Partaj judiciar. Sentința nr. 8189/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8189/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 10-07-2015 în dosarul nr. 23977/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8189
Ședința publică de la 10.07.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. M.
GREFIER: D. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant M. F. M., domiciliat în Timișoara, Al. Poieniței, nr. 1, ., jud. C., în contradictoriu cu pârâtul D. P. G., domiciliat în C., Al. Andromeda, nr. 14, jud. C., având ca obiect, partaj judiciar.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 03.07.2015, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 10.07.2015, când,
I N S T A N T A
Prin cererea înregistrată la data de 04.09.2013, reclamantul M. F. M., în contradictoriu cu pârâtul D. P. G. a solicitat ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale rămase de pe urma defunctei D. O. G. decedată la data de 03.02.2006, precum și asupra imobilului construcție cu destinație de locuință situat în C. . județ C., atribuirea tuturor bunurilor care fac parte din masa succesorală către pârât cu obligația de plată a sultei, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că la data de 10.03.2006 s-a dezbătut succesiunea de pe urma defunctei D. O. G. decedată la data de 03.02.2006 stabilindu-se calitatea de moștenitori a părților, respectiv câte 1/2, ca bunuri succesorale mobile 305 acțiuni nominative cu o valoare nominală de 2,5 lei deținute la . cum rezultă din certificatul de acționat eliberat la data de 08.03.2006, iar ca bunuri succesorale imobile dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 400,80 mp situat în C. situat în C. . județ C., menționându-se că pe teren există o locuință edificată în regie proprie de defunctă în timpul căsătoriei cu D. D., fără autorizație de construire, dreptul de concesiune aspra locului de înhumare situat în Cimitirul C. P. C. în suprafață de 3 mp lot 3510 figura C dobândit de defunctă în baza contractului de concesiune nr. 3638/03.03.1988; a mai arătat că prin Sentința civilă nr. 8902/28.09.2006 pronunțată în Dosarul civil nr. 3956/2006 al Judecătoriei C. s-a constatat dobândit dreptul de proprietate asupra construcției cu destinație de locuință situat în C. . județ C..
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194, art. 453, art. 979 din Codul de procedură civilă.
În probațiune, reclamantul a depus în copie proces verbal de informare gratuită privind avantajele medierii, certificat de moștenitor nr. 16/10.03.2006, Sentința civilă nr. 8902/28.09.2006 Judecătoriei C. pronunțată în Dosarul civil nr. 3956/2006, certificat de căsătorie . nr._, certificat naștere . nr._.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția prematurității, iar pe fond a solicitat respingerea cererii.
Prin Încheierea din 28.03.2014 instanța a respins ca neîntemeiată excepția prematurității.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, iar pentru reclamant proba cu expertiza tehnică imobiliară, având ca obiective identificarea și evaluarea imobilului situat în C., ., jud. C..
La data de 01.10.2014 a fost depus Raportul de expertiză tehnică întocmit de expert ing. C. M., raport împotriva căruia pârâtul a formulat obiecțiuni ce au fost încuviințate în parte prin Încheierea din 28.11.2014 în sensul ca expertul să precizeze dacă imobilul este comod partajabil în natură, iar în caz afirmativ să stabilească două loturi, având în vedere cotele părți (câte 1/2 fiecare), precum și să evalueze aceste loturi.
La data de 05.01.2015 a fost depusă de către expert ing. C. M. cerere de majorare a onorariului cu suma 500 lei, iar la data de 26.02.2015 a fost depus răspunsul la obiecțiuni, împotriva căruia pârâtul a formulat obiecțiuni, soluționate prin Încheierea din 17.04.2015 în sensul admiterii, la data de 29.05.2015 fiind depus Supliment la raportul de expertiză, împotriva căruia părțile nu au formulat obiecțiuni.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Din certificatul de moștenitor autentificat sub nr. 16/10.03.2006 la BNPA Doinița C. și D. C. rezultă că de pe urma defunctei D. O. G. decedată la data de 03.02.2006 au rămas ca moștenitori D. P. G. în calitate de fiu cu o cotă de 1/2 și M. F. M. în calitate de fiu cu o cotă de 1/2, ca bunuri succesorale mobile 305 acțiuni nominative cu o valoare nominală de 2,5 lei deținute la . cum rezultă din certificatul de acționat eliberat la data de 08.03.2006, iar ca bunuri succesorale imobile dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 400,80 mp situat în C. situat în C. . județ C., menționându-se că pe teren există o locuință edificată în regie proprie de defunctă în timpul căsătoriei cu D. D., fără autorizație de construire, dreptul de concesiune aspra locului de înhumare situat în Cimitirul C. P. C. în suprafață de 3 mp lot 3510 figura C dobândit de defunctă în baza contractului de concesiune nr. 3638/03.03.1988.
Prin Sentința civilă nr. 8902/28.09.2006 Judecătoriei C. pronunțată în Dosarul civil nr. 3956/2006 s-a constatată că D. P. G. și M. F. M. au dobândit prin accesiune dreptul de proprietate asupra construcției cu destinație de locuință situată în C. . județ C. construcție formată din 4 camere cu destinație de dormitoare, două camere de zi o bucătărie și trei holuri.
În ceea ce privește capătul de cerere privind partajarea, conform art. 728 din Codul civil, „nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere împărțeala succesiunii, chiar când ar exista convenții sau prohibiții contrarii”
Conform art. 988 din Codul de procedură civilă, „La formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții sau îmbunătățiri cu acordul celorlalți coproprietari sau altele asemenea.”
În ceea ce privește bunurile bunuri succesorale mobile, respectiv 305 acțiuni nominative cu o valoare nominală de 2,5 lei deținute la . de cota de 1/2 a fiecăruia dintre moștenitori, instanța va atribui reclamantului 153 acțiuni nominative cu o valoare nominală de 2,5 lei deținute la . pârâtului 152 acțiuni nominative cu o valoare nominală de 2,5 lei deținute la . va obliga reclamantul la plata către pârât a contravalorii unei acțiuni deținute la .>
În ceea ce privește imobilul teren și construcție situat în C. situat în C. . județ C., astfel cum acesta a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert ing. C. M., se constată că reclamantul a solicitat în principal atribuirea acestuia către pârât, iar în subsidiar conform variantei II din Suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expert ing. C. M. (fila 109 din dosar), iar pârâtul a solicitat partajarea conform variantei I din același supliment la raportul de expertiză.
Instanța are în vedere faptul că imobilul este comod partajabil în natură și niciuna dintre părți nu a solicitat atribuirea în integralitate a acestuia, astfel că instanța nu poate avea în vedere solicitarea reclamantului de atribuire către pârât a întregului imobil.
Varianta a II-a imobilul nu va fi reținută de către instanță, având în vedere că imobilul suspus partajării rămâne parțial în indiviziune cu accesul, că pârâtul locuiește în partea din față a imobilului (camerele 1 și 2), unde a efectuat și îmbunătățiri, aspecte necontestate de către reclamant și că există posibilitatea, exprimată de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, de a păstra partea sa din imobil ca și casă de vacanță sau de a o valorifica, situații incompatibile cu varianta a II a solicitată de către reclamant.
Prin urmare instanța va avea în vedere varianta I identificată de către expert și va atribui reclamantului lotul în suprafață de 73,40 mp, amplasat în partea din spate a imobilului delimitat de punctele DEFGHIBCD și locuința compusă din camerele 3, 4 holurile 4, 5, 6 și bucătăria în suprafață utilă de 65 mp, lot identificat prin Suplimentul la Raportul de expertiză întocmit în cauză de expert ing. C. M. (fila 109 din dosar), iar pârâtului lotul amplasat spre stradă delimitat de punctele ABCDA în suprafață de 127 mp și locuința compusă din camerele 1,2 holurile 1, 2, 3 și baie în suprafață utilă de 65mp, lot identificat prin Suplimentul la Raportul de expertiză întocmit în cauză de expert ing. C. M. (fila 109 din dosar).
Pentru egalizarea loturilor valorice, în temeiul art. 983 alin. 2 din codul de procedură civilă 742 din Codul civil, va obliga reclamantul la plata către pârât a sumei de 33.883 lei reprezentând sultă.
În privința cererii de ieșire din indiviziune cu privire la locul de înhumare situat în Cimitirul C. P. C. în suprafață de 3 mp lot 3510 figura C dobândit de defunctă în baza contractului de concesiune nr. 3638/03.03.1988, instanța urmează a o respinge, aceasta rămânând în coproprietatea indiviză a părților potrivit cotelor părți ideale, neputând fi partajată folosința locului de veci.
Cu privire la cererea Doamnei expert ing. C. M. privind majorarea onorariului de expert cu suma de 500 lei, instanța, în temeiul art. 339 alin 2 din Codul de procedură civilă, în raport de baza de calcul (fila 93), de volumul efectiv al muncii depuse de expert, instanța o apreciază întemeiată și o va admite în consecință, urmând a obliga reclamantul la plata către expert a sumei de 250 lei, onorariu definitiv și pe pârât la plata către expert a sumei de 250 lei onorariu definitiv, potrivit cotelor lor.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, se constată că reclamantul a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum total de 3215 lei, cuantum alcătuit din 2215 lei taxă de timbru (fila 3) și 1000 lei onorariu de expert (fila 62), pârâtul nu a efectuat cheltuieli și, având în vedere cotele părților, va obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1607,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte cererea formulată de către reclamant, M. F. M., CNP-_, domiciliat în Timișoara, Al. Poieniței, nr. 1, ., jud. C., în contradictoriu cu pârâtul D. P. G., CNP-_, domiciliat în C., Al. Andromeda, nr. 14, jud. C..
Dispune ieșirea din indiviziune asupra a 305 acțiuni nominative cu o valoare nominală de 2,5 lei deținute la .>
Dispune ieșirea din indiviziune asupra imobilul teren și construcție situat în C. situat în C. . județ C., astfel cum acesta a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert ing. C. M..
Atribuie reclamantului 153 acțiuni nominative cu o valoare nominală de 2,5 lei deținute la .>
Atribuie pârâtului 152 acțiuni nominative cu o valoare nominală de 2,5 lei deținute la .>
Obligă reclamantul la plata către pârât a contravalorii unei acțiuni deținute la .>
Atribuie reclamantului lotul situat în C. situat în C. . județ C., în suprafață de 73,40 mp, amplasat în partea din spate a imobilului delimitat de punctele DEFGHIBCD și locuința compusă din camerele 3, 4 holurile 4, 5, 6 și bucătăria în suprafață utilă de 65 mp, lot identificat prin Suplimentul la Raportul de expertiză întocmit în cauză de expert ing. C. M. (fila 109 din dosar).
Atribuie pârâtului lotul situat în C. situat în C. . județ C. amplasat spre stradă delimitat de punctele ABCDA în suprafață de 127 mp și locuința compusă din camerele 1,2 holurile 1, 2, 3 și baie în suprafață utilă de 65mp, lot identificat prin Suplimentul la Raportul de expertiză întocmit în cauză de expert ing. C. M. (fila 109 din dosar).
Obligă reclamantul la plata către pârât a sumei de 33.883 lei reprezentând sultă.
Respinge ca neîntemeiată cererea de ieșire din indiviziune cu privire la locul de înhumare situat în Cimitirul C. P. C. în suprafață de 3 mp lot 3510 figura C dobândit în baza contractului de concesiune nr. 3638/03.03.1988.
Admite cererea de majorare a onorariului formulată de expert ing. C. M..
Obligă reclamantul la plata către expert ing. C. M. a sumei de 250 lei, onorariu definitiv.
Obligă pârâtul la plata către expert ing. C. M. a sumei de 250 lei onorariu definitiv.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1607,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la Judecătoria C. în termen de 30 de zile de la comunicare, sub sancțiunea nulității cereri.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.07.2015.
P., GREFIER,
L. M. D. S.
Red.jud.L.M./14.07.2015
tehnored. D.S./14.07.2015
Emis 2 comunicări, la data de 14.07.2015
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8435/2015. Judecătoria... → |
---|