Plângere contravenţională. Sentința nr. 4232/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4232/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 10-04-2015 în dosarul nr. 29314/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4232
Ședința publică din data de 10.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: O. C. M.
GREFIER: I. Postolici
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent P. C. V. și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - SERVICIUL POLITIEI RUTIERE, având ca obiect plângere contraventionala CP_.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 08.04.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, în conf. cu dispozițiile art. 396 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea pentru data de 10.04.2015, dată la care a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei C. și înregistrată sub nr._ la data de 12.09.2014, petentul P. C. V. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 29.08.2014 de către intimata Inspectoratul de Poliție al Județului C. – Serviciul Poliției Rutiere, solicitând anularea procesului verbal, exonerarea de la plata amenzii și restituirea sumei de 180 lei achitată cu titlu de amendă, anularea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, precum și anularea măsurii reținerii permisului de conducere.
În motivarea plângerii, a arătat că în data de 29.08.2014, s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției anterior menționat, în cuprinsul căruia s-a reținut că ar fi condus microbuzul marca Iveco cu nr. de înmatriculare_ pe bld. A. L. în zona Hotelului Dobrogea, iar la trecerea de pietoni din zonă nu ar fi acordat prioritate pietonului angajat în traversare.
A mai arătat că actul sancționator este nul pentru lipsa mențiunilor privind fapta săvârșită, întrucât fapta nu este descrisă așa cum prevede art. 16 alin. 1 din OG 2/2001. Astfel, agentul constatator s-a rezumat la a menționa în cuprinsul procesului-verbal de contravenție la faptul că nu a acordat prioritate unui pieton aflat pe marcajul pietonal, fără însă a arăta că respectivul pieton s-a angajat în traversarea străzii fără a se asigura, așa încât nu se poate aprecia asupra gravității presupusei fapte.
A mai precizat că la data și ora menționat de agentul constatator, se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv conducea microbuzul societății la care este angajat în funcția de șofer, asigurând transportul persoanelor pe ruta liniei de maxi-taxi 305. A învederat faptul că nu a putut acorda prioritate pietonului care s-a angajat în traversarea străzii deoarece acesta din urmă nu a putut fi observat încă din momentul în care a călcat pe marcajul pietonal, întrucât pe prima bandă de circulație era un autobuz, împrejurare în raport de care vizibilitatea i-a fost redusă. Mai mult decât atât, a arătat petentul, la un moment dat pietonul a dat semne că s-a răzgândit din dorința de a traversa și a încercat să se întoarcă, continuând însă în traversarea străzii, moment în care el se afla deja pe marcajul pietonal, astfel că i-a fost imposibilă oprirea și acordarea priorității.
A susținut că beneficiază de prezumția de nevinovăție prevăzută de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că sarcina probei revine în primul rând organului constatator și nu petentului.
În ceea ce privește măsura complementară a suspendării permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile, a precizat că imposibilitatea de a conduce pe o atare perioadă constituie un motiv întemeiat pentru concedierea sa, întrucât este angajat în funcția de șofer la societatea . SRL, fiind unica sa sursă de venit.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform art. 19 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013.
În probațiune, a atașat plângerii formulate copia procesului verbal de contravenție . nr._ (fila 7), dovada achitării sumei de 180 lei cu titlu de amendă (f. 8).
În drept, plângerea a fost întemeiată pe art. 31 din OG 2/2001.
Intimata a depus întâmpinare la data de 18.11.2014, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
În motivare, a arătat că la data de 29.08.2014, petentul a condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ pe . C., spre . la trecerea de pietoni din zona hotelului Dobrogea nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal, din dreapta sa pe banda a doua a sensului de deplasare al acestuia, faptă prevăzută de art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002.
A arătat că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea tuturor prevederilor art. 16 și 17 din OG 2/2001 și că cele reținute de către agentul constatator reflectă adevărul, petentul neputând demonstra o altă stare de fapt decât cea reținută.
În drept, a invocat prevederile OUG 195/2002, HG 1391/2006, OG 2/2001.
A anexat următoarele înscrisuri: raportul agentului constatator din data de 12.11.2014 (fila 20).
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 29.08.2014 de către intimata Inspectoratul de Poliție al Județului C., petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 360 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 135 lit. h din HG 1391/2006 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002.
În esență, agentul constatator a reținut că la data de 29.08.2014, petentul a condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ pe . C., dinspre ., și ajungând la trecerea de pietoni din zona hotelului Dobrogea nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal, fiind ajuns în banda nr. 2 de circulație.
Potrivit dispozițiilor art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va proceda la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție contestat în prezenta cauză.
Astfel, sub aspectul legalității, instanța reține ca aplicabile prevederile art. 16 și art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, dispoziții legale care enumeră mențiunile pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal de contravenție și stabilesc regimul nulității actului întocmit în cazul în care acestea lipsesc.
Potrivit art. 17 din O.G. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Instanța observă că procesul verbal cuprinde data si locul unde este încheiat, numele, prenumele si calitatea agentului constatator, fiind indicate data, ora și locul în care fapta a fost săvârșită și semnătura agentului constatator.
Cu privire la motivul de nelegalitate invocat de către petent constând în lipsa descrierii suficiente a faptei reținute în sarcina sa, instanța îl apreciază neîntemeiat întrucât prezentarea faptei, astfel cum a fost efectuată de către agentul constatator, este de natură a permite instanței să analizeze fapta contravențională sub toate aspectele. Susținerea potrivit căreia agentul constatator nu a menționat în cuprinsul procesului verbal de contravenție faptul că pietonul s-a angajat în traversarea străzii fără a se asigura nu poate fi reținută ca justificând anularea procesului-verbal pe considerentul insuficientei descrieri a faptei deoarece este o apreciere de natură subiectivă a petentului, ce ține de temeinicia întocmirii actului sancționator.
În ceea ce priveste temeinicia, instanța apreciază că o constatare ex proprii sensibus a săvârșirii unei fapte contravenționale de către un agent public aflat în exercițiul funcțiunii, în calitate de reprezentant al statului, face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, petentul având posibilitatea să răstoarne această prezumție prin administrarea de probe. Așadar, prezumția de nevinovăție nu este incompatibilă cu prezumția de temeinicie a procesului-verbal de contravenție, întrucât aceasta din urmă este o prezumție relativă, ce poate fi combătută prin orice mijloc de probă.
De altfel, Curtea Europeană a Dreptului Omului a statuat (H. și altii c. României) că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibilă sancționarea încălcărilor legislației în materie de circulație rutieră. Tot astfel, Curtea a statuat în sensul că ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, or instanța apreciază că o astfel de garanție o reprezintă acordarea petenților a posibilității efective de a propune probe prin care să facă dovada contrară celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii.
Sub aspectul faptei contravenționale reținute în sarcina petentului, instanța constată că potrivit art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, constituie contravenție neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.
De asemenea, potrivit art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conducătorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului.
Instanța observă că petentul nu contestă propriu zis situația de fapt cuprinsă în actul sancționator, recunoscând în cuprinsul plângerii contravenționale că nu a acordat prioritate pietonului angajat în traversarea străzii, însă pune fapta săvârșită atât pe seama vizibilitatății reduse pe care a avut-o, în condițiile în care pe prima bandă de circulație s-ar fi aflat un autobuz care l-ar fi împiedicat să observe pietonul, cât și pe seama faptului că acesta din urmă nu s-a asigurat la traversarea străzii.
Având în vedere însă că petentul nu a solicitat administrarea de probe în dovedirea afirmațiilor anterior menționate, iar potrivit dispozițiilor art. 249 Cod procedură civilă, cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, instanța nu poate considera susținerile petentului sub acest aspect întemeiate, așa încât apreciază că fapta contravențională prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 a fost corect și temeinic reținută în sarcina petentului.
Cu privire la sancțiune, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Prin procesul-verbal a fost aplicată o amendă în cuantum de 360 lei, echivalentul a 4 puncte-amendă și s-a dispus reținerea permisului de conducere ca urmare a aplicării sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.
Instanța constată că acestea sunt stabilite în limitele legii și observă că fapta contravențională săvârșită de petent nu a condus la producerea unui incident rutier în cadrul căruia a mai fost implicat un autovehicul. Instanța constată că nu se relevă niciun motiv pentru înlocuirea amenzii cu avertisment.
Cu privire la sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile, instanța constată că dispozițiile art. 5 alin. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, potrivit căruia sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, nu face nicio distincție după cum ar fi vorba de sancțiuni principale sau sancțiuni complementare. De asemenea, aceeași interpretare rezultă și din dispozițiile art. 34 din același act normativ, sancțiunile complementare fiind supuse controlului judecătoresc. Mai mult, conform dispozițiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei.
Totodată, această concluzie se impune și în raport de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, noțiunea de acuzație în materie penală are un caracter autonom si trebuie să fie înțeleasă în sensul Convenției (Konig c. Germaniei), judecătorii europeni favorizând o interpretare extensivă a noțiunii, în funcție de mai multe criterii alternative: calificarea juridică a sancțiunii în dreptul național, natura însăși a acesteia și gradul de severitate al sancțiunii (Engel și alții c. Olandei; Ozturk c. Germaniei; P.-Bloch c. Franței; Malige c. Franței).
Curtea Europeană a considerat că sancțiunea punctelor de penalizare, deși în dreptul francez are caracter administrativ, în plan convențional are caracter penal, cât timp poate să ducă, la acumularea unui anumit număr de puncte, la pierderea dreptului de a conduce. Or, dreptul de a conduce este foarte util în viața de zi cu zi și în viața profesională, astfel că, deși aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, are și un caracter punitiv similar unei sancțiuni penale. De altfel, în cauza I. P. c. României, Curtea Europeană a apreciat că amenda aplicată în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 și suspendarea dreptului de a conduce se includ în sfera acuzației în materie penală. Scopul pur punitiv al sancțiunii aplicabile, precum și caracterul general al normei de incriminare, au fost cele două elemente determinante care au permis Curții să aprecieze că în cauză sunt aplicabile garanțiile specifice materiei penale.
În aceste condiții, aplicând aceleași principii la dreptul intern, instanța apreciază că sancțiunea complementară aplicată petentului are un caracter „penal” în sensul Convenției, astfel că aplicarea acestor sancțiuni nu se poate dispune automat, fără a putea fi supuse controlului instanțelor (Malige c. Franței), iar instanța are dreptul, în condițiile art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, să verifice și modul de individualizare a acestei sancțiuni.
Astfel, instanța apreciază că aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce nu se impune în cauză, având în vedere că fapta în mod concret este lipsită de urmări, dar, mai ales, având în vedere profesia petentului în domeniul serviciilor de transport, așa încât aplicarea sancțiunii complementare apare ca disproporționată față de gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Față de considerentele expuse, instanța urmează a anula în parte procesul-verbal contestat și a înlătura sancțiunea complementară constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, menținând, totodată, celelalte dispoziții ale procesului-verbal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petent P. C. V. având CNP_ cu domiciliu procesual ales în C., .. 42, județ C. în contradictoriu cu intimat I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - SERVICIUL POLITIEI RUTIERE având CUI_ cu sediul în C., Bulevardul Mamaia nr. 106, județ C..
Anulează în parte procesul-verbal contestat.
Înlătură sancțiunea complementară constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
Menține celelalte dispoziții ale procesului-verbal.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
O. C. M. Postolici I.
Red. Jud. O. C. M. / 04.05.2015 / 4 ex
Tehored. Gr. P. I. / 04.05.2015
emis 2 ..2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4745/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4741/2015. Judecătoria... → |
|---|
