Plângere contravenţională. Sentința nr. 1092/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1092/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 32930/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1092
ȘEDINȚA PUBLICĂDIN CAMERA DE CONSILIU DIN 5.02.2015
PREȘEDINTE: M. S.-S.B. C.S. B.M. R.A. C. M.C. M. G.A.-G. J.
GREFIER: E. F.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, acțiune formulată de petenta . MIDIA SHIPYARD SA cu sediul în N., . Santier Naval, jud. Constanta, în contradictoriu cu ORAȘUL NĂVODARI PRIN PRIMAR cu sediul în N., . jud. C..
Dezbaterile s-au purtat în ședința publică din 22.01.2015, fiind consemnate prin încheierea de la acea dată, care face corp comun cu prezenta încheiere. Instanța a amânat pronunțarea la 29.01.2015 și la data de azi.
INSTANȚA
Conținutul plângerii, apărările formulate și procedura în fața instanței
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petenta S.C. 2X1 H. C. MIDIA SHIPYARD S.A. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție nr. NPJ0000086/8.10.2014 încheiat de către ORAȘUL NĂVODARI, prin care a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 1116 lei.
În motivarea cererii s-a arătat că prin procesul verbal nr. NPJ0000086/8.10.2014 serviciului impozite-taxe locale al Orașului Năvodari a reținut în sarcina reclamantei săvârșirea în data de 8.X.2014 a unei contravenții, constând în "nedepunerea declarațiilor de impunere (dobândire teren) - PJ, faptă prevăzută de art. 294 alin. 2 lit. b) coroborat cu art. 259 alin. 6 din Legea nr. 571/2003". Pentru această contravenție a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantum de 1.116 lei.
Prin plângere reclamanta a motivat că declarația fiscală se depune numai în cazul achiziționării/dobândirii unui teren potrivit art.259 alin.6 din Codul fiscal, iar contractul de utilizare a domeniului portuar nr. CNAPM-_-CDP-01/04.05.2001 nu se circumscrie acestei noțiuni. S-a mai arătat că declarațiile fiscale cu privire la acest teren au fost efectuate de către CN Administrația Porturilor Maritime C..
Intimatul Orașul Năvodari prin Primar a formulat întâmpinare prin care a arătat că declarația de impunere trebuia depusă, deoarece reclamanta a încheiat un contract nenumit prin care a primit în folosință terenul în suprafață de 70.487 mp, situație în care datorează taxa pe teren prevăzută în art. 256 alin. 3 Cod fiscal ca fiind sarcină fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, conform pct.72 alin.23 din Normele de aplicare aprobate prin HG nr. 44/2004 taxa pe teren fiind datorată de utilizatorul final. Întrucât taxa pe teren se datorează de concesionar, locatar, titular al dreptului de administrare sau de folosință, pârâta concluzionează că în acest sens exista și obligația de a cuprinde în declarația fiscală și terenul de 70.487 mp.
În opinia pârâtei nu operează nici scutirea prevăzută de art. 257 lit. j) din Codul fiscal pentru terenurile aferente infrastructurii portuare întrucât contractul încheiat cu CNAPM C. are ca obiect utilizarea domeniului portuar definit în art. 2 din contract, ce nu se confundă cu infrastructura portuară definită de art. 7 alin. 2 din OG nr. 22/1999. în plus se arată că scutirea ar opera conform pct. 77 alin. 6 din HG nr. 44/2004 începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care contribuabilul depune cerere în acest sens, ori cererea a fost depusă în anul 2014 și nu vizează perioada inspecției fiscale.
În probațiune a fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Motivarea soluției pronunțate
Din materialul probator administrat în cauză Judecătoria reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul verbal nr.NPJ0000086/8.10.2014 serviciului impozite-taxe locale al Orașului Năvodari a reținut în sarcina reclamantei săvârșirea în data de 8.X.2014 a unei contravenții, constând în "nedepunerea declarațiilor de impunere (dobândire teren) - PJ, faptă prevăzută de art. 294 alin. 2 lit. b) coroborat cu art. 259 alin. 6 din Legea nr. 571/2003". Pentru această contravenție a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantum de 1.116 lei.
Conform dispozițiilor normative indicate în cuprinsul procesului verbal de contravenție:
Art. 294 alin. 2 lit. b) din Codul fiscal stabilește că sunt contravenții următoarele fapte: b) nedepunerea declarațiilor de impunere prevăzute la (...)art.259 alin. (6) (...), iar art. 259 alin. 6, iar potrivit art.259 alin.6 Cod fiscal „Orice persoană care dobândește teren are obligația de a depune o declarație privind achiziția terenului la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după data achiziției.”
Din textul de lege mai sus enunțat rezultă că fapta sancționată constă în încălcarea de către persoana care dobândește teren a obligației fiscale de a declara achiziția terenului.
Între cele două obligații distincte nu se poate crea confuzie, în sensul că, pe de o parte, există o obligație de plată a impozitului de către utilizatorii finali ai terenurilor proprietate publică și privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare sau în folosință și, pe de altă parte, există o obligație a persoanelor care achiziționează un teren de a depune declarația de impunere în termen de 30 zile de la data achiziției.
Totodată, instanța reține că potrivit Codului fiscal nu există în sarcina utilizatorului final obligația de a depune declarație fiscală în cazul în care terenul este concesionat, închiriat, dat în administrare ori în folosință. Obligația de a achita taxa pentru astfel de terenuri este una distinctă reglementată de punctul 73 alin.2, 23 și 3 din Normele aprobate prin HG nr.44/2008 prevăd următoarele:
„(2) Contribuabili, în cazul impozitului pe teren, sunt proprietarii terenurilor, oriunde ar fi situate acestea în România și indiferent de categoria de folosință a lor, atât pentru cele din intravilan, cât și pentru cele din extravilan.
(23) În cazul terenurilor proprietate publică și privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare sau în folosință persoanelor fizice ori persoanelor juridice, se datorează taxa pe teren în sarcina concesionarilor, locatarilor ori titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz. Dacă o persoană juridică - concesionar, locatar, titular al dreptului de administrare ori de folosință - încheie ulterior contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosință pentru același teren cu alte persoane, taxa pe teren va fi datorată de utilizatorul final.”
În cauza de față nu s-a constatat contravenția în legătură cu fapta descrisă anterior, ci legat de art.259 alin.6 care face trimitere la achiziția terenului.
Contractul de utilizare a domeniului portuar nr.CNAPM-_-CDP-01/04.05.2001, încheiat între CN Administrația Porturilor Maritime Constanta și reclamantă, are ca obiect punerea la dispoziția reclamantei a utilizării domeniului portuar iar tariful de utilizare se calculează și la suprafața de teren de 70.487 mp în Portul Midia. Acest contract indiferent de calificarea dată de părți, ca fiind contract de prestări servicii, ori de organul fiscal, ca fiind contract de închiriere, nu se circumscrie noțiunii de achiziție, în legătură cu care s-a constatat fapta contravențională și s-a aplicat sancțiunea.
Prin urmare, în raport de conținutul contravenției reglementate de art.259 alin.6 C.fiscal, instanța apreciază că petenta nu se face vinovată de fapta reținută în sarcina sa, procesul verbal de contravenție încheiat fiind nelegal, motiv pentru care plângerea contravențională urmează să fie admisă, cu consecința anulării procesului verbal de contravenție și înlăturării sancțiunii contravenționale aplicate.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petenta . MIDIA SHIPYARD SA cu sediul în N., . Santier Naval, jud. Constanta, în contradictoriu cu ORAȘUL NĂVODARI PRIN PRIMAR cu sediul în N., . jud. C..
Anulează procesul verbal de contravenție . din data de 08.10.2014.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.02.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A.-G. J. E. F.
red. jud. AGJ /10.02.2015
emis 2 comunicări la .
← Pretenţii. Sentința nr. 1700/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 939/2015.... → |
---|