Plângere contravenţională. Sentința nr. 978/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 978/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 978/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr. _
Sentința civilă nr.978
Ședința publică din data de 04.02.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Denissa-Tinonia BRESUG
GREFIER: L. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contraventionala, formulată de petenta ., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, Cod Fiscal_ cu sediul procesual ales la Cabiunet av. S. M. din Localitatea București, Bld. Camil R. nr.12, ..B, . în contradictoriu cu intimata A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA DGFP CONSTANTA - ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA, cu sediul în Localitatea C., . nr.18, județ C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 29.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 04.02.2015 când s-a dispus:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ petenta . in contradictoriu cu AGENȚIA NAȚIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA D.G.F.P. CONSTANTA F.P. CONSTANTA, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor seria CTA_ din 24.10.2013, solicitând anularea acestuia, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertisment.
În fapt, se arată că prin procesul verbal contestat i s-a adus la cunoștință că din verificările efectuate la sediul AFPM C. în data de 24.10.2013 s-a constatat că nu a fost depusă declarația D 100 aferentă lunii iunie și dispus amendarea petentei cu suma de 1000 lei pentru nedepunerea declarației D100 aferenta lunii iunie . Însă, arată că si-a respectat obligațiile aferente depunerii declarației D 100 în termen legal, astfel ca prin confirmarea de primire pe care o va depune la dosar demonstrează ca in data de 22.07.2013 a depus la oficiu poștal plicul cu declarația D 100 si alte documente însoțitoare, documente care au fost primite de către A.F.P. CONSTANTA in data de 24.07.2013 . Art. 219 alin 1 lit. b din OG 92/2003 prevede: „neîndeplinirea la termen a obligațiilor de declarare prevăzute de lege", dar petenta consideră că face dovada cu confirmarea de primire ca a depus acesta declarație în termenul prevăzut de lege. In aceasta situație sancțiunea prevăzută la art. 219, alin 2 lit. d din același act normativ „cu amenda de la 1.000 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice, in cazul săvârșirii faptelor prevazute la alin. (1) lit. a), b)" nu se poate aplica petentei care și-a îndeplinit obligația de a depune D100 și nu înțelege de ce aceasta declarație nu figurează in evidentele administrației financiare din moment ce ea a fost trimisa in termen. Solicită anularea procesului-verbal deoarece nu respectă condițiile de forma impuse de art .16 din OG 2/2001, respectiv neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 16 alin. (7) din O.G. 2/2001, referitoare la posibilitatea contravenientului de a formula obiecțiuni la procesul-verbal respectiv. Agentul constatator avea obligația de a da dreptul sa formuleze obiecțiuni cu privire la conținutul procesului-verbal, precum si de a consemna in procesul-verbal acest aspect. Ori, agentul constatator nu si-a îndeplinit obligația legala imperativa, deoarece procesul verbal a fost întocmit in lipsa petentei, la sediul AFP Constanta.
De asemenea, procesul verbal este nesemnat de agentul constatator, lipsa semnăturii atrăgând in conformitate cu prevederile Ordonanței 2/2001 nulitatea procesului verbal. Așa cum prevede Legea 445/2001, înscrisul in forma electronica este destinat pentru a fi citit prin intermediul unui program informatic. Numai in măsura in care, înscrisul respectiv, procesul verbal atacat este citit prin intermediul unui program informatic, numai atunci semnătura electronica este valabila. Consideră ca măsura aplicata de agentul constatator este nelegala și abuzivă, iar procesul - verbal de constatare si de sancționare a contravenției nu poate face, prin el însuși, dovada existentei faptei, a autorului acesteia si a vinovăției, iar intimata trebuie să facă dovada celor reținute în procesul verbal . Referitor avut o conduita corecta pana în prezent, nu a avut nici un fel de abatere, astfel ca nu i se poate aplica o sancțiune mai ușoara, in speța avertismentul. Chiar si textul legal art. 21 alin. (3), din O.G. 2/2001, impune obligativitatea aplicării unei sancțiuni proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, și având în vedere lipsa pericolului social al faptei, a consecințelor negative, se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment .
În drept, invocă art. 219 alin. 1 lit. b, alin. 2 lit. d din OG 92/2003, art. 16 alin. (7) din O.G. 2/2001, Legea 445/2001.
Ulterior, petenta a formulat cerere completatoare prin care a precizat că petenta a depus in termenul legal Declarația 010, declarație care nu a fost înregistrata de către intimata astfel ca nu a fost trecuta în statutul de microîntreprindere, cum era corect si cum a solicitat, respectând prevederile legale. De la depunerea acestei Declarații de 010, toate declarațiile D 100 au depuse in termen legal - trimestrial, ca si microîntreprindere.
In mod greșit intimata susține ca nu și-a îndeplinit obligațiile, având in vedere ca culpa exclusiva ii aparține, prin neoperarea declarație 010, de aceea figurează cu nedepunerea Declarației D100 aferenta lunii iunie .
Din analiza actelor dosarului instanța respinge plângerea contravențională pentru considerentele:
Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., cu sediul în
Prin procesul - verbal de contravenție . nr._ din 24.10.2013 petentul a fost amendat pentru nedepunerea declarației fiscale (cod 100 ) aferente lunii iunie 2013.
In conformitate cu art. 81 - 83 din Codul de procedură fiscală, contribuabilii au obligații declarative la termenele și în condițiile prevăzute de lege.
In conformitate cu Ordinul ANAF nr. 101/2008 privind aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor ș. contribuțiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă, declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat se completează și se depune de către contribuabilii cărora le revin, potrivit legislației în vigoare, obligațiile declarative și de plată pentru impozitele, taxele și contribuțiile cuprinse în Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat . Prin această obligație se stabilește cuantumul unor obligații fiscale reglementate de Codul fiscal . Se are în vedere că termenul de depunere este, după caz, lunar sau trimestrial, până la data de 25 ale lunii următoare perioadei de raportare.
Importanța depunerii declarației fiscale rezultă din art. 85 din Codul de procedură fiscală, conform căruia principalul mod de stabilire a impozitelor și taxelor îl reprezintă declarația fiscală (principiul autodeclarării ).
Prin urmare, nedepunerea declarației fiscale reprezintă conform art. 219 (1) lit. B) din Codul de procedură fiscală contravenție și se sancționează cu amendă.
Astfel, petenta avea obligația de a depune declarația cu codul 100 aferente lunii iunie 2013, iar prin această declarație avea obligația de a-și declara obligațiile fiscale cu titlu de impozit pe profit, avându-se în vedere că S.C. R. E. SRL a optat încă de la înființare să fie plătitor de impozit pe profit, figurând deci în vectorul fiscal (obligațiile fiscale de declarat, potrivit art. 78 din Codul de procedură fiscală) cu această obligație fiscală. Cu toate acestea, în declarația 100 depusă contribuabilul a declarat o obligație fiscală, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, cu care nu era înregistrat fiscal. Rezultă că declarația 100 depusă de contribuabil nu a dus la îndeplinirea obligației declarative prevăzute de lege întrucât fiecare contribuabil are obligația de a declara suma de plată în regim de autoimpunere pentru obligațiile cu care este înregistrat ca plătitor, nu cu altele . În ce privește susținerea petentei din cererea completatoare în sensul că a solicitat dar nu a fost trecuta în statutul de microîntreprindere se reține că nu este dovedită de petentă .
În ceea ce privește motivele de nulitate invocate, se constată că procesul verbal este semnat de agentul constatator, iar procesul verbal a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor de formă și fond prevăzute de lege .
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, instanța dispune respingerii plângerii ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională, formulată de petenta ., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, Cod Fiscal_ cu sediul procesual ales la Cabiunet av. S. M. din Localitatea București, Bld. Camil R. nr.12, ..B, . în contradictoriu cu intimata A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA DGFP CONSTANTA - ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA, cu sediul în Localitatea C., . nr.18, județ C., ca nefondată .
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică, azi 04.02.2015 .
PREȘEDINTE, GREFIER,
Denissa-Tinonia BRESUG L. D.
Red.jud. D.T.B/4.05.2015
Dact.D.L./ex.4/4.05.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 1028/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 977/2015. Judecătoria... → |
---|