Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 8197/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8197/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 10-07-2015 în dosarul nr. 6655/212/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8197
Ședința publică din 10.07.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. M.
GREFIER: D. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil formulată de creditor . cu sediul ales la mandatar TOP FACTORING SRL, în sector 2, București, .. 21, . cu debitor P. N., domiciliat în C., ., ., ., având ca obiect, ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.
Încheierea de ședință din data de 03.07.2015, face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 10.07.2015, când,
I N S T A N T A,
Prin cererea înregistrată la data de 03.03.2015 creditorul S.C. O. ROMÂNIA S.A., în contradictoriu cu debitorul P. N. a solicitat obligarea debitorului la plata sumei de 4328,45 lei compusă din 1213,02 lei reprezentând contravaloare servicii prestate, 115,85 lei penalități de întârziere, 2999,58 lei daune pentru rezilierea contractului anterior expirării perioadei minime contractuale, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, creditorul a arătat că a încheiat cu debitorul contractele_/16.12.2013,_/15.10.2013,_/16.10.2013. În temeiul acestora a emis facturile menționate în cererea de chemare în judecată care nu au fost achitate de debitor.
În dovedirea acțiunii, creditorul a depus înscrisuri.
Pârâtul nu a depus întâmpinare și nici nu a formulat apărări în prezenta cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.
Între părți s-au încheiat contractele_/16.12.2013,_/15.10.2013,_/16.10.2013 prin care reclamantul urma să furnizeze pârâtului servicii de telefonie mobilă contra unui preț.
Potrivit art. 1.9. alin. 4 din termeni și condiții generale, „în caz de neplată a facturii până la expirarea termenului stabilit pentru plata facturii conform art. 5 din clauzele contractuale de bază, clientul este de drept în întârziere, fără a mai fi necesară îndeplinirea vreunei alte formalități și va datora penalități de întârziere de0,5% pentru fiecare zi de întârziere calculate asupra valorii totale a facturii până la achitarea integrală a sumelor datorate către O. R..
Conform art. 1013 alin. 1 din codul de procedură civilă, Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
În cauza de față, creditorul prin înscrisurile depuse la dosar, a făcut dovada existenței unui contract valabil și executarea propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către pârât, instanța reține că acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi că și-a executat propriile obligații.
Astfel, pârâtul cu toate că a avut posibilitatea, nu a produs probe din care să rezulte că a achitat în întregime și în termen obligațiile în cauză, fapt care va avea ca și efect rămânerea în ființă a prezumției relative a neachitării datoriilor.
Cererea este, prin urmare, întemeiată cu privire la suma de 1213,02 lei, așa cum aceasta rezultă din facturile emise și aflate la dosarul cauzei.
În ceea ce privește plata penalităților de întârziere, cererea reclamantei este neîntemeiată.
Instanța constată că o parte din clauzele contractuale stipulate în mod general de reclamantă și acceptate forțat de către pârât au un caracter abuziv și contravin Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Astfel, instanța reține că în temeiul art. 4 din legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Totodată, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard sau condițiile generale practicate de comercianți pe proba produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale au fost negociate direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor respective legi pentru restul contractului, dacă o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant.
Instanța este obligată să analizeze din oficiu caracterul abuziv al contractelor încheiate între prestatorii de servicii și consumatori, obligație ce rezultă neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziția legală, ca și din rațiunea și scopul acesteia. Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.
Curtea Europeană de Justiție a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv (cauza Murciano Quintero, C – 240/98).
Curtea a statuat cu valoare de principiu că „În ce privește problema dacă o instanță învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat că sistemul de protecție introdus prin directivă pornește de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora.
Scopul art. 6 din Directivă, potrivit căruia statele membre vor prevedea că clauzele abuzive nu produc efecte față de consumatori, nu ar putea fi atins, dacă consumatorii ar trebui să invoce ei înșiși caracterul abuziv al unor asemenea clauze. În litigiile al căror obiect are o valoare redusă, onorariile avocațiale ar putea fi mai mari decât suma litigioasă, ceea ce ar putea determina consumatorii să se abțină de la formularea unor apărări împotriva aplicării unor asemenea clauze abuzive. Este adevărat că procedurile mai multor state membre permit indivizilor să se apere ei înșiși în astfel de litigii, însă există pericolul deloc neglijabil ca, din neștiință, consumatorul să nu invoce caracterul abuziv al clauzei. Prin urmare, o protecție eficientă a consumatorului poate fi atinsă numai dacă se recunoaște posibilitatea instanței naționale de a verifica din oficiu o asemenea clauză” (considerentele 25 și 26).
Potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului. În lumina acestor prevederi legale, instanța va constata nulitatea clauzei contractuale abuzive, și îi va înlătura de la aplicare efectele, fără a se pronunța însă asupra nulității prin dispozitiv, pentru respectarea principiului disponibilității.
Contractul de prestări servicii încheiat între părți, în cauză, are un caracter de adeziune, clauzele acestuia nefiind negociate direct cu pârâtul. Opțiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul cu operatorul de servicii de telefonie/internet nu înlătură în nici un fel realitatea că, în măsura în care dorește să beneficieze de servicii de telefonie/internet pe o piață dominată de câțiva operatori ce practică în esență condiții generale similare, trebuie să accepte în . acesta, încheind astfel un contract eminamente de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză.
Prin raportare la prevederile legale și interpretarea acestora prezentate mai sus, instanța constată caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 1.9 privind stipularea unei penalități de 0,5% pe zi de întârziere, încălcând dispozițiile imperative ale Legii nr. 193/2000.
Astfel, potrivit literei i) din anexa legii, este considerată clauză abuzivă clauza care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, ipoteză pe care instanța o apreciază îndeplinită în cauză. Se observă că penalitatea impusă se află într-o disproporție vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând costurile pentru recuperarea creanței. Această disproporție creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului, și va conduce la nulitatea parțială a clauzei contractuale abuzive.
Pentru aceste motive instanța va respinge capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere considerând că aceasta nu produce efecte.
Aceeași concluzie se impune și în ceea ce privește suma de 2999,58 lei, pretinsă cu titlu de daune pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei minime contractuale.
Acest aspect este prevăzut în contract la art. 1.16 din „termenii și condițiile generale.
Astfel la pct. (viii) al art. 1.16 din TCG se prevede că rezilierea poate opera „în alte cazuri(decât cele enumerate la celelalte puncte) prevăzute de acest contract. În toate aceste cazuri(a se înțelege orice situație ce conduce la reziliere), clientul va datora O. R. despăgubiri în valoare egală cu valoarea prejudiciului cauzat. În plus, în cazul în care rezilierea are loc înainte de expirarea perioadei minime contractuale, clientul va fi obligat, pe lângă eventuale despăgubiri potrivit prevederilor de mai sus, la plata unor despăgubiri egale cu valoarea abonamentului înmulțit cu nr. de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale”. Prin același articol se prevede și posibilitatea ca și consumatorul să rezilieze contractul dacă serviciul nu este furnizat în parametrii de calitate, cu cel puțin 30 de zile înainte de data rezilierii, dar pentru consumator nu se prevede un drept egal la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ca urmare a rezilierii la inițiativa consumatorului, în temeiul arătat.
În baza art. 451 și urm. din Codul de procedură civilă, fiind în culpă procesuală, debitorul va fi obligat la plata către creditoare a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de creditor ., C. RO9010105, cu sediul ales la mandatar TOP FACTORING SRL, în sector 2, București, .. 21, . cu debitor P. N., domiciliat în C., ., ., ., jud. C..
Obligă debitorul la plata către creditor, în termen de 10 zile de la data comunicării prezentei hotărâri, a sumei de 1213,02 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate.
Respinge capătul de cerere privind obligarea debitorului la plata sumei de 115,85 lei penalități de întârziere, ca neîntemeiat.
Respinge capătul de cerere privind obligarea debitorului la plata sumei de 2999,58 lei, reprezentând daune interese pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei minime contractuale, ca neîntemeiat.
Obligă debitorul la plata către creditoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Executorie.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.07.2015.
P., GREFIER,
L. M. D. S.
Red.jud.L.M./14.07.2015
tehnored. D.S./15.07.2015
Emis 2 comunicări, la data de 15.07.2015
| ← Obligaţie de a face. Hotărâre din 15-07-2015, Judecătoria... | Partaj judiciar. Sentința nr. 8189/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|
