Plângere contravenţională. Sentința nr. 1417/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 1417/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 26232/212/2014

ROMANIA

JUDECATORIA CONSTANTA

SECTIA CIVILA

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr.1417

SEDINTA PUBLICA DIN 12.02.2015

Completul compus din:

P.: C. I. B.

GREFIER: M. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contraventionala - DGAF_, acțiune formulata de petenta ., înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI:_, cu sediul ales în Constanta, .. 27B, J. C. în contradictoriu cu intimata A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA- DIRECTIA REGIONALA ANTIFRAUDA FISCALA- REGIONALA 2 CONSTANTA, CUI:_, cu sediul ales in sector 5, București, . impotriva procesului verbal ._.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 29.01.2015, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12.02.2015, când,

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 14 august 2014 sub număr de dosar_, petenta . a solicitat în contradictoriu cu A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA- DIRECTIA REGIONALA ANTIFRAUDA FISCALA- REGIONALA 2 CONSTANTA, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/02.08.2014.

În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat, în esență, că a fost santionata deoarece anuntul privind solicitarea si păstrarea bonului fiscal pana la ieșirea din unitate nu era afisat iar pe bonurile fiscale emise la punctul de lucru nu este înscrisa denumirea punctului de lucru.

Petenta precizează ca faptele pentru care a fost sancționata nu exista, iar sancțiunea aplicata este disproportionata in raport cu gradul de periculozitate al faptelor.

In subsidiar solicita inlocuirea amenzilor contraventionale cu avertisment.

În drept, petenta a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001.

În susținerea plângerii, a depus procesul verbal contestat, Invitatie, rapoarte control, planșe foto.

Intimata a depus întâmpinare, arătând următoarele:

In urma controlului operativ si inopinat efectuat in data de 2 august 2014, ora 16,35 la punctul de lucru al petentei situat in statiunea Mamaia, Mamaia III,sector plaja Limita de Nord Hotel Alcor, judetul Constanta s-a retinut faptul ca petenta nu are afisat anunțul de atenționare privind obligativitatea clienților de a solicita si pastra bonul fiscal pana la iesirea din unitate, fiind incalcate astfel dispozitiile art. 9 al. 2 din OUG 28/1999, fapta constituind contraventie conform art. 10. Lit. e din OUG 28/1999 si sanctionata cu amenda intre 2000-4000 lei.

S-a constatat ca aparatul de marcat electronic fiscalizat de la punctul de lucru emite bonuri fiscale care nu contin denumirea exacta a punctului de lucru(ex.BF 0005/02.08.2014), incalcandu-se astfel prevederile art. 4 al. 1 din OUG 28/1999. In conformitate cu art. 10 lit. c si art. 1 al. 1 lit a din OUG 28/1999 fapta constituie contraventie iar reclamanta a fost sanctionata cu amenda in suma de 3000 de lei.

Având în vedere gradul de pericol social al faptelor săvârșite de petentă, sancțiunea aplicată a fost corect individualizată.

Analizând probele din dosar, instanța învestită cu soluționarea plângerii, cu respectarea prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001, verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța constată că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 17 din O.G. 2/2001, conținând toate mențiunile a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută.

Nu au fost invocate motive de nulitate relativă.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată pentru început că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).

Pe cale de consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție.

Instanța constată că, potrivit procesului verbal, s-a constatat că in data de 2 august 2014, ora 16,35 la punctul de lucru al petentei situat in statiunea Mamaia, Mamaia III,sector plaja Limita de Nord Hotel Alcor, judetul Constanta, petenta nu are afișat anuntul de atentionare privind obligativitatea clientilor de a solicita si pastra bonul fiscal pana la ieșirea din unitate, fiind incalcate astfel dispozițiile art. 9 al. 2 din OUG 28/1999, fapta constituind contravenție conform art. 10. Lit. e din OUG 28/1999, petenta fiind sancționata cu amenda de 3000 lei.

S-a constatat ca aparatul de marcat electronic fiscalizat de la punctul de lucru emite bonuri fiscale care nu conțin denumirea exacta a punctului de lucru, incalcandu-se astfel prevederile art. 4 al. 1 din OUG 28/1999. In conformitate cu art. 10 lit. c si art. 1 al. 1 lit a din OUG 28/1999 fapta constituie contravenție iar reclamanta a fost sancționata cu amenda in suma de 3000 de lei.

Din nota explicativă dată de Idris Aidar, in calitate de administrator, rezultă că s-a omis sa fie reafișat anunțul dupa ce acesta a fost luat de vant, iar in ceea ce priveste cea de a doua fapta se menționeaza ca lipsa denumirii exacte a punctului de lucru se datoreaza unei erori, astfel incat, față de mijloacele de probă administrate în cauză, instanța consideră că petenta se face vinovată de săvârșirea contraventiilor retinute in sarcina sa,

Conform art. 34 din OG nr. 2/2001 instanța competentă să soluționeze plângerea hotărăște asupra sancțiunii, iar potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.

Având în vedere aceste criterii, instanța reține că sancțiunea amenzii este proporțională cu gradul de pericol social la contravenției, neexistând nici un motiv pentru care instanța să considere că sancțiunea avertismentului ar determina îndreptarea comportamentului petentei.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța urmează respingă plângerea formulată de către petentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neintemeiata plangerea contraventionala formulata de petenta ., înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI:_, cu sediul ales în Constanta, .. 27B, J. C. în contradictoriu cu intimata A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA- DIRECTIA REGIONALA ANTIFRAUDA FISCALA- REGIONALA 2 CONSTANTA, CUI:_, cu sediul ales in sector 5, București, . impotriva procesului verbal ._ .

Cu drept de apel in 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată in ședință publică, azi, 12.02.2015.

P.,GREFIER,

C. I. B. M. C.

Red.jud.CIB.06.07.2015

Tehnored.g.MC.07.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1417/2015. Judecătoria CONSTANŢA