Plângere contravenţională. Sentința nr. 2857/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2857/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 2857/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2857
Ședința publică din data de 12.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. I. B.
Grefier: M. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent . și pe intimat C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA CESTRIN, având ca obiect plângere contraventionala R14_.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul petentei, administrator P. V., lipsă fiind intimatul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, chestiuni prealabile de discutat, ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în probațiune.
Reprezentantul petentei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Constatând că proba cu înscrisuri este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 255 C. pr.civ., o încuviințează pentru ambele părți.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul părții prezente, pe fondul cauzei, pentru dezbateri.
Reprezentantul petentei solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În temeiul art.394 C.proc.civ. instanța declară încheiate dezbaterile și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe in data de 05.09.2014, sub nr._ petentul ., a solicitat ca în contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA, să se dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/19.08.2014.
În motivarea în fapt a plângerii se arată că vehiculul respectiv a fost sustras anterior constatarii faptei contraventionale, respectiv in data de 03.07.2008, lipsind astfel vinovatia contravenientului.
Prin urmare, se solicita anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției si anularea măsurii de sancționare contravențională.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept.
Intimata, legal citată, a formulat intampinare prin care solicita admiterea plangerii contraventionale.
Pentru dovedirea pretențiilor formulate, instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând probele din dosar, instanța învestită cu soluționarea plângerii, cu respectarea prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001, verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
In procesul verbal contestat s-au reținut următoarele: la data de 19.08.2014, pe DN3 KM 250+300m, Valu lui T., judetul Constanta,vehiculul cu nr. de înmatriculare_ ce apartine petentului a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă, sens in care s-a intocmit procesul verbal de constatare a contravenției seria_/19.08.2014
Fapta este prevăzută de art. 8 lin. 3 din OG nr. 15/2002.
Conform adresei nr._/NA/2014 din 23.10.2014 emisa de IGPR-IPJ Constanta, rezulta ca petentul a sesizat in data de 03.07.2008 faptul ca persoane necunoscute au sustras autovehiculul cu nr de inmatriculare_, fiind format astfel dosarul penal nr. 7364/P/2008 al Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta, fiind efectuate in continuare cercetari.
Cum in speta autoturismul nu se afla in posesia proprietarului si nici nu a fost incredintata utilizarea lui altei persoane, instanta va admite plangerea contraventionala si va dispune anularea procesul verbal de constatare a contraventiei ._/19.08.2014 emis de intimat.
In raport de dispozitiile art. 454 cod proc civ, instanta va respinge ca neintemeiata cererea de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională privind pe petent . având CUI_, J_ cu sediul în CONSTANTA, ., nr. 60, ., . și pe intimat C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA CESTRIN cu sediul în sector 6, București, .. 401A.
Dispune anularea procesului verbal ._/19.08.2014 emis de intimat.
Respinge ca neintemeiata cererea de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecata.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare la Judecatoria Constanta.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 12.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. I. B. M. O.
Red jud. C.I.B./23.06.2015
Tehnored.gref. M.O./2com/24.06.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2855/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2942/2015.... → |
---|