Plângere contravenţională. Sentința nr. 7090/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7090/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 27827/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7090
Ședința publică din data de 16.06.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE : Minaev I.
GREFIER: D. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile Minori și familie, având ca obiect plângere contraventionala, acțiune formulată de petent ., cu sediul în București, .. 2A, Unirea Parching, parter, biroul nr.2, cu sediul ales la SPRL Portnoi, T. și Asociații în București, ., sect.3, în contradictoriu cu A. N. PENTRU PROTECTIA CONSUMATORULUI- COMISARIATUL JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR CONSTANTA, cu sediul în C., . bis, jud. C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 09.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.06.2015 când, după ce a deliberat în secret, a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 29.08.2014, petenta S.C. P.&B. RO S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Est (G.) – Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului C., anularea procesului verbal de contravenție ., nr._/14.08.2014.
În motivare, a arătat că, prin actul administrativ de sancționare contestat în cauză, dresat în urma controlului efectuat de comisari din cadrul intimatului în data de 07.08.2014 la punctul de lucru al acesteia situat în municipiul C., a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 33 alin. 1 lit. a și g și sancționate de art. 15 alin. 1 din Legea nr. 363/2007, reținându-se în sarcina sa că prețul afișat pe eticheta unora dintre produsele pe care aceasta le comercializa era raportat la prețul inițial al produselor, nu la cel mai mic preț afișat în ultimele 30 de zile.
Aceasta a învederat că sancționarea pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 15 alin. 1 din Legea nr. 363/2007 a fost dispusă cu neîntrunirea condițiilor prevăzute de lege, fapta ce i s-a reținut în sarcină, deși contrară cerințelor diligenței profesionale, nedeformând sau nefiind de natură a deforma în mod esențial comportamentul economic al consumatorului mediu, deși aceasta este o condiție esențială pentru existența contravenției ce i s-a reținut în sarcină, întrucât raportarea incorectă la prețul de referință s-a reținut numai cu privire la un număr foarte mic de produse din totalul celor comercializate, nefiind astfel vorba despre o practică, un mod de acțiune al operatorului economic.
Contravenienta a mai menționat că sancționarea sa a fost dispusă cu neîntrunirea condițiilor legale și motivat de aceea că fapta ce i s-a reținut în sarcină nu este de natură a determina deformarea în mod esențial a comportamentului economic al consumatorului mediu, care, în concret, urmează a decide dacă achiziționează produsul respectiv în raport de trăsăturile acestuia, nu de prețul final afișat pe produs, decizia finală fiind raportată strict la atitudinea subiectivă a acestuia.
De asemenea, aceasta a susținut și că, prin raportare la caracterul izolat al faptei ce i s-a reținut în sarcină și la împrejurarea că prin aceasta nu a urmărit, în mod conștient, acapararea clientelei prin inducerea în eroare a consumatorilor, conduita sa nu poate fi sancționată în temeiul Legii nr. 363/2007.
Petenta a învederat și că actul administrativ de sancționare contestat în cauză este nelegal și ca urmare a greșitei încadrări juridice a faptei ce i s-a reținut în sarcină, situație de natură a atrage nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție. În acest sens, contravenienta a arătat că fapta ce i s-a reținut în sarcină ar fi trebuit să fie încadrată în prevederile art. 3 lit. 4, art. 4 și art. 10 din Legea nr. 158/2008, nu în cele ale Legii nr. 363/2007, astfel cum, în mod eronat, au reținut agenții constatatori, motiv pentru care există o lipsă de corespondență între faptele reținute în sarcina sa și normele de drept stabilite ca fiind aplicabile de agenții constatatori, situație de natură a atrage anularea procesului verbal de contravenție, aceasta și în condițiile în care încheierea acestuia s-a realizat cu neobservarea regulii de drept „specialia generalibus derogant”, neregularitate sancționată cu nulitatea actului administrativ de sancționare.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 363/2007, ale O.G. nr. 99/2000 și cele ale Legii nr. 158/2008.
În probațiune, a fost solicitată încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, fiind depuse, în original, anexat cererii: procesul verbal de contravenție contestat și împuternicirea avocațială a reprezentantului convențional.
Cererea a fost legal timbrată, la dosar fiind depusă dovada de achitare a taxei judiciare de timbru datorate, în cuantum de 20 de lei, stabilită în conformitate cu prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Intimatul, legal citat, cu un exemplar al cererii introductive de instanța și al înscrisurilor anexate acesteia, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și formula apărări, însă a depus la dosar, în fotocopie, documentația care a stat la baza încheierii procesului verbal de contravenție contestat.
A fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, constând în cele depuse la dosarul cauzei, solicitată de petentă, inclusiv documentația care a stat la baza încheierii procesului verbal de contravenție contestat.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție contestat ., nr._ încheiat în data de 14.08.2014 de 3 agenți constatatori din cadrul intimatului, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 33 lit. a coroborat cu lit. g din O.G. nr. 99/2000 și sancționate de art. 15 alin. 1 din Legea nr. 363/2007, reținându-se în sarcina sa că, în data de 07.08.2014, cu ocazia controlului efectuat la punctul de lucru al acesteia din municipiul C., Centrul comercial Maritimo, aceasta, în perioada 01.08.-14.09.2014, practică soldări și reduceri de prețuri la diverse produse vestimentare, dintre acestea fiind verificate un număr de 5 categorii de produse ( fustă, pantalon scurt, tricou bbc, pantalon și încălțăminte) în privința cărora s-a constatat că etichetele atașate acestora prezintă etichete de preț suprapuse cu diverse valori (prețuri) între cea inițială și cea finală, fiind indicate, în concret, între 1 și 2 prețuri intermediare, între cel inițial și cel final, pentru fiecare dintre cele 5 categorii de produse verificate, prețurile inițiale și cele finale ale acestor produse regăsindu-se și în lista de prețuri reduse din data de 31.07.2014, primită de magazinul supus controlului. În cuprinsul aceluiași act administrativ de sancționare, agenții constatatori au mai reținut că prin această conduită a contravenientei se încalcă dispozițiile art. 33 alin. 1 lit. a și lit. g din Legea nr. 363/2007, relative la prețul de referință, prin aceea că prețul de referință existent pe etichetă era, în fapt, prețul inițial de intrare a produselor, și nu cel mai mic preț din ultimele 30 de zile.
Prin raportare la data înmânării procesului verbal de contravenție contestat – 14.08.2014, astfel cum rezultă din înscrisul de la fila 20 a dosarului, și la data depunerii prezentei plângeri contravenționale, în condițiile art. 183 Cod procedură civilă - 27.08.2014, astfel cum rezultă din ștampila de pe plicul poștei, instanța constată că a fost respectat termenul de formulare a plângerii contravenționale, prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, respectiv, 15 zile de la comunicarea procesului verbal de contravenție contestat.
În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale, după verificarea introducerii sale în termen și după administrarea probatoriului necesar în vederea justei stabiliri a situației de fapt, este chemată să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat, precum și modul de individualizare a sancțiunilor contravenționale aplicate.
În privința legalității procesului verbal de contravenție contestat, prin raportare la prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, denumirea și sediul contravenientului persoană juridică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia. De asemenea, procesul verbal este semnat de agentul constatator care l-a instrumentat.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în continuare, Curtea, (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în continuare Convenția.
La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor, iar, pe de altă parte, sancțiunea aplicabilă pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională într-un cuantum ridicat și suspendarea dreptului de a conduce urmăresc un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic infracțiunilor. În jurisprudența sa constantă: cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României, Curtea a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie, în sensul art. 6 din Convenție, o „acuzație în materie penală”.
De asemenea, aceasta a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, cu obligația statului de a institui limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, în acest sens fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele aflate în prezență, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției, acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate: cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002.
Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul: cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999.
Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca înscris autentic, întocmit de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia, face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate, veridicitate și autenticitate, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.
În lumina considerentelor ce preced, instanța reține că actul administrativ de sancționare contestat se bucură de prezumția relativă de veridicitate prevăzută de lege, întrucât agentul constatator care l-a întocmit a perceput faptele consemnate în cuprinsul acestuia în mod nemijlocit, prin propriile simțuri, situația de fapt reținută în cuprinsul acestuia fiind recunoscută de contravenientă, care a contestat doar legalitatea substanțială a procesului verbal.
În drept, în conformitate cu prevederile art. 1 din O.G. nr. 99/2000, acest act normativ stabilește principiile generale privind desfășurarea activității comerciale și urmărește dezvoltarea rețelei de distribuție a produselor și serviciilor de piață, cu respectarea principiilor liberei concurențe, protecției vieții, sănătății, securității și intereselor economice ale consumatorilor, precum și a mediului.
Potrivit art. 16 lit. b, vânzările de soldare constituie vânzări cu preț redus în sensul actului normativ menționat în cele ce preced. Potrivit art. 22, vânzarea de soldare este orice vânzare însoțită sau precedată de publicitate și anunțată sub denumirea "soldare/soldări/solduri" și care, printr-o reducere de prețuri, are ca efect vânzarea accelerată a stocului de mărfuri sezoniere dintr-o structură de vânzare cu amănuntul.
În consonanță cu dispozițiile art. 33 alin. 1 lit. a din același act normativ, vânzările cu preț redus prevăzute la art. 16, astfel cum sunt definite de prezenta ordonanță, atunci când consumatorii sunt anunțați despre o reducere de prețuri care comportă o comparație exprimată în cifre, sunt supuse următoarelor reguli de fixare și publicitate a prețurilor: orice comerciant care anunță o reducere de preț trebuie să o raporteze la prețul de referință practicat în același spațiu de vânzare pentru produse sau servicii identice, prețul de referință fiind cel mai scăzut preț practicat în același spațiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării prețului redus.
Conform lit. g a aceluiași articol, orice anunț de reducere de prețuri ce nu corespunde reducerii practicate efectiv în raport cu prețul de referință este considerat o formă de publicitate înșelătoare și este sancționat conform reglementărilor legale în vigoare.
În concordanță cu dispozițiile art. 1 și art. 2 lit. d din Legea nr. 363/2007, această lege are drept scop o mai bună funcționare a pieței și asigurarea unui nivel înalt de protecție a consumatorilor, prin reglementarea practicilor comerciale ce pot aduce atingere intereselor economice ale consumatorilor, în sensul acestui act normativ, prin practici ale comercianților în relația cu consumatorii, denumite în continuare practici comerciale, înțelegându-se orice acțiune, omisiune, comportament, demers sau prezentare comercială, inclusiv publicitate și comercializare, efectuate de un comerciant, în strânsă legătură cu promovarea, vânzarea sau furnizarea unui produs consumatorilor, aplicându-se în conformitate cu dispozițiile art. 3 din același act normativ, practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii, astfel cum sunt definite la art. 4, înainte, în timpul și după o tranzacție comercială referitoare la un produs.
În consonanță cu dispozițiile art. 4 alin. 1 din același act normativ, o practică comercială este incorectă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: este contrară cerințelor diligenței profesionale și deformează sau este susceptibilă să deformeze în mod esențial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge sau căruia i se adresează ori al membrului mediu al unui grup, atunci când o practică comercială este adresată unui anumit grup de consumatori. Potrivit alin. 3, practicile comerciale incorecte sunt cele înșelătoare și cele agresive.
Conform art. 6 din același act normativ, o practică comercială este considerată ca fiind acțiune înșelătoare dacă aceasta conține informații false sau, în orice situație, inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, în ambele ipoteze, fie îl determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumator să ia o decizie de tranzacționare pe care altfel nu ar fi luat-o, chiar dacă informațiile sunt, în fapt, corecte în raport cu unul sau mai multe dintre următoarele elemente: existența sau natura produsului; principalele caracteristici ale produsului, cum ar fi: disponibilitatea, avantajele, riscurile, fabricarea, compoziția, accesoriile, asistența acordată după vânzare și instrumentarea reclamațiilor, modul și data fabricației sau prestării, livrarea, capacitatea de a corespunde scopului, utilizarea, cantitatea, specificațiile, originea geografică sau comercială, rezultatele care se pot obține din utilizarea sa, rezultatele și caracteristicile esențiale ale testelor sau controalelor efectuate asupra produsului; perioada pentru care comerciantul se angajează, motivele utilizării practicii comerciale și natura desfășurării vânzării, precum și toate declarațiile sau toate simbolurile care ar induce o legătură între produs sau comerciant și o sponsorizare sau o aprobare, direct ori indirect; prețul sau modul de calcul al prețului ori existența unui avantaj specific al prețului; necesitatea service-ului, a unei piese separate, a înlocuirii sau a reparării; natura, competențele și drepturile comerciantului sau ale reprezentantului său, cum ar fi: identitatea și patrimoniul, calificările sale, statutul, autorizarea, afilierea sau legăturile sale, drepturile de proprietate industrială, de autor sau comercială ori recompense și distincții primite; drepturile consumatorului, inclusiv dreptul de a beneficia de reparare, de înlocuire sau de restituire a contravalorii ca urmare a rezoluțiunii contractului, astfel cum sunt prevăzute de Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, sau riscurile pe care consumatorul le poate întâmpina.
În consonanță cu dispozițiile art. 15 alin. 1 lit. a din același act normativ, utilizarea de către comercianți a unor practici comerciale incorecte, astfel cum au fost definite la cap. II, este interzisă, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 100.000 lei, pentru practicile comerciale înșelătoare, așa cum sunt definite în anexa nr. 1 paragraful "Practici comerciale înșelătoare".
În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 158/2008, acest act normativ are drept scop protecția comercianților împotriva publicității înșelătoare și a consecințelor defavorabile ale acesteia, precum și stabilirea condițiilor în care publicitatea comparativă este permisă. Potrivit art. 2 alin. 1 din același act normativ, dispozițiile legii se aplică conținutului materialelor publicitare și mesajelor publicitare, oricare ar fi mijlocul de comunicare ce face posibil transferul informației.
Conform art. 3 lit. b, în înțelesul legii, prin publicitate înșelătoare se înțelege publicitatea care, în orice mod, inclusiv prin modul de prezentare, induce sau poate induce în eroare persoanele cărora i se adresează ori care iau contact cu aceasta și care, din cauza caracterului înșelător, poate afecta comportamentul economic al acestora sau care, din acest motiv, prejudiciază ori poate prejudicia un concurent.
În consonanță cu dispozițiile art. 4 din același act normativ, publicitatea înșelătoare este interzisă, nerespectarea acestei interdicții constituind contravenție, conform art. 10 alin. 1, și sancționându-se cu amendă cuprinsă între 3.000 și 30.000 de lei.
În înțelesul său specific, publicitatea reprezintă ansamblul mesajelor transmise pentru orientarea comportamentului cumpărătorilor sau pentru influențarea opiniei acestora, în sens favorabil față de un produs sau serviciu, indiferent de mijlocul de comunicare ce face posibil transferul informației.
Fapta materială ce i s-a reținut în sarcină contravenientei, de nerespectare a modului de raportare la prețul de referință în cadrul vânzărilor de soldare efectuate, prin etichetele de preț aplicate pe obiectele de încălțăminte și de vestimentație care au făcut obiect al vânzărilor de soldare, expuse spre vânzare în magazin, este calificată de prevederile art. 33 lit. g din O.G. nr. 99/2000, precitate, drept publicitate înșelătoare.
Faptele de publicitate înșelătoare practicate de comercianți se înscriu în sfera mai largă de cuprindere a noțiunii de practici comerciale incorecte, respectiv, practici înșelătoare, însă, în temeiul regulii de drept „specialia generalibus derogant”, sancționarea acestora trebuie realizată în temeiul Legii nr. 158/2008, legea specială în materie, nu în temeiul Legii nr. 363/2007, legea generală.
În speță, în mod nelegal, agenții constatatori au dispus sancționarea petentei în temeiul Legii nr. 363/2007, legea generală în materie, nu în temeiul art. 10 alin. 1 în ref. la art. 4 din Legea nr. 158/2008, legea specială în materie.
În aceste condiții, instanța constată că procesul verbal este nelegal, greșita încadrare juridică a faptei fiind de natură a aduce atingere normei imperative cuprinse în art. 1 din O.G. nr. 2/2001, care consacră principiul legalității în materie contravențională. De asemenea, greșita încadrare juridică a faptei îi produce o vătămare petentei, constând în stabilirea sancțiunii amenzii contravenționale în alte limite speciale, mai mari decât cele prevăzute de textul de lege aplicabil contravenției săvârșite de aceasta.
Prin nerealizarea unei concordanțe depline între fapta descrisă și încadrarea în drept a acesteia se împiedică exercitarea de către instanță a controlului legalității și temeiniciei procesului verbal. Având în vedere considerentele ce preced, instanța constată că sancțiunea aplicată contravenientei este lipsită de temei juridic, motiv pentru care apreciază că se impune înlăturarea acesteia, procesul verbal de contravenție fiind nul, deoarece se fundamentează pe un text de lege care nu este aplicabil faptei săvârșite de contravenientă.
În același sens, instanța reține că, în materie contravențională, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, care consacră principiul legalității pedepsei subsumat principiului legalității răspunderii (nullum judicium sine lege), sancțiunea trebuie aplicată în limitele prevăzute de lege.
Aplicarea unei sancțiuni nelegale conduce la nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție, instanța fiind investită doar cu verificarea legalității și temeiniciei actului administrativ prin care a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale, fiind inadmisibil ca aceasta să procedeze la încadrarea juridică a faptei în raport cu starea de fapt reținută. Această interpretare respectă principiul legalității răspunderii, nullum judicium sine lege. În acest sens, chiar dacă în primă instanță competența de soluționare a plângerii revine judecătoriei, instanța de apel competentă este o instanță de contencios administrativ, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Raportat la faptul că actul contestat este unul administrativ și instanța competentă să soluționeze apelul este cea de contencios administrativ, rezultă că procedura aplicabilă trebuie să respecte în toate etapele principiile dreptului administrativ, neputându-se concepe o procedură mixtă în diverse faze procesuale. Astfel, instanța nu se poate substitui autorității administrative, singura competentă să aplice sancțiunea amenzii contravenționale. Dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 conform cărora, soluționând plângerea, instanța „hotărăște asupra sancțiunii”, se referă la posibilitatea instanței de a verifica dacă individualizarea sancțiunii a fost corectă, în caz contrar instanța putând să micșoreze cuantumul amenzii, să înlocuiască o sancțiune mai gravă cu una mai puțin gravă, să înlăture o sancțiune complementară sau să îi diminueze cuantumul, toate în limitele prevăzute de normele care stabilesc sancțiunile contravenționale.
Constatând că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit cu nerespectarea dispozițiilor legale, instanța va admite plângerea petentei și, în baza art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, va anula procesul verbal de contravenție contestat ., nr._/14.08.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenta S.C. P.&B. RO S.R.L., cu sediul în București, .. 2A, Unirea Parching, parter, biroul nr.2, cu sediul ales la SPRL Portnoi, T. și Asociații în București, ., sect.3, în contradictoriu cu intimatul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Est (G.) – Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului C., cu sediul în C., . bis, jud. C..
Anulează procesul verbal de contravenție ., nr._/14.08.2014.
Cu drept de a formula cerere de apel, care se depune la Judecătoria C., în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 16.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Minaev I. D. M.
red.jud..M.I./30.06.2015
tehnored.D.M./13.06.2015
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 7105/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7092/2015.... → |
|---|
