Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 5275/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5275/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 08-05-2015 în dosarul nr. 5275/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5275/2015
Ședința publică din data de 08.05.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: L. D.
Pe rol, soluționarea sesizării din oficiu privind perimarea cererii de chemare în judecată formulate de către reclamanta D. F., domiciliată în orașul Murfatlar ., jud. C., având ca obiect înregistrarea tardivă a nașterii minorei D. R..
La apelul nominal făcut în camerei de consiliu se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, având în vedere mențiunile din referatul Compartimentului Arhivă al Judecătoriei C., rămâne în pronunțare asupra sesizării de perimare a cauzei.
JUDECĂTORIA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 02.04.2014, sub număr dosar_, reclamanta D. F. a solicitat înregistrarea tardivă a nașterii minorei D. R., născută la data de 22.06.2004.
Prin încheierea de ședință din data de 29.08.2014, Judecătoria a dispus suspendarea judecății, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 din Codul de procedură civilă, față de neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor procesuale impuse de instanță.
Prin referat întocmit de către grefierul arhivar al instanței, aceasta este sesizată cu privire la perimarea cererii de chemare în judecată, față de data îndeplinirii ultimului act de procedură în această cauză, respectiv 29.08.2014.
Judecătoria reține incidența următoarelor dispoziții din Codul de procedură civilă:
● art. 416 - „ (1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.
(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.
(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată.”
● art. 420 alin. 1 - „Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate. Judecătorul va cita de urgență părțile și va dispune grefierului să întocmească un referat asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea.”
Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. 2 din Codul de procedură civilă, momentul de la care a început să curgă termenul de perimare este cel al ultimului act de procedură efectuat în cauză, respectiv încheierea de suspendare a judecății, pronunțată la data de 29.08.2014.
De la momentul suspendării judecății și până în prezent pricina a rămas în nelucrare, nefiind îndeplinit nici un act de procedura privitor la reactivarea judecății și neintervenind nici o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului perimării.
Perimarea operează de drept, adică prin simpla împlinire a termenului de perimare, însă este necesar ca perimarea să fie constată printr-o hotărâre judecătorească.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța apreciază îndeplinite condițiile impuse de lege pentru intervenirea perimării, astfel că urmează a constata perimarea cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta D. F., domiciliată în orașul Murfatlar ., jud. C., având ca obiect înregistrarea tardivă a nașterii minorei D. R..
Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. L. D.
Red. jud. G.M./08.05.2015;
Tehnored. grf. L.D./13.05.2015/ 3 ex.
Comunicat 1 ex./ .
← Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 5086/2015.... | Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 5780/2015.... → |
---|