Contestaţie la executare. Sentința nr. 1975/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1975/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 40682/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1975
Ședința publică din data de 23.02.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: SINCU-B. A. I.
GREFIER: M. E. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoare DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. –ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. și pe intimatul P. P., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra fondului și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 16.02.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art. 396 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea la data de 23.02.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Analizând contestația la executare, constată:
Prin cererea înregistrata la această instanță sub nr._, contestatoarea DGRFP G. – AJFP C. a solicitat in contradictoriu cu intimatul P. P. sa se dispună anularea executării silite înseși, a încheierii din data de 18.09.2014 a B. S. C. A. privind stabilirea cheltuielilor de executare, a încheierii de încuviințare a executării silite și a adresei de înființare a popririi emise în dosarul de executare nr.470/2014.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că executarea silită a fost pornită în temeiul s.c. nr.4448/CA/28.11.2014 pronunțată de Tribunalul C., modificată parțial prin decizia nr.357/CA/27.03.2014 a Curții de Apel C., prin care a fost obligată să restituie creditorului suma de 5334 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, precum și dobândă legală în materie fiscală, calculată de la data plății și până la data restituirii efective. Se solicită a se constata necompetența executorului judecătoresc de a emite actele de executare silită, având în vedere disp.art.8 din Legea 188/2000 și ale art.651 alin.1) lit.b) C.Proc.Civ . se arată că sediul debitorului este în G., AJFP C. având doar calitatea de mandatar al debitorului în instanță. Pe fondul cauzei, se invocă disp.art.XV din OUG 8/2014, prin care s-a dispus eșalonarea timp de 5 ani a sumelor datorate, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora, executarea fiind suspendată de drept.
In drept au fost invocate dispozițiile art.711, 719 alin.1), art.703 și art.174 alin.2) C.Proc.Civ .
Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată. Cu privire la excepția necompetenței teritoriale a executorului judecătoresc se arată că decizia de calcul a taxei de poluare a fost emisă de AFP C., a fost plătită la AFP C., iar hotărârile judecătorești au fost pronunțate în contradictoriu cu AJFP C., cu sediul în C.. De asemenea, AJFP C. are patrimoniu propriu, din moment ce încasează sume cu titlu de taxe și impozite. Pe fondul cauzei, se arată că OUG 8/2014 încalcă atât Constituția României, cât și principii fundamentale ale CEDO, statul având obligația pozitivă de a crea cadrul legal pentru ca hotărârea să poată fi executată, iar dreptul de acces la justiție vizează inclusiv dreptul la executarea hotărârii judecătorești.
În probațiune a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, fiind atașat în copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe dosarul de executare nr.470/2014 al B. S.-C. A. și S.-C. G.-S..
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Prin sentința civilă nr. s.c. nr.4448/CA/28.11.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, a fost obligată debitoarea DGRFP G. – AJFP C. – SFO Năvodari la restituirea către reclamantul creditor a sumei de 5334 lei cu titlu de taxă auto și a dobânzii legale în materie fiscală, din ziua următoare a expirării termenului de soluționare a cererii de restituire, până la data plății efective. Prin d.c. nr.357/CA/27.03.2014 a Curții de Apel C. a fost modificată în parte sentința primei instanțe, în sensul că a fost obligată debitoarea la plata dobânzii legale, calculate conform OG 13/2011, de la data plății și până la plata efectivă a sumei de 5334 lei.
Cu privire la excepția necompetenței executorului judecătoresc, instanța apreciază că aceasta nu este o veritabilă excepție de procedură ci un motiv de nelegalitate a actelor de executare emise de executorul judecătoresc, invocat în cadrul contestației la executare.
Astfel fiind, instanța apreciază această critică a fi neîntemeiată, pentru argumentele ce succed.
Potrivit art.651 alin.1) C.Proc.Civ., „(1)Dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel, după cum urmează: http://10.16.101.23/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp525250/_.HTML - #a)în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile, al urmăririi silite a fructelor prinse de rădăcini și al executării silite directe imobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află imobilul; http://10.16.101.23/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp525250/_.HTML - #b)în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile și al executării silite directe mobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului;http://10.16.101.23/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp525250/_.HTML - #b)în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile și al executării silite directe mobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află domiciliul ori, după caz, sediul debitorului, sau din circumscripția curții de apel unde se află bunurile; în cazul în care domiciliul sau, după caz, sediul debitorului se află în străinătate, este competent oricare executor judecătoresc; http://10.16.101.23/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp525250/_.HTML - #c)în cazul executării silite a obligațiilor de a face și a obligațiilor de a nu face, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde urmează să se facă executareahttp://10.16.101.23/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp525250/_.HTML - #(2)Dacă bunurile urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripțiile mai multor curți de apel, oricare dintre executorii judecătorești care funcționează pe lângă una dintre acestea este competent să realizeze executarea, inclusiv cu privire la bunurile urmăribile aflate în raza celorlalte curți de apel.”.
De asemenea, potrivit art.781 C.Proc.Civ., „http://10.16.101.23/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp525250/_.HTML - #(1)Poprirea se înființează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel unde își are domiciliul sau sediul debitorul ori terțul poprit. http://10.16.101.23/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp525250/_.HTML - #(2)În cazul popririi pe conturile unei persoane fizice sau juridice, competența aparține executorului judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel de la domiciliul sau sediul debitorului ori, după caz, de la sediul principal sau, după caz, de la sediile secundare ale instituției de credit unde debitorul și-a deschis contul. Dacă debitorul are mai multe conturi deschise, competența pentru înființarea popririi asupra tuturor conturilor aparține executorului judecătoresc de la oricare dintre locurile unde acestea au fost deschise. http://10.16.101.23/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp525250/_.HTML - #(3)Dispozițiile art. 651 alin. (4) sunt aplicabile”.
În speța de față, potrivit hotărârii judecătorești ce constituie titlu executoriu, calitate de debitor o are DGRFP G. – AJFP C.. Este real că, potrivit HG 520/2013 personalitate juridică are doar direcția generală, administrațiile județene funcționând ca structuri fără personalitate juridică. În egală măsură însă, funcționarea AJFP C. în cadrul DGRFP G. confirmă, în aprecierea instanței, incidența în cauză a disp.art.781 alin.2) C.Proc.Civ . Astfel, din actele dosarului de executare rezultă că demersurile executorului judecătoresc în ce privește înființarea popririi au privit unități fiscale de pe raza Curții de Apel C., împrejurare față de care se apreciază că, prin raportare la disp.art.781 C.Proc.Civ., actele de executare au fost legal întocmite.
În ce privește critica formulată de contestatoare decurgând din aplicarea OUG 8/2014, se reține că, potrivit art.XV din acest act normativ, „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora”.
Analizând actul normativ mai sus citat prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanța apreciază că art. XV din OUG 8/2014 încalcă dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, intimatul este titularul unui drept de creanță, care constituie un drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției Europene, creanță bine stabilită, ce beneficiază de protecția art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție (cauzele Ș. și V. I. c. României).
Neexecutarea unei hotărâri judecătorești constituie așadar, din perspectiva jurisprudenței CEDO, o ingerință din partea statului, cu privire la care instanța trebuie să analizeze dacă a este justificată de interesul general, public și dacă între acest interes și și imperativele apărării celui particular, al intimatului există un just echilibru.
Într-o bogată jurisprudență, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanța asigurării accesibilității și previzibilității legii, instituind și o . repere pe care legiuitorul trebuie să le aibă în vedere pentru asigurarea acestor exigențe. Astfel, în cauze precum Sunday Times contra Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, 1979, Rekvényi contra Ungariei, 1999, R. împotriva României,2000, Damman împotriva Elveției, 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că „nu poate fi considerată «lege» decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite individului să-și regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecințele ce pot decurge dintr-un act determinat”, „în special, o normă este previzibilă atunci când oferă o anume garanție contra atingerilor arbitrare ale puterii publice”.
Sub acest aspect, principiul securității juridice se corelează cu un alt principiu, dezvoltat în dreptul comunitar, și anume principiul încrederii legitime. Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene (de exemplu cauzele Facini Dori v Recre, 1994, Foto-Frost v Hauptzollant Lübeck.Ost, 1987, 22),principiul încrederii legitime impune ca legislația să fie clară și predictibilă, unitară și coerentă; de asemenea, impune limitarea posibilităților de modificare a normelor juridice, stabilitatea regulilor instituite prin acestea.
În cazul de față, instanța apreciază că OUG 8/2014 nu reprezintă un act normativ predictibil și clar, modalitatea neprevizibilă de reglementare a acestei eșalonări constituind o încălcare a prevederilor Convenției Europene.
Se reține totodată că, în cauza Ș. c. României, Curtea a arătat că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art.6 își pierd rațiunea. Pe de altă parte, s-a statuat că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de „proces” în sensul art.6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatoriei să rămână fără efect în detrimentul unei părți.
În egală măsură, în cauza Bourdov împotriva Rusiei, Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. O întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art.6 din Convenție, iar intimatul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri judiciare din cauza dificultăților financiare ale statului.
În consecință, se reține că statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerată un motiv justificat pentru întârziere.
Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Dispozițiile derogatorii ale OUG 8/2014 favorizează statul în raporturi de drept privat, acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice. Mai mult decât atât, perceperea taxei s-a realizat de către stat, de la intimat, printr-o prestație unică, în vreme ce restituirea acesteia este eșalonată pe o perioadă de 5 ani, dezechilibrul între cele două prestații fiind evident. În aceste condiții, chiar și acordarea dobânzii legale devine o reparare iluzorie a prejudiciului rezultat din lipsa folosinței bunului, câtă vreme inclusiv plata cuantumului dobânzii este eșalonată pe aceeași perioadă de timp.
Prin urmare, între aplicarea OUG 8/2014 și dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanța va da prevalență acestora din urmă, în acord cu prevederile art.11 alin.2 și art.20 din Constituția României.
Referitor la capătul de cerere ce vizează anularea încheierii de încuviințare a executării silite, instanța reține că aceasta a fost dată cu respectarea prevederilor art.665 C.proc.civ., reținându-se ca argumente în sprijinul legalității acestei încheieri considerentele anterior expuse de instanță.
În ceea ce privește încheierea organului de executare privind cheltuielile de executare, se reține că aceasta respectă prevederile art.656 C.proc.civ. și limitele stabilite prin Ordinul nr.2550 din 2006 emis de Ministrul Justiției.
Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că actele de executare întocmite respectă prevederile legale, contestația formulată fiind neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. cu sediul în C., . nr.18, în contradictoriu cu intimatul P. P., CNP_, domiciliat în ., .. jud. C., cu domiciliul procesual ales al C.. av. V. P., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, la Judecătoria C..
Pronunțată astăzi, 23.02.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, conform art.396 alin.2) C.Proc.Civ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
SINCU-B. A. I. M. E. S.
Red. Jud. S.B.A.I./24.02.2015/
Tehnored. Gref. M.E.S./ 27.02.2015/4 ex.
Comunicări./ 2 ex/ 03.03.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1445/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 953/2015. Judecătoria... → |
|---|
