Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 6303/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Decizia nr. 6303/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 40238/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

DECIZIE Nr. 6303/2015

Ședința publică de la 28 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. R. Parleteanu

Grefier I. Postolici

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect partaj bunuri comune, acțiune formulată de reclamanta CĂLCICĂ I., domiciliată în C., ., jud. C., în contradictoriu cu pârâta D. A. F., domiciliată în C., ., ..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publică din data de 14.05.2015 și au fost consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, cand instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv la data de 21.05.2015 și 28.05.2015 când:

INSTANȚA

Deliberand, constata ca:

Prin actiunea civila formulata si inregistrata la Judecatoria Constanta sub nr. de dosar_, reclamanta C. I. a chemat in judecata pe paratul D. I. N., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna partajarea in cota de ½ a bunului comun constituit din apartament situat in mun. Constanta, ., ..82, parter.

In fapt, a aratat reclamanta ca a fost casatorita cu paratul iar prin sentinta civila nr._/2011 a fost desfacuta casatoria cu acesta. A sustinut in continuare ca in timpul casatoriei a dobandit impreuna cu paratul apartamentul indicat in petitul actiunii, respectiv prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 196/22.01.2002, fiind inscris ulterior in Cartea Funciara sub nr. cadastral 1700/82.

In drept, a invocat prevederile art. 668 si urm. cod civil.

In probatiune, au fost depuse la dosar inscrisuri.

La primul termen de judecata din data de 14.05.2015, reclamanta si-a modificat cererea de chemare in judecata, aratand ca ulterior promovarii acestei actiuni in instanta, paratul D. I. N. a decedat, astfel ca intelege sa cheme in judecata pe succesoarea acestuia, respectiv pe fiica defunctului, D. A. F.. Totodata, a aratat ca intelege sa solicite atribuirea intregului bun imobil paratei D. A. F., cu obligarea acesteia din urma la plata unei sulte.

Prezenta fiind in instanta numita D. A. F., aceasta a aratat la termenul de judecata din data de 14.05.2015 ca intelege sa stea in judecata in calitate de parata – mostenitoare a paratului D. I. N., fiind de acord cu modalitatea de atribuire in natura, in intregime a apartamentului catre aceasta si cu consecinta achitarii catre reclamanta a unei sulte. De asemenea, a aratat ca nu contesta valoarea imobilului, astfel cum a fost declarata de reclamanta ca fiind de 88.458 lei.

Instanta, a incuviintat si administrata pentru ambele parti proba cu inscrisuri.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea stare de fapt:

In fapt, prin sentinta civila nr._/2011 pronuntata de Judecatoria Constanta in dosarul nr._ s-a dispus desfacerea casatoriei incheiata intre reclamanta C. I. si paratul D. I. N., urmare a consimtamantului dar de soti in acest sens.

Reclamanta a investit instanta cu o cerere de partaj a bunurilor dobandite in timpul casatoriei cu paratul, precizand ca, din masa partajabila face parte un apartament situat in in mun. Constanta, ., ..82, parter.

Potrivit art. 669 C. civ. incetarea coproprietatii prin partaj poate fi ceruta oricand, afara de cazul in care partajul este suspendat prin lege, act juridic ori hotarare judecatoreasca.

Art. 670 C. civ. decreteaza ca, partajul poate fi facut prin buna invoiala sau prin hotarare judecatoreasca, in conditiile legii.

Conform art. 676 C. civ. partajul se va face in natura, proportional cu cota parte a fiecarui proprietar (alin. 1). Daca bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil in natura, partajul se va face in unul dintre urmatoarele moduri: prin atribuirea intregului bun, in schimbul unei sulte, in favoarea unuia sau mai multor coproprietari, la cererea acestora; prin vanzarea bunului in modul stabilit de coproprietari ori, in caz de neintelegere, la licitatie publica, in conditiile legii, si distribuirea pretului catre coproprietari proportional cu cota parte a fiecaruia dintre ei.

Art. 339 din Codul civil prevede ca, bunurile dobandite in timpul regimului comunitatii legale de oricare dintre soti sunt de la data dobandiri lor, bunuri comune in devalmasie ale sotilor.

Articolul 6735 alin. 1 C.pr.civ. are urmatorul enunt: daca partile nu se invoiesc, instanta va stabili bunurile supuse impartelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecaruia si creantele nascute din starea de proprietate . le au unii fata de altii.

Asa fiind, instanta retine ca reclamanta a dobandit in timpul casatoriei alaturi de fostul sot imobilul apartament situat in mun. Constanta, ., ..82, parter, compus din doua camere si dependinte in suprafata utila de 31,24 mp si suprafata indiviza de teren aferent in folosinta de 9 mp, conform contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 196/22.01.2002 la BNP P. C., fiind inscris in CF nr._ Constanta sub nr. cadastral 1700/82.

La data de 16.03.2015, paratul D. I. N. a decedat, astfel ca prin certificatul de mostenitor nr. 41 din data de 25.03.2015, emis de BNP A. L.-A., s-a stabilit ca de pe urma acestui defunct a ramas cota de ½ parti din bunul mobil – autoturism marca VW Passat Variant (ce nu face obiectul partajului), si cota de ½ parti din imobilul apartament nr. 82 situat pe ., . parter.

De asemenea, s-a stabilit ca mostenitoarea defunctului este fiica acestuia D. A. F. cu o cota de 1/1 parti din masa succesorala.

Asa fiind, raportand dispozitiile legale la situatia de fapt retinuta, instanta apreciaza intemeiata actiunea astfel cum a fost modificata si precizata.

Privitor la calitatea bunului supus impartelii de a fi comun sau nu, instanta va avea in vedere ca, partile nu contesta calitatea de bun comun a imobilul invocat ca facand parte din masa partajabila – un apartament situat in Constanta, ., . parter. Pe de alta parte, parata a fost de acord cu componenta masei de impartit dar si cu modalitatea de partajare propusa de reclamanta.

Prin urmare, din materialul probator administrat in cauza coroborat cu recunoasterile partilor, rezulta ca, reclamanta a dobandit in timpul casatoriei impreuna cu numitul D. I. N., cu titlu de bun comun apartamentul nr. 82, situat in Constanta, ., .,, imobil dobandit prin contractul de vanzare – cumparare autentificat sub nr. 196/22.01.2002 la BNP P. C..

In ceea ce priveste contributia la dobandirea bunului comun, instanta retine ca ambele parti au dobandit bunul in cota de ½ parti fiecare.

Prin urmare, retinnand intelegerea partilor, instanta va dispune partajarea imobilului situat in Constanta, ., . consecinta atribuirii acestuia in natura paratei D. A. F..

Avand in vedere drepturile valorice ale partilor, valoarea masei partajabile, astfel cum a fost retinuta respectiv aceea de 88.458 lei, instanta va obliga parata sa plateasca reclamantei suma de_ lei, cu titlu de sulta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRȘTE:

Admite acțiunea civilă formulată și modificată de reclamanta CĂLCICĂ I. având CNP_ cu domiciliul în C., ., județ C. în contradictoriu cu pârâta D. A. F. domiciliată în C., ., ., ..

Dispune partajarea imobilului situat în mun. C., ., ..82.

Atribuie în natură pârâtei D. A. F. imobilul mai sus identificat cu o valoare de 88.458 lei.

Obligă pârâta la plata sumei de 44.229 lei către reclamanta Călcică I. cu titlu de sultă.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Parleteanu A. RamonaPostolici I.

Red. Jud. P. A. R. / 10.07.2015 / 4 ex

Tehored. Gr. P. I. / 10.07.2015

emis 2 ..2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 6303/2015. Judecătoria CONSTANŢA