Plângere contravenţională. Sentința nr. 5404/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5404/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 31821/212/2014
DOSAR CIVIL NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA CONSTANTA
Sectia civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR.5404
SEDINTA PUBLICA DIN 12.05.2015
Completul constituit din:
P.: M. V. M.
GREFIER: D. R.
Pe rol solutionarea cauzei civile având ca obiect plângere contraventională, actiune formulata de petenta C. ( fostă L.) M. (CNP_) cu domiciliul în C. ., fără forme legale în O., ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL RUTIER C. cu sediul în C., ..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 28.04.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 C.proc.civ, a dispus amânarea pronuntării la data de 12.05.2015.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.10.2014, sub nr. _, petentul C. ( fostă L.) M. a solicitat in contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL RUTIER C., anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat în data de 23.09.2014.
Petentul arată că la data la care a fost oprit în trafic de agentul de poliție, autoturismul avea verificarea tehnică. În ceea ce privește talonul mașinii, petentul a arătat că a prezentat la control o copie mai veche, întrucât originalele au rămas la soțul petentului.
În drept, plângerea este întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001.
Cererea a fost timbrată potrivit dispozițiilor legale din art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, la dosar fiind atașată taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei.
Intimatul, a depus întâmpinare prin care a arătat că petentul a fost sancționat contravențional întrucât, în ziua de 13.09.2014 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2A, cu viteza de 92 km/h, abatere ce a fost filmată cu ajutorul aparatului radar montat pe autoturismul de poliție cu nr. de înmatriculare MAI_, faptă prevăzută de art. 121 alin. 2 RA OUG nr. 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002; de asemenea, nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare, iar în urma verificărilor efectuate de agentul constatator a reieși faptul că avea inspecția periodică a autoturismului expirată, faptele fiind prevăzute de art. 147 alin. 1 din RAOUG nr. 195/2002, respectiv de art. 10 din OUG nr.195/2002 și sancționate de art. 101 alin. 1 pct. 18, respectiv de art. 102 alin.1 pct .1 din OUG nr.195/2002.
Intimatul a comunicat instanței documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție contestat.
In cauza a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar constând în procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat în data de 23.09.2014, 2 planșe foto, adresa Institutului Național de Metrologie cu privire la erorile prevăzute în norma de metrologie N.M.L. 021-05 precum și la funcția de autotestare a aparatelor radar, buletinul de verificare metrologică a aparatelor de măsurare a vitezei, copia certificatului de aprobare de model a aparatului radar, atestatul operatorului radar, raportul agentului constatator, certificatul de inspecție tehnică periodică, adresă emisă de RAR cu privire la momentul efectuării inspecției periodice la autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2A.
Petentul nu și-a completat plângerea după comunicarea întâmpinării.
Analizând plângerea petentului prin prisma probelor administrate la dosar, instanta a retinut urmatoarele:
La data de cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2A, ora 11:30, petentul a fost sancționat contravențional, reținându-se în sarcina sa fapta constând în aceea că: a condus auto autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2A, cu viteza de 92 km/h, abatere ce a fost filmată cu ajutorul aparatului radar montat pe autoturismul de poliție cu nr. de înmatriculare MAI_, faptă prevăzută de art. 100 alin. 2 raportat la art. 108 alin. 1 alin. 1 lit. b pct. 2 din OUG nr. 195/2002 și pentru care i-a fost, de asemenea, aplicata contravenientului măsura complementară a reținerii permisului de conducere. De asemenea, nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare, iar în urma verificărilor efectuate de agentul constatator a reieși faptul că avea inspecția periodică a autoturismului expirată, faptele fiind prevăzute de art. 147 alin. 1 din RAOUG nr. 195/2002, respectiv de art. 10 din OUG nr.195/2002 și sancționate de art. 101 alin. 1 pct. 18, respectiv de art. 102 alin.1 pct .1 din OUG nr.195/2002
Procesul-verbal de contravenție a fost întocmit în prezenta petentului, fiind semnat de către acesta, consemnându-se mențiunile acestuia „nu am știut de ITP”.
Instanța, in urma verificării ceruta de art. 34 din O.G. 2/2001, constata ca plângerea a fost introdusa in termenul legal de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de contravenție.
Potrivit aceluiași articol, instanța investita cu soluționarea plângerii analizează legalitatea si temeinicia procesului-verbal de contravenție si hotărăște asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța retine ca acesta a fost întocmit cu respectarea art.16-17 din O.G 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
În prealabil, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia, potrivit cu care mențiunile agentului constatator nu sunt reale nu au fost dovedite, petentul limitându-se la a face o simplă afirmație în acest sens.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța constata ca potrivit art. 108 alin. 1 alin. 1 lit. b pct. 2 din O.U.G.195/2002, depășirea cu 21 -30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, constituie contravenție ce se sanctionează potrivit dispozițiilor legale din acelasi act normativ. Pentru a soluționa prezenta plângere, instanța urmează sa verifice daca situația de fapt reținută in cauză se suprapune peste tiparul legal prin care este descrisă si sancționată contravenția.
De asemenea, potrivit 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002, nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2), precum și potrivit art. 102 alin.1 pct.1 din același act normativ, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al cărui termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat, constituie contravenții ce se sancționează potrivit dispozițiilor legale din același act normativ.
Instanța reține că, din toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reiese în mod indubitabil veridicitatea situației de fapt in discuție, intimatul făcând dovada existenței acesteia, reținută în sarcina petentului prin procesul verbal de contravenție iar petentul nu a demonstrat a recunoscut fapta reținută în sarcina sa prin procesul verbal de contravenție contestat.
Instanța va înlătura apărările petentului în sensul că la momentul controlului, autoturismul pe care îl conducea, avea inspecția tehnică efectuată, din probele administrate la dosar rezultă că petenta a fost oprită în trafic în data de 23.09.2014, ora 11:26, iar autoturismul a fost prezentat la RAR în vederea efectuării inspecției tehnice, în aceeași zi, după ce a fost oprit în trafic, în intervalul orar 13:23-14:02, conform adresei emise de Registrul Auto Român (f. 32).
Ca atare, ținându-se cont și de împrejurarea că în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal, acesta fiind întocmit cu respectarea dispozitiilor art. 16-17 din O.G. 2/2001, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, instanța constată așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. (L.) M. (CNP_) cu domiciliul în C. ., fără forme legale în O., ., jud. C. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C.-SERVICIUL RUTIER C. cu sediul în C., ., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 12.05.2015.
P. GREFIER
M. V. M. D. R.
Red.jud. – MVM- 01.07.2015
Tehnred.gref. DR- 01.07.2015
← Evacuare. Sentința nr. 5838/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
---|