Contestaţie la executare. Sentința nr. 4208/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 4208/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 38140/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

Sentința Civilă nr.4208

Ședința publică de la 09.04.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. I. B.

GREFIER S. I. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator P. S. și pe intimat M. M. I., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publica din data de 01.04.2015 si au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 09.04.2015 când a pronunțat următoarea hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 07 11 2014 sub nr. indicat în antet contestatorul P. S. a formulat în contradictoriu cu intimatul M. M. I. contestație la executare prin care solicită anularea somației din data de 28 10 2014 emisă de B. O. S. în dosarul de executare silită nr. 433/2014 și anularea tuturor actelor de executate silită.

În fapt, contestatorul arată că prin somație executorul judecătoresc i-a pus în vedere ca în termen de 8 zile de la primire să evacueze spațiul în suprafață de 3,35 mp aflat la parterul imobilului situat în mun. C., ., . și la achitarea sumei de 3755,21 lei / onorariu și cheltuieli de executare silită.

Executarea se poartă la cererea creditorului A. M. I. în baza titlului executoriu – sentința civilă nr. 6375/05 06 2014 a Judecătoriei C. și decizia civilă nr. 594/16 09 2014 a Tribunalului C.. Arată că evacuarea sa din această încăpere nu este posibilă singura cale de acces fiind camerele proprietatea sa ceea ce ar produce o tulburare în folosința unui drept real.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare. Susține că se invocă apărări de fond în cadrul contestației la executare ceea ce nelegal conform dispozițiilor art. 702 cod procedură civilă. Se mai arată că titlul executoriu poate fi pus în executare accesul putând fi asigurat prin camera alăturată din proprietatea sa.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și s-a atașat la dosarul de executare silită.

Analizând cauza pe baza materialului probatoriu administrat, instanța constată că la cererea intimatului s-a pornit executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 6357/05 06 2014 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul nr._ definitivă prin decizia civilă nr. 594/16 09 2014 a Tribunalului C. prin care contestatorul a fost obligat să predea intimatului un spațiu de 3,35 mp.

Executorul judecătoresc a emis în data de 28 10 2014 somația prin care debitorului contestator i s-a pus în vedere să predea spațiul descris în titlul executoriu în termen de 8 zile de la comunicare.

Contestatorul a invocat în fapt că titlul executoriu nu poate fi pus în executare în forma în care a fost emis de instanța de judecată apreciind că pentru a se realiza executarea silită trebuie să folosească un acces prin interiorul casei sale, iar acest fapt i-ar încălca dreptul de proprietate.

Instanța constată că executarea silită se desfășoară în conformitate cu prevederile codului de procedură civilă relative la predarea silită a imobilelor, debitorul fiind somat corespunzător în acest sens. În ce privește imposibilitatea desăvârșirii executării silite se va reține că nu există nici un impediment în acest sens, camera respectivă putând fi predată intimatului rămânând în sarcina acestuia să își asigure ulterior exploatarea fără a încălca dreptul de proprietate al contestatorului. Toate celelalte chestiuni invocate de contestator reprezintă apărări ce nu se pot analiza decât odată cu fondul raporturilor juridice așa cum au fost deslușite de Judecătoria C. în puterea lucrului judecat și care nu se mai pot expune în contestația la executare.

Instanța observă și faptul că somația, singurul act contestat propriu-zis, îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege ca și formalități și nu există nici o rațiune pentru care s-ar impune desființarea. În ce privește celelalte acte de executare se va reține că în legătură cu acestea nu s-au formulat critici.

Pentru toate cele expuse se va respinge contestația la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare privind pe contestator P. S., CNP_, cu domiciliul în C., ., ., cu domiciliul ales la av. B. D. cu sediul în C., ., nr. 128A, ., ., jud. C. în contradictoriu cu intimat M. M. I., CNP_, cu domiciliul în C., ., parter, jud. C., ca nefondată.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare ce se va putea depune la Judecătoria C..

Executorie.

Pronunțată azi 09 04 2015 prin punerea soluției la dispoziție prin mijlocirea grefei instanței.

PREȘEDINTEGREFIER

A. I. B. S. I. M.

Red. JudAIB/………….

Tehnored S./21.04.2015

4ex.2com/……………

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4208/2015. Judecătoria CONSTANŢA