Plângere contravenţională. Sentința nr. 2942/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2942/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 2942/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2942
Ședința publică din data de 13.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte V. A. A.
Grefier M. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională DPLC_, formulată de către petentul M. A. C. CNP_ domiciliat în C., ., ., .în contradictoriu cu intimatul P. M. C. - DIRECȚIA POLIȚIE LOCALĂ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimat av. C. Tudoruș, conform împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsă fiind petentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul intimatului solicită rectificarea citativului, în sensul că intimat în cauză este P. mun. C. și nu Primăria.
Instanțadispune rectificarea citativului și a mențiunilor din sistemul informațional ECRIS, în sensul că în cauză, calitatea de intimat o are P. Mun. C., având în vedere că din eroare, în sistemul informațional Ecris, în calitate de intimat a fost trecută Primăria mun. C..
Instanța, fiind primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, pune în discuție competența Judecătoriei C..
Apărătorul intimatului apreciază că Judecătoria C. este competentă să judece prezenta cauză.
Instanța, verificându-și din oficiu competența potrivit art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, constată că Judecătoria C. este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece prezenta plângere, având în vedere dispozițiile art.32 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 .
La întrebarea instanței, apărătorul intimatului arată că nu înțelege să solicite administrarea altor probe și apreciază că prezenta cauză poate fi soluționată la acest termen de judecată.
Instanța apreciază că nu este necesară estimarea duratei pentru cercetarea procesului, cauza putând fi soluționată la acest termen.
Nemaifiind cereri prealabile, în temeiul art. 254 Cod procedură civilă, instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.
Având cuvântul, apărătorul intimatului solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar precum și cu planșele foto depuse și, totodată arată că nu se opune probelor solicitate de către petent prin plângerea formulată.
În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile și cu planșele foto depuse la dosar, acestea fiind admisibile și de natură a duce la soluționarea cauzei.
La întrebarea instanței, apărătorul intimatului arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond .
Apărătorul intimatului pune concluzii de respingere a plângerii contravenționale, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Acesta apreciază că din lecturarea actului sancționator rezultă că acesta îndeplinește toate condițiile de formă pe care le prevede în mod imperativ art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Cu privire la temeinicia actului sancționator, acesta învederează faptul că din probele pe care a înțeles să le administreze în cauză, a dovedit pe deplin că fapta contravențională reținută în sarcina petentului exista și era reală, mai mult decât atât, în cuprinsul plângerii și la rubrica obiecțiuni petentul nu neagă săvârșirea faptei contravenționale iar invocarea forței majore nu poate fi primită în această speță. De asemenea mai arată că petentul nu a făcut niciun fel de dovadă că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției, iar certificatul medical depus la dosarul cauzei nu are niciun fel de forță probatorie în judecarea cauzei.
Prin urmare, apărătorul intimatului apreciază că în mod corect, organul constatator a constatat săvârșirea contravenției și faptul că petentul se face vinovat de săvârșirea acesteia și, în mod justificat a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale. Față de acestea solicită respingerea plângerii și menținerea măsurilor stabilite prin procesul verbal de contravenție.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea adresată Judecătoriei C. la data de 16.12.2014 și înregistrată sub nr._, petentul M. A. C. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/04.12.2014 întocmit de către Poliția Locală C..
În motivare, acesta a arătat că la data de 04.12.2014 a fost solicitat de unchiul său să îl însoțească la Spitalul Județean C., iar apoi până la BCR C. pentru perfectarea unor acte bancare, întrucât nu se poate deplasa, având piciorul stâng imobilizat în ghips. În jurul orei 11.30 a ajuns la sediul BCR situat pe bulevardul Tomis, unde a încercat să parcheze în parcarea laterală din fața acestei instituții. Întrucât în parcare se aflau și alte autoturisme, singura modalitate de a parca a fost prin poziționarea autoturismului ușor lateral, la începutul scuarului.
A susținut petentul că în zona respectivă nu se mai afla alt loc de parcare și, având în vedere starea de necesitate datorată faptului că unchiul său nu se poate deplasa, a luat hotărârea de a parca în această poziție, considerând că se află într-un caz de forță majoră, asigurându-se însă că nu va deranja fluența traficului rutier din zonă. După aproximativ 10 minute a constatat că autoturismul a fost blocat cu un sistem al Poliției Locale C., iar ulterior un agent de poliție a încheiat procesul-verbal de contravenție, aducându-i la cunoștință că nu a respectat semnul montat în parcare.
A mai precizat petentul că nu a observat acel semn întrucât era acoperit de cabluri, iar vremea era cețoasă și ploioasă în ziua respectivă. Totodată, deși a solicitat agentului constatator să consemneze în cuprinsul procesului-verbal obiecțiunile sale, acesta i-a adus la cunoștință că va putea face obiecțiuni în instanță.
În drept au fost invocate dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001.
Petentul a anexat plângerii următoarele înscrisuri: proces-verbal de contravenție . nr._/04.12.2014 (fila 7), copie carte de identitate (fila 8), certificat de concediu medical (fila 9), 6 fotografii (fila 11).
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform art. 19 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 – fila 10.
La data de 13.01.2015 intimatul P. M. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că procesul-verbal de contravenție întocmit în condițiile art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 se bucură de o prezumție relativă de adevăr și poate fi răsturnată prin orice mijloc de probațiune. Până la proba contrară, pe care trebuie să o facă contestatorul, acesta beneficiază de o prezumție relativă simplă de temeinicie. Procesul-verbal de contravenție este un act administrativ întocmit de un funcționar public aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu care face dovada mențiunilor sale până la proba contrarie, conform regulilor generale în materie de probațiune, fiind emis ca urmare a constatărilor făcute de către agentul constatator prin propriile simțuri. Dovada contrară trebuie produsă de către petent, care este cel ce face o afirmație în fața instanței. În cauza de față, petentul nu a arătat, prin nicio probă pertinentă și utilă cauzei, neconcordanța mențiunilor din cuprinsul procesului-verbal cu realitatea și implicit netemeinicia procesului-verbal, care își păstrează astfel întreaga putere probatorie. Mai mult, atât prin plângerea contravențională, cât și în cuprinsul rubricii mențiuni, petentul a recunoscut fapta săvârșită.
A precizat intimata că în cadrul jurisprudenței sale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis includerea contravențiilor în materie penală, cu consecința considerării prezumției de nevinovăție ca o garanție existentă și în acest domeniu, însă a precizat că statele au dreptul ca în reglementările interne să prevadă anumite prezumții și reguli de probă, fără a depăși o anumită limită.
A mai menționat că susținerile petentului în sensul că s-ar fi aflat într-un caz de forță majoră sunt neîntemeiate, întrucât pentru ca un eveniment să fie calificat astfel trebuie îndeplinite patru condiții: să fie externă, imprevizibilă, absolut invincibilă și inevitabilă, care nu sunt îndeplinite în speță. De asemenea, nu sunt aplicabile nici dispozițiile privind cazul fortuit.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
Intimata a anexat întâmpinării următoarele înscrisuri: proces-verbal de contravenție . nr._/04.12.2014 (fila 20), planșe foto (filele 22-23).
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și mijloacele materiale de probă constând în fotografiile și planșele foto depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._, petentul M. A. C. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 180 lei pentru fapta prevăzută de art. 63 alin. 5 raportat la art. 99 alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002. În esență, în sarcina sa s-a reținut că la data de 04.12.2014, ora 12.00, pe bulevardul Tomis, zona BCR, a oprit voluntar autoturismul cu nr. de înmatriculare_, în parcarea amenajată în altă poziție decât cea prevăzută de indicatorul rutier.
Pentru analiza legalității acestuia vor fi avute în vedere dispozițiile art. 16 și 17 din actul normativ menționat anterior, în care sunt enumerate mențiunile pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal de contravenție si stabilesc regimul nulității actului în cazul în care acestea lipsesc.
Instanța constată că procesul-verbal de contravenție contestat cuprinde mențiunile prevăzute la art. 17 sub sancțiunea anulării, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite și semnătura agentului constatator, astfel încât nu se poate constata incidența unei cauze de nulitate necondiționată de vătămare a acestui act.
Susținerile petentului în sensul că nu au fost înscrise în procesul-verbal de contravenție mențiunile sale privind cazul fortuit cauzat de lipsa vizibilității indicatorului nu sunt apte avea drept consecință anularea procesului-verbal, întrucât, pe de o parte, omisiunea agentului de a consemna obiecțiunile formulate de contravenient atrage nulitatea relativă a actului numai în măsura în care acesta dovedește existența unei vătămări și, pe de altă parte, art. 11 alin. 5 al Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 stabilește că doar instanța de judecată poate reține incidența vreunui caz de înlăturare a răspunderii contravenționale, precum cazul fortuit sau forța majoră.
În analiza temeiniciei procesului-verbal de contravenție, instanța constată că potrivit art. 63 alin. 5 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, vehiculul oprit sau staționat pe partea carosabilă trebuie așezat lângă și în paralel cu marginea acesteia, pe un singur rând, dacă printr-un alt mijloc de semnalizare nu se dispune altfel. În cauza dedusă judecății, astfel cum rezultă din planșele foto depuse de către ambele părți la dosar, prin indicatorul montat la . exemplificat modul în care autovehiculele trebuie parcate, paralel cu drumul public, iar conform art. 108 alin. 1 lit. a din același act normativ, oprirea neregulamentară constituie contravenție.
Cu titlu preliminar, instanța constată că petentul nu a contestat situația de fapt, respectiv faptul că nu a parcat autovehiculul paralel cu sensul de mers, astfel cum indică indicatorul de parcare, ci apărările sale de fond vizează incidența stării de necesitate și a cazului fortuit.
Art. 11 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 enumeră cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei, acestea fiind legitima apărare, starea de necesitate, constrângerea fizică sau morală, cazul fortuit, iresponsabilitatea, beția involuntară completă, eroarea de fapt și infirmitatea, dacă are legătură cu fapta săvârșită. Întrucât aceste noțiuni nu sunt definite de actul normativ care constituie dreptul comun în materie de contravenții și având în vedere dispozițiile art. 47, care arată că dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedură civilă, după caz, instanța va analiza incidența forței majore și a cazului fortuit în condițiile prevăzute de Codul penal.
Astfel, potrivit art. 20 alin. 2 Cod penal, este în stare de necesitate persoana care săvârșește fapta pentru a salva de la un pericol imediat și care nu putea fi înlăturat altfel viața, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat. Având în vedere că petentul a parcat neregulamentar pentru a reduce distanța de deplasare a persoanei pe care o însoțea, nu se poate reține incidența acestui caz, fapta nefiind comisă pentru a evita un pericol iminent, ci pentru a asigura o mai mare doză de confort persoanei care se deplasa mai greu din cauza imobilizării unui picior.
Cât privește cazul fortuit (art. 30 Cod penal), acesta presupune comiterea faptei drept consecință a unei împrejurări ce nu putea fi prevăzută. Instanța apreciază că vizibilitatea redusă datorată condițiilor meteorologice, precum și existența unor obstacole în calea semnului care indică poziția de parcare nu sunt suficiente pentru reținerea acestui caz de înlăturare a răspunderii contravenționale. Astfel cum reiese din fotografiile depuse de părți la dosarul cauzei, cablurile montate pe stâlp ascund doar parțial semnul, acesta rămânând vizibil într-o măsură suficientă pentru a da posibilitatea conducătorului auto să se conformeze. Mai mult, petentul avea obligația, în calitate de conducător auto, să se informeze cu privire la poziția de parcare. În situația în care nu ar fi identificat vreun semn care să prevadă o regulă specială în acest sens, ar fi trebuit să parcheze paralel cu drumul public, iar nu în poziția indicată de planșele foto.
Nu în ultimul rând, instanța constată că forța majoră, consacrată de art. 1351 alin. 2 cod civil ca reprezentând un eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, nu se regăsește printre cauzele care înlătură răspunderea contravențională.
Concluzionând, instanța apreciază că este justificată reținerea săvârșirii de către petent a contravenției menționată anterior.
Analizând modul de individualizare al sancțiunii aplicate, instanța constată că aceasta trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptelor comise, pentru această operațiune recurgându-se la criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, și anume împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Fapta comisă de către petent se sancționează cu amendă din clasa I de amenzi, respectiv cu 2-3 puncte amendă (180-270 lei).
Instanța apreciază că pericolul social al faptei comise este unul redus, reținând că poziția de parcare nu a cauzat o perturbare semnificativă a traficului rutier, autovehiculul aflându-se în mare parte în parcarea amenajată, că acesta a fost oprit pentru o perioadă relativ scurtă de timp, iar petentul nu a urmărit producerea sau acceptat producerea unui anume rezultat.
Față de aceste elemente concrete, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru atingerea scopului preventiv și punitiv al sancțiunilor contravenționale.
În consecință, urmează a admite în parte plângerea formulată și va înlocui sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 180 lei cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
Cu privire la cererea intimatei de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere dispozițiile art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă potrivit cărora dacă cererea este admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, actele și apărările formulate în prezenta cauză, precum și soluția ce urmează a fi pronunțată, instanța apreciază că nu se impune obligarea petentului la plata unor sume de bani cu acest titlu către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de către petentul M. A. C. CNP_ domiciliat în C., ., ., .împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 04.12.2014 de către intimatul P. M. C. - DIRECȚIA POLIȚIE LOCALĂ.
Înlocuiește sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 180 lei cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
Menține celelalte dispoziții ale procesului-verbal de contravenție.
Respinge cererea de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.03.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
V. A. A. M. D.
Red.jud.V.A.A./19.03.2015
Tehnored M.D
4 ex/20.03.2015
Emis 2 .>
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2857/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2946/2015.... → |
|---|
