Contestaţie la executare. Sentința nr. 4150/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 4150/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 43400/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

., C.; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_

Dosar nr._

Sentința civilă nr.4150

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 08.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTE: Jud. U. A.

GREFIER: T. E.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, acțiune formulată de contestator P. G. (CNP_), cu domiciliul în București, ..7, ., . și reședința în C., ., nr.81 C, ., . în contradictoriu cu intimat AGENȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediulîn C., ., nr.18, județ C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 01.04.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod proc. civilă, potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 08.04.2015 când, după ce a deliberat în secret, conform art. 395 Cod proc. civilă, a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată la data de 16.12.2014, sub nr._, pe rolul Judecătoriei C., contestatorul P. G.-O. a formulat, în contradictoriu cu intimatul DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C., contestație la executare împotriva actelor de executare – titluri executorii și adresa de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești emise în dosarul de executare nr._/17.11.2014.

Se solicită și restituirea sumei de bani achitată, respectiv 948 lei.

În motivare, s-a arătat că, a aflat de această adresă de înființare a popririi la data de 04.12.2014 când a fost înștiințat telefonic de reprezentantul Băncii Volksbank - agenția C...

Se arată în continuare că a fost nevoit să achite suma de 958 lei în vederea stingerii integrale a obligațiilor fiscale înscrise și pentru ridicarea popririi bancare pentru disponibilitățile bănești, deoarece această poprire generează imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile de serviciu. Se mai precizează că nu a luat cunoștință despre titlurile executorii nr._/01.02.2008,_/01.02.2008,_/19.05.2014 și nu de ține nicio informație despre modalitatea de calcul și natura obligațiilor fiscale menționate în adresa de înființare a popririi.

Se menționează și că, pentru o parte din sumele reprezentând debit s-a depășit termenul de prescripție prevăzut de art. 131 din OG nr. 92/2003.

În drept, cererea fost întemeiată pe dispozițiile art. 172 și 173 din OG nr. 92/2003.

La data de 24.02.2015, intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității contestației la executare pentru titlurile executorii și somații emise în dosarul de executare.

Pe fondul cauzei se solicită respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, arătându-se că limitele posibilității de analiză a instanței de executare sunt doar cele ce țin de respectarea condițiilor de formă ale actelor de executare emise în baza titlului de creanță. În speța se față, se precizează că debitorul contestator nu invocă încălcarea dispozițiilor legale referitoare la executarea silită reglementată de C.pr.fiscală.

Consideră intimata că executarea silită este temeinică și legală, organul de executare respectând toate prevederile legale.

Prin încheierea din data de 26.02.2015 instanța a pronunțat asupra excepției tardivității formulării contestației invocată de intimată, respectiv a admis excepția tardivității formulării contestației cu privire la titlului executoriu nr._ și somația emisă în data de 19.05.2014 în dosar de executare nr._/13/_ și a respins excepția tardivității formulării contestației la executare cu privire la titlul executoriu nr._/01.02.2008, titlul executoriu nr._/01.02._ și somația nr._/01.02.2008 emise în dosar de executare nr._/2012, ca neîntemeiată, pentru considerentele reținute în cuprinsul acestei încheieri.

În temei art. 258 C.pr.civ., instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Conform art. 172 alin. 1 din Codul de procedura fiscala, “Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum si in cazul in care aceste organe refuza sa îndeplinească un act de executare in condițiile legii.”

Astfel, contestația la executare, reprezintă acea acțiune în instanță prin care o persoana interesata poate ataca unul sau mai multe acte de executare efectuate cu încălcarea legii sau poate supune controlului judiciar refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare.

Prin motivele arătate in cuprinsul contestației la executare, contestatorul invoca apărări privind legalitatea înființării popririi, în sensul că înaintea popririi contului bancar nu i-au fost comunicate titlul executoriu și somația.

În ceea ce privește contestația formulată împotriva titlului executoriu nr._ și a somației emise în data de 19.05.2014 în dosar de executare nr._/13/_, având în vedere că prin încheierea de ședință din 26.02.2015 s-a admis excepția tardivității, instanța se va pronunța în consecință.

Cu privire la titlul executoriu nr._/01.02.2008, titlul executoriu nr._/01.02._ și somația nr._/01.02.2008 emise în dosar de executare nr._/2012, instanța reține că nu au fost respectate dispozițiile legale referitoare la modalitatea de comunicare a acestora conform art.44 și 45 din OG 92/2003.

Potrivit art. 372 C.proc.civ. executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Art. 44 alin.1 C.proc.fiscală prevede că „Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situația contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care și-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum și în situația numirii unui curator fiscal, în condițiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.” Iar la alin 2 este prevăzută ordinea în care trebuie comunicat actul fiscal: „ ….a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;

b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului;

c) prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia;

d) prin publicitate. „ deci ordinea stabilită de legiuitor ara caracter imperativ prin același articol la alin.4 impunându-se și că „Dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător”.

Conform art.45 din același act normativ „Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii”.

Din înscrisurile depuse la dosar de către intimată care constituie dosarul de executare nr. se constată că procedura de comunicare prin publicitate colectivă a somației și a titlurilor executorii nr._/01.02.2008 și nr._/01.02._ nu respectă dispozițiile art. 44 alin.2, 3, 4 din OG 92/2003 din moment ce la comunicarea către contestator a acestor acte de executare direct prin publicitate.

Din înscrisurile depuse la dosar nu se poate reține că, în prealabil s-a încercat comunicarea actelor de executare la domiciliul debitorului, din moment ce nu s-a făcut o astfel de dovadă.

Prin urmare, comunicarea prin publicitate în lipsa unor dovezi că actele de executare nu au putut fi comunicate prin una din modalitățile prevăzute de art. 44 alin. 2 din OG nr. 92/2003 echivalează cu o necomunicare a somației și a titlurilor executorii înaintea înființării popririi.

Potrivit art. 141 alin. 2 din OG nr. 92/2003 „ Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege”.

Nefiind îndeplinită condiția de opozabilitate prin necomunicarea actelor administrative, acestea nu produc efecte, astfel că instanța va admite contestația la executare în ceea ce privește somația și titlurile executorii menționate și va anula parțial adresa de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești nr._/17.11.2014 în ceea ce privește suma de 701 lei (26 lei impozit pe venituri din cedarea folosinței bunurilor și 675 lei diferențe de impozit anual de regularizat).

Cu privire la capătul de cerere constând în întoarcerea executării silite, instanța reține că debitorul contestator nu a depus la dosarul cauzei nicio dovadă în sensul că a achitat suma cu privire la instanța urmează să anuleze actele de executare sau că în ceea ce privește această sumă a fost executat silit prin poprire. Din acest punct de vedere, cererea de restituire este neîntemeiată.

Pentru motivele expuse, se va dispune în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte contestația la executare formulată de contestator P. G. (CNP_), cu domiciliul în București, ..7, ., . și reședința în C., ., nr.81 C, ., . în contradictoriu cu intimat AGENȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediulîn C., ., nr.18, județ C..

Respinge contestația la executare împotriva titlului executoriu nr._ și somației emisă în data de 19.05.2014 în dosar de executare nr._/13/_ ca tardiv formulată.

Anulează actele de executare întocmite de intimată în dosar nr. nr._/2012.

Anulează parțial adresa de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești nr._/17.11.2014 în ceea ce privește suma de 701 lei (26 lei impozit pe venituri din cedarea folosinței bunurilor și 675 lei diferențe de impozit anual de regularizat).

Respinge cererea de restituire a sumei de 948 lei ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 08.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Jud.U. A. T. E.

Red.Jud.U.A./25.05.2015/4 ex

Tehored.Gr.T.E./25.05.2015

emis 2 ..2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4150/2015. Judecătoria CONSTANŢA