Plângere contravenţională. Sentința nr. 504/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 504/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 504/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
Sentinta civila nr. 504/2015
Ședința publică de la 12.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: V. TUDORIȚA DOINIȚA
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent J. I. și pe intimat I. - I., având ca obiect plângere contravetionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns petentul personal, lipsa fiind intimatul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul ca la data de 27.01.2015, s-au depus de catre Sectia 3 Politie, prin Serviciul Registratura, relatii, la data de 11.02.2015, s-au depus de catre CNADNR, prin Serviciul Registratura, relatiile solicitate.
Petentul solicita sa ia cunostinta de continutul relatiilor depuse de catre CNADNR.
Instanta ii prezinta petentului raspunsul de la CNADNR.
Nemaifiind cereri de formulat sau alte probe de administrat instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
Avand cuvantul, solicita admiterea plangerii si precizeaza ca se indrepta spre Bucuresti pentru a merge pe centura, iar la coborarea de pe pod s-a intalnit cu politia.Acesta mai mentioneaza ca nu avea cum sa aiba viteza mare.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 22.07.2014 pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub numărul de mai sus, petentul J. I. a solicitat, în contradictoriu cu intimata I. I., anularea procesului-verbal . nr._/08.07.2014.
În motivarea cererii, petentul a arătat că a circulat în limitele normale de viteză pe tronsonul indicat în procesul-verbal, aflându-se în afara localității. Astfel, acesta a circulat pe un drum european cu viteza de 90 km/h.
În subsidiar, petentul a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment.
În drept, petentul a invocat O.G. nr. 2/2001.
În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul verbal fiind legal și temeinic întocmit. De asemenea a depus la dosar, prin Serviciul Registratura, planșă foto, buletin de verificare metrologică și atestat operator radar.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, apreciind că este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, iar pentru petent și proba testimonială cu un martor.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal . nr._/08.07.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 810 lei și suspendarea exercițiului dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile, în temeiul art. 102, alin. 3, lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se în fapt că, la data de 08.07.2014, ora 20:38, acesta a condus autoturismul cu nr._ pe DN 6 km 10, circulând cu viteza de 106 km/h în loc. B., jud. I., fiind filmat și înregistrat video de aparatul radar tip Autovision montat pe autospeciala MAI_.
În drept, conform art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, verificând respectarea condițiilor de formă, instanța reține că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16, alin. 7 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
a arătat că n judiciar și 300 lei onorariu de avocat ul de mers al autoturismului, Sub aspectul temeiniciei instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din OG 2/2001 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, în ceea ce privește constatările personale, prin propriile simțuri, ale agentului constatator, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului. Cu toate acestea, în prezenta cauză fapta a fost constatată cu ajutorul aparatul radar montat pe autospeciala MAI_, fapt pentru care prezumția relativă de veridicitate și autenticitate nu se mai aplică în ceea ce privește viteza măsurată.
În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura petentului dreptul la un proces echitabil.
Analizând temeinicia procesului-verbal contestat, instanța constată că, potrivit planșei foto de la fila 22, petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției. Planșa foto respectivă conține toate elementele prevăzute de pct. 3.5.1 din Norma de metrologie legală 021-05 NML.
Potrivit art. 49 alin. 1 din OUG 195/2002, „limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h ”, iar petentul a fost înregistrat cu aparatul radar cu viteza de 106 km/h.
Prin art. 121 alin.2 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, aprobat prin HG nr. 1391/2006 se dispune în sensul că: nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii, se constată de către polițiștii rutieri cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Potrivit dispozițiilor punctului 1.2. din Norma de Metrologie Legală NML 021-05 din 23.11.2005, aprobată prin Ordinul nr. 301 din 23.11.2005, pentru a putea fi introduse pe piață, puse în funcțiune sau utilizate în măsurările de interes public, cinemometrele trebuie să îndeplinească cerințele metrologice prevăzute prin Normă, aplicabilitatea acestora rezultând din Tabelul 1, anexă.
În prezenta cauză viteza de deplasare a autoturismului condus de către petent a fost măsurată cu cinemometrul de control rutier, tip R. AUTOVISION, montat pe autoturismul marca Dacia, cu numărul de înmatriculare MAI_, aflat în dotarea poliției rutiere.
Prin buletinul de verificare metrologică nr._ eliberat la data de 20.02.2014 de către Institutul Național de Metrologie pentru cinemometrul montat pe autoturismul cu nr. MAI_, în urma verificărilor efectuate, aparatul menționat a primit calificativul “ADMIS”.
Instanța va înlătura declarația martorului B. F. A. deoarece este în contradicție cu planșa foto de la fila 22 și cu răspunsul CNADNR nr. 16/_/06.02.2015, în sensul că petentul a circulat cu viteza de 106 km/h în localitatea B., acesta fiind depistat la km 10, în limitele localității.
În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșita fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal. Astfel, referitor la proporționalitatea sancțiunii, instanța apreciază drept justificat cuantumul amenzii aplicate, acesta fiind orientat spre limita minimă, și nu o va înlocui cu avertisment.
În consecință, constatând legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat, în temeiul art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va respinge plângerea, ca neîntemeiată, și va menține procesul-verbal ca legal și temeinic întocmit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea privind pe petent J. I. cu domiciliul in B., ., judet I. și pe intimat I. – I. cu sediul in SECTOR 2, București, ., nr. 5-7, ca neîntemeiată.
Menține procesul verbal contestat.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. V. TUDORIȚA DOINIȚA
Red./Tehnored.: GM/VTD
.>
.
Grefier,
| ← Anulare act. Sentința nr. 501/2015. Judecătoria CORNETU | Validare poprire. Sentința nr. 505/2015. Judecătoria CORNETU → |
|---|








