Obligaţie de a face. Sentința nr. 8156/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8156/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 27565/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr. 27._
Sentința civilă nr. 8156/2015
Ședința publică din data de 09.07.2015
Instanța constituită din:
Președinte: Minaev I.
Grefier: I. M.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamant D. I. și pe pârâtă V. ROMÂNIA S.A., având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02.07.2015, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință întocmite la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în aceeași constituire, a amânat pronunțarea pentru data de 09.07.2015, când a hotărât următoarele.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 28.08.2014, sub nr. 27._, reclamantul D. I. a solicitat: obligarea pârâtei V. ROMÂNIA S.A. să emită și să îi comunice acestuia graficul de rambursare aferent convenției de credit nr._/03.09.2007, în vigoare ulterior emiterii Deciziei civile nr. 518/18.06.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr. 518/18.06.2014, care să nu cuprindă comision de risc sau comision de administrare, obligarea pârâtei la plata unor daune cominatorii în cuantum de 150 de lei/zi, de la data depunerii cererii de chemare în judecată, până la îndeplinirea obligației de a comunica graficul de rambursare, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că a încheiat, în calitate de împrumutat, cu pârâta, în calitate de împrumutător, convenția de credit nr._/03.09.2007, în temeiul căreia, conform art. 5 lit. a, și-a asumat obligația de a-i plăti lunar pârâtei o sumă de bani cu titlu de comision de risc, în cuantumul prevăzut în contract, această clauză contractuală fiind declarată abuzivă, deci nulă absolut, prin Decizia civilă nr. 518/18.06.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr. 28._, pârâta refuzând, ulterior pronunțării acestei hotărâri, să îi pună la dispoziție, în conformitate cu prevederile art. 7.2 lit. d din contract, un nou grafic de rambursare care să respecte cele statuate prin anterior menționata hotărâre judecătorească și, astfel, să nu conțină o rubrică cu sumele aferente comisionului de risc.
În drept, au fost invocate prevederile art. 969 și urm., și cele ale art. 1073 și urm. cod civil din 1864.
În probațiune, a fost solicitată încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, constând în cele depuse alăturat cererii introductive.
Cererea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru în temeiul art. 29 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Prin întâmpinarea depusă în termenul defipt de lege în acest scop, pârâta a invocat, pe cale de excepție, lipsa interesului în formularea cererii, motivat de aceea că i-a comunicat reclamantului un grafic de rambursare ulterior pronunțării hotărârii judecătorești definitive în cadrul litigiului anterior purtat între părți, însă acesta a refuzat primirea acestuia în mod nejustificat, cu motivarea că graficul astfel comunicat conține o rubrică privitoare la comisionul de administrare, care nu ar fi prevăzut în contract, aspect nereal, întrucât, prin actul adițional nr. 1/2010 la contract, acceptat de reclamant în mod tacit, încheiat în temeiul O.U.G. nr. 50/2010, comisionul de risc, prevăzut inițial în contract, a fost înlocuit cu comisionul de administrare, în același cuantum, cererea de chemare în judecată anterioară formulată de reclamant vizând în mod exclusiv comisionul de risc prevăzut în forma inițială a contractului.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cererii, arătând că dispozițiile înscrise în art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010 privitoare la comisioanele care pot fi percepute în cadrul contractelor de credit nu se aplică ratione temporis contractului încheiat între părți, care continuă să își producă efectele în forma aflată în vigoare ulterior acceptării tacite de către reclamant a actului adițional nr. 1/2010 la contract, reclamantul neprevalându-se de dispozițiile art. II din Legea nr. 288/2010, în termenul prevăzut de acestea, și nenotificând băncii că nu este de acord cu continuarea derulării convenției de credit în forma aflată în vigoare ulterior încheierii actului adițional.
În privința capătului de cerere privitor la daunele cominatorii, pârâta a învederat că acesta este neîntemeiat, motivat de aceea că, pe de o parte, aceasta și-a îndeplinit obligația contractuală de a pune la dispoziție graficul de rambursare, pe care pârâtul a refuzat, în mod nejustificat, să îl primească, iar, pe de altă parte, având în vedere că acesta este fundamentat pe răspunderea sa civilă delictuală, în lipsa oricăror elemente de cuantificare a prejudiciului, nu se poate dispune obligarea sa la plata niciunei sume de bani cu acest titlu.
În drept, au fost invocate prevederile O.U.G. nr. 50/2010.
În probațiune, a fost solicitată încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul reclamantului, fiind depuse în acest sens, alăturat întâmpinării, înscrisuri în fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul.
Prin răspunsul la întâmpinare depus în termenul defipt de lege în acest scop, reclamantul a învederat că graficul de rambursare despre care pârâta a făcut vorbire în cuprinsul întâmpinării i-a fost comunicat în data de 17.10.2014, deci ulterior depunerii prezentei cereri de chemare în judecată la instanță, și că acesta nu respectă cele statuate prin hotărârea definitivă pronunțată în litigiul anterior purtat între părți, prin care s-a constatat nulitatea absolută a clauzei privitoare la comisionul de risc, cuprinzând o rubrică relativă la comisionul de administrare/comisionul de risc.
Totodată, acesta a mai învederat că actul adițional nr. 1/28.10.2010 nu a fost emis la data la care se pretinde că ar fi fost emis, ci în data de 09.10.2014, conform mențiunii din cuprinsul său privitoare la data listării, ulterior constatării nulități absolute a clauzei contractuale privitoare la comisionul de risc, și că acesta este nul, întrucât nu a fost încheiat înăuntrul termenului imperativ de 90 de zile de la . O.U.G. nr. 50/2010, care s-a împlinit în data de 22.09.2010, prevăzut de art. 95 din acest act normativ, în varianta sa inițială, ci în data de 28.10.2010, deci ulterior împlinirii termenului, neputând astfel produce niciun fel de efecte juridice.
În privința daunelor cominatorii solicitate, a arătat că acestea constituie un mijloc de constrângere a debitorului obligației de a face cu caracter strict personal, nefiind condiționate de existența și dovedirea vreunui prejudiciu, astfel că acest capăt de cerere este întemeiat.
De asemenea, reclamantul a solicitat încuviințarea și administrarea interogatoriului pârâtei, fără a-l depune anexat răspunsului la întâmpinare, alăturat căruia a depus o . înscrisuri în fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul.
Prin încheierea de ședință din data de 16.04.2015 (filele 138-139), soluționarea excepției lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă, și a excepției inadmisibilității formulării capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, invocată din oficiu, a fost unită cu soluționarea fondului cauzei.
A fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri solicitată de părți, constând în cele depuse la dosar de părți, inclusiv cele furnizate de A.N.P.C., la solicitarea instanței, și proba cu interogatoriul reclamantului, solicitată de pârâtă.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra excepțiilor invocate și asupra fondului, reține următoarele:
În fapt, în data de 03.09.2007, între reclamant, în calitate de împrumutat, și pârâtă, în calitate de împrumutător, s-a încheiat convenția de credit nr._/03.09.2007, în temeiul căreia pârâta i-a oferit reclamantului un împrumut în cuantum de 33.750 de euro, acesta din urmă asumându-și obligația de a restitui împrumutul în 360 de luni, în schimbul punerii la dispoziție a banilor, asumându-și, conform art. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției, obligația de a plăti, exclusiv de dobândă și alte comisioane, și obligația de a plăti un comision de risc lunar în cuantum de 0,125%, aplicabil la soldul creditului, plătibil pe toata perioada de derulare a împrumutului.
Potrivit art. 9 din condițiile speciale ale contractului, orice notificare sau solicitare se va face în scris și va fi considerată corect efectuată dacă va fi transmisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin înmânare directă părții căreia îi este adresată, la adresele menționate în contract, adresa de domiciliu, în cazul reclamantului-împrumutat, sau la orice altă adresă comunicată ulterior în scris.
În acord cu prevederile art. 7 alin. 2 lit. d din condițiile generale ale contractului, pârâta, în calitate de împrumutător, și-a asumat obligația contractuală de a pune la dispoziția împrumutatului, la solicitarea acestuia, graficul de rambursare în vigoare la data solicitării.
Prin Decizia civilă nr. 518/18.06.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr. 28._, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta din prezenta cauză, a fost admisă, instanța constatând caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzei înscrise în art. 5 lit. a din condițiile speciale de creditare ale convenției anterior menționate privitoare la comisionul de risc, obligând pârâta să îi restituie reclamantului sumele plătite de acesta, cu acest titlu, pe întreaga durată de derulare a convenției.
Instanța reține că pe parcursul întregului proces, atât înaintea instanței de fond, cât și înaintea instanței de recurs, pârâta nu a invocat și nu a exhibat actul adițional nr. 1/28.10.2010 la convenția de credit nr._/03.09.2007, încheiată cu reclamantul.
Actul adițional nr. 1/28.10.2010(fila 110) la convenția de credit nr._/03.09.2007, despre care pârâta pretinde că ar fi fost emis la această dată și că ar fi fost acceptat de reclamant în mod tacit, în condițiile art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, în forma inițială a acesteia, anterioară adoptării acesteia prin Legea nr. 288/2010, nu i-a fost comunicat reclamantului în niciun fel, cu atât mai puțin în acord cu prevederile art. 9 din contract, respectiv, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin înmânare directă. În acest sens, din coroborarea avizelor de primire de la filele 134-137, care au fost returnate ca urmare a împlinirii termenului de păstrare, cu adresa Oficiului poștal Năvodari de la fila 243, instanța reține că pârâta nu a făcut dovada conținutului trimiterii poștale pe care i-a expediat-o reclamantului în data de 07.09.2010 din București, care a fost returnată din Năvodari în data de 20.09.2010, ajungând înapoi în București în data de 11.10.2010, deși instanța i-a cerut în mod expres aceasta, acordându-i 2 termene, suficiente ca durată, pentru a face această dovadă.
Prin art. 3 din acest act adițional, art. 5 din condițiile speciale ale convenției de credit a fost modificat, în sensul că reclamantul, în acord cu noua formă a art. 5 alin. 1 lit. b din convenție, rezultată în urma modificării, are obligația de a plăti un comision de administrare a creditului în cuantum de 0,125% pe lună, aplicat la soldul creditului, pe toata durata acestuia.
Astfel cum rezultă din cererile de la filele 197-198, reclamantul i-a solicitat pârâtei, în 2 rânduri, în data de 09.07.2014 și în data de 20.08.2014, să îi pună la dispoziție noul grafic de rambursare, care să nu conțină comision de risc și care să fie în acord cu forma contractului dintre părți, ulterior pronunțării Deciziei civile nr. 518/18.06.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr. 518/18.06.2014, pârâtă procedând la înmânarea către acesta, în data de 17.10.2014, a graficului de rambursare din data de 15.10.2014(filele 147-153), care conține o rubrică având denumirea comision de risc/comision de administrare, cu valoarea 0 de la începutul contractului până în luna 08.2010, moment din care valoarea acesteia, de 40,55 de euro, descrește lunar până în ultima luna de desfășurare a contractului.
Prin raportare la dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, republicat, instanța urmează a analiza, cu prioritate, excepția de fond, peremptorie și absolută a inadmisibilității formulării capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, invocată din oficiu, întrucât, în caz de admitere a acesteia, soluționarea pe fond a acestui capăt de cerere nu mai poate fi realizată.
În acord cu prevederile art. 11 din Legea nr. 76/2012, dacă legea specială prevede obligarea debitorului la plata de daune cominatorii ori, după caz, a unei amenzi civile pentru nerespectarea unei obligații de a face sau de a nu face ce nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, de la . Codului de procedură civilă, se vor putea aplica penalități în condițiile prevăzute la art. 894 din Codul de procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile art. 903 Cod procedură civilă, dispozițiile prezentei secțiuni sunt aplicabile în cazul executării silite în natură a obligațiilor de a face sau de a nu face în temeiul unui titlu executoriu.
Potrivit art. 904 din același act normativ, dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligație de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării, creditorul poate fi autorizat de instanța de executare, prin încheiere executorie, dată cu citarea părților, să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului.
În consonanță cu prevederile art. 906 alin. 1, dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare.
Potrivit alin. 2, când obligația nu este evaluabilă în bani, instanța sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu. Conform alin. 7, acordarea de penalități în condițiile alin. 1-4 nu exclude obligarea debitorului la plata de despăgubiri, la cererea creditorului, în condițiile art. 892 sau ale dreptului comun.
În concordanță cu dispozițiile art. 907, pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul capitol nu se pot acorda daune cominatorii.
În acord cu cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XX/2005, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, se putea dispune obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii, concomitent cu posibilitatea obligării acestuia la plata amenzilor civile în favoarea statului, în vederea constrângerii acestuia la executarea unei obligații de a face, atâta timp cât nicio dispoziție a legii nu înlătura o astfel de posibilitate. (cea a obligării la plata daunelor cominatorii).
În acord cu aceeași decizie în interesul legii, daunele cominatorii reprezintă o sancțiune pecuniară, ce se aplică de instanțele de judecată în vederea asigurării executării unei obligații de a face sau de a nu face, determinată prin hotărâre judecătorească, suma de bani stabilită a fi achitată cu acest titlu fiind independentă de despăgubirile ce trebuie să constituie echivalentul prejudiciului cauzat, rațiunea acordării unor astfel de daune constituind-o exercitarea efectului lor de constrângere asupra debitorului care persistă în neexecutarea obligației pe care și-a asumat-o, prin silirea lui la plata către creditor a unor sume calculate în raport cu durata întârzierii îndeplinirii obligației de a face sau de a nu face.
Prin raportare la considerentele expuse în precedent, instanța reține că instituția daunelor cominatorii, care nu beneficia anterior de o consacrare legală cu titlu general, ci numai de una cu titlu particular, în diverse materii, fiind, astfel, o creație jurisprudențială în materiile în care nu beneficia de consacrare expresă, era incidentă în privința obligațiilor de a face atât timp cât o dispoziție legală expresă nu dispunea altfel. În același sens, instanța mai reține că soluția pronunțată în cadrul recursului în interesul legii are caracter interpretativ, lămurind sensul exact al legii pe baza regulilor de interpretare, aceasta neputând fi contra legem, astfel că aplicarea acesteia și, în consecință, efectul său obligatoriu încetează în momentul în care o lege ulterioară dispune în mod expres altfel decât s-a statuat prin decizia pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii.
În acord cu noua optică privitoare la mijloacele de constrângere a debitorilor unor obligații de a face și de a nu face cu caracter personal sau stric personal, astfel cum este și cazul obligației din prezenta cauză, de lege lata, constrângerea debitorului unei astfel de obligații nu se mai poate realiza prin obligarea acestuia la plata daunelor cominatorii, față de interdicția expresă stabilită în acest sens de prevederile art. 907 Cod procedură civilă și de cele ale art. 11 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Codului de procedură civilă, ci aceasta se poate realiza prin obligarea acestuia, în mod exclusiv, la plata penalităților. Un argument suplimentar în acest sens îl constituie, în aprecierea instanței, rațiunea celor 2 instituții juridice, astfel, atât daunele cominatorii, cât și penalitățile legiferate de noua reglementare procesual civilă sunt instituite în considerarea aceluiași scop: înfrângerea rezistenței la executare a debitorului obligației de face sau nu face, constituind un mijloc de constrângere patrimonială a acestuia în vederea îndeplinirii de bunăvoie a obligației stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu, nefiind posibilă cumularea acestora.
Pentru toate aceste considerente, excepția inadmisibilității formulării capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, invocată din oficiu, urmează să fie admisă, iar capătul de cerere formulat de reclamant și având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii urmează să fie respins, ca inadmisibil.
În drept, în conformitate cu prevederile art. 95 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2010, care a intrat în vigoare, în acord cu prevederile art. 115 din Constituție, în data de 21.06.2010, în forma inițială a acestui act normativ, pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență.
Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, conform alin. 3, creditorul trebuind să poată face dovada că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale.
În conformitate cu prevederile alin. 5, nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. 2 este considerată acceptare tacită.
În consonanță cu dispozițiile art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010 de aprobare a O.U.G. nr. 50/2010, actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Din analiza dispozițiilor normative precitate, instanța reține că încheierea actelor adiționale, prin care contractele de credit aflate în curs de derulare la momentul intrării în vigoare a ordonanței de urgență trebuiau puse în acord cu dispozițiile acestui act normativ, trebuia să aibă loc prin acte adiționale încheiate în termen 90 de zile de zile de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, deci până cel mai târziu în data de 21.09.2010, ca urmare a semnării acestora de către bancă și împrumutați, deci prin acceptare expresă, sau ca urmare a acceptării tacite a acestora de către împrumutații-consumatori, rezultând din nesemnarea acestora în termen, banca având însă obligația esențială de a depune toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale.
În acord cu dispozițiile art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010, precitate, consumatorul, în ipoteza actelor adiționale considerate tacit, deci neacceptate în mod expres de către acesta, prin semnătură, avea un termen de 60 de zile, de la . acestei legi, pentru a notifica împrumutătorul că nu dorește continuarea contractului de credit astfel cum acesta a fost modificat prin actul adițional acceptat tacit.
Având în vedere că dispozițiile 95 alin. 2 și alin. 5 din O.U.G. nr. 50/2010, precitate, constituie o derogare, în sensul tezei a II-a a art. 969 alin. 2 Cod civil, de la principiul autonomiei de voință, consacrat în art. 969 alin. 1 Cod civil, contractul părților nemodificându-se ca urmare a acordului de voință al acestora în acest sens, ci drept consecință a unei dispoziții legale imperative, instanța apreciază că aceasta este de strictă interpretare și aplicare, termenul de 90 de zile, în care aceasta limitare a principiului libertății contractuale a fost expres autorizată de lege, fiind o condiție de validitate a actelor adiționale, nerespectarea acestuia fiind sancționată cu nulitatea absolută și virtuală a actului adițional astfel încheiat, sancțiunea nulității absolute, caracterul acesteia fiind determinat de interesul general ocrotit, cel al unei categorii de persoane – consumatorii, fiind necesar a fi aplicată pentru ca interpretarea restrictivă a dispoziției legale anterior menționate, care are drept scop asigurarea unui grad sporit de protecție consumatorului, să fie realizată.
Aplicând dispozițiile normative precitate situației de fapt stabilite în cauză, instanța reține că actul adițional nr. 1/28.10.2010 nu poate produce niciun fel de efecte juridice, fiind nul absolut, ca urmare a lipsei consimțământului expres sau tacit al reclamantului și, astfel, a neîncheierii acestuia în termenul imperativ prevăzut de lege, de 90 de zile de la . dispoziției legale, care s-a împlinit în data de 21.09.2010, deci anterior emiterii acestui act juridic de către pârâtă.
În același sens, instanța reține că pârâta, în calitate de profesionist, avea obligația de a depune toate diligențele pentru informarea consumatorilor cu privire la necesitatea semnării actelor adiționale, or, în speță, aceasta nu a făcut dovada întreprinderii niciunui demers în acest sens. De asemenea, prin raportare la formularea art. 95 alin. 3 din O.U.G. nr. 50/2010 „toate diligențele pentru informarea consumatorului”, instanța apreciază că, și în măsura în care s-ar face dovada că, prin trimiterea poștală expediată în data de 07.09.2010, din București, deci cu numai 14 zile înaintea împlinirii termenului imperativ prevăzut de lege, care a fost recepționată de Oficiul Poștal Năvodari în data de 09.09.2010 (fila 134), cu 12 zile înaintea împlinirii termenului, pârâta a încercat să îl informeze pe reclamant cu privire la necesitatea semnării contractului, această unică operațiune de informare nu este de natură a îndeplini exigențele textului de lege precitat, care trebuie interpretat strict, în vederea asigurării unei protecții sporite consumatorului.
Prin raportare la concluzia anterioară, potrivit căreia actul adițional nr. 1/28.10.2010, prin care a fost instituit, în locul comisionului de risc, comisionul de administrare, în același cuantum procentual lunar, nu a produs niciun efect între părțile litigante, ca urmare a lipsei consimțământului reclamantului la încheierea acestuia, nici expres, nici tacit, instanța reține că, ulterior pronunțării Deciziei civile nr. 518/18.06.2014, în acord cu prevederile art. 7 alin. 2 lit. d din condițiile generale ale contractului de credit încheiat între părți, pârâta-împrumutătoare avea obligația de a-i pune la dispoziție reclamantului, la solicitarea acestuia, un grafic de rambursare care să nu conțină nicio rubrică având denumirea comision de risc, clauză eliminată prin anterior menționata hotărâre judecătorească, sau comision de administrare, neprevăzut în contractul dintre părți, pe care nu și-a îndeplinit-o în mod corespunzător, întrucât, astfel cum s-a reținut în precedent, graficul de rambursare pe care aceasta i l-a înmânat reclamantului în data de 17.10.2014, ulterior formulării prezentei cereri de chemare în judecată, conține o rubrică având denumirea comision de risc/comision de administrare, în care sunt reliefate, contrar prevederilor contractuale, sume de plată cu acest titlu stabilite în sarcina reclamantului.
Prin raportare la dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, republicat, instanța urmează a analiza, cu prioritate, excepția de fond, peremptorie și absolută a lipsei de interes în formularea cererii, invocată de pârâtă, întrucât, în caz de admitere a acesteia, soluționarea pe fond a acestei cereri nu mai poate fi realizată.
În consonanță cu dispozițiile art. 32 alin. 1 și art. 33 Cod procedură civilă, interesul constituie o condiție de fond pentru exercitarea oricărei cereri, acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut, actual și să existe pe toată durata derulării procedurii judiciare.
În cauză, astfel cum s-a reținut în precedent, graficul de rambursare înmânat reclamantului de către pârâtă în data de 17.10.2014 nu constituie o executare corespunzătoare de către aceasta a obligației contractuale asumate, acesta nefiind conform conținutului prevederilor contractuale în vigoare între părți, situație în care și la acest moment dat reclamantul justifică un interes determinat, legitim, personal, născut și actual, constând în obținerea unui grafic de rambursare a creditului conform prevederilor contractuale în forma aflată în vigoare ulterior pronunțării Deciziei civile nr. 518/18.06.2014, motiv pentru care excepția lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă, urmează să fie respinsă, ca neîntemeiată.
În lumina considerentelor expuse în precedent, având în vedere că pârâta nu și-a îndeplinit nici până în prezent obligația contractuală de a-i pune la dispoziție reclamantului graficul de rambursare a creditului în acord cu cele statuate prin Decizia civilă nr. 518/18.06.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr. 28._, în condițiile art. 7 alin. 2 lit. d din condițiile generale de creditare, deși reclamantul i l-a solicitat în 2 rânduri, instanța, în temeiul art. 969 și art. 1073 Cod civil, urmează să admită capătul principal de cerere și să o oblige pe pârâtă să emită și să îi comunice reclamantului graficul de rambursare aferent convenției de credit nr._/03.09.2007, în vigoare ulterior emiterii Deciziei civile nr. 518/18.06.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr. 28._, care să nu cuprindă comision de risc sau comision de administrare.
În privința capătului de cerere formulat de reclamant și relativ la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea acestei cereri, constând în onorariu de avocat în cuantum de 1.500 de lei, având în vedere soluția de admitere a capătului de cerere principal, instanța apreciază că acesta este întemeiat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce succed.
Astfel, potrivit art. 451 alin. 1 Cod procedură civilă, cheltuielile de fotocopiere a înscrisurilor depuse la dosar și onorariul de avocat sunt incluse în categoria cheltuielilor de judecată. În conformitate cu prevederile art. 452, dovada acestora trebuie făcută de partea care le pretinde până la închiderea dezbaterilor asupra fondului. De asemenea, conform art. 453 alin. 1 din același act normativ, obligarea părții care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată se poate realiza numai la cererea părții care a câștigat procesul. Potrivit alin. 2, când cererea de chemare în judecată a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
În cauză, având în vedere soluția de admitere a capătului principal de cerere, instanța apreciază că reclamantul este îndrituit la rambursarea tuturor cheltuielilor de judecată, pârâta nefiind îndrituită la rambursarea vreunei sume cu un astfel de titlu, a cărei dovada nici nu realizat-o în condițiile art. 452 Cod procedură civilă, nedepunând nici un înscris în acest sens, în privința reclamantului fiind îndeplinite condițiile prevăzute de prevederile legale expuse în precedent, cererea acestuia, ca parte care a câștigat procesul, fiind dovedită cu chitanța de achitare a onorariului de avocat în cuantum de 1.500 de lei, aflată la fila 132, motiv pentru care pârâta, partea care a pierdut procesul, urmează să fie obligată la plata către acesta a sumei de 1.500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă.
Admite excepția inadmisibilității formulării capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, invocată din oficiu.
Respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere formulat de reclamantă și având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii.
Admite în partea cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. I., CNP-_, domiciliat in NAVODARI, TASAUL, nr. 1, ., ., în contradictoriu cu pârâta V. ROMÂNIA S.A. cu sediul in București, ., . 10, sector 2.
Obligă pârâta să emită și să îi comunice reclamantului graficul de rambursare aferent convenției de credit nr._/03.09.2007, în vigoare ulterior emiterii Deciziei civile nr. 40/22.01.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr. 28._, care să nu cuprindă comision de risc sau comision de administrare.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
Cu drept de a formula cerere de apel, care se depune la Judecătoria C., în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 09.07.2015.
Președinte Grefier
Minaev I. M. I.
Red. Jud.M.I./30.07.2015 /4.ex.
| ← Validare poprire. Sentința nr. 8063/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8257/2015.... → |
|---|
