Cerere necontencioasă. Sentința nr. 7262/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7262/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 35422/212/2009*

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 7262

Ședința publică din data de 18.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D.-A. S.

Grefier Postolici I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S. P. cu domiciliul in Constanta, . 19, jud Constanta și pe paratii P. M. CONSTANTA PRIN PRIMAR, M. CONSTANTA PRIN PRIMAR și C. L. MUNICIPAL CONSTANTA, toate cu sediul in Constanta, ., jud Constanta, având ca obiect obligația de a face PERIMARE.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul pricinii, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.

Instanța rămâne în pronunțare asupra sesizării privind constatarea perimării.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 13.11.2009, sub nr._, reclamanta S. P. a formulat obligația de a face prin care a solicitat Prefectului Județului C. atribuirea terenului în suprafață de 38,84 mp situat în intravilanul M. C., teren aferent casei de locuit – parter, în urma stabilirii situației juridice reale.

La termenul din data de 25.04.2012, instanța a dispus suspendarea cauzei în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/212/2011.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța, în raport de excepția invocată, reține următoarele:

Potrivit referatului grefierului arhivar cu privire la dosarul nr._/212/2011, în acest dosar a fost pronunțată următoarea soluție „Respinge recursul, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică azi, 31.10.2013”.

Potrivit disp. art. 248 alin. 1 Cod proc. civ. „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”, iar potrivit dispozițiilor prev. de art.252 Cod proc. civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

De la data soluționării irevocabile a dosarului sus-menționat, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nefiind îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii și nefăcându-se dovada că în cauză ar fi intervenit vreuna din situațiile prevăzute de art. 250 Cod procedură civilă care să conducă la suspendarea termenului de perimare, după ce acesta a început să curgă, respectiv după data de 25.04.2012.

Pentru considerentele expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 252 rap. la art. 248 Cod procedură civilă, instanța apreciază că sesizarea de perimare este întemeiată și urmează a o admite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării.

Constata perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. P. cu domiciliul in Constanta, . 19, jud Constanta în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA M. C. prin PRIMAR, M. C. prin PRIMAR și C. L. C. toate cu sediul in Constanta, ., jud Constanta.

Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publica azi, 18.06.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

D.-A. S. Postolici I.

Red. jud. D.A.S. / 25.06.2015 / 6 ex

Tehnored. I. P. / 25.06.2015

Emis 4 comunicări la data de 25.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere necontencioasă. Sentința nr. 7262/2015. Judecătoria CONSTANŢA