Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 516/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 516/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 516/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
Sentința civilă nr. 516/2015
Ședința din camera de consiliu de la 12.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: V. TUDORIȚA DOINIȚA
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. F. SRL și pe pârâta S. C. V., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că s-au depus de catre ONRC la data de 12.01.2015, prin Serviciul Registratura, relatii, după care
În baza art. 131 N.C.p.c., instanța își verifică, din oficiu, competența, și stabilește că Judecătoria Cornetu este competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze acțiunea.
Instanța, în temeiul art. 258 rap. la art. 255 Noul Cod de procedură civilă încuviințează proba cu înscrisuri pentru reclamanta, considerând că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 18.09.2014 sub numărul de mai sus, reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. C. V. - Medic, potrivit formularului de cerere întocmit și completat în condițiile dispozițiilor art. 1028 alin. 2 din Legea nr. 134/2010:
- obligarea pârâtului la plata sumei de 1.723,33 lei debit principal, a dobânzilor contractuale în cuantum de 666,55 lei și a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În motivare, în esență, reclamanta a precizat că în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 5209/20.11.2012 a furnizat către pârâtă produse farmaceutice, însă aceasta din urmă nu a achitat contravaloarea facturilor emise.
În temeiul contractului, ca urmare a neachitării debitului, au fost calculate penalități de întârziere.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar un set de înscrisuri.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1025 și următoarele din C.proc.civ.
Cererea a fost legal timbrată.
Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor formulate, a dovezilor existente la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța de judecată reține următoarea situație de fapt:
În drept, potrivit art. 1025 C.proc.civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, cu excepția litigiilor în materie fiscală, vamală sau administrativă, privind răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice, starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice; drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie; moștenire; insolvență, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile și a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; asigurări sociale; dreptul muncii; închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani; arbitraj; atingeri aduse dreptului la viață privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.
Instanța apreciază că procedura cererilor de valoare redusă este aplicabilă în speță.
Pentru angajarea răspunderii contractuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor raporturi contractuale stabilite între părți, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, existența unui prejudiciu patrimonial, existența unui raport de cauzalitate între prejudiciu și nerespectarea obligațiilor contractuale, precum și vinovăția părții care a cauzat prejudiciul.
În conformitate cu art. 1270 alin. 1 C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
Instanța reține că reclamanta a depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare nr. 5209/20.11.2012 încheiat cu pârâtul și semnat de către acesta, iar potrivit art. 3.1 din contract valoarea acestuia este dată de valoarea produselor livrate conform facturilor emise de vânzător. Cu toate acestea, reclamanta nu a depus la dosar dovada livrării produselor farmaceutice și nici facturile fiscale emise în acest sens.
Astfel, reclamanta nu face dovada îndeplinirii propriilor obligații ce decurg din contractul enunțat și, implicit, nici a prejudiciului creat.
Prin urmare, întrucât pe baza înscrisurilor depuse la dosar nu poate fi angajată răspunderea contractuală a pârâtului, instanța urmează a respinge cererea formulată de reclamant ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea privind pe reclamanta A. F. SRL cu sediul in P., ., judet Ilfov și pe pârâta S. C. V. cu domiciliul in sat Fundeni, Dobroesti, .. 7, judet Ilfov, ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. V. TUDORIȚA DOINIȚA
Red./Tehnored.: GM/VTD
.>
.
Grefier,
T.V. 17 Februarie 2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 486/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 518/2015. Judecătoria... → |
|---|








