Plângere contravenţională. Sentința nr. 1963/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1963/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 33/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civila Nr. 1963
Ședința publică din 23.02.2015
PREȘEDINTE: L. Focsa
Grefier: M. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent M. E. și pe intimatii P. M. C., ., T. C. D. -DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, având ca obiect plângere contraventionala .
Dezbaterile asupra excepției lipsei calității procesual pasive a intimatului ., excepției lipsei calității procesual pasive a intimatului T. C. D., unite cu fondul cauzei si asupra fondului cereri, au avut loc in ședința publica din 12.02.2015, consemnate in încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța raportat la disp. art. 396 alin 1 si 2 Cod procedura civila, a amânat pronunțarea la data de 23.02.2015 când s-a pronunțat .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 06.01.2014, petentul M. E. a solicitat instanței, în contradictoriu cu agentul constatator T. C. D., cu organul constatator Primăria M. C.- Direcția Poliția Locală și cu ., să dispună constatarea nulității sau anularea procesului verbal de contravenție . nr._ și restituirea sumei de 625 lei de către ., sumă pe care a fost obligat să o plătească pentru a-i fi returnat autoturismul.
Petentul a invocat că agentul constatator nu era competent să întocmească procesul verbal de contravenție, instituția competentă în constatarea unei contravenții pe un drum public și aplicarea sancțiunii fiind doar Poliția Rutieră, că ridicarea și sechestrarea autovehiculului a fost abuzivă iar această măsură poate fi dispusă doar de către Poliția Rutieră, că procesul verbal de contravenție a fost întocmit de către un alt agent constatator decât cel care a constatat în mod direct săvârșirea contravenției și că nu există un temei legal în baza căruia un agent constatator să întocmească o dispoziție de ridicare.
A mai susținut petentul că a parcat autoturismul la data de 20.12.2013, în jurul orelor 20.00, pe . 1918 în zona Balada, în exteriorul spațiului destinat taxiurilor, acest spațiu fiind delimitat de către două linii longitudinale hașurate între ele, și că după o oră când s-a întors la autoturism nu l-a mai găsit, o persoană din zonă comunicându-i că acesta a fost ridicat, sens în care s-a deplasat la punctul de lucru al societății L. C. SRL, unde i s-a comunicat că dacă dorește să aibă acces la autoturism trebuie să achite contravaloarea ridicării acestuia.
A arătat petentul că la data de 22.12.2013 a putut procura suma impusă, ocazie cu care i-a fost eliberat autoturismul și i s-a întocmit procesul verbal de contravenție, agentul constatator refuzându-i solicitarea de a i se face dovada că a săvârșit vreo abatere.
A mai precizat petentul că prin ridicarea autoturismului i s-a îngrădit dreptul la liberă circulație și dreptul la proprietate, iar în măsura în care s-ar fi constatat săvârșirea unei contravenții ar fi fost suficientă amendarea acestuia, dar nu și ridicarea autoturismului, precum și impunerea unei taxe suplimentare pentru staționare de 25 de lei.
În drept petentul a invocat disp. art. 2, art. 88 alin. 8, art. 104 alin. 1 din OUG 195/2002, art. 216 din Regulamentul de Aplicare al OUG 195/2002.
În probațiune petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu martorul D. Ș..
La data de 24.02.2014 intimatul . a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii de mediere, excepția lipsei timbrajului, excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului, iar pe fond respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 400 lei
În esență, intimatul a susținut că între societate și organul constatator există o obligație de a face ce rezultă dintr-un contract de prestări servicii, iar între contravenient și societate a existat un proces verbal de predare-primire în urma căruia autoturismul a fost predat către petent în aceeași stare în care a fost ridicat, iar acesta din urmă a achitat contravaloarea ridicării, transportului și depozitării autovehiculului, că intimatul a ridicat autoturismul în baza dispoziției de ridicare emisă de organul constatator, și a restituit autoturismul în baza dispoziției de restituire emisă de aceeași instituție, astfel încât executându-și obligația din contractul încheiat cu organul constatator nu are o culpă și nu poate fi obligat la restituirea sumei, aceasta putând fi restituită doar de către organul constatator.
A mai precizat intimatul că în măsura în care nu vor fi admise excepțiile invocate, acțiunea ar trebui respinsă ca nefondată, această societate putând fi obligată la plata unei sumei de bani doar în situația în care autovehiculul transportat a suportat avarii din culpa angajaților care au efectuat ridicarea, transportul și depozitarea.
În drept, intimatul a invocat disp. art. 205-208, art. 36, art. 411 alin. 2 și art. 453 alin. 1 Cod Proc. Civ.
În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul petentului.
La data de 20.03.2014 petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității cererii și a excepției lipsei timbrajului, având în vedere că a fost achitată taxa de timbru, precum și respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului ., având în vedere că acest intimat a încasat suma de 625 lei și a emis bonul aferent, din care suma de 600 lei a reprezentat-o taxă pentru ridicare, transportare și depozitare și suma de 25 lei reprezentând taxă staționare suplimentară, acest intimat putând formula cerere de chemare în garanție împotriva organului constatator.
La termenul din data de 01.04.2014 instanța a luat act că intimatul . a renunțat la excepția netimbrării invocate prin întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 06.05.2014 instanța a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocate de către intimatul . prin întâmpinare, pentru considerentele reținute în încheierea de ședință de la acel termen.
La același termen de judecată instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului T. C. D., și a unit această excepție precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului . cu fondul cauzei.
În cauză, a fost încuviințată pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și proba testimonială cu martorul D. Ș. și pentru intimat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Totodată instanța a dispus administrarea din oficiu a probei cu documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal contestat.
La data de 03.06.2014 intimatul organul constatator a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal contestat (f.55- f. 74).
La termenul de judecată din data de 08.07.2014 a fost audiat martorul D. Ș., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei la fila 77.
La același termen de judecată petentul a depus la dosar înscrisuri (f. 78- f.92) iar instanța a dispus citarea intimatului ., cu mențiunea dacă mai insistă în încuviințarea probei cu interogatoriul petentului.
La termenul din data de 16.10.2014 instanța a stabilit că are calitatea de intimat în cauză P. M. C. pentru organul constatator, a dispus audierea petentului, declarația acestuia fiind consemnată în încheierea de ședință de la acel termen de judecată și a constatat că intimatul . nu mai insistă în încuviințarea probei cu interogatoriul petentului.
La termenul din data de 13.11.2014 intimatul P. M. C. a depus la dosar înscrisuri constând în dovada cheltuielilor de judecată solicitate (f. 117- f.118) iar la data de 15.01.2015 înscrisurile solicitate de către instanță (f. 122- f.130).
Potrivit art. 248 alin. 1 Cod Proc. Civ, instanța va analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului T. C. D., invocată de către instanță din oficiu și excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului ., invocată de către acesta prin întâmpinare.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului T. C. D., instanța o va admite, având în vedere că, raportat la dispozițiile art. 33 din OG 2/2001 conform cărora „Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăși 30 de zile, și va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancțiunea, a martorilor indicați în procesul-verbal sau în plângere, precum și a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei” rezultă că într-o plângere contravențională calitate procesuală pasivă o are organul constatator, în sensul de instituție din care face parte agentul constatator care a încheiat procesul verbal de contravenție, și nu acesta din urmă, iar în ceea ce privește restituirea sumei de 625 lei, petentul solicită obligarea intimatului . plata acesteia, nefiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 36 din Codul Proc. Civilă, respectiv identitatea între partea chemată în judecată, respectiv T. C. D. și subiectul pasiv al raportului juridic litigios dedus judecății.
Pentru aceste motive, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului T. C. D..
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului ., instanța urmează să o admită, apreciind ca măsura ridicării autovehiculului a fost realizată de acest intimat ca urmare a constatării săvârșirii contravenției de către agentul constatator în urma dispoziției de ridicare emisă de către acesta. Angajații intimatului au acționat in urma constatărilor făcute de agentul de politie comunitară iar intimatul a perceput o taxă pentru un serviciu pe care l-a efectuat, respectiv ridicarea, transportul, depozitarea și staționarea, toate aceste acțiuni având drept cauză comună măsura dispunerii ridicării de către agentul constatator, astfel că suma de 625 lei nu poate fi solicitată de petent de la aceasta societate. Între petent și . nu s-au creat raporturi juridice directe, intimatul a acționat în baza contractului încheiat cu P. M. C., astfel că intimatul nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauza.
Pentru aceste motive, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a ..
În ceea ce privește fondul acțiunii, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/22.12.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă de 320 lei și 3 puncte penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 143 lit. a din Regulamentul de Aplicare al OUG 195/2002 și sancționate de art. 100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002. De asemenea, s-a dispus măsura ridicării autoturismului marca Peugeot cu nr. de înmatriculare_ conform art. 64 alin. 1 din OUG 195/2002.
Contravenția a constat în faptul că, în data de 20.12.2013, ora 20.10, petentul a staționat voluntar autoturismul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare_ în zona destinată mijloacelor de transport în regim taxi nr. 58, marcată și semnalizată corespunzător pe . în zona de acțiune a indicatorului rutier „Oprirea interzisă cu excepția autovehiculelor taxi”.
Procesul verbal a fost semnat cu obiecțiuni.
Prin raportare la data înmânării prezentului procesului verbal de contravenție contestat (f.7) - 22.12.2013, și la data depunerii prezentei plângeri contravenționale - 06.01.2014, instanța constată că a fost respectat termenul de formulare a plângerii contravenționale, prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, respectiv 15 zile de la data înmânării procesului verbal de contravenție contestat.
Procedând la verificarea legalității procesului verbal contestat, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor imperative ale art. 17 din același act normativ.
În ceea ce privește competența agentului constatator din cadrul Direcției Poliției Locale de a constata o contravenție prev. de disp. OUG 195/2002 și de a aplica sancțiunea contravențională, instanța are în vedere disp. art. 7 lit. h) din Legea 155/2010, conform cărora în domeniul circulației pe drumurile publice, poliția locală are următoarele atribuții: constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar . Rezultă astfel că fapta a fost constatată și sancționată de agenți care aveau competențe în acest sens.
Totodată, din dispozițiile legale anterior menționate precum și din prev. art. 64 alin 1 din OUG 195/2002 conform cărora politia rutiera poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă, ridicarea și depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate realizându-se de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public și ale alin. 2 al aceluiași articol potrivit căruia contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului staționat neregulamentar se suportă de către deținătorul acestuia, după caz, instanța constată că măsura tehnico administrativă a ridicării autoturismului a fost dispusă de asemenea, de organul competent.
Totodată, ridicarea autoturismului în condițiile art. 64 alin 1 din OUG 195/2002 reprezintă o măsură tehnico-administrativă ce poate fi dispusă odată cu constatarea săvârșirii faptei contravenționale de a staționa neregulamentar, astfel încât această măsură a fost aplicată în mod legal, ca urmare a constatării săvârșirii faptei.
Dispoziția de ridicare a vehiculului constituie un act accesoriu procesului verbal de contravenție prin care este aplicată măsura tehnico administrativă de ridicare a autovehiculului, emisă ca urmare a constatării faptei contravenționale. Totodată, incidența măsurii tehnico administrative decurge din lege, respectiv prev. art. 64 alin. 1 din OUG 195/2002 ca urmare a constatării faptei contravenționale. Prin urmare, instanța va respinge susținerile petentului cu privire la lipsa temeiului legal a agentului constatator de a emite dispoziția de ridicare.
În ceea ce privește încheierea procesului verbal de contravenție de către un alt agent constatator decât cel care a constatat în mod direct fapta, instanța reține că această împrejurare nu reprezintă un motiv de nulitate al procesului verbal de contravenție contestat, nefiind prevăzut de disp. art. 17 din OG 2/2001, iar agenții de poliție au calitatea atât de agenți constatatori cât și atribuții în constatarea și în sancționarea contravențiilor, această împrejurare putând avea incidență doar în ceea ce privește analiza temeiniciei situației de fapt consemnate în procesul verbal de contravenție.
Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge motivele de nelegalitate ale procesului verbal de contravenție invocate de către petent.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în continuare, Curtea, (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în continuare Convenția.
La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor; iar pe de altă parte, sancțiunea aplicabilă pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională, urmărește un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic infracțiunilor. În jurisprudența sa constantă: cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României, Curtea a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie, în sensul art. 6 din Convenție, o „acuzație în materie penală”.
De asemenea, aceasta a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, cu obligația statului de a institui limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, în acest sens fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele aflate în prezență, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției, acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate: cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002.
Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul: cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999.
Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca înscris autentic, întocmit de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța apreciază că procesul-verbal contestat se bucură de prezumția relativă de temeinicie prevăzută de lege.
Deși petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, prin planșele fotografice depuse la dosar la filele 61-62 organul constatator a făcut dovada faptului că, în data de 20.12.2013, petentul a staționat cu autoturismul marca Peugeot nr._ în zona destinată mijloacelor de transport în regim TAXI stația 58, marcată și semnalizată corespunzător.
Astfel, din planșele fotografice anterior menționate se observă semnalizarea zonei respective, prin hașurarea acesteia, precum și staționarea autoturismului pe zona hașurată. Totodată, din planșa foto depusă la dosar de către petent la fila 80, planșă foto efectuată în zona consemnată în procesul verbal de contravenție, astfel cum acesta a recunoscut în fața instanței prin declarația din ședința publică din data de 16.10.2014 se observă marcajul zonei respective cu indicatorul „Oprirea interzisă” precum și hașurarea zonei respective, în continuarea sferei de acțiune a indicatorului.
Planșele foto depuse la dosar contrazic susținerile martorului D. Ș., care a declarat că petentul a parcat după zona destinată staționării autovehiculelor taxi, motiv pentru care instanța o va înlătura.
De asemenea, instanța va înlătura susținerile petentului din declarația dată în fața instanței și consemnată prin Încheierea de ședință din data de 16.10.2014, apreciind că acestea sunt contradictorii, în condițiile în care petentul precizează că a parcat în zona interzisă, dar nu pe spațiul pentru taximetriști, având în vedere că din planșele foto depuse la dosar rezultă că în respectiva zonă oprirea este interzisă, cu excepția autovehiculelor taxi, pentru care este instituită stația de parcare nr. 58.
Instanța are în vedere dispozițiile legale aplicabile în cauză.
Conform art. 143 lit. a din Regulamentul de Aplicare al OUG 195/2002 se interzice staționarea autovehiculului în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară iar potrivit art. 142 lit. a din Regulamentul de Aplicare al OUG 195/2002 se interzice oprirea voluntară a vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”.
De asemenea, conform art. 108 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002: „Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: lit. b) 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: pct. 7 staționarea neregulamentară”; iar art. 100 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 prevede că: „Amenda contravențională prevăzută la alin.(1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art.108 alin.(1) lit.b).”
Față de probele administrate în cauză și de dispozițiile legale incidente, instanța apreciază că petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de veridicitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat, astfel încât acesta se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.
În ceea ce privește sancțiunile aplicate de organul constatator, amenda este în cuantumul minim prevăzut de lege iar având în vedere gravitatea faptei contravenționale, constând în nerespectarea normelor de circulație și semnificația indicatoarelor rutiere, instanța apreciază că sancțiunile aplicate sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei si nu se impune înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului.
Măsura tehnico administrativă de ridicare a autoturismului a fost aplicată în condițiile art. 64 alin. 1 din OUG 195/2005 și art. 7 lit. h din Legea nr. 155/2010, ca urmare a staționării neregulamentare a autoturismului petentului pe partea carosabilă, astfel încât această măsură este prevăzută de lege. Totodată, instanța apreciază că această măsură este una proporțională, ținând cont de obligațiile conducătorilor de autovehicule de a parca autoturismul în spațiile semnalizate corespunzător, încălcarea acestei obligații și staționarea autovehiculului în sfera de acțiune a indicatorului „oprirea interzisă” putând conduce și la aplicarea măsurii ridicării autoturismului staționat necorespunzător, chiar și în lipsa unui indicator în acest sens, ținând cont că măsura este una prevăzută de lege care se aplică odată cu constatarea abaterii contravenționale. Totodată, atât în jurisprudența Curții Constituționale cât și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a apreciat că anumite drepturi pot suferi îngrădiri, cât timp măsura prin care se aduce îngrădire dreptului este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și este una proporțională. Instanța apreciază că, deși măsura ridicării, transportării și depozitării autovehiculului staționat neregulamentar poate aduce îngrădiri drepturilor contravenientului, printre care dreptul la liberă circulație și dreptul de proprietate, ridicarea autovehiculului este prevăzută de lege, astfel cum s-a arătat anterior, urmărește un scop legitim, fiind îndeplinită și cerința proporționalității, această măsură fiind dispusă în vederea fluidizării traficului și permiterii persoanelor care au dreptul de a staționa în zonă să-și exercite acest drept și să parcheze în zona semnalizată corespunzător iar condiția ca autoturismul să constituie obstacol pentru circulația publica, invocată de către petent nu mai este prevăzută de lege.
Totodată măsura ridicării autoturismului nu este identică cu măsura imobilizării acestuia în condițiile prev de art. 104 alin. 1 din OUG 195/2002, nefiind incidente în prezenta cauză disp. art. 104 alin. 1 din OUG 195/2002 și art. 216 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, invocate de către petent prin plângere.
Având în vedere toate aceste considerente, instanța va respinge plângerea formulată de petent împotriva procesului verbal de constare a contravenției . nr._/22.12.2013 ca neîntemeiată. Soluția adoptată de instanță cu privire la plângerea contravențională atrage implicit respingerea ca neîntemeiată a cererii petentului de restituire a sumei de 625 lei, având în vedere că ridicarea autovehiculului a fost dispusă în mod legal ca urmare a săvârșirii contravenției reținute în sarcina sa.
Având în vedere soluția instanței de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului T. C. D., respectiv a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului ., instanța va respinge cererea formulate de petent în contradictoriu cu intimatul T. C. D., precum și cererea formulată de petent în contradictoriu cu intimatul ., L, ambele ca fiind formulate în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
În conformitate cu art. 453 Cod Proc. Civ având în vedere că petentul a căzut în pretenții, instanța îl va obliga pe acesta la plata către intimatul P. M. C. a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, astfel cum rezultă din borderou la factura nr. 601/28.01.2014 și din factura nr. 601/28.01.2014, aflate la dosar la filele 118.
Totodată, în temeiul acelorași dispoziții, va obliga petentul și la plata către intimatul . a sumei de 400 lei cu titlu de onorariu avocat astfel cum rezultă din factura nr. 28/06.02.2014 și din chitanța de la aceeași dată, aflate la dosar la fila 39.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului T. C. D., invocată de către instanță.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului S.C. L. C. S.R.L, invocată de către intimat prin întâmpinare.
Respinge cererea formulata de petentul M. E., CNP -_, domiciliat in CONSTANTA, ., nr. 43, .. A, ., în contradictoriu cu intimatul T. C. D., cu domiciliul ales la locul de munca respectiv Direcția Poliția Locală, C., jud. C. ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Respinge cererea formulata de petent în contradictoriu cu intimatul S.C. L. C. S.R.L., cu sediul in CONSTANTA, . ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Respinge plângerea contravențională formulată de petent în contradictoriu cu intimatul P. M. C., cu sediul in Constanta, . ca neîntemeiată.
Obligă petentul la plata către intimatul P. M. C. a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Obligă petentul la plata către intimatul S.C. L. C. S.R.L a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria C.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 23.02.2015.
Președinte Grefier
L. Focsa M. I.
Red. Jud. F.L. /02.03.2015
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Pretenţii. Sentința nr. 1700/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|
