Pensie întreţinere. Sentința nr. 7/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-01-2015 în dosarul nr. 7/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.7

Ședința publică din data de 06.01.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE : D. R.-V.

GREFIER: D. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile Minori și familie, având ca obiect reducere pensie întreținere, acțiune formulată de reclamantul G. G., CNP_, cu domiciliul în C., ., ., ., jud. C., în contradictoriu cu pârâtul pârât G. S., CNP –_, cu domiciliul la fam. V. A. în C., ..1B, jud. C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16.12.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.12.2014 și 06.01.2015 când, după ce a deliberat în secret, a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta cu numarul_ reclamantul G. G. a solicitat instantei ca in contradictoriu cu parata G. S. sa dispuna reducerea pensiei de intretinere stabilita in favoarea minorului M.-C..

In motivarea in fapt a actiunii, reclamantul a aratat,in esenta,ca venitul sau nu ii mai permite achitarea lunara a procentului de 25%.

In dovedirea actiunii reclamantul a solicitat proba cu inscrisuri.

In drept,reclamantul a invocat dispozitiile art.529 Cod civil.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata ca actiunea trebuie respinsa,in sensul urmatoarelor considerente.

Astfel,prin Sentinta civila nr.6318/2014 paratul a fost obligat la plata in favoarea minorului a unei pensii de intretinere in cuantum de 25% din venit.

Prin prezenta actiune reclamantul solicita reducerea pensiei motivate de unele cheltuieli de ordin medical.

Potrivit art.403 Cod civil:

,,În cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instanței de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului. ”

Instanta apreciaza ca reclamantul nu a dovedit prin probele depuse faptul ca problemele sale medicale ar presupune cheltuieli care l-ar impiedica sa plateasca minorului 25% din venit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul G. G., CNP_, cu domiciliul în C., ., ., ., jud. C., în contradictoriu cu pârâtul pârât G. S., CNP –_, cu domiciliul la fam. V. A. în C., ..1B, jud. C., ca neîntemeiată.

Cu drept la apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi,6.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

D. R.-V. D. M.

Red.jud.D.R.V./4 ex.

05.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 7/2015. Judecătoria CONSTANŢA