Pensie întreţinere. Sentința nr. 5241/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5241/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 41774/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Sentința Civilă Nr. 5241

Ședința publică de la 07.05.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. I. B.

GREFIER S. I. M.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant G. C. și pe pârât B. C., având ca obiect pensie întreținere.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publica din data 06.05.2015 si au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 13.06.2015 când a pronunțat următoarea hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09 12 2014 reclamantul G. C. a chemat în judecată pe pârâtul B. C. solicitând ca acesta să fie obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorilor R. C. și R. B..

În fapt reclamantul arată că a întreținut o relație de concubinaj cu pârâtul în urma căreia s-au născut cei doi copii minori menționați. Arată că mai are doi copii dintr-o ”căsătorie legală” și că a rămas singură cu acești patru copii pe care trebuie să îi întrețină.

Pârâtul nu a depus întâmpinare și nici nu a formulat apărări.

Din oficiu instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.

Excepția este întemeiată urmând a fi a admisă pentru considerentele ce urmează.

Cei doi copii minori pentru care se solicită obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere s-au născut în timpul căsătoriei, conform certificatelor de naștere aceștia având ca tată pe numitul R. F.. În aceste condiții, deși este posibil ca cei doi copii să fi rezultat din relația de concubinaj cu pârâtul, pentru a stabili dacă acesta este debitorul unei obligații de întreținere se impune a se stabili dacă este tatăl celor doi copii, legea prezumând că tatăl este soțul mamei. În lipsa unei recunoașteri exprese din partea pârâtului se impune mai întâi stabilirea filiației copiilor față de pârât, iar după această constatare se poate discuta despre constrângerea acestuia la plata pensiei de întreținere.

În momentul de față neexistând nici un indiciu că pârâtul este tatăl copiilor, acesta nu are calitate procesuală pasivă, raportul juridic obligațional față de minorii trebuie considerat inexistent.

Ca urmare, a admiterii excepției acțiunea se va respinge ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, urmând ca reclamantul cu sprijinul autorităților statului inclusiv prin acordarea unui ajutor public judiciar sub forma asigurării serviciilor unui avocat și plata cheltuielilor judiciare, având în vedere starea materială precară a reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.

Respinge acțiunea privind pe reclamant G. C.,CNP_, cu domiciliul în Eforie Sud, .. 49, jud. C. în contradictoriu cu pârât B. C., cu domiciliul în Eforie Sud, .. 72, jud. C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare ce se va putea depune la Judecătoria C..

Pronunțată azi 07 05 2015 prin punerea soluției la dispoziție prin mijlocirea grefei instanței.

PREȘEDINTE GREFIER

A. I. B. S. I. M.

Red. JudAIB/………….

Tehnored S./…………

4ex.2com/……………

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 5241/2015. Judecătoria CONSTANŢA