Uzucapiune. Sentința nr. 02/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 02/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 10838/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 02.10.2015

Instanța constituită din:

Președinte: L. M.

Grefier: C. C.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect uzucapiune, acțiune formulată de reclamant C. F. cu domiciliul ales la Cabinet Avocat D. V. B. cu sediul în C., ., județul C. în contradictoriu cu pârâții M. C. PRIN PRIMAR și C. L. C., cu sediul în C., ., județul C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 18.09.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 Cod proc. civilă, potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat succesiv pronunțarea la data de 25.09.2015 și 02.10.2015 când, după ce a deliberat în secret, conform art.395 Cod proc. civilă, a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 11.04.2015, inițial cu nr._ 14, reclamantul C. F., în contradictoriu cu pârâții M. C. PRIN PRIMAR și C. L. AL MUNICIPIULUI CINSTANȚA a solicitat constatarea dobândirii prin uzucapiunea de 30 de ani prin joncțiunea posesiilor a imobilului teren situat în C. .. 77 în suprafață de 171 mp.

Prin Încheierea din 17.04.2015 pronunțată în Dosarul civil nr._ 14 s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind uzucapiunea și înregistrarea separată, cererea fiind înregistrată cu nr._

În motivarea, cererea s-a arătat că părinții săi C. Zerife și C. A. au cumpărat locuința aflată pe terenul situat în C. .. 77 în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 97/23.11.1973 exercitând o posesie utilă asupra întregului imobil; a mai arătat că a locuit cu părinții din 1968-1969 în imobilul din C. .. 77, exercitând o posesie utilă asupra întregii suprafețe a curții de 328 mp.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1890 și art. 1854 din Codul civil.

Instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri, proba testimonială au audierea martorilor U. E. și S. E. L. și proba cu expertiză tehnică imobiliară având ca obiective identificarea și evaluarea imobilului teren situat în C. .. 77.

La data de 03.07.2015 a fost depus Raportul de expertiză judiciară întocmit de expert A. Ș. C., raport împotriva căruia nu au fost formulate obiecțiuni.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Autorii reclamantului C. Zerife și C. A. au ocupat, în anul 1968, o suprafață de teren, martorul U. E. arătând că, din anul 1968, de când a fost vecin cu autorii reclamanților, are cunoștință că aceștia dețineau un imobil format din teren de aproximativ 330 mp și construcție.

De asemenea, din situația juridică depusă de primărie, rezultă că terenul situat în .. 77 apare ca fiind folosit de către C. Zerife după care figurează C. F., începând cu anul 1966 (fila 11)

Prin expertiza imobiliară dispusă în cauză, s-a reținut că terenul deținut inițial de către autorii reclamantului are o suprafață de 171 mp.

Potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză, acest teren a fost stăpânit continuu de autorii reclamantului, apoi de către reclamant, din anul 1968, aceștia fiind cunoscuți în comunitate ca proprietari ai terenului și construcției, iar cu privire la imobil nu au existat niciun fel de divergențe cu alte persoane care să fi tulburat în fapt sau în drept folosința acestora.

Cu privire la temeiul de drept al cererii, instanța reține că prescripția achizitivă (uzucapiunea) este modul de dobândire a proprietății sau a altor drepturi reale prin exercitarea posesiei asupra unui bun în condițiile prevăzute de lege. Pentru a i se recunoaște posesiei efectul său constitutiv de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, legea cere îndeplinirea cumulativă a două condiții:

- termenul neîntrerupt de cel puțin 30 de ani în care posesia să fi fost exercitată;

- caracterul util al posesiei, în sensul că acesta să nu fi fost afectată de vreunul din viciile discontinuității, violenței, clandestinității sau echivocului.

Aceste condiții se desprind din dispozițiile legale care reglementează prescripția achizitivă:.

Art. 1846 C. civ. „Orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii. Posesiunea este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înșine sau de altul in numele nostru.”

Art. 1847 C. civ. „Ca să se poate prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică si sub nume de proprietar, după cum se explica in următoarele articole.”

Art. 1890 C. civ. „Toate acțiunile atât reale cat si personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile si pentru care n-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invoca aceasta prescripție să fie obligat a produce vreun titlu, și fără sa i se poată opune reaua-credință.”

De asemenea, legea recunoaște dreptul actualului posesor de a uni posesia sa cu cea a autorilor săi, putând astfel să solicite recunoașterea dreptului său de proprietate prin efectul joncțiunii posesiilor, dacă perioadele cumulate ale tuturor posesiilor ating termenul de 30 de ani. În acest sens, dispozițiile legale prevăd:

Art. 1860 C. civ. – Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, sa unească posesiunea sa cu posesiunea autorului sau.

De asemenea, în ceea ce privește posesia, existența acesteia se constată prin întrunirea de către aceeași persoană a celor două elemente care o compun: elementul material – corpus (care presupune contactul direct cu lucrul posedat, concretizat în acte materiale de stăpânire) și elementul intențional sau psihologic – animus rem sibi habendi (care constă în intenția de a stăpâni lucrul pentru sine, ca un adevărat titular al dreptului de proprietate sau al altui drept real).

Referitor la prima dintre condițiile enunțate, cea privind termenul de exercitare a posesiei, instanța apreciază că aceasta este îndeplinită, dat fiind faptul că reclamantul și autorii lor au stăpânit terenul încă din anul 1968, astfel cum rezultă chiar din istoricul de rol fiscal al bunului.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, privind exercitarea unei posesii utile, instanța de asemenea apreciază că în persoana reclamanților sunt întrunite cele două elemente ale posesiei, posesia exercitată fiind una neafectată de vreunul din viciile enumerate.

Astfel, în ceea ce privește elementul material, s-a reținut din declarațiile martorilor audiați în cauză faptul că reclamantul și autorii acestuia au exercitat acte materiale de stăpânire continuă a terenului, în mod pașnic și public, fiind recunoscuți în comunitate drept proprietari și fără a fi tulburați de nimeni în actele materiale exercitate.

În consecință, fiind dovedite în cauza existența celor două elemente ale posesiei în persoana reclamanților, caracterul util al acestei posesiei și termenul de 30 de ani cerut de lege pentru a putea prescrie, instanța apreciază că starea de fapt a posesiei întrunește condițiile pentru a se putea transforma într-o stare de drept.

Pentru aceste considerente, cererea formulată urmează să fie admisă și, pe cale de consecință, reclamantului urmează să îi fie constatat dreptul de proprietate prin efectul prescripției achizitive de lungă durată asupra imobilului teren situat în C. .. 77 în suprafață de 171 mp.

Se constată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de către reclamant.

Omologheză Raportul de expertiză judiciară întocmit de expert A. Ș. C..

Constată că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren situat în C. .. 77 în suprafață de 171 mp, astfel cum acesta a fost identificat prin Raportul de expertiză judiciară întocmit de expert A. Ș. C.

După rămânerea definitivă a prezentei hotărâri în baza Legii nr. 7/1996 se va comunica o copie către OCPI C..

Cu cale de atac la Judecătoria C. în termen de 30 de zile de la comunicare, sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.10.2015,

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. M. C. C.

Red.jud.L.M. 06 Octombrie 2015

Tehnored.C.C. 26.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 02/2015. Judecătoria CONSTANŢA