Contestaţie la executare. Sentința nr. 4525/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4525/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 5239/212/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
., C.; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar nr._
Sentința civilă nr.4525
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 22.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: Jud. U. A.
GREFIER: T. E.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, acțiune formulată de contestatori JUDEȚUL C. legal reprezentant prin Președinte Nicușor C., cu sediul în C., Bvd.Tomis, nr.51, județ C., C. JUDEȚEAN C. și PREȘEDINTELE C. JUDEȚEAN C., ambii cu sediul ales la av.M. M. în C., . bis, . în contradictoriu cu intimat ., cu sediul în C., ..3 bis, județ C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, prin serviciul Registratură, s-a depus la dosarul cauzei
- la data de 27.03.2015 de către intimată întâmpinare în dublu exemplar;
- la data de 09.04.2015 copia dosarului de executare silită nr.292/2013.
Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile și că, deși contestatorii au fost citați cu mențiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbre în cuantum de 100 lei, aceștia nu s-au conformat dispoziției stabilite. Având în vedere această împrejurare instanța invocă, din oficiu, excepția netimbrării cererii și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei C. în data de 17.02.2015 sub număr de dosar_ contestatorii JUDEȚUL C. – prin președinte, C. JUDEȚEAN C. și PREȘEDINTELE C. JUDEȚEAN C. au formulat în contradictoriu cu intimata . anularea actelor de executare efectuate în cadrul dosarului nr. 292/2013 al B. N. Steluța I., acte pe care le apreciază ca fiind nelegale, respectiv somația emisă la data de 16.01.2015 și comunicată la data de 27.01.2015.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 și urm. C.pr.civ..
La termenul din data de 22.04.2015, instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și a rămas în pronunțare pe această excepție.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma susținerilor părților, instanța reține următoarele:
Prin rezoluția privind fixarea primului termen de judecată din data de 10.03.2015 s-a dispus citarea contestatorului cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, sub sancțiunea anulării cererii.
Taxa judiciară de timbru nu a fost achitată de către contestator până la termenul acordat în acest sens.
În drept, potrivit art. 33 alin. 1 și din OUG nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.
Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii (art. 197 C.pr.civ.).
Față de cele expuse, instanța va admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată invocată din oficiu și va anula cererea ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
Anulează ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de contestatori JUDEȚUL C. legal reprezentant prin Președinte Nicușor C., cu sediul în C., Bvd.Tomis, nr.51, județ C., C. JUDEȚEAN C. și PREȘEDINTELE C. JUDEȚEAN C., ambii cu sediul ales la av.M. M. în C., . bis, . în contradictoriu cu intimat ., cu sediul în C., ..3 bis, județ C..
Cu drept de apel în terme de 10 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Jud.U. A. T. E.
Red.U.A./06.05.2015/6 ex
Dact.Gr.T.E./06.05.2015
emis 4 .>
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4150/2015. Judecătoria... | Cerere necontencioasă. Sentința nr. 3919/2015. Judecătoria... → |
---|