Plângere contravenţională. Sentința nr. 5796/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5796/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 17684/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5796/19.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. D.

GREFIER: D. Ș.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta S.C. A. T. S.R.L. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 12.05.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19.05.2015 când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.07.2014 sub numărul_, petenta S.C. A. T. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR - DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ G. – BIROUL VAMAL C.-SUD AGIGEA, anularea procesului-verbal de contravenție nr. 89/22.04.2014 și restituirea mărfurilor confiscate, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea în fapt a cererii, petenta a arătat că în data de 21.01.2014, în urma controlului vamal al mărfurilor din containerul ZCSU_ sosit prin transport maritim din C., au fost identificate 2870 de jucării din plastic reprezentând telefoane mobile cu joc de inele în apă inscripționate BBCKBERRY, care au fost considerate contrafăcute, sens în care a fost încheiat procesul-verbal de contravenție nr. 89/22.04.2014 prin care petenta a fost sancționată cu amendă contravențională pentru introducerea pe teritoriul țării a unor bunuri care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală și s-a dispus confiscarea obiectelor în vederea distrugerii.

S-a învederat că procesul-verbal contestat este lovit de nulitate și netemeinic întrucât fapta nu a fost individualizată sub aspectul normei de drept încălcate, iar amenda este prescrisă fiind depășit termenul de o lună pentru comunicare, termen care curge de la data constatării contravenției.

În continuare, petenta a precizat că situația de fapt reținută de agentul constatator nu este confirmată de un martor asistent, iar din actul de sancționare lipsesc mențiuni cu privire la mijloacele de probă în dovedirea faptelor săvârșite și ordinul de serviciu al agentului constatator.

Nulitatea procesului-verbal atacat se impune și prin prisma faptului că a fost încheiat fără ca petenta să fie înștiințată și fără a i se da posibilitatea de a formula obiecțiuni și apărări la momentul controlului.

Relativ la temeinicia sancționării, s-a menționat că simpla asemănare între marca Blackberry și inscripția de pe jucăriile confiscate nu poate conduce automat la constatarea încălcării dreptului de autor al titularului mărcii și nu există posibilitatea de inducere în eroare a consumatorului asupra produselor introduse pe teritoriul țării.

În drept, au fost invocate prevederile O.G. nr. 2/2001 și ale Legii nr. 344/2005.

În dovedire, petenta a depus înscrisuri alăturat cererii de chemare în judecată.

Cererea a fost legal timbrată, la dosar fiind depusă dovada de achitare a taxei judiciare de timbru datorate în cuantum de 20 de lei, stabilită în conformitate cu prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Prin întâmpinarea depusă la data de 21.08.2014, intimata a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.

În susținerea poziției sale procesuale, acesta a arătat că procesul-verbal contestat conține toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 iar neindicarea elementelor învederate de petentă nu poate atrage incidența nulității.

În combaterea susținerilor petentei, intimata a arătat, pe de o parte, că nicio dispoziție legală nu instituie obligativitatea organului vamal de a lua legătura cu reprezentantul societății anterior încheierii procesului-verbal de constatare a contravenției, iar, pe de altă parte, actul de sancționare a fost încheiat în prezenta martorului asistent S. A. care a confirmat împrejurarea întocmirii actului în lipsa contravenientului.

S-a mai învederat că procesul-verbal a fost emis în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, cu respectarea dispozițiilor art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, iar petenta nu a prezentat probe apte să răstoarne prezumția relativă de legalitate și temeinicie de care se bucură acesta.

În probațiune, intimatul a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri.

La data de 01.10.2014, petenta a depus răspuns la întâmpinare (f. 84) prin care a reiterat, în esență, aspectele învederate în cuprinsul plângerii contravenționale.

În cauză, instanța a încuviințată la propunerea ambelor părți proba cu înscrisuri, în cadrul căreia au fost depuse la dosar înscrisuri în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța expune următoarele considerente:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor nr. 89/22.04.2014, petenta S.C. A. T. S.R.L. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 3000 lei potrivit art. 17 alin. 2 din Legea 344/2005 stabilindu-se că a încălcat dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea 344/2005 reținându-se că, la data de 21.01.2014, cu ocazia controlului efectuat la rampa de control fizic ce aparține CSCT C. Sud din incinta BV C. Sud Agigea, inspectorii vamali au constatat că 2870 de jucării din plastic reprezentând telefoane mobile cu joc de inele în apă inscripționate BLACKBTRRY sunt susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală asupra mărcii BLACKBERRY.

Cele 2870 de bunuri au fost reținute de autoritatea vamală conform adeverinței de reținere a bunurilor nr._/21.01.2014 în temeiul art. 17 alin. 3 din Legea 344/2005.

Procesul-verbal de contravenție contestat a fost întocmit în lipsa petentei.

În acord cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Analizând cu precădere legalitatea, verificând conținutul procesului-verbal contestat în raport de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 în care sunt prevăzute în mod exhaustiv mențiunile a căror lipsă conduce la nulitatea absolută a procesului-verbal, instanța constată că nu există în cuprinsul actului de sancționare examinat vicii sau lipsuri care să conducă la o asemenea sancțiune, acesta fiind legal întocmit prin completarea integrală și în mod corect a rubricilor prevăzute de textul amintit.

În ceea ce privește susținerea petentei relativă la nemenționarea normei de drept încălcate, se reține că potrivit art. 16 din O.G. nr. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

De asemenea, în concordanță cu art. 17 din același act normativ, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Examinând conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției nr. 89/22.04.2014 (f. 39-40) și al anexelor ce fac parte integrantă din acesta (f. 41-43), se observă că agentul constatator a indicat temeiul în baza căruia a dispus sancționarea petentei, respectiv art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 344/2005, conformându-se cerinței menționării actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția, reținându-se că S.C. A. T. S.R.L., în calitate de proprietar și destinatar al mărfurilor în cauză, se face vinovată de introducerea în data de 17.01.2014 în zona liberă C. Sud a unor mărfuri contrafăcute, săvârșind contravenția prevăzută de art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 344/2005 (f. 43).

Instanța va înlătura ca neîntemeiată susținerea din cuprinsul plângerii contravenționale relativă la nesemnarea procesului-verbal de constatare a contravenției de către un martor asistent deoarece actul de sancționare a fost semnat de către un martor asistent, datele complete privind identitatea acestuia fiind specificate la rubrica corespunzătoare a actului (f. 39-40).

Referitor la lipsa mențiunilor cu privire la mijloacele de probă în dovedirea faptelor săvârșite și ordinul de serviciu al agentului constatator, se reține că nicio dispoziție normativă nu instituie obligativitatea inserării unor atare mențiuni în cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenție, iar în ceea ce privește afirmația petentei conform căreia actul atacat a fost încheiat fără înștiințarea sa și fără a i se da posibilitatea de a formula obiecțiuni și apărări la momentul controlului, instanța are în vedere că procesul-verbal poate fi încheiat și în lipsa persoanei sancționate, fără a exista obligația notificării sale în prealabil.

Sub aspectul incidenței prescripției, O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor reglementează două tipuri de prescripție, și anume prescripția aplicării sancțiunii contravenționale și prescripția executării sancțiunii contravenționale. Conform art. 13 alin. (1) din același act normativ, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar potrivit art. 14 alin. (1), în forma în vigoare la data întocmirii procesului-verbal nr. 89/22.04.2014, executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, prescripția executării sancțiunilor contravenționale putând fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.

Se constată că în mod legal a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale la data de 22.04.2014, înăuntrul termenului de 6 luni de la data săvârșirii faptei, 21.01.2014, iar procesul-verbal a fost comunicat persoanei sancționate în termen de o lună de la întocmirea luni, respectiv la 21.05.2014, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare anexate la fila 29 din dosar.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 și din împrejurarea că agentul constatator a perceput ex proprii sensibus faptele consemnate în procesul-verbal contestat, fiind îndeplinite exigențele impuse de principiul nemijlocirii în constatarea faptei contravenționale, rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

În decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011 pronunțată în cauza I. P. c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A. c. României, par. 60).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este un act juridic legal întocmit de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor stabilite expres în acest sens de lege, astfel că, până la dovada contrară, se bucură de o prezumție de veridicitate în sensul că cele arătate în cuprinsul său sunt elemente de fapt ce reprezintă adevărul, prezumție relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.

Potrivit art. 15 din Legea nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire mărfurile pentru care s-a dovedit că aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală nu pot intra sau ieși de pe teritoriul României ori în/din zonele libere sau antrepozite libere, nu pot fi importate, exportate, reexportate, plasate sub un regim vamal suspensive, iar în conformitate cu art. 17 alin. (1) lit. a), alin. 2 și alin. 3 din Legea nr. 344/2005 constituie contravenție fapta declarantului/destinatarului/deținătorului mărfurilor de a introduce sau scoate de pe teritoriul României mărfurile stabilite că aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei. Mărfurile care fac obiectul contravenției se confiscă, iar dacă nu mai pot fi identificate, contravenientul este obligat la plata contravalorii acestora.

Se reține că petenta neagă săvârșirea faptei susținând că cele 2870 de jucării din plastic reprezentând telefoane mobile cu joc de inele în apă inscripționate BLACKBTRRY nu aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale titularului mărcii BLACKBERRY.

Instanța apreciază neverosimile susținerile petentei având în vedere că agentul constatator a întocmit procesul-verbal de contravenție în baza adresei titularului de marcă BLACKBERRY prin reprezentant HOGAN LOVELLS INTERNATIONAL LLP (f. 63), care a înștiințat Direcția Regională Vamală G. că bunurile sunt contrafăcute. Petenta, deși a avut posibilitatea să își demonstreze nevinovăția și să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului-verbal, nu a propus niciun mijloc de probă (expertiză) și nu a oferit nicio explicație plauzibilă care să conducă instanța spre o altă concluzie, simpla afirmare a unui fapt sau simpla negare a unui aspect reținut de agentul constatator nefiind suficient pentru a conduce la anularea procesului-verbal.

Potrivit art.3 alin.1 pct.11 din Legea nr. 344/2005, o marfă contrafăcută este reprezentată de: orice marfă, inclusiv ambalajul său, care poartă, fără autorizare, o marcă identică ori care nu se deosebește în aspectele sale esențiale de o marcă de produs sau de serviciu legal înregistrată pentru același tip de marfă și care, din acest motiv, încalcă drepturile titularului acestei mărci; orice simbol al unei mărci de produs sau de serviciu (inclusiv logo, etichetă, autoadeziv, broșură, instrucțiuni de utilizare sau document de garanție care poartă un astfel de simbol), chiar dacă este prezentat separat și care se află în aceeași situație cu mărfurile prevăzute la lit. a); orice ambalaj care poartă mărci de produse contrafăcute, prezentate separat, în aceleași condiții ca și mărfurile definite la lit. a).

Cele 2870 de jucării din plastic reprezentând telefoane mobile cu joc de inele în apă inscripționate BLACKBTRRY reținute de autoritățile vamale reprezintă mărfuri contrafăcute potrivit definiției de mai sus și singura cale legală de a reprima acțiunea de a introduce pe teritoriul țării acestor bunuri constă în aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute de Legea nr. 344/2005.

Chiar dacă titularul mărcii BLACKBERRY nu produce telefoane de jucărie așa cum sunt cele confiscate, această împrejurare nu exonerează petenta de răspundere contravențională, jucăriile respective al căror proprietar și destinatar este petenta fiind similare ca aspect și simboluri telefoanelor marca BLACKBERRY, neexistând deosebiri în aspectele esențiale ale acestora față de marca de produs protejată.

În lumina argumentelor expuse în precedent, în lipsa unui probatoriu favorabil petentei și față de împrejurarea că procesul-verbal beneficiază de prezumțiile de legalitate, temeinicie și veridicitate și care nu se opune prezumției de nevinovăție, instanța apreciază că petenta este vinovată de săvârșirea contravenției reținute prin procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor nr. 89/22.04.2014, fiind îndeplinite toate elementele constitutive ale acesteia. Prezumția de nevinovăție este una relativă, iar procesul-verbal a răsturnat-o, cele consemnate în cuprinsul acestuia fiind confirmate de înscrisurile administrate în cauză.

Sub aspectul individualizării, instanța reține că principiul individualizării sancțiunilor contravenționale este consacrat de art. 5 alin.(5) din O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu care sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, iar obligația individualizării sancțiunilor contravenționale principale sau complementare revine atât agentului constatator, cât și instanței de judecată sesizate cu soluționarea unei plângeri contravenționale.

Prin procesul-verbal au fost aplicate sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum minim prevăzut de lege, respectiv 3000 lei și sancțiunea complementară a confiscării.

Instanța consideră că fapta petentei constând în introducerea pe teritoriul României a 2870 de jucării din plastic reprezentând telefoane mobile inscripționate BLACKBTRRY prezintă un pericol social ridicat, aducând atingere prestigiului de care se bucură pe plan național și internațional marca BLACKBERRY, precum și relațiilor dintre profesioniști și consumatori, prin afișarea unui comportament neloial și prin inducerea în eroare a consumatorilor, punând în pericol identitatea unei mărci care conferă consumatorilor anumite așteptări, confort și siguranță personală. Fenomenul contrafacerilor deteriorează climatul afacerilor unei tari, stimulează concurenta neloiala si, nu in ultimul rând afectează grav consumatorii astfel că sancțiunea amenzii și măsura confiscării mărfurilor care aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală este pe deplin justificată pentru a se evita o comercializare ulterioară a produselor în cauză.

De asemenea, pentru realizarea prevenției generale, dar mai ales a celei speciale, pentru a nu încuraja petenta să încalce normele de drept, instanța apreciază că nu se justifică înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului, rolul educativ, preventiv și punitiv al sancțiunii realizându-se doar în modalitatea amenzii contravenționale.

În consecință, constatând legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat, în temeiul art. 34 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta S.C. A. T. S.R.L. în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR - DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ G. – BIROUL VAMAL C.-SUD AGIGEA împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 89/22.04.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta S.C. A. T. S.R.L., înregistrată la ORC sub nr.J/_, CUI_, cu sediul în mun.Bacău, ..23, ., jud.Bacău în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ., nr.18, jud.C., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. D. D. Ș.

Red.jud.D.D.

Tehnoredact.D.Ș., D.D.

4 ex./30.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5796/2015. Judecătoria CONSTANŢA