Pretenţii. Sentința nr. 7041/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7041/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 40186/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Sentința civilă nr. 7041/2015
Ședința publică de la 15 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. I. P.
Grefier D. L.
Pe rol fiind soluționarea acțiuni civile formulată de reclamanta S. I. SA în contradictoriu cu pârâta C. N. ADMINISTRATIA PORTURILOR MARITIME SA, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 08.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 C.proc.civ., potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 15.06.2015 când, a hotărât:
INSTANTA
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. S. I. S.A., în insolvență, a solicitat obligarea pârâtei C. Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. la plata sumei de 8.096 lei, reprezentând garanție de bună execuție a contractului, a sumei de 21 lei, reprezentând sume nedatorate, a dobânzii legale calculate începând cu data de 20.10.2014 până la plata efectivă a sumelor cerute și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, între cele două societăți, a fost încheiat contractul de închiriere nr. CNAPM –_ – 02/21.08.2012, având ca obiect închiriere spații administrative, contract a cărui valabilitate a încetat la data de 25.07.2014. Prin art. 16 pct. 62 din acest contract, reclamanta a avut obligația de a constitui o garanție de bună execuție a contractului, pe care susține că și-a executat-o, efectuând plăți în sumă de 8.096 lei, conform ordinelor de plată nr.1373/26.07.2012, nr.1427/06.08.2012 și, respectiv, nr.835/23.04.2013. La încetarea contractului, reclamanta a solicitat pârâtei restituirea sumei de 8.117 lei, compusă din 8.096 lei, reprezentând garanție și 21 lei, sume nedatorate, conform adresei nr.15-106/04.09.2014, înregistrată sub nr._/05.09.2014. La această cerere, pârâta, prin adresa nr._/03.10.2014, recunoaște suma de plată, dar refuză plata, motivând existența unor debite ale reclamantei, în valoare de 43.519,55 lei, sens în care arată că va proceda la compensare. Reclamanta a reiterat solicitarea, prin notificarea nr.19-58/13.10.2014, iar pârâta și-a menținut punctul de vedere. Reclamanta a învederat că suma pretinsă de pârâtă, de 43.519,55 lei are un alt izvor contractual, reprezentat de un contract de închiriere, distinct de cel menționat anterior, iar aceste sume sunt soluționate în procedura de insolvență a reclamantei. În ceea ce privește suma de 21 lei, reclamanta susține că aceasta reprezintă sume nedatorate, în urma emiterii, plății, și, respectiv, stornării unor facturi.
În drept, reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe art.1341, art. 1350, art. 1489 cod civil și O.U.G. 13/2011, iar în susținerea acestora a solicitat proba cu înscrisuri.
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, motivat, în esență, de faptul că, în baza CNAPM –_ – 02/21.08.2012, reclamanta a achitat o garanție de bună execuție, iar pârâta, în temeiul art. 16 pct.2 din acest contract, a executat această garanție pentru alte obligații de plată neonorate de reclamantă.
La termenul de judecată din data de 11.05.2015, reclamanta a depus precizări, prin care a arătat că a achitat suma de 5.845 lei, cu titlu de garanție de participare la licitație, prin ordinele de plată nr.1373/26.07.2012 și, respectiv, nr.1427/06.08.2012, aceasta rămânând în contul pârâtei, drept garanție de bună execuție a contractului, iar, ulterior, la data de 23.04.2013, a depus suma de 2.251 lei, pentru că suma inițială, de 5.845 lei nu era îndestulătoare. Reclamanta a făcut, de asemenea, precizarea că, din eroare, la detaliile de plată, a fost indicat contractul de închiriere nr._/2002, în loc de_/2012.
Pârâta a formulat, de asemenea, precizări, prin care a arătat că, deși a confirmat prin extrasul de cont suma de 8.096 lei, această sumă figura la momentul respectiv, ca garanție în contul de creditori, dar în analitice diferite. În aceste condiții, având în vedere că reclamanta a solicitat doar restituirea garanției de bună execuție, fără a indica vreun alt tip de garanție, iar cele două modalități de garantare sunt reglementate distinct, apreciază că nu se poate pune în discuție în prezenta cauză restituirea unor sume de bani constituite cu alt titlu și temei juridic decât cel precizat în cererea introductivă.
În cauză, instanța a încuviințat, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri, acestea fiind depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta a solicitat, prin cererea dedusă judecății, obligarea pârâtei la plata sumei de 8.096 lei, în temeiul răspunderii contractuale și a sumei de 21 lei, invocând plata nedatorată.
Conform principiului forței obligatorii a contractului, consacrat de dispozițiile art. 1270 Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, astfel încât acestea sunt obligate sa-și respecte obligațiile asumate.
Prevederile art. 1350 alineat 1 și 2 Cod Civil impun oricărei persoane să-și execute obligațiile pe care le-a contractat, iar pentru situația în care, fără justificare nu își îndeplinește această îndatorire, aceasta este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
În egală măsură, potrivit art. 1516, coroborat cu art. 1527 Cod Civil, creditorul este îndreptățit la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, și poate cere întotdeauna obligarea debitorului la executarea în natură a obligației, atunci când această executare nu este imposibilă.
De asemenea, potrivit art. 1341 Cod Civil:
„(1) Cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire.
(2)Nu este supus restituirii ceea ce s-a plătit cu titlu de liberalitate sau gestiune de afaceri.
(3) Se prezumă, până la proba contrară, că plata s-a făcut cu intenția de a stinge o datorie proprie.”
Restituirea propriu – zisă a plății nedatorate se supune, conform art. 1344 Cod Civil, regulilor prevăzute pentru restituirea prestațiilor, prevăzute de dispozițiile art. 1635 – 1649 Cod Civil.
Necontestat de niciuna dintre părți este faptul că acestea au încheiat contractele de închiriere nr. 2953/07.11.2002 și, respectiv, nr. 2953/21.08.2012.
În ceea ce privește raporturile contractuale generate de primul dintre aceste contracte, debitul pe care pârâta îl pretinde reclamantei în baza lui, face obiect de recuperare în procedura insolvenței în care se află reclamanta. În această procedură a fost întocmit tabel de creanțe, în care a fost înscris acest debit și plan de reorganizare a activității reclamantei.
Reclamanta a dedus judecății cererea sa de restituire a garanției de bună execuție pe care susține că a achitat-o pentru cel de-al doilea contract, încheiat între părți în anul 2012. Deci, potrivit principiului disponibilității, reclamanta a înțeles să sesizeze instanța cu analiza raporturilor contractuale ce fac obiectul acestui contract, din anul 2012.
Verificând voința părților, exprimată în acest contract (aflat la filele 15 – 28 din dosar), instanța reține următoarele:
Prin art. 16 alineat 1, se stabilește obligația reclamantei, în calitate de chiriaș, de a constitui la dispoziția pârâtei, în calitate de proprietar, o garanție de bună execuție a contractului și cuantumul acesteia, de 5.161 lei. Valoarea acesteia se modifică succesiv, prin actele adiționale nr.18 și, respectiv, nr.19, încheiate de părți la contractul de închiriere (filele 33 și 34 din dosar).
Potrivit art. 62 litera d) din contract, părțile agreează ca suma depusă cu titlu de garanție de participare la licitație să fie transformată în garanție de bună execuție.
La data de 26.07.2012, reclamanta a achitat, prin ordinul de plată nr.1373(fila 71), suma de 3.975 lei, cu titlu de garanție participare la licitație, iar prin ordinul de plată nr.1427/06.08.2012 (fila 74), suma de 1.870 lei, reprezentând supliment garanție participare licitație, rezultând un total de 5.845 lei.
Această sumă, potrivit voinței părților, a fost transformată în garanție de bună execuție.
În legătură cu suma de 2.251 lei, reclamanta învederează că a achitat-o pentru același contract, cu același titlu, însă, din eroare, s-a indicat în ordinul de plată nr.835/23.04.2013 (fila 67), că ar reprezenta garanție pentru celălalt contract încheiat între părți, având același număr, dar, o altă dată, anume 2002.
Această susținere nu poate fi reținută, fiind contrazisă de probele administrate în cauză. Astfel, mențiunile cuprinse în ordinul de plată se coroborează cu cererea comunicată de pârâtă reclamantei, de a reconstitui garanția pentru contractul indicat în mod expres în cuprinsul adresei nr.1152/12.04.2013, (fila 68), ca fiind contractul nr._/07.11.2002, făcându-se referire și la clauza contractuală cuprinsă în acest contract, pe care își întemeiază solicitarea.
Deci, suma de 2.251 lei este aferentă contractului de închiriere din anul 2002, iar raporturile contractuale dintre părți, generate de acest contract, nu fac obiectul cauzei.
În consecință, instanța reține că suma plătită de reclamantă cu titlu de garanție de bună execuție pentru contractul de închiriere din anul 2012 este de 5.845 lei.
Reclamanta a solicitat, de asemenea, și restituirea sumei de 21 lei, ce ar reprezenta sumă nedatorată, ca urmare a emiterii, plății și apoi stornării unor facturi între părți. Pârâta nu a contestat acest aspect, însă și-a întemeiat refuzul de plată, pe aceleași aspecte ca și pentru garanția de bună execuție.
În ceea ce privește dreptul reclamantei de a îi fi restituite aceste sume și obligația corelativă a pârâtei la restituire:
Pârâta a invocat, în apărare, dispozițiile agreate de părți, prin contract, cuprinse în art. 16 alineat 2 și faptul că reclamanta îi datora, la rândul ei, un debit, în baza contractului din anul 2002.
Reclamanta, pe de altă parte, a susținut că pârâta nu poate proceda la vreo operațiune de compensare care să vizeze suma datorată de reclamată pârâtei în baza contractului de închiriere din 2002, atâta vreme cât recuperarea creanței născute din acest contract se face în procedura insolvenței, fiind înscrisă în tabelul de creanțe și în programul de plăți cuprins în planul de reorganizare a activității reclamantei, încuviințat în procedură (filele 56 – 60 din dosar). În acest sens, reclamanta a arătat că potrivit acestui program de plăți, din totalul creanței pârâtei, admise în tabel, s-a stabilit, creanța propusă a fi plătită, la suma de 7.102,80 lei. Suma a fost achitată prin ordinul de plată nr.1108/07.06.2013 (fila 66).
Prin art. 16 alineat 2 din contractul de închiriere din anul 2012, s-a stabilit de către părți dreptul pârâtei de a executa garanția de bună execuție a contractului, fără nicio formalitate prealabilă, în cazul în care chiriașul nu își îndeplinește obligațiile asumate în baza contractului sau orice altă obligație financiară restantă a acestuia.
De asemenea, potrivit art. 62 litera c. din același contract, pârâta s-a obligat ca, în termen de 90 de zile de la data încetării contractului, să stabilească obligațiile restante ale chiriașului și/sau orice alte sume care îndreptățesc proprietarul la despăgubire din partea chiriașului și să le deducă din cuantumul depozitului de garanție aflat la dispoziția sa. Prin aceeași clauză contractuală, pârâta s-a obligat ca, în termen de 15 zile de la data expirării termenului anterior prevăzut, să restituie chiriașului, eventualul sold creditor.
Instanța constată că aspectul controversat între părți este posibilitatea pârâtei de a proceda la compensare, în contextul în care creanța proprie pe care o pretinde împotriva reclamantei face obiect de recuperare în procedura insolvenței.
Cu privire la acesta, instanța apreciază că, dacă s-ar reține apărarea pârâtei, s-ar înfrânge, pe de o parte, dispozițiile legale ce reglementează procedura insolvenței, iar pe de altă parte, măsurile și dispozițiile din acea procedură. Astfel, odată deschisă procedura insolvenței, recuperarea creanțelor ce se pretind împotriva debitorului în insolvență nu se poate face decât în cadrul acestei proceduri, cu respectarea formalităților impuse, ce au în vedere caracterul ei colectiv. Deci, contrar, susținerilor pârâtei, și o eventuală compensare nu se poate realiza decât cu respectarea dispozițiilor Legii 85/2006 a insolvenței și numai în cadrul procedurii. În plus, în procedura insolvenței deschise împotriva reclamantei s-au dispus deja măsuri în ceea ce privește creanța invocată de pârâtă, inclusiv asupra cuantumului creanței admise spre plată, efectuând-se deja și plata acesteia. Refuzul pârâtei de a achita sumele de bani solicitate de reclamantă reprezintă o încercare de recuperare a creanței sale în afara procedurii de insolvență, separat de restul creditorilor înscriși la masa credală, ceea ce nu poate fi admis.
În raport de probele administrate în cauză, instanța constată că pârâtei îi revine obligația de a achita reclamantei garanția de bună execuție achitată pentru contractul de închiriere din anul 2012, în sumă de 5.845 lei, în temeiul răspunderii civile contractuale și a sumei de 21 lei, rezultate ca urmare a plății unei sume de bani de către reclamantă, în lipsa unui titlu, în urma stornării facturii fiscale nr._.
În egală măsură, constatând în sarcina pârâtei obligația de restituire a acestor sume de bani și refuzul acesteia de ale achita, motivat numai de creanța deținută împotriva reclamantei în procedura insolvenței, instanța constată incidente în cauză dispozițiile art. 1535 Cod Civil și ale O.U.G. 13/2011, astfel încât, va admite cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate la aceste sume, de la data de 20.10.2014 până la achitarea lor efectivă.
Pe cale de consecință, instanța va admite în parte acțiunea reclamantei și va obliga pârâta către reclamantă la plata sumei de 5.845 lei, reprezentând garanție de bună execuție a contractului de închiriere nr. CNAPM –_ – CHI – 02/21.08.2012, a sumei de 21 lei, reprezentând sumă nedatorată și a dobânzii legale calculate la aceste sume, de la data de 20.10.2014 până la achitarea lor efectivă și va respinge ca neîntemeiate restul pretențiilor reclamantei.
În temeiul art. 453 Cod Procedură Civilă, având în vedere că pârâta este partea căzută în pretenții, aflându-se în culpă procesuală, instanța o va obliga pe aceasta și la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în sumă de 930,53 lei, reprezentând cheltuieli de transport și cazare efectuate, conform dovezilor depuse la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. S. I. S.A. cu sediul în București, Fabrica de Glucoza, nr. 11A, ., în contradictoriu cu pârâta C. Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. C. cu sediul în Constanta, Incinta Port,Gara Maritima, J. C..
Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 5.845 lei, reprezentând garanție de bună execuție a contractului de închiriere nr. CNAPM –_ – CHI – 02/21.08.2012, a sumei de 21 lei, reprezentând sumă nedatorată și a dobânzii legale calculate la aceste sume, de la data de 20.10.2014 până la achitarea lor efectivă.
Respinge ca neîntemeiate restul pretențiilor reclamantei.
Obligă pârâta către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 930,53 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria C..
Pronunțată azi, 15.06.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, Grefier
L. I. P. D. L.
Tehnored jud LIP/29.09.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6935/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7477/2015. Judecătoria... → |
|---|
