Ordin de protecţie. Sentința nr. 7549/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7549/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 14962/212/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚĂ CIVILĂ NR.7549
Ședința din Camera de consiliu din data de 23.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte: C.- M. T.
Grefier: A. S.
Pe rol judecarea cauzei minori și familie privind pe reclamanta BĂSĂNDICĂ I. având CNP:_ și domiciliul in M. K. ., jud C., în contradictoriu cu pârâtul B. M., având CNP:_ și domiciliul in Gradina ., jud C., având ca obiect ordin de protecție.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința din 22.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta.
INSTANȚA,
Asupra cererii de față,
Prin cererea înregistrată la Judecătoria C. sub nr._, așa cum a fost precizată, reclamanta B. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. M. emiterea unui ordin de protecție prin care pârâtul să fie obligat să păstreze față de aceasta, față de copilul său minor, față de reședința acestora și față de unitatea de învățământ a copilului o distanță de minim 100 m și să i se interzică orice contact inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima.
În motivare, se arată că pârâtul este fratele reclamantei și, la data de 16.05.2015, a strâns-o pe reclamantă de gât, de față cu minorul B. A. D.. Ulterior, a sunat-o pe aceasta la ore nepotrivite, a amenințat-o în mod repetat și a jignit-o. La data de 28.05.2015, pârâtul a intrat cu forța în locuința reclamantei și a amenințat-o, a jignit-o, reclamanta chemând poliția pentru a-l înlătura din imobil. Arată reclamanta că pârâtul obișnuiește de mai mulți ani să vină la ea acasă, să o supună la agresiuni verbale și psihice, să își însușească lucruri din casă și să o oblice să îi dea mâncare sau să îi curețe hainele. Violențele au avut loc și în fața minorului, în mod repetat. Împotriva pârâtului reclamanta a formulat și plângere penală.
În susținere, au fost depuse înscrisuri și planșe foto.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare dar s-a prezentat în fața instanței, asistat de apărător din oficiu și a contestat susținerile pârâtei, arătând în esență că a crescut-o pe reclamantă și aceasta este cea care are un comportament nepotrivit.
Analizând actele și lucrările dosarului, conform dispozițiilor legale aplicabile, instanța constată următoarele :
Din certificatul medico-legal emis în data de 18.05.2015 – fila 13, rezultă că reclamanta a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure și prin comprimare digitală care pot data din 16.05.2015 și care necesită 3-4 zile de îngrijiri medicale. Acesta se coroborează cu planșele foto aflate la filele16-17 dosar precum și cu declarația martorului audiat în cauză care a arătat că la data menționată pârâtul a strâns-o de gât pe reclamantă, a pus-o jos, i-a dat pumni și picioare și toate acestea de față cu minorul.
Mai reține instanța din declarația martorului că pârâtul a fost violent fizic și verbal față de aceasta de mică iar la manifestările sale a fost uneori de față și minorul care a fost speriat, necesitând consultație de specialitate la un psiholog. Pârâtul intră în locuința reclamantei împotriva voinței acesteia, întrucât reclamanta stă la casă unde ușile nu se încuie; o obligă pe reclamantă să îi pună masa, de multe ori reclamanta certându-se cu el că mănâncă mâncarea copilului.
Faptul că declarația martorului se bazează pe susținerile reclamantei este firesc, având în vedere că aceste violențe au avut loc în absența altor persoane străine ; pe de altă parte, vânătăile de pe brațele reclamantei au fost văzute personal de martor.
Reține instanța și proba cu înregistrarea audio, constând într-o convorbire telefonică a pârâtului cu minorul-fiul reclamantei, din care rezultă un ton și un limbaj deosebit de violent al pârâtului la adresa minorului.
Din coroborarea probelor administrate în regim de urgență în prezenta cauză, rezultă, fără dubiu, starea de fapt reclamată, fiind incontestabil că pârâtul constituie o amenințare pentru reclamantă și minor.
În opinia instanței, s-a dovedit manifestarea din partea pârâtului a trei tipuri de violență, în sensul art.4 din Legea nr.217/2013: violența verbală (caracterizată prin adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare), violența psihologică (constând în impunerea voinței și a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică) și violența fizică, în special față de reclamantă, violențe care au dus la grave perturbări desfășurării normale a existenței reclamantei și minorului.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 217/2003, pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, persoana a carei viata, integritate fizica sau psihica ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, in scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care sa se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele masuri - obligații sau interdicții:
d) obligarea agresorului la păstrarea unei distante minime determinate fata de victima, fata de copiii acesteia sau fata de alte rude ale acesteia ori fata de reședința, locul de munca sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod, cu victima;
Considerând că starea de fapt constatată reclamă aplicarea imediată a dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, instanța urmează să dispună în consecință.
D. urmare, instanța va admite cererea de emitere a unui ordin de protecție și va obliga pe pârâtul B. M., pe o perioadă de 6 luni, să păstreze o distanță minima de 100 m față de reclamanta B. I. și minorul B. A. D. și de 20 m față de reședința reclamantei B. I. și a minorului B. A. D., situată în loc. M.K., .. 21 și față de unitatea de învățământ a minorului, respectiv Liceul Teoretic „M. K.”; de asemenea, va interzice pârâtului B. M. să comunice cu reclamanta B. I. și cu minorul B. A. D., în orice mod, inclusiv telefonic sau prin corespondență.
În opinia instanței, aceste 6 luni împiedică degenerarea raporturilor dintre părți până la un nivel care ar putea pune în pericol nu numai integritatea fizică și psihică a persoanelor vizate ci și viața acestora (pârâtul a strâns-o pe reclamantă de gât și a ridicat-o astfel de la pământ), fiind necesar a se interveni prompt pentru preîntâmpinarea unei astfel de evoluții.
De asemenea, constată instanța că pârâtul dorește să exercite față de reclamantă o formă de control permanent, justificată în mod absolut în opinia sa întrucât, așa cum a arătat în mod repetat în fața instanței de judecată, acesta a crescut-o și a avut grijă de ea, ceea ce îi conferă un drept incontestabil de a decide chiar în locul reclamantei cu privire la diverse aspecte ale vieții acesteia (de exemplu în ceea ce privește divorțul acesteia).
Ca urmare, aceste șase luni reprezintă, în opinia instanței și un timp de reflecție pentru pârât care va trebui să acorde prevalență interesului superior al minorului, necesității ca acesta să crească și să se dezvolte într-un climat neperturbat de violențe de orice fel, echilibrat și armonios dar și dreptului la respectarea vieții private a reclamantei B. I., persoană majoră cu drepturi depline de a decide cu privire la toate aspectele vieții sale și ale minorului.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 lei se va vira din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. pentru avocat D. A..
Având în vedere că pârâtul a pierdut procesul, în sensul art. 453 C.pr.civ., instanța îl va obliga la plata către stat a sumei de 260 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat din oficiu și la plata către reclamanta B. I. a sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Hotărârea este executorie și se va comunica de îndată către Poliția loc. M. K..
Instanța atrage atenția pârâtului asupra dispozițiilor art 32 din Legea nr. 217/2003 potrivit cu careîncălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) si dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești si se pedepsește cu închisoare de la o luna la un an.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată și precizată de reclamanta B. I. în contradictoriu cu pârâtul B. M..
Emite prezentul ordin de protecție pentru o perioadă de 6 luni de la data pronunțării hotărârii, în sensul că:
Obligă pe pârâtul B. M. să păstreze o distanță minima de 100 m față de reclamanta B. I. și minorul B. A. D..
Obligă pe pârâtul B. M. să păstreze o distanță minima de 20 m față de reședința reclamantei B. I. și a minorului B. A. D., situată în loc. M.K., .. 21 și față de unitatea de învățământ a minorului, respectiv Liceul Teoretic „M. K.”.
Interzice pârâtului B. M. să comunice cu reclamanta B. I. și cu minorul B. A. D., în orice mod, inclusiv telefonic sau prin corespondență.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 260 lei se va vira din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. pentru avocat D. A..
Obligă pârâtul B. M. la plata către stat a sumei de 260 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Obligă pârâtul B. M. la plata către reclamanta B. I. a sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Dispune comunicarea prezentei hotărâri către Poliția loc. M. K..
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C.- M. TurcuAlina S.
Red jud. C.M.T./25.06.2015
Tehnored.gref. A.S/2com 25.06.2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. - SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
., C.; Tel. 0241/_; Fax. 0241/_
Emisă la 25.06.2015
DOSAR NR._
OBIECT: ordin de protecție
reclamanta BĂSĂNDICĂ I.
pârâtul B. M.
C ă t r e,
SERVICIUL CONTABILITATE
TRIBUNALUL C.
Prin prezenta, vă aducem la cunoștință ca prin sentința civilă pronunțată de Judecătoria C. la data de 23.06.2015, în dosarul nr._, s-a dispus avansarea sumei de 260 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C., în favoarea avocatului din oficiu al pârâtului B. M., D. A., conform delegației pentru asistență judiciară gratuită nr.
Anexăm alăturat copia sentinței civile pronunțată de Judecătoria C. la data de 23.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C.- M. TurcuAlina S.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. - SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
., C.; Tel. 0241/_; Fax. 0241/_
Emisă la 25.06.2015
DOSAR NR._
OBIECT: ordin de protecție
reclamanta BĂSĂNDICĂ I.
pârâtul B. M.
C ă t r e,
POLIȚIA M. KOGALNICEANU
Potrivit dispozițiilor instanței, va comunicăm alăturat sentința pronunțată de Judecătoria Constanta, în data de 23.06.2015, în dosarul civil nr._ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
C.- M. TurcuAlina S.
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 3022/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 1374/2015.... → |
---|