Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 5086/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5086/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 5086/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 5086/2015
Ședința publică de la 05.05.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. I. P.
Grefier D. L.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror C. M.
Pe rol fiind soluționarea cererii având ca obiect înregistrare tardiva a nașterii formulată de reclamanta B. A., în contradictoriu cu pârâta P. M. CONSTANTA PRIN PRIMAR, având ca obiect înregistrare tardiva a nașterii.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în camera de consiliu la data de 27.04.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 C.proc.civ., potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 05.05.2015, când, a hotărât:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 26.11.2014, pe rolul Judecătoriei C., sub nr. de dosar_, petenta B. A. a solicitat înregistrarea nașterii minorului B. A., născut la data de 01.10.2011, în municipiul C., județul C., de sex masculin, de cetățenie română, numele tatălui: -, numele mamei: B. A..
În drept, petenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 18 alineat 1 și 2 din Legea 119/1996 și art. 31 alineatele 1 și 2 din HG 64/2011.
Anexat cererii, petenta a depus înscrisuri, constând în certificat medical constatator al născutului viu nr.2372/1.10.2011, copie carte de identitate.
La termenul de judecată din data de 10.12.2014, instanța a încuviințat, în cauză, proba cu înscrisuri și proba cu expertiză medico – legală.
La dosarul cauzei au fost depuse adresa nr._/13.01.2015, emisă de Serviciul Public Comunitar de Evidență a Peroanelor și Stare Civilă C., referat nr._/27.01.2015 emis de Primăria Murfatlar, adresa nr._/27.01.2015 emisă de S.P.C.L.E.P. Murfatlar, precum și raportul de expertiză medico-legală (stabilire vârstă și sex) nr. 436/5/A9/2015 din 30.01.2015 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală C..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Petenta a învederat că B. A. s-a născut la data de 1.10.2011, însă nu a procedat la înregistrarea nașterii sale.
Potrivit art. 18 din Legea 119/1996, privind actele de stare civilă:
„(1)Când declarația a fost făcută după trecerea unui an de la data nașterii, întocmirea actului se face în baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, care trebuie să conțină toate datele necesare întocmirii actului de naștere.
(2)Acțiunea se introduce la judecătoria în a cărei rază teritorială are domiciliul persoana interesată sau unde are sediul serviciul de protecție specială a copilului. Cererea se soluționează potrivit dispozițiilor privind procedura necontencioasă din Codul de procedură civilă. În vederea soluționării, instanța solicită serviciului public comunitar de evidență a persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială are domiciliul persoana interesată sau se află sediul serviciului de protecție specială a copilului verificări pentru stabilirea identității, precum și avizul medicului legist cu privire la vârsta și sexul persoanei al cărei act de naștere se cere a fi întocmit. Judecarea cauzei se face cu participarea procurorului.
(3)Dispozițiile alin. (1) și (2) sunt aplicabile în mod corespunzător și în cazul în care nașterea unui cetățean român s-a produs în străinătate, iar declarația de naștere se face în țară.”
Din analiza coroborată a probelor administrate în cauză, constând în înscrisuri și expertiză medico – legală, rezultă că B. A., de sex masculin și de cetățenie română, s-a născut la 1.10.2011, în mun. C., jud. C., având-o ca mamă pe petentă și tată necunoscut, iar nașterea sa nu a fost înregistrată până în prezent în registrul de stare civilă.
Prin urmare, constatând întemeiată cererea petentei, instanța o va admite și va dispune înregistrarea nașterii lui B. A., născut la data de 1.10.2011, în municipiul C., județul C., de sex masculin, cetățenie română, numele tatălui: - ; numele mamei: B. A., CNP_, născută la data de 3.12.1994, în municipiul C., fiica lui A. și F..
În baza art. 8 din Legea 119/1996, hotărârea va fi comunicată Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă C., în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă, pentru întocmirea actului de naștere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite cererea formulată de petenta B. A., CNP_, cu domiciliul în Murfatlar, .. 30, județul C..
Dispune înregistrarea nașterii lui B. A., născut la data de 1.10.2011, în municipiul C., județul C., de sex masculin, cetățenie română, numele tatălui:-; numele mamei: B. A., CNP_, născută la data de 3.12.1994, în municipiul C., fiica lui A. și F..
Hotărârea se comunică Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă C., în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă, pentru întocmirea actului de naștere.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria C..
Pronunțată azi, 05.05.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, Grefier
L. I. P. D. L.
Tehnored.jud. LIP/11.06.2015
← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 03/2015.... | Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 5275/2015.... → |
---|