Cerere necontencioasă. Sentința nr. 3919/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3919/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 31187/212/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3919/2015
Ședința publică de la 06.04.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. F.
GREFIER: E. G.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator D. A. domiciliat în Valu lui T., ., jud. C. și pe intimat . IFN SA cu sediul în Bucureti, sector 6, ., nr.26 Z, . obiect cerere necontencioasă contestatie la executare.
Dezbaterile asupra fondului, au avut loc în ședința publică din data de 23.03.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea data ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 30.03.2015 și apoi la 06.04.2015, când:
INSTANȚA
1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ contestatorul D. A. a formulat contestație împotriva executării silite promovate în baza titlului executoriu - contract de leasing nr.5220 din 8.12.2006 încheiat cu S.C. C. E. LEASING IFN S.A., executare ce constituie obiectul dosarului nr.892/2012 al B.E.J. I. B., apreciind că sumele solicitate în baza titlului executoriu nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art.379 C. proc. civ. impunându-se lămurirea întinderii titlului executoriu și implicit încetarea executării silite. Totodată, a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
În susținerea contestației, acesta a arătat că în cauză se solicită debitorului, fost administrator al societății utilizatoare, .., achitarea într-o zi, a următoarelor sume: 12.948,74 EURO-daune interese, 10.431,22 RON-facturi neachitate si penalități, 7.129,63 RON- cheltuieli de executare.
Față de prima sumă solicitată cu titlu de daune interese, solicită a se observa că aceasta este prescrisă, mai precis dreptul de a cere daunele interese s-a stins la data de 8.12.2011, conform dispozițiilor contractului încheiat.
Cea de-a doua suma solicitată, de 10.431,22 Ron reprezentând facturi neachitate si penalități nu specifică cuantumul debitului, al facturilor neachitate, ce facturi sunt neachitate, pe ce perioada, numărul lor precum și cuantumul penalităților, de la ce dată au fost calculate.
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de executare se mai arată că acesta este nejustificat de mare și la momentul emiterii somației nedovedit.
În drept invocă disp. art. 399 alin.3 și alin.1 rap la art. 379, 403 C. proc. civ.
2. În ședința din 04.02.2013 contestatorul a depus la dosar cerere completatoare a contestației la executare, prin care a solicitat instanței să constate că executarea silită a acesteia pentru suma de 12.948,74 Euro, reprezentând daune - interese pretins datorate creditoarei în temeiul contractului de leasing financiar nr. 5220/8.12.2006, este nelegală, fundamentată pe o clauză a cărei nulitate absolută urmează a se constata.
Astfel, solicită a se constata nulitatea absolută a clauzei înscrise în cuprinsul art. 39 din Contractul de leasing în discuție. Apreciază că această clauză are un caracter abuziv, fiind lovită de nulitate absolută, în raport de disp. art. 968 în ref. la art. 5 din vechiul C. civ. (actul normativ in vigoare la data perfectării convenției).
Astfel, urmează a se observa că, în cazul în care Utilizatorul nu isi executa obligația de plata a doua redevente consecutive, Contractul este reziliat de drept, fara notificare sau alta formalitate prealabila, iar Utilizatorul este obligat cumulativ:
-să restituie Finanțatorului bunul ce a format obiect al Contractului de leasing;
-să plătească ratele de leasing scadente și neachitate până la data rezilierii Contractului, la care se adaugă penalități de întârziere;
- să plătească Finanțatorului daune - interese în cuantum egal cu valoarea rămasa neachitata din valoarea contractului de leasing, pana la sfârșitul acestuia, inclusiv valoarea reziduala.
Prin raportare la clauza art. 39 din Contractul de leasing, urmează a se observa că, în cazul rezilierii acestora, Utilizatorul se află în situația de a datora Finanțatorului sume de bani superioare celor pe care le-ar fi datorat în ipoteza în care Contractul ar fi fost finalizat și ar fi avut opțiunea cumpărării bunului, fiind obligat, totodată, și la restituirea bunului ce a format obiect al Contractului de leasing.
În această situație, apreciază că clauza art. 39 din Contractul de leasing este lovită de nulitate absolută pentru cauză ilicită, încălcând vădit dispozițiile art. 5 din vechiul C. civ. și principiul bunei - credințe care ar trebui să cârmuiască relațiile dintre părțile contractante atât la momentul asumării obligațiilor reciproce și interdependente dintr-un contract, cât și la momentul executării lor. Subliniază că, la momentul perfectării Contractului de leasing ce constituie, în speță, titlu executoriu, clauzele acestuia nu au fost negociate direct și efectiv cu societatea debitoare și cu contestatorul garant fidejusor, prezentându-se, spre semnare, un contract standard, preformulat, un "contract de adeziune" pe care aceștia l-au semnat fără a avea posibilitatea efectivă de a negocia cu intimata fiecare dintre clauzele acestuia (inclusiv clauza a cărei nulitate absolută se solicită a se constata).
Este drept că dispoziția art. 1069 din vechiul C. civ. conferea părților, la data perfectării convenției in discuție, posibilitatea de a conveni asupra unei clauze penale datorate în caz de neexecutare / executare cu întârziere a obligațiilor asumate de debitor, însă, în speță, clauza a cărei nulitate solicităm a se constata nu a fost "convenita", "negociata" de părți, ci impuse de intimată, abuzând de poziția dominantă în care se afla.
Clauza considerata abuzivă este de natură a rupe echilibrul contractual dintre părți, societatea debitoare fiind obligată. în temeiul lor, la plata, cu titlu de daune - interese, a unor sume disproporționat de mari față de prejudiciul produs intimatei prin neexecutarea, la scadentă, a obligației de plată a ratelor de leasing, în condițiile restituirii bunului ce au format obiect al Contractului.
In raport de aspectele mai sus menționate, prin raportare la disp. art. 968 și art. 5 din vechiul C. civ., solicită a se constata nulitatea absolută parțială a Contractului de leasing financiar nr. 5220/8.12.2006 (în privința clauzei menționate la art. 39 din Contract) pentru cauză ilicită, cu consecința anulării tuturor actelor de executare efectuate în partea referitoare la obligația de plată a sumei de 12.948,74 Euro, reprezentând daune - interese.
3. Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, respingerea cererii de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.
Se arată că între intimată - în calitate de Finanțator, .., în calitate de Utilizator, șl dl. D. A., în calitate de Fidejusor, a fost încheiat Contractul de leasing nr. 5220/08.12.2006 (denumit în continuare „Contractul de Leasing"). Obiectul de leasing al contractului a fost un autoturism HYUNDAI TUCSON 2.0 DOHC, an fabricație 2006, având . KMHJN81BP7U534020, și nr. înmatriculare B-_-11.12.
Utilizatorul - PROTRANSPORT SRL, a achitat redevențele aferente Contractului de Leasing pana la rata aferenta lunii mai 2009, conform extrasului de cont anexat, începând cu rata aferenta lunii următoare - iunie 2009, utilizatorul a încetat plățile.
Având in vedere ca până la data de 23.09.2009, debitoarea nu a achitat redevențele, intimata a reziliat unilateral Contractul de Leasing, conform art. 15 din OG nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing si societățile de leasing. La momentul rezilierii, societatea utilizatoare datora suma de 6.812,28 lei (RON), reprezentând facturi emise si neachitate (4 rate de leasing și 1 asigurare CASCO). Având în vedere împlinirea termenului de prescripție extinctivă pentru facturile din perioada iunie-august 2009, suma solicitată prin cererea de executare silită este de 2.816,82 lei (RON), conform anexei 1 la respectiva cerere.
Pentru întârzierea la plată a facturilor în cuantum total de 2.816,82 lei (RON), societatea utilizatoare datorează penalități de întârziere, conform art. 5.2 din Contractul de Leasing (0,10% pentru fiecare zi, din debit) până la data plății efective a facturii. Conform art. 5.2 suma penalităților poate depăși valoarea debitului asupra căreia a fost calculată.
Suma solicitată cu titlu de penalități de întârziere este de 7.614,4 lei (RON) și a fost calculată conform anexei 1 la cererea de executare silită.
Bunul ce a făcut obiectul contractului a fost recuperat de către o societate specializată în recuperarea bunurilor (MILLENIUM SERVICES SECURITIES SRL) la data de 09.10.2009, fiind revalorificat (vândut) la data de 25.10.2010 conform facturii fiscale nr._, în schimbul sumei de 4.435,48 Euro (fără TVA).
În plus față de contravaloarea ratelor facturate și neachitate, precum și a penalităților de întârziere aferente, societatea intimată a solicitat începerea executării silite cu privire la daunele interese (compensatorii) în cuantum de 12.948,74 Euro. inclusiv TVA. Aceste daune-interese compensatorii reprezintă prejudiciul adus acesteia prin neexecutarea contractului de leasing până la expirarea duratei acestuia) și au fost calculate conform Anexei 2 la cererea de executare silită, potrivit art. 39 din Contractul de Leasing care prevede că acestea reprezintă "o suma egală cu partea rămasă neachitată din valoarea contractului de leasing indicată in Preambul, până la sfârșitul acestuia, inclusiv valoarea reziduală, până la acoperirea tuturor pierderilor Finanțatorului".
Totalul pierderilor intimatei, în sensul art. 39 din Contractul de Leasing, datorate culpei Utilizatorului, este de 12.948.74 Euro (inel. TVA), rezultând din următorul calcul:
Suma de 7.081,49 Euro, (fără TVA), reprezentând principalul rămas de achitat din valoarea bunului ce a constituit obiectul Contractului de Leasing;
Suma de 7.311,9 Euro (fara TVA), reprezentând cheltuielile vamale ale bunului;
Suma de 484,63 Euro (fără TVA), reprezentând cheltuielile de recuperare a bunului.
Din revalorificarea, prin vânzare, a bunului, subscrisa și-a recuperat o parte din prejudiciul suferit, respectiv suma de 4.435,48 Euro (fără TVA), conform facturii fiscale nr._/25.10.2010.
Din totalul pierderilor subscrisei (menționat la pct. 1) a scăzut valoarea la care a fost vândut bunul (prevăzuta la pct. 2), rezultând prejudiciul - 10.442,54 Euro+ TVA = 12.948.74 Euro.
Creanțele intimatei sunt certe (prevăzute de contract), lichide (fiind determinate, respectiv determinabile conform contractului) și exigibile, în sensul art. 379 alin. (3) si (4) din Codul de procedură civilă. Sumele solicitate sunt datorate în baza clauzelor art. 3.2, art. 5.2 si art. 39, raportate la clauza art. 12.4 din Contractul de Leasing.
Potrivit art. 12.4 din Contractul de Leasing, fidejusorul este obligat în solidar cu Utilizatorul la plata sumelor datorate, renunțând, în mod expres la beneficiul de diviziune și de discuțiune.
Având în vedere că nici societatea utilizatoare și nici fidejusorul acesteia nu au înțeles să execute de bunăvoie obligațiile de plata, s-a început executarea silită ce face obiectul dosarului nr. 892/2012 al B.E.J. B. I..
4. În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri și interogatoriu.
5. Prin încheierea din 05.03.2013 instanța a admis în parte excepția tardivității cererii completatoare, respectiv în ceea ce privește capătul prin care se solicită constatarea nulității absolute a clauzei înscrise în art. 39 din contractul de leasing financiar nr. 5220/08.12.2006 și a respins cererea completatoare în ceea ce privește capătul prin care se solicită constatarea nulității absolute a clauzei înscrise în art. 39 din contractul de leasing financiar nr. 5220/08.12.2006 ca fiind tardiv formulată.
Totodată a dispus suspendarea executării silite pornite de B. B. I. în dosarul de executare silită 892/2012 până la soluționarea contestației la executare.
6. Prin Sentința civilă nr._ din data de 02.12.2013, pronunțată de Judecătoria C. în Dosar nr._, instanța de fond a respins cererea completatoare în ceea ce privește capătul prin care se solicită constatarea nulității absolute a clauzei înscrise în art. 39 din contractul de leasing financiar nr. 5220/08.12.2006 ca fiind tardiv formulată, a respins contestația la executare formulată de ragan A. în contradictoriu cu intimata S.C. C. E. LEASING IFN S.A. astfel cum a fost completată, (prin celelalte motive) ca nefondată, a respins cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată, a obligat pe contestator la plata către intimată a sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
7. Împotriva acestei sentințe contestatorul a formulat recurs iar prin decizia civilă nr. 426/29.05.2014 recursul a fost admis iar cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanței. Astfel, Tribunalul a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis în parte excepția tardivității cererii completatoare, respectiv în ceea ce privește capătul prin care se solicită constatarea nulității absolute a clauzei înscrise în art. 39 din contractul de leasing financiar nr. 5220 din 08.12.2006. În ceea ce privește cel de al doilea motiv al contestației la executare, instanța de recurs apreciază că instanța de fond trebuia să procedeze la verificarea de scripte cu privire la Chitanța din data de 17.09.2009 (fila 93 dosar fond), având în vedere că se contestă de către recurentul contestator semnătura acestei chitanțe.
8. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 1.07.2014. În rejudecare, instanța a încuviințat proba cu expertiză grafoscopică pentru a stabili dacă semnătura de pe chitanța din data de 17.09.2009 aparține contestatorului.
În urma expertizei încuviințate, s-a stabilit că această semnătură aparține contestatorului.
Analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța va reține următoarele considerente:
9. Cu privire la prescripția dreptului de a cerere executarea silită:
Potrivit art. 405 C. proc. civ. 1865 „ (1) Dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia acțiunilor reale imobiliare, termenul de prescripție este de 10 ani.(2) Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.(3) Prin împlinirea termenului de prescripție orice titlu executoriu își pierde puterea executorie”.
Potrivit Art. 4052. (1) Cursul prescripției se întrerupe: pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii, în orice alt mod, a datoriei; pe data depunerii cererii de executare, însoțite de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent; pe data trimiterii spre executare a titlului executoriu, în condițiile art. 453 alin. (2); pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare; pe data depunerii cererii de reluare a executării, în condițiile art. 3716 alin. (1); în alte cazuri prevăzute de lege.(2) După întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripție.(3) Prescripția nu este întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.
În speță, prin art. 38 din Contractul de leasing financiar nr. 5220/08.12.2006 părțile au convenit inserarea unui pact comisoriu de gradul IV.
În ceea ce privește momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție, acesta este cel al declarării rezilierii unilaterale de către intimată, anume 23.09.2009 (f. 17 dosar de executare). Astfel, așa cum acțiunea în rezoluțiunea contractului poate fi intentată numai de către partea care a executat sau care se declară gata să execute contractul, tot astfel singura în drept a aprecia dacă este cazul să se aplice rezoluțiunea/rezilierea, prin invocarea pactului comisoriu, este partea care și-a executat obligația, în speță intimata, întrucât o interpretare contrară ar aduce atingere principiului obligativității contractelor.
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul de executare silită nr. 892/2012, creditoarea a formulat cerere de executare silită la data de 12.09.2012, deci în cadrul termenului de prescripție, care s-ar fi împlinit la 23.09.2012.
În aceste condiții, nici nu avea relevanță dacă prescripția a fost întreruptă sau nu prin plata parțială făcută de contestator conform chitanței din data de 17.09.2009, așa cum rezultă în urma expertizei efectuate în cauză.
În legătură cu această chestiune supusă dezbaterii însă, instanța constată că plata făcută de către fidejusor întrerupe cursul prescripției executării silite făcute împotriva sa, pentru considerentele care urmează.
Conform art. 1652 C. civ. 1864 “Cel ce garantează o obligație se leagă către creditor de a îndeplini însuși obligația pe care debitorul nu o îndeplinește” .
De asemenea, este adevărat că potrivit art. 1654 C. civ. 1864 „(1) Fidejusiunea nu poate întrece datoria debitorului, nici poate fi făcută sub condiții mai oneroase” însă potrivit art. 1657 C. civ. 1864„Fidejusiunea nedeterminată a unei obligații principale, se întinde la toate accesoriile unei datorii, și încă și la spezele primei reclamații, și la toate cele posterioare notificării făcute fidejusorului”.
În speță, contestatorul fidejusor a renunțat la beneficiul de diviziune și discuțiune, astfel încât, potrivit art. 1662 C. civ. 1864 “efectul obligației sale se regulează după principiile statornicite în privința datoriilor solidare”. Or, așa cum potrivit art. 1045 C. civ. „Acțiunea intentată în contra unuia din debitori întrerupe prescripția în contra tuturor debitorilor”, tot astfel și plata făcută de către unul dintre codebitori are efect întreruptiv cu privire la prescripția ce curge împotriva celuilalt debitor. În acest sens este și reglementarea din codul civil actual, respectiv art. 1449 C. civ. „(1) Suspendarea și întreruperea prescripției față de unul dintre debitorii solidari produc efecte și față de ceilalți codebitori”.
Această plată parțială poate avea însă repercusiuni în raporturile dintre debitorul principal si fidejusor, în cazul în care acesta din urmă, plătind, se întoarce împotriva debitorului principal, conform art. 1669 C civ.
10. În ceea ce privește clauza prevăzută la art. 39 din Contractul de leasing ce a fost încheiat între . IFN Sa și ., in calitate de utilizator:
Potrivit art. 39 din Contractul de leasing in discuție: "In cazul in care rezilierea contractului de leasing se produce din vina Utilizatorului, atunci Finanțatorul este in drept sa ceara Utilizatorului cu titlu de daune - interese o suma egala cu valoarea rămasa neachitata din valoarea contractului de leasing indicata in Preambul, pana la sfârșitul acestuia, inclusiv valoarea reziduala, pana la acoperirea tuturor pierderilor Finanțatorului".
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive „(1)Orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. […] (3)Se interzice profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Potrivit art. 2 din aceeași lege „(1)Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale”.
Prin urmare, persoanele juridice nu pot invoca dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, deoarece legiuitorul le-a exclus din categoria persoanelor care pot beneficia de prevederile acestei legi.
Instanța constată că titlul executoriu a fost încheiat între intimată, în calitate de Finanțator, și utilizatorul ., reprezentată de contestatorul D. A.. Contestatorul D. A. a încheiat cu intimata un contract distinct de contractul de leasing, anume un contract de fidejusiune prin care s-a obligat față de aceasta să execute obligația celui pentru care garantează, dacă acesta nu o va executa. Astfel, contestatorul nu poate invoca calitatea sa de consumator, câtă vreme acesta nu a contractat serviciile de care a beneficiat utilizatorul.
Pe de altă parte, acesta nu poate beneficia de o protecție sporită față de chiar persoana pentru care garantează, în speță utilizatorul. Astfel, potrivit art. 1681 C. Civ. 1864 “ Garantul se poate servi în contra creditorului de toate excepțiile datornicului principal inerente datoriei; însă nu-i poate opune acele ce sunt curat personale datornicului”. În aceste condiții, având în vedere că debitorul este o persoană juridică – deci nu se poate prevala de dispozițiile Legii nr. 193/2000 – nici fidejusoru nu pot invoca această prevedere legală pentru a fi exonerat de răspundere.
Pe de altă parte, chiar și dacă ar avea calitatea să invoce caracterul abuziv al unor clauze din contractele invocate, această susținere este neîntemeiată în opinia instanței. Astfel, potrivit art. 15 din O.G. nr. 51/1997 republicată „ Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie lucrul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing”.
Prin Decizia nr. 1003 din 8 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 3 august 2010, Curtea Constituțională a reținut ca dispozițiile art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997 nu fac altceva decât să prevadă consecințele pe care le atrage nerespectarea obligațiilor ce decurg din contractul de leasing de către locatar/utilizator. În aceste condiții, faptul că locatorul/ finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul /utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing, nu are semnificația creării unei situații privilegiate pentru locator/finanțator, ci a restabilirii unei situații legale, acceptate de către părți la încheierea contractului.
Referitor la daunele interese constând în toate ratele de leasing ce ar fi trebuit plătite în cazul în care contractul ar fi fost executat în totalitate, instanța constată că această clauză nu este abuzivă. Această dispoziție are natura unei clauze penale. Încheierea contractelor este guvernată de principiul autonomiei de voință și principiul obligativității efectelor contractului consacrat de art. 969 alin.1 din Codul civil conform căruia: „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.” Clauza penală reprezintă convenția accesorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare sau cu întârziere a obligației. Daunele interese constând în achitarea restului ratelor de leasing sunt proporționale cu prejudiciul suferit de finanțator care la momentul încheierii contractului a finanțat integral valoarea de nou a autoturismului, iar la momentul rezilierii contractului preia un autoturism uzat, astfel încât nu se poate susține că prin preluarea autoturismului care poate fi într-o stare avansată de uzură este acoperit integral prejudiciul suferit de finanțator ca urmare a rezilierii contractului. Totodată, este posibil ca finanțatorul să nu poată valorifica autoturismul restituit de utilizator, fiind astfel îndreptățit să primească daunele interese constând în restul ratelor de leasing. Pentru aceste motive instanța apreciază că articolele din contract invocate nu au un caracter abuziv, susținerea contestatorului fiind neîntemeiată.
11. Cu privire la suma reprezentând cheltuieli de recuperare
În ceea ce privește cheltuielile de recuperare a bunului, instanța constată că acestea sunt datorate de contestator în temeiul art. 4 și 44 din contractul de leasing, iar intimata creditoare a făcut dovada cheltuielilor de recuperare a autoturismului cu factura . nr._/10.11.2009 și anexa la aceasta (f. 66 dosar vol. I)
12. În ceea ce privește suma de 7311,90 Euro reprezentând cheltuieli vamale ale bunului:
Utilizatorul datorează sumele reprezentând taxele vamale conform clauzelor contractuale, respectiv art. 46.1: „utilizatorul este obligat să plătească toate datoriile vamale ocazionate de importul definitiv al bunurilor din România în conformitate cu prevederile legislației românești cu privire la operațiunile de leasing, în vigoare la momentul plății.”
Conform prevederilor art. 27 din O.G. nr. 51/1997, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 287/2006 „(1) Bunurile mobile care sunt introduse în țară de către utilizatori, persoane fizice sau juridice române, în baza unor contracte de leasing încheiate cu societăți de leasing, persoane juridice străine, se încadrează în regimul vamal de admitere temporară, pe toată durata contractului de leasing, cu exonerarea totală de la obligația de plată a sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv a garanțiilor vamale.
(2) Bunurile mobile care sunt introduse în țară de societățile de leasing, persoane juridice române, se încadrează în regimul vamal de import, cu exceptarea de la plată a sumelor aferente tuturor drepturilor de import.
(3) În cazul în care utilizatorul, din vina societății de leasing sau a furnizorului, nu și-a exercitat dreptul de opțiune prevăzut în contract privind prelungirea termenului de leasing sau achiziția bunului, iar bunul nu a fost restituit, utilizatorul este obligat să plătească taxele vamale raportat la valoarea reziduală a bunului. Baza de calcul a taxelor vamale nu poate fi mai mică de 20% din valoarea de intrare a bunului, indiferent dacă părțile au convenit o valoare reziduală mai mică.
(4) În cazul achiziționării bunurilor introduse în țară în condițiile alin. (1) și (2), utilizatorul este obligat să achite taxa vamală calculată la valoarea reziduală a bunului din momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Baza de calcul a taxelor vamale nu poate fi mai mică de 20% din valoarea de intrare a bunului, indiferent dacă părțile au convenit contractual o valoare reziduală mai mică.”
Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile alin. 3 al art. 27 din O.G. nr. 51/1997, întrucât bunul care a făcut obiectul contractului de leasing a fost restituit de utilizator.
De asemenea, nu sunt aplicabile nici prevederile alin. 4 al aceluiași articol, întrucât acesta se aplică doar în situația în care bunul a fost introdus în țară în condițiile alin. 1 și 2. Întrucât contractul de leasing nu a fost încheiat cu o societate de leasing străină, în cauză nu se aplică alin. 1 al art. 37.
Astfel, taxele vamale achitate de finanțator sunt datorate de utilizator în temeiul clauzelor contractuale, în cauză nefiind aplicabile niciuna din ipotezele prevăzute de art. 27 din O.G. nr. 51/1997, iar dovezile achitării acestora se regăsesc la f. 27 și urm. din dosarul de executare.
Pentru considerentele arătate, instanța reține că actele de executare au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale, astfel că urmează să respingă contestația la executare formulată de contestatorul D. A., ca neîntemeiată.
13. Fiind în culpă procesuală, contestatorul va fi obligat, în temeiul art. 274 C.proc.civ, la plata către intimat a sumei de 2750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de către contestatorul D. A. domiciliat în Valu lui T., ., jud. C. în contradictoriu cu intimata . IFN SA cu sediul în București, sector 6, ., nr.26 Z, ., astfel cum a fost modificată ulterior, ca neîntemeiată.
Obligă contestatorul la plata sumei de 2750 lei către intimată cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.04.2015.
P. GREFIER
L. F. E. G.
Red.jud.L.F./ 21.04.2015
Tehnored.E.G. 4ex
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4525/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4006/2015.... → |
|---|
