Plângere contravenţională. Sentința nr. 5692/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5692/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 37195/212/2014

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Sentința civilă nr. 5692/2015

Ședința publică de la 18 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. I. P.

Grefier D. L.

Pe rol fiind soluționarea acțiuni civile formulată de petenta N. A. G. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA, având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședință publică la data de 11.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 C.proc.civ., potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 18.05.2015, când, a hotărât:

INSTANTA

La data de 04.11.2014, petenta N. A. - G. a formulat plângere contravențională împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 27.10.2014.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că a fost sancționată, conform art. 100 alineat 3 litera b) O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, pentru fapta prevăzută de art. 135 alineat h din Regulamentul de aplicare a ordonanței, reținându – se în sarcina sa că, la data de 27.10.2014, circulând cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . CET, dinspre Eforie spre podul IPMC, la trecerea de pietoni de lângă CET, nu ar fi acordat prioritate unui pieton angajat pe trecere. Petenta a contestat temeinicia procesului – verbal, susținând că nu se face vinovată de săvârșirea acestei fapte, întrucât, exact în momentul în care a pătruns pe marcajul pietonal, aflându-se pe banda a doua a sensului său de mers, un pieton a pășit și el pe trecere, iar petenta nu a mai avut posibilitatea opririi autovehiculului în condiții de siguranță. Pentru aceste motive, în principal, petenta a solicitat anularea procesului – verbal, iar în subsidiar, aceasta a cerut înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.

În susținerea plângerii, petenta a anexat acesteia procesul – verbal contestat și a solicitat obligarea intimatului la depunerea filmării efectuate cu aparatul montat pe mașina poliției, pentru verificarea veridicității aspectelor învederate.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a cerut respingerea plângerii, apreciind că procesul – verbal este legal întocmit, respectând normele de drept aplicabile. În probațiune, intimatul a depus înscrisuri, constând în: certificatul de aprobare model pentru mijlocul de măsurare aparat pentru controlul vitezei de circulație a autovehiculelor tip radar Autovision, emis de Biroul Român de Metrologie Legală, buletin de verificare metrologică nr._/14.08.2014, atestatul operatorului radar nr. 095/26.03.2010, planșe foto și înregistrarea video.

La termenul de judecată din data de 25.02.2015, instanța a încuviințat, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri și, proba solicitată de petentă, constând în înregistrarea video.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul – verbal . nr._ din data de 27.10.2014, în sarcina petentei s-a reținut fapta prevăzută de art. 135 litera h) din Regulamentul de aplicare al O.U.G. 195/2002, aceasta fiind sancționată, în baza art. 100 alineat 3 din ordonanță, cu amendă de 360 lei și reținerea permisului de conducere. Fapta a fost constatată cu mijloace tehnice, constând în aparatul radar identificat în procesul - verbal, fiind depuse la dosar, înregistrarea video și fotografiile realizate la data și ora reținute în cuprinsul aceluiași act.

Potrivit art. 135 litera h) din Regulamentul de aplicare a ordonanței, conducătorul auto este obligat a acorda prioritate „pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului.”

Conform 100 alineat 3 litera b) din O.U.G. 195/2002, în forma aflată în vigoare la data încheierii procesului – verbal, constituie contravenție „neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului;”

În conformitate cu art. 34 din O.G. 2/2001, instanța va proceda la analiza legalității și temeiniciei procesului - verbal.

În cadrul acesteia, instanța va da eficiență celor statuate deja în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și în deciziile Curții Constituționale. Astfel, materia dreptului contravențional intră în sfera aplicabilității prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, persoana ce are calitate de contravenient beneficiind de toate garanțiile unui proces echitabil. În acest sens, în legătură cu forța probantă a procesului – verbal, acest act se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie. În situația formulării unei plângeri împotriva acestuia, prezumția este contestată și, ca urmare, instanța va proceda la verificarea legalității și temeiniciei actului, pe baza probelor administrate.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001. Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține toate elementele prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv cele privitoare la numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale ale contravenientului, descrierea faptei, data comiterii acesteia, încadrarea juridică a faptei săvârșite și semnătura agentului constatator.

De asemenea, în procesul – verbal este identificat mijlocul tehnic cu care a fost constatată contravenția – aparatul radar și autovehiculul pe care era instalat.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal atacat, instanța reține următoarele:

Analizând probele administrate in cauza, instanța apreciază că organul constatator a făcut dovada existentei contravenției si a săvârșirii ei, cu vinovăție, de către petentă.

Astfel, pe de o parte, atestatul operatorului radar, certificatul de omologare și buletinul de verificare metrologică a aparatului radar probează legalitatea constatării faptei, din punctul de vedere al cerințelor impuse pentru operatorul radar și pentru aparatul radar cu care a fost constatată contravenția.

Pe de altă parte, înregistrarea video și fotografiile realizate de acest aparat radar, atestă cele consemnate în procesul – verbal, fiind identificat autoturismul petentei și fapta reținută în sarcina sa. Așa cum reiese din înregistrarea video, petenta a pătruns pe trecerea de pietoni, deși pe sensul său de mers, un pieton se angajase în trecere.

Având în vedere cele arătate, va fi înlăturată apărarea petentei, în sensul că, la momentul la care s-a pus în mișcare, nu era angajat în trecere, pe marcajul pietonal nici un pieton, întrucât aceasta este în contradicție cu probele administrate în cauză.

Ca atare, instanța reține că probele administrate în cauză demonstrează legalitatea și temeinicia procesului – verbal, apărările petentei nefiind în măsură să le răstoarne.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale dispuse, instanța reține că organul constatator a aplicat, în mod corect, dispozițiile art. 100 alineat 3 litera b) din O.U.G. 195/2002, dispunând sancțiunile în limitele prevăzute de lege.

În egală măsură, fapta de a nu acorda prioritate pietonilor aflați pe trecerea de pietoni nu este o faptă cu un grad de pericol social redus. În acest sens, se are în vedere individualizarea acestei fapte, pe care a făcut-o însuși legiuitorul prin sancționarea sa ca și contravenție, dar și împrejurările concrete de săvârșire a acesteia de către contravenientă, care relevă un grad mare de pericol social, prin neacordarea de prioritate la trecerea de pietoni, pe o arteră și într-o zonă foarte circulată a orașului.

În considerarea motivelor de fapt și de drept expuse, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentă împotriva procesului-verbal . nr._ din data de 27.10.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta N. A. - G. cu domiciliul în localitatea Eforie Sud, ., ., ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C. cu sediul în Constanta, ., J. C., împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/27.10.2014.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria C..

Pronunțată azi, 18.05.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Președinte Cf. art. 426 al 4 C.p.civ,

L. I. P. semnează pentrugrefier D. L.,

aflată în C.O.

grefier șef secție civilă

M. Tăranu

Tehnored jud LIP/10.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5692/2015. Judecătoria CONSTANŢA