Plângere contravenţională. Sentința nr. 7328/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7328/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 7328/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.7328
Ședința din data de 19.06.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE : A. A.
GREFIER: S. G.
Pe rol soluționarea cererii având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta S. S. BUNKERING SRL cu sediul în C., Incinta Port D. 15, Clădirea administrativă Schenker-Romtrans, . și 303 A, jud. C. în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. cu sediul în G., ., jud. G..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 12.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19.06.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față,
Prin cererea depusă la data de 04.09.2014 și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petenta S. BUNKERING SRL C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata ANAF-DGFP Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., anularea Procesului verbal ./_ nr._ din data de 22.08.2014.
În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat că nu a avut loc niciodată o inspecție fiscală la sediul acesteia, astfel cum este consemnat în cuprinsul procesului verbal contestat, iar în ceea ce privește fapta reținută în sarcina acesteia, susține că a lăsat să curgă termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru exercitarea contestației la executare de către debitor, astfel încât a procedat la înființarea popririi la data de 04.08.2014. La data de 20.08.2014, intimata a procedat la înființarea unei noi popriri pentru sumele datorate debitorului CN APDF G., astfel încât la data de 01.09.2014 petenta a procedat la plata sumei de 5288,10 lei creditoarei intimate, iar la data de 03.09.2014, s-a comunicat sistarea executării silite prin decontare bancară a popririi.
Cu privire la legalitatea procesului verbal de contravenție contestat, petenta invocă încălcarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv lipsa mențiunilor privind denumirea persoanei juridice și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei și locului comiterii acesteia.
Intimata a formulat în termenul legal întâmpinare, prin care a arătat că petentei i-a fost comunicată adresa de înființare a popririi nr. 125/29.07.2014, prin care aceasta era înștiințată în calitate de terț poprit despre obligația de a reține sumele pe care le datorează debitorului urmărit CN APDF SA și de a le vira în conturile indicate în adresa de înființare a popririi, iar prin adresa nr. CM 4705/31.07.2014, petenta a fost înștiințată cu privire la obligațiile ce-i revin în calitate de terț poprit, în conformitate cu dispozițiile art. 149 C.proc.fisc..
La data de 22.08.2014, întrucât petenta în calitate de terț poprit nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de lege în sarcina sa, a fost întocmit Procesului verbal ./_ nr._ din data de 22.08.2014.
În ceea ce privește aspectele de nelegalitate invocate de către petentă, intimata solicită respingerea acestora ca neîntemeiată, arătând că procesul verbal a fost încheiat în urma unui control documentar și conține toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Petenta a formulat în termenul legal răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat aspectele invocate în cuprinsul cererii introductive privind lipsa oricărei inspecții fiscale și a precizat că lipsa disponibilităților bănești în contul terțului poprit la momentul înființării popririi sau la data scadenței creanțelor nu constituie contravenție, precum nici neconformarea cu îndrumarea din adresa nr. CM 4705/31.07.2014.
La data de 03.12.2014, intimata a depus la dosar situația creanțelor-clienți depusă de debitorul CN APDF SA și din care rezultă creanțele pe care debitoarea le are de încasat de la terții cu care are relații comerciale.
La data de 02.03.2015, petenta a depus la dosar concluzii scrise.
Din materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 04.08.2014, petenta a primit adresa de înființare a popririi asupra sumelor datorate debitorului CN APDF SA nr. 125/29.07.2014, pentru suma de_ lei, prin care i s-a adus la cunoștință înființarea popririi asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu debitorului, sumele urmând a fi reținute și virate în contul indicat de către creditoare. La aceeași dată, petenta a înștiințat debitorul că, față de poprirea înființată, nu poate efectua plata către acesta a sumei de 5288,10 lei.
La data de 22.08.2014, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 5000 de lei prin Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./_ nr._, reținându-se în sarcina acesteia nerespectarea obligațiilor ce îi revin terțului poprit potrivit adresei de înființare a popririi asupra sumelor datorate debitorului CN APDF SA nr. 125/29.07.2014, respectiv să plătească de îndată, sau după data la care obligația devine scadentă suma cuvenită și reținută în contul indicat de organul fiscal.
La data de 25.08.2014, petentei i-a fost comunicată adresa nr. CM 4705/31.07.2014, prin care a fost înștiințată cu privire la obligațiile ce-i revin în calitate de terț poprit, în conformitate cu dispozițiile art. 149 C.proc.fisc..
La data de 28.08.2014, petentei i-a fost comunicată adresa de înființare a popririi asupra sumelor datorate debitorului CN APDF SA, nr._14, pentru suma de_ lei.
La data de 01.09.2014, petenta, în calitate de terț poprit, a procedat la virarea sumei de 5288,10 lei în contul indicat de către creditoarea ANAF.
În drept, potrivit art. 149 alin. (1) C.proc.fisc., sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
Potrivit art. 149 alin. (5) C.proc.fisc., poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înființează de către organul de executare printr-o adresă care va fi trimisă prin scrisoare recomandată, cu dovada de primire, terțului poprit, împreună cu o copie certificată de pe titlul executoriu. Totodată va fi înștiințat și debitorul despre înființarea popririi, iar potrivit alin. (6), poprirea nu este supusă validării.
Dispozițiile alin. (8) ale aceluiași articol prevăd că poprirea se consideră înființată din momentul primirii adresei de înființare de către terțul poprit. În acest sens, terțul poprit este obligat să înregistreze atât ziua, cât și ora primirii adresei de înființare a popririi, iar potrivit alin. (9), după înființarea popririi, terțul poprit este obligat: a) să plătească, de îndată sau după data la care creanța devine exigibilă, organului fiscal, suma reținută și cuvenită, în contul indicat de organul de executare; b) să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite, înștiințând despre aceasta organul de executare.
Din punct de vedere al sancțiunilor incidente, potrivit art. 149 alin. (13), încălcarea prevederilor alin. (9), (10), (12) și (15) atrage nulitatea oricărei plăți și răspunderea solidară a terțului poprit cu debitorul, în limita sumelor sustrase indisponibilizării. Prevederile art. 28 se aplică în mod corespunzător.
Potrivit art. 150 C.proc.fisc., dacă terțul poprit înștiințează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, precum și în cazul în care se invocă alte neregularități privind înființarea popririi, instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate, va pronunța menținerea sau desființarea popririi.
Potrivit art. 219 alin. (1) lit. k) C.proc.fisc., constituie contravenție, nerespectarea obligațiilor ce-i revin terțului poprit, potrivit prezentului cod și se sancționează, potrivit alin. (2) lit. d) al aceluiași articol, cu amendă de la 50 lei la 1.500 lei, pentru persoanele fizice, și cu amendă de la 500 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice.
Analizând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001, legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că acesta conține toate mențiunile prevăzute de art. 17 din acest act normativ și care pot fi invocate și din oficiu de către instanță.
Astfel, instanța urmează a respinge ca neîntemeiate aspectele de nelegalitate a procesului verbal invocate de către petentă în susținerea plângerii contravenționale. În ceea ce privește locul încheierii procesului verbal și efectuarea sau nu a unei inspecții fiscale la sediul petentei, instanța reține că procesul verbal contestat a fost încheiat în urma unui control documentar, control ce a avut loc la sediul organului fiscal, după cum rezultă chiar din cuprinsul acestuia. Pe de altă parte, mențiunea locului încheierii procesului verbal nu poate conduce la anularea procesului verbal decât în măsura dovedirii unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului, probă pe care petenta nu a făcut-o în cauză. Astfel invocarea imposibilității de a formula obiecțiuni, ca urmare a încheierii procesului verbal la sediul organului fiscal și nu la sediul petentei nu poate fi, de asemenea, reținută de către instanță ca motiv de nulitate a procesului verbal. În acest sens, instanța reține că, prin dispozițiile art. 19 din OG nr. 2/2001, se recunoaște posibilitatea legală de întocmire a procesului verbal și în lipsa contravenientului, cu obligația pentru agentul constatator de a face mențiune despre aceste împrejurări.
Referitor la lipsa martorului care să confirme aceste împrejurări, instanța reține că au fost precizate motivele care au condus la încheierea procesului verbal în acest mod, respectiv în lipsa contravenientului, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. (3) din OG nr. 2/2001.
Cu privire la lipsa descrierii faptei și a împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, instanța constată că agentul constatator a făcut o descriere suficientă a faptei reținută în sarcina petentei, respectiv neîndeplinirea obigațiilor ce îi revin în calitate de terț poprit potrivit dispozițiilor art. 149 alin. (9) C.proc.fisc.. Faptul că această descriere coincide, în cazul de față, cu textul de incriminare nu poate conduce la concluzia unei insuficiente descrieri, în sensul art. 17 din OG nr. 2/2001. Rațiunea textului de lege rezidă în posibilitatea contravenientului dar și a instanței de a determina în mod neechivoc fapta contravnețională, condiție îndeplinită în cazul de față.
Pe de altă parte, consemnarea, în cuprinsul procesului verbal la rubrica privind descrierea faptei și a adresei nr. CM 4705/31.07.2014, prin care petenta a fost înștiințată cu privire la obligațiile ce-i revin în calitate de terț poprit, în conformitate cu dispozițiile art. 149 C.proc.fisc., poate constitui tocmai una dintre împrejurările reținute de agentul constatator de natură a servi la aprecierea gravității faptei și evaluării pagubelor, în sensul art. 16 alin. (1) din OG nr. 2/2001.
În ceea ce privește lipsa mențiunilor privind denumirea persoanei juridice și a sediului acesteia, instanța urmează a le respinge ca neîntemeiate, reținând că procesul verbal contestat conține mențiunile respective.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța constată că petenta contestă însăși săvârșirea faptei, învederând instanței, într-o primă fază, faptul că a așteptat expirarea termenului prevăzut de lege pentru contestarea de către debitor a popririi înființate și ulterior, în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar, faptul că și-a adus la îndeplinire obligațiile legale, procedând la virarea sumei de bani datorate debitorului la data de 01.09.2014, întârzierea fiind determinată de lipsa disponibilităților bănești.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că petenta se face vinovată de fapta reținută în sarcina acesteia, urmând a înlătura ca neîntemeiate apărările acesteia, pentru următoarele considerente:
La data de 04.08.2014, petenta a primit adresa de înființare a popririi asupra sumelor datorate debitorului CN APDF SA nr. 125/29.07.2014, pentru suma de_ lei, prin care i s-a adus la cunoștință înființarea popririi asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu debitorului, sumele urmând a fi reținute și virate în contul indicat de către creditoare. La aceeași dată, petenta a înștiințat debitorul că, față de poprirea înființată, nu poate efectua plata către acesta a sumei de 5288,10 lei. În niciun moment, petenta nu a susținut și nu a probat faptul că, la data înființării popririi, creanța debitorului în cuantum de 5288,10 lei nu era exigibilă, ceea ce ar fi determinat o amânare a obligației acesteia de a plăti creditoarei, până la momentul scadenței. În consecință, față de prevederile art. 149 alin. (9) C.proc.fisc., aceasta era obligată, de îndată, să plătească organului fiscal, suma reținută și cuvenită, în contul indicat de organul de executare. Totodată, instanța atrage atenția că, în materia executării silite a creanțelor fiscale, nu este incidentă, în conformitate cu dispozițiile art. 149 alin. (6) C.proc.fisc., instituția validării de poprire.
Din apărările pârâtei și analizând inclusiv adresa comunicată de către petentă debitorului, și constatând totodată că sarcina probei unei împrejurări contrare revenea petentei, potrivit legii, instanța va reține așadar că această creanță a debitorului împotriva petentei era scadentă. În consecință, apărările acesteia privind expirarea termenului de 15 zile prevăzut de lege pentru contestarea de către debitor a executării silite demarate împotriva acestuia nu pot fi reținute de instanță ca exonerând petenta de obligațiile ce îi revin în calitate de terț poprit, potrivit legii. În același sens, instanța ia act că petenta nu a dovedit în niciun fel lipsa disponibilităților bănești în perioada de la momentul înființării popririi și până la data plății efective, deși sarcina probei revenea acesteia, potrivit legii.
Instanța apreciază ca relevant, totodată, și faptul că această a fost înștiințată cu privire la consecințele nerespectării obligației acesteia de a se conforma adresei de înființare a popririi și, de asemenea, că deși a fost emisă o altă adresă de înființare a popririi, petenta a procedat la virarea sumei de bani datorate debitorului la data de 01.09.2014.
Față de aceste considerente, instanța va respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională, reținând, din perspectiva sancțiunilor aplicate că, față de pericolul social al faptei, împrejurările de săvârșire a acesteia și atitudinea petentei, s-a realizat o justă individualizare a sancțiunilor contravenționale aplicate acesteia.
Având în vedere soluția dispusă cu privire la capătul principal de cerere, în temeiul disopozițiilor art. 453 alin. (1) C.proc.civ., instanța urmează a respinge cererea petentei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta S. S. BUNKERING SRL cu sediul în C., Incinta Port D. 15, Clădirea administrativă Schenker-Romtrans, . și 303 A, jud. C. în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. cu sediul în G., ., jud. G., ca neîntemeiată.
Respinge cererea petentei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. A. S. G.
Red.Jud. A.A./22.06.2015
Tehnored.S.G./25.06.2015 /4EX
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7333/2015.... → |
---|