Plângere contravenţională. Sentința nr. 9934/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9934/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 25049/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9934
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 17.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : L. O.-I.
GREFIER: M. S.
Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect plângere contravențională, acțiune formulată de petentul C. N., cu domiciliul ales la C.A. A. G., situat în C., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C.,., județul C..
Dezbaterile asupra fondului și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 10.09.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art. 396 alin.2 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea la data de 17.09.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de fata, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrata sub nr._ pe rolul Judecătoriei C., petentul C. N. a solicitat anularea procesului verbal . nr._ din 22.07.2014 încheiat de SPR Constanta și anularea măsurii reținerii permisului de conducere iar în subsidiar înlocuirea sancțiunilor aplicate cu cea a avertismentului.
În motivarea cererii, s-a arătat că la data de 22.07.2014 se deplasa pe raza localității Eforie Nord, venind din interiorul localității și a ieșit în centura ocolitoare "varianta" DN 39, perpendicular pe aceasta din urmă.
Menționează că s-a deplasat pe variantă și a efectuat o manevra de depășire peste marcajul longitudinal întrerupt, fără a obseva nici un indicator depășirea interzisă pe sensul său de mers.
Apreciază petentul că nu putea cunoaște faptul că s-ar fi aflat pe raza de acțiune a indicatorului rutier depășirea interzisă întrucât, și dacă ar exista, acesta este plasat în așa fel încât petentul, care a intrat pe varianta orașului Eforie Nord perpendicular dinspre oraș,nu a avut cum să-l observe.
Mai arată petentul că există o cauză de înlăturare a caractrului contravențional al faptei- eroarea de fapt, petentul având convingerea generată de lipsa oricărui indicator și de marcajul longitudinal întrerupt pe șosea, că manevra de depășire este permisă pe acel tronson de drum.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 30 alin.2 din OUG 195/2002, art. 7,11 din OG 2/2001 .
În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În probațiune a fost administrată proba cu înscrisuri, raportul agentului constatator și adresa nr._/01.10.2014 a Serviciului Rutier C., cazierul auto al petentului, adresa de răspuns nr._/16.04.2015 emisă de CNADNR, declarația martorului asistent P. M.-D..
Analizând în mod coroborat ansamblul probator administrat în cauză, instanța retine următoarele:
În privința legalității procesului verbal de contravenție contestat, prin raportare la prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, numele, prenumele și domiciliul contravenientei persoană fizică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia. De asemenea, procesul verbal este semnat de agentul constatator care l-a instrumentat.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în continuare, Curtea, (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în continuare Convenția.
La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor; iar pe de altă parte, sancțiunea aplicabilă pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională, confiscarea și suspendarea activității, urmăresc un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic infracțiunilor. În jurisprudența sa constantă: cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României, Curtea a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie, în sensul art. 6 din Convenție, o „acuzație în materie penală”.
De asemenea, aceasta a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, cu obligația statului de a institui limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, în acest sens fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele aflate în prezență, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției, acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate: cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002.
Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul: cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999.
Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției, ca înscrisuri autentice, întocmite de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia, face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul lor, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.
În fapt, petentul C. N. a fost sancționat întrucât, în ziua de 22.07.2014 a condus autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare_ pe DN 39 varianta stațiunii Eforie Nord, din direcția M. către C. și a efectuat manevra de depășire a autoturismului marca Peugeot cu numărul de înmatriculare TX 7490 XC care rula în fața sa, în zona de acțiune a indicatorului "DEPĂȘIREA INTERZISĂ", fapta fiind prevăzută de art. 120 alin. 1 lit.h) din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit.e) din O.U.G 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice.
În referire la temeincia pocesului-verbal, instanța constată că susținerile în sensul că petentul că nu putea cunoaște faptul că s-ar fi aflat pe raza de acțiune a indicatorului rutier depășirea interzisă întrucât, și dacă ar exista, acesta este plasat în așa fel încât petentul, care a intrat pe varianta orașului Eforie Nord perpendicular dinspre oraș,nu a avut cum să-l observe nu corespund adevărului.
Astfel, acestea sunt contrazise de adresa de răspuns nr._/16.04.2015 emisă de CNADNR –fila 41, în care se arată că pe varianta ocolitoare a orașului Eforie Nord existau indicatoare rutiere verticale care menționau direcția de mers pe un sens, fără drept de depășire (indicator „depășirea interzisă“) dinspre M. spre C. iar la fiecare intersecție a variantei cu o stradă perpendiculară existau, de asemenea, indicatoare rutiere de interzicere a depășirii, amplasate conform legislației în vigoare.
Pe cale de consecință, nu se poate reține eroarea de fapt invocată de petent, declarația martorului audiat în cauză cu privire la acest aspect nefiind concludentă, în condițiile în care acesta arată că nu-și amintește dacă pe tronsonul de drum în discuție exista marcaj longitudinal continuu sau dacă este amplasat vreun indicator cu semnificația depășirea interzisă.
Totodată, instanța constată că nici consemnarea de la capitolul obiecțiuni din procesul verbal contestat nu arată aspectele indicate în plângere de petent, singura mențiune făcută de acesta la momentul semnării procesului verbal fiind „merg la spital”.
În ceea ce privește solicitarea petentului în sensul înlocuirii sancțiunilor aplicate cu cea a avertismentului, instanța o va respinge în condițiile în care reține că, așa cum rezultă din istoricul sancțiunilor aplicate petentului–fila 29-30, acesta nu se află la prima abatere contravențională, fiind sancționat în repetate rânduri pentru nerespectarea regulilor privind circulația pe drumurile publice, în luna februarie 2014 fiindu-i aplicată o altă sancțiune pentru săvârșirea unei fapte contravenționale de aceeași natură, respectiv nerespectarea regulilor privind depășirea.
Prin urmare, instanța, constatând că existența faptei reținute în sarcina petentului este dovedită și că această faptă întrunește elementele constitutive ale contravenției stabilite de organul constatator prin procesul-verbal contestat, iar sancțiunea amenzii a fost corect individualizată, apreciază că plângerea dedusă judecății este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. N., cu domiciliul ales la C.A. A. G., situat în C., ., ., ., împotriva procesului verbal . nr._ din 22.07.2014 întocmit de intimatul I.P.J. CONSTANTA- Biroul Rutier, cu sediul în C.,., județul C., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria C..
Pronunțată astăzi, 17.09.2015, conform art.396 alin.2 C. prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. O.-I. M. S.
Red.jud.L.O.I./17.09.2015
Tehnored.M.S./30.09.2015
| ← Validare poprire. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8868/2015.... → |
|---|
