Plângere contravenţională. Sentința nr. 343/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 343/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 21903/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Sentința civilă nr. 343/2015
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. I. P.
Grefier D. L.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de petentul B. A., în contradictoriu cu intimații P. M. CONSTANTA, DIRECTIA POLITIA LOCALA CONSTANTA, având ca obiect plângere contravenționala împotriva procesului verbal ., nr._.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică la data de 14.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 C.proc.civ., potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 21.01.2015, când a hotărât:
INSTANȚA
La data de 13.08.2013, petentul B. A. a formulat, în contradictoriu cu P. M. C. – Direcția Poliția Locală plângere împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/20.07.2013.
În motivarea acesteia, petentul a arătat că a fost sancționat cu amendă și cu ridicarea autovehiculului propriu, reținându-se în sarcina sa faptul că ar fi staționat pe trecerea de pietoni. Petentul a contestat temeinicia acestui proces – verbal, susținând că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției, întrucât locul unde a parcat era marcat corespunzător ca parcare, nefiind trecere de pietoni. Prin precizările depuse la dosar la data de 5.11.2014, petentul a solicitat anularea procesului – verbal contestat, obligarea intimatului la plata sumei de 600 lei, cu titlu de reparare a prejudiciului material provocat și la restituirea taxelor de timbru și a taxelor poștale suportate de petent. În cuprinsul acestor precizări, petentul a invocat, de asemenea, nelegalitatea procesului – verbal, motivat de următoarele aspecte: lipsa competenței polițistului local de a dispune și aplica măsura ridicării autovehiculului, încheierea procesului – verbal fără respectarea modelului de formular prevăzut în anexa 1D din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, lipsa menționării în procesul – verbal a temeiului juridic pentru aplicarea măsurii ridicării, a calității agentului constatator, a obiecțiunilor contravenientului și a tuturor elementelor de fapt care ar fi putut circumstanția împrejurările săvârșirii faptei. Petentul a invocat, de asemenea, și lipsa de proporționalitate a sancțiunilor aplicate. Măsura ridicării autoturismului a fost dispusă cu nerespectarea dispozițiilor legale, având drept consecință producerea în patrimoniul petentului a unui prejudiciu material în sumă de 600 lei, reprezentând costul taxei achitate de către acesta pentru a-și recupera mașina. În acest context, petentul consideră că este angajată răspunderea delictuală a intimatului și solicită obligarea acestuia la repararea acestui prejudiciu.
La data de 19.08.2013, petentul a sesizat Judecătoria C. cu aceeași plângere, formându-se dosarul nr._/212/2013. Prin încheierea nr._/20.06.2014, în urma admiterii excepției de litispendență, s-a dispus trimiterea dosarului la primul complet învestit, dosarul respectiv fiind reunit la prezenta cauză.
Instanța a încuviințat în cauză, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri.
Intimatul a depus la dosar transcrierea mecanică a procesului – verbal și documentația ce stat la baza încheierii acestuia, inclusiv un set de fotografii realizate la momentul constatării contravenției.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul – verbal . nr._ din data de 20.07.2013, în sarcina petentului, s-au reținut faptele prevăzute de art. 143 litera a) și, respectiv, art. 147 pct.1 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. 195/2002, acesta fiind sancționat cu amendă contravențională și cu ridicarea autoturismului.
Petentul contestă acest proces – verbal, atât sub aspectul legalității sale, cât și sub acel al temeiniciei faptelor reținute în sarcina sa.
În conformitate cu art. 34 din O.G. 2/2001, instanța va proceda la analiza legalității și temeiniciei procesului - verbal.
În cadrul acesteia, instanța va da eficiență celor statuate deja în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și în deciziile Curții Constituționale. Astfel, materia dreptului contravențional intră în sfera aplicabilității prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, persoana ce are calitate de contravenient beneficiind de toate garanțiile unui proces echitabil. În acest sens, în legătură cu forța probantă a procesului – verbal, acest act se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie. În situația formulării unei plângeri împotriva acestuia, prezumția este contestată și, ca urmare, instanța va proceda la verificarea legalității și temeiniciei actului, pe baza probelor administrate.
În ceea ce privește legalitatea procesului – verbal, instanța reține următoarele:
Art. 16 din O.G.2/2001 stabilește cerințele de conținut ale procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției. Lipsa lor atrage nulitatea procesului – verbal doar în condițiile în care aceasta a provocat o vătămare contravenientului, iar această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului – verbal.
Pe de altă parte, art. 17 din O.G.2/2001 sancționează cu nulitatea absolută, procesul – verbal, pentru lipsa unor mențiuni determinate, expres prevăzute de lege: numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, respectiv, denumirea și sediul persoanei juridice, fapta săvârșită, data comiterii acesteia sau semnătura agentului constatator.
Ca motive de nelegalitate a procesului – verbal, petentul a invocat mai multe aspecte, după cum urmează: lipsa competenței polițistului local de a dispune și aplica măsura ridicării autovehiculului, încheierea procesului – verbal fără respectarea modelului de formular prevăzut în anexa 1D din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, lipsa menționării în procesul – verbal a temeiului juridic pentru aplicarea măsurii ridicării, a calității agentului constatator, a obiecțiunilor contravenientului și a tuturor elementelor de fapt care ar fi putut circumstanția împrejurările săvârșirii faptei.
Instanța reține că actul contestat în cauză cuprinde în mod complet și corect elementele prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001, sub sancțiunea nulității absolute a procesului – verbal. Astfel, deși petentul afirmă că lipsește calitatea agentului constatator, instanța observă că această mențiune există în procesul – verbal, fiind indicată în mod expres în cuprinsul său, în cel de-al doilea alineat.
În ceea ce privește încheierea procesului – verbal cu încălcarea dispozițiilor O.U.G. 195/2002, din perspectiva lipsei competenței agentului constatator de a constata și sancționa fapta reținută în sarcina petentului:
Procesul – verbal în discuție a fost încheiat de un agent al poliției locale.
Potrivit art. 15 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor:
„(1)Contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori.
(2)Pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și de alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și de alte persoane prevăzute în legi speciale.
(3)Ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului de Interne constată contravenții privind: apărarea ordinii publice; circulația pe drumurile publice; regulile generale de comerț; vânzarea, circulația și transportul produselor alimentare și nealimentare, țigărilor și băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.”
Conform art. 7 litera h) din Legea 155/2010 a poliției locale:
„În domeniul circulației pe drumurile publice, poliția locală are următoarele atribuții:
…………………………………………………………………………………
h) constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar;”
Având în vedere dispoziția legală mai sus citată, cât și contravenția reținută în sarcina petentului, care vizează încălcarea normelor privind staționarea autovehiculelor, instanța constată că agentul constatator – agent al poliției locale, avea competența să constate contravenția, să aplice sancțiunile și să dispună măsura de ridicare a autovehiculului.
În ceea ce privește cerința prevăzută de art. 17 din O.G. 2/2001 referitoare la fapta săvârșită și data comiterii ei, instanța observă că, prin descrierea faptei cuprinse în procesul – verbal, aceasta este îndeplinită, mențiunile din procesul – verbal, ce vizează aspectele de fapt constatate și încadrarea juridică a acestora, fiind suficiente, inclusiv din perspectiva necesității aprecierii tuturor circumstanțelor în care au fost săvârșite contravențiile.
De altfel, instanța remarcă faptul că petentul nu contestă parcarea în acel loc, ci numai destinația sa, de trecere de pietoni.
Celelalte motive de nelegalitate a procesului – verbal invocate de petent nu sunt de natură să conducă la anularea procesului – verbal, decât în condițiile justificării de către acesta a unei vătămări, vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea procesului – verbal.
Petentul nu invocă și nu face dovada niciunei astfel de vătămări.
Prin plângerea formulată împotriva acestui proces-verbal, petentul a avut posibilitatea de a critica actul contestat, supunându-l controlului judecătoresc, astfel încât, încheierea procesului – verbal utilizând un alt formular decât cel prevăzut în Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002 și lipsa consemnării obiecțiunilor la încheierea procesului – verbal, în lipsa justificării unei vătămări concrete, determinate de aceste aspecte, nu poate conduce la anularea procesului – verbal.
În consecință, instanța apreciază că procesul – verbal contestat îndeplinește condițiile de legalitate.
În ceea ce privește temeinicia acestuia, instanța reține următoarele:
Prin procesul – verbal nr._, în sarcina petentului, s-au reținut contravențiile prevăzute de dispozițiile art. 143 litera a) și, respectiv, art. 147 pct.1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Potrivit art. 143 litera a) din H.G. 1391/2006 de aprobare a Regulamentului, în forma în vigoare la data încheierii procesului - verbal: „Se interzice staționarea voluntara a vehiculelor: a) în toate cazurile în care este interzisa oprirea voluntara;”, iar conform art. 142 litera e), aceasta din urmă este interzisă pe trecerea de pietoni.
Prin art. 147 pct.1 din același act normativ, se prevede că una dintre obligațiile conducătorului auto este „să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare si, după caz, atestatul profesional, precum si celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare;”
Petentul contestă temeinicia procesului – verbal, invocând faptul că a realizat o parcare legală, respectând marcajele aplicate pe asfalt, în acel loc neexistând o trecere de pietoni.
Așa cum s-a arătat mai sus, persoana ce are calitate de contravenient beneficiază de toate garanțiile unui proces echitabil, drept garantat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește prezumția de nevinovăție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Salabiaku împotriva Franței a arătat că aceasta nu este una absolută, fiecare sistem de drept putând opera cu prezumții de fapt și de drept, pe care Convenția nu le interzice în principiu, atâta vreme cât statele respectă anumite limite și nu încalcă dreptul la apărare.
În legătură cu acesta, instanța de judecată, în fața căreia este contestat procesul – verbal, este obligată a asigura dreptul la apărare al petentului, într-o procedură judiciară contradictorie și publică.
În ceea ce privește regimul probatoriu în această materie – sarcina probei, forța probantă a procesului – verbal, se rețin următoarele aspecte:
În legislația națională, O.G. 2/2001 nu cuprinde prevederi exprese referitoare la administrarea probelor și la valoarea probantă a procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Potrivit art. 33 alineat (1) din ordonanță, „Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăși 30 de zile, și va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancțiunea, a martorilor indicați în procesul-verbal sau în plângere, precum și a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei”, iar conform art. 34 alineat 1, „Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării. Dispozițiile art. 2361 și ale art. 405 din codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.”
Prin art. 47 se prevede expres că dispozițiile ordonanței se completează cu cele ale Codului de Procedură Civilă.
În legătură cu forța probantă a procesului – verbal, acesta, având caracterul unui act administrativ, se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie. Această prezumție nu este, în sine, contrară art. 6 paragraful 2 din Convenției Europene a Drepturilor Omului, atâta vreme cât se respectă principiul proporționalității între scopul urmărit și mijloacele folosite, din perspectiva dreptului la apărare al petentului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauza H. și alții împotriva României (paragrafele 12 și 14), următoarele:
„Curtea reamintește că, în materie de circulație rutieră, a precizat că art. 6 par. 2 nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră (Stevens împotriva Belgiei, nr._/00,(dec.), 9 decembrie 2004 și, mutatis mutandis, Bosoni împotriva Franței, nr._/97, decizia din 7 septembrie 1999 și Adoud împotriva Franței, nr._/97, decizia din 7 septembrie 1999).
………………………………………………………………………………………
14. În acest sens, Curtea subliniază, în primul rând, că prezumția de răspundere a reclamanților stabilită prin procesul – verbal este relativă și proba contrară poate fi adusă de persoanele în cauză prin intermediul oricărui element de probă admis de legislația națională, după cum subliniază instanțele naționale sesizate prin contestațiilor reclamanților.”
În speță, instanța constată că petentului i-au fost asigurate toate garanțiile unui proces echitabil în procedura judiciară angajată în fața instanței, acesta fiind în măsură a-și exprima punctul de vedere asupra aspectelor de fapt și de drept reținute în procesul – verbal, prin motivele plângerii formulate, a-și expune cauza și a-și face apărările.
Instanța observă, pe de o parte, că probele prezentate de petent nu sunt în măsură să înlăture prezumția relativă de temeinicie de care se bucură procesul – verbal, iar pe de altă parte, că acesta nu contestă anumite aspecte de fapt, relevante în stabilirea și încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina sa, anume locul unde a efectuat parcarea.
Or, din fotografiile efectuate de agentul constatator la momentul constatării contravenției rezultă că autovehiculul petentului a fost parcat pe marcajul pietonal. Existența marcajului pietonal în acel loc reiese și din fotografiile prezentate de petent și efectuate de acesta în cursul zilei următoare celei în care a fost constatată contravenția. Aspectul susținut de petent, în sensul că acest marcaj ar fi doar la nivelul carosabilului pe care se circulă, și nu până la limita acestuia cu trotuarul, nu poate fi reținut, întrucât ar genera o situație, cel puțin absurdă, ca acest marcaj, deși asigură trecerea pietonilor de pe un trotuar pe un altul, opus, să nu fie până la limita trotuarului cu carosabilul, iar pietonii să fie nevoiți să depășească în alte moduri, mașinile parcate. O astfel de situație este contrară nu numai dispozițiilor legale ce reglementează marcajele rutiere și obligațiile participanților la traficul rutier, dar și normelor de conviețuire socială civilizată.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor contravenționale, instanța reține că organul constatator a aplicat, în mod corect, dispozițiile O.U.G. 195/2002, dispunând sancțiunile în limitele prevăzute de lege, respectând și cerința proporționalității acestora cu faptele reținute în sarcina petentului.
În considerarea motivelor de fapt și de drept expuse, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petent împotriva procesului-verbal . nr._/20.07.2013.
Petentul a solicitat, de asemenea, și obligarea intimatului la plata sumei de 600 lei.
Și-a motivat această cerere pe angajarea răspunderii civile delictuale a intimatului, cu consecința obligării acestuia la acoperirea prejudiciului material suferit de petent.
Fapta ilicită reclamată de petent în sarcina intimatului care ar genera această răspundere este încheierea procesului – verbal în condiții de nelegalitate.
Pentru motivele expuse mai sus, instanța a reținut legalitatea și temeinicia procesului – verbal.
În consecință, instanța apreciază că intimatului nu i se poate imputa săvârșirea unei fapte ilicite, cu vinovăție, iar în lipsa acesteia, în cauză, nu sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile răspunderii civile delictuale a intimatului.
Având în vedere că procesul – verbal a fost menținut ca legal și temeinic, instanța va respinge cererea petentului, de obligare a intimatului la plata sumei de 600 lei.
De asemenea, ca urmare a respingerii plângerii petentului și constatând că acesta este partea căzută în pretenții, dând eficiență dispozițiilor art. 453 Cod Procedură Civilă, instanța va respinge și cererea sa de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul B. A., cu domiciliul în Galati, ., ., J. G., în contradictoriu cu P. M. C. – Direcția Poliție Locală, cu sediul în Constanta, J. C., împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/20.07.2013.
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de petent, de obligare a intimatului la restituirea sumei de 600 lei.
Respinge ca neîntemeiată cererea petentului, de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria C..
Pronunțată azi, 21.01.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, Grefier
L. I. P. D. L.
Red.jud. LIP/19.05.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 69/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Anulare act. Sentința nr. 394/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|
