu domiciliul în C., ., nr.31, ..C, ., jud.C., în contradictoriu cu intimatul A. A., ca neîntemeiată.

Respinge cererea contestatorilor de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 02.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. D. D. Ș.

Red.jud.D.D.

Tehnoredact.D.D.

5 ex./24.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6407/2015. Judecătoria CONSTANŢA