Contestaţie la executare. Sentința nr. 8806/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 8806/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 12-08-2015 în dosarul nr. 8882/212/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8806/2015

Ședința din data de 12.08.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: D. D.

GREFIER: M. DĂNUȚA M.

Pe rol judecarea cauzei civil privind pe contestator L. C. și pe intimat G. A., intimat B. B. I., având ca obiect contestație la executare 11/B/2015.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 11.08.2015 fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 12.08.2015 când,

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de renunțare la judecată, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 26.03.2015, sub numărul_ contestatorul L. C. a formulat contestație la executare împotriva încheierii nr. 10 emisă de B. B. I. la data de 10.03.2015 in dosarul de executare silită nr. 11/2015; împotriva somației privind înființarea popririi emisă la data de 10.03.2015 sub nr. 11/10.03.2015 in dosarul de executare nr. 11/10.03.2015; împotriva somației de plată nr. 07 din 06.03.2015 și a încheierii nr. 01 din 09.01.2015 emisă de B. B. I. in dosarul de executare silită nr. 11/2015 și împotriva încheierii nr. 10 din 10.03.2015 privind stabilirea cheltuielilor de executare silită.

La termenul de judecată din 11.08.2015 contestatorul a arătat că înțelege să renunțe la judecarea cererii.

Față de prevederile art. 406 alin.4 C.proc.civ., instanța a pus in vedere intimatului să-și exprime poziția procesuală față de cererea de renunțare la judecată formulată de contestator.

Intimatul G. A. a solicitat admiterea cererii de renunțare la judecarea cauzei, fără cheltuieli de judecată.

Analizând cererea de renunțare la judecată, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 406 alin 1 din Noul Codul de procedură civilă., „(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. (6) Renunțarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel.

Așadar, renunțarea la judecată, ca act procesual de dispoziție al reclamantului, așa cum este reglementat prin dispozițiile art. 406 din Noul Codul de procedură civilă, poate avea loc în tot cursul judecății, în fața primei instanțe, a instanței de apel ori a celei de recurs, fie prin cerere scrisa, fie verbal în ședință publică.

În cauza de față, instanța apreciază că sunt îndeplinite dispozițiile textului de lege enunțat anterior, și astfel va constata renunțarea la judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 406 C.proc.civ., constată renunțarea contestatorului L. C. cu domiciliul în CONSTANTA, ., nr. 63, ., . la judecarea contestației la executare formulată în contradictoriu cu intimații G. A. cu domiciliul în CONSTANTA, ., nr. 81, ., ., J. C. și B. B. I. cu sediul în CONSTANTA, ., ., ..

Obligă contestatorul la plata către B. B. I. a sumei de 60 lei, reprezentând contravaloare copii dosar de executare silită nr. 11/2015.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi, 12.08.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. DUMITRUMIRELA DĂNUȚA M.

Red. Jud. D.D.2ex/ 19.08.2015

Emis 3 comunicări, la data de 19.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8806/2015. Judecătoria CONSTANŢA