Plângere contravenţională. Sentința nr. 1231/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 1231/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 33370/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.1231

Ședința publică din data de 09.02.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: F. L.

GREFIER: Postolici I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent C. V. cu domiciliul ales la cabinet avocat D. Becut din C., . nr. 128 A, ., etaj 1, . și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI G. SERVICIUL RUTIER cu sediul în G., județ G., având ca obiect plângere contraventionala CP_.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, în conf. cu dispozițiile art. 396 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea pentru data de 09.02.2015, dată la care a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_, petentul C. V., a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 13.10.2014 în loc. R. km 58, jud. G. de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G. SERVICIUL RUTIER, solicitând anularea acestuia, anularea măsurilor complementare și exonerarea de la plata amenzii contravenționale de 360 lei, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.

În motivarea plângerii petentul a arătat, în esență, că prin procesul verbal de contravenție s-a reținut că circula cu viteza de 150 km/h, abaterea fiind constatată de aparatul radar prin înregistrare video, împrejurare nereală ținând cont că se afla în coloană și se deplasa cu viteza în limită legală, motiv pentru care solicită determinarea erorii maxim tolerate cu ocazia măsurării vitezei, ținând cont de Ordinul nr. 301/23.11.2005 privind aprobarea Normei de Metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor” emis de Biroul Român de Metrologie.

A mai susținut petentul că a depășit cu doar 4 km/h limita de viteză de 50 km/h, motiv pentru care se încadrează în limita de eroare, ceea ce ar conduce la anularea procesului verbal.

A arătat petentul că amenda contravențională nu este proporțională cu gravitatea faptei și că se bucură de prezumția de nevinovăție în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului

În drept, petentul a invocat disp. art. 7 din OG 2/2001.

La plângere petentul a atașat copie după procesul verbal contestat .

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 20 lei, conform art. 19 din OUG 80/2013.

Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.

La termenul din data de 29.01.2015 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și a rămas în pronunțare pe excepția astfel invocată, amânând pronunțarea pentru data de 09.02.2015.

Analizând cu prioritate, conform art. 248 alin. 1 NCPC, excepția de necompetență teritorială, invocată de instanță din oficiu, instanța constată următoarele:

Potrivit art. 118 alin. 1 din OUG 195/2002 împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.

Având în vedere aceste dispoziții cuprinse în OUG 195/2002, care reprezintă o reglementare specială și derogatorie de la competența de drept comun, și coroborându-le cu prevederile art. 129 pct. 3 NCPC, instanța apreciază că este vorba despre o competență teritorială exclusivă, pe care părțile nu o pot înlătura.

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 13.10.2014 de I. DE P. AL JUDETULUI G. SERVICIUL RUTIER, s-a aplicat petentului amenda contravențională în sumă de 360 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 121 alin. 1 alin.1 lit.c din HG 1391/2006 și sancționate de art. 100 alin. 2 din OUG 195/2002.

Analizând cuprinsul procesului verbal de contravenție . nr._/13.10.2014, instanța constată că sancțiunea a fost aplicată în urma abaterii constatate în localitatea loc. Remuș, care se află în circumscripția Judecătoriei G..

În condițiile în care locul constatării contravenției se află într-o localitate care intră în circumscripția Judecătoriei G., având în vedere prevederile art. 118 alin. 1 din OUG 195/2002, instanța apreciază că Judecătoria C. nu este competentă în cauză, motiv pentru care va admite excepția necompetenței teritoriale, excepție invocată de instanță din oficiu și va declina cauza în favoarea Judecătoriei G..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/13.10.2014, cerere formulată de petentul C. V. cu domiciliul ales la cabinet avocat D. Becut din C., . nr. 128 A, ., etaj 1, ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G. SERVICIUL RUTIER cu sediul în G., județ G. în favoarea Judecătoriei G..

Fără cale de atac.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 09.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

F. L. Postolici I.

Red. Jud. F. L. / 09.02.2015/ 2 ex

Tehored. Gr. P. I. / 09.02.2015

ADRESĂ DECLINARE

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

C., .; Tel. 0241 /_; Fax.0241/_

Dosar civil nr._

Obiectul cauzei: PLÂNGERE CONTRAVENȚIONALĂ

Petent: C. V. cu domiciliul ales la cabinet avocat D. Becut din C., . nr. 128 A, ., etaj 1, .

Intimat: INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G. SERVICIUL RUTIER cu sediul în G., județ G.

Către,

Judecătoriei G.

Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 1231 pronunțată la data de 09.02.2015 în dosarul civil cu nr. de mai sus, s-a dispus declinarea prezentei cauze spre competentă soluționare în favoarea dumneavoastră.

PREȘEDINTE GREFIER

F. L. Postolici I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1231/2015. Judecătoria CONSTANŢA